Stagiu de cotizare.

Sentinţă civilă 821/D din 19.10.2009


Cod operator nr. 11276

Dosar nr. 1715/83/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SATU MARE

SECTIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 821/D

Şedinţa publică de la 19 Octombrie 2009

Asistenţă şi asigurări sociale. Stagiu de cotizare.

(…)

Asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul Z a chemat în judecată pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII SATU MARE, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să o oblige pe aceasta din urmă de a lua în calcul pentru stabilirea pensiei şi a perioadei 21.01.1978 -31.12.1990 lucrată la Cooperativa de Consum Călineşti Oaş.

În motivare arată că, după cum rezultă din carnetul de muncă, a lucrat efectiv în perioada respectivă, în meseria de croitor. În prezent, cooperativa de consum la care a lucrat nu mai există, neputând solicita lămuriri şi adeverinţe.

Mai arată reclamantul că Federalcoop Satu Mare, care a vândut activele cooperativelor de consum din judeţ, inclusiv cele ale cooperativei la care a lucrat, însuşindu-şi valori imense, ar fi trebuit să aibă grijă şi de arhivele cooperativelor de consum din judeţ.

Precizează faptul că pentru perioada care nu i-a fost luată în seamă la emiterea deciziei de pensionare, Cooperativa de Consum Călineşti Oaş a achitat lună de lună toate contribuţiile sociale datorate potrivit legii pentru întreg personalul angajat, inclusiv contribuţia angajatorului şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat.

În drept invocă disp.art.87 şi 89 din Legea nr.19/2000.

Prin întâmpinarea formulată (filele 12-13), pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII SATU MARE a solicitat respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală.

În motivare arată că la determinarea stagiului de cotizare realizat de către reclamantul Zvolenschi Gheorghe, Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare nu a avut în vedere perioadele 21 01.1978 - 01.06.1984 şi 01.04.1987 -31.12.1990.

Astfel, pârâta arată că din cartea de muncă a reclamantului, seria CI nr.178763 rezultă că, la 21 ianuarie 1978 acesta se angajează, în calitate de croitor, prin transfer de la Cooperativa Muncă Satu Mare la Cooperativa de Consum Călineşti Oaş, activitate continuată până la 31 decembrie 1990.

Potrivit dispoziţiilor art.8 alin.1 din Legea nr.19/2000, "Constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public din România".

Din înscrierile operate în carnetul de asigurări sociale pentru meşteşugar cu atelier propriu nr.1745/13.11.1984 se desprind cotizaţiile de asigurări sociale aferente anilor: 1984 (respectiv, lunile iulie-decembrie); 1985; 1986; 1987 (respectiv, ianuarie-martie). Inspectorii de specialitate ai Casei au avut în vedere aceste perioade la determinarea punctajelor anuale, sens în care a anexat Fişa „Date privitoare la activitatea în muncă".

Cum pentru perioadele 21.01.1978-01.06.1984 şi respectiv 01.04.1987-31.12.1990, reclamantul nu a prezentat documente din care să rezulte contribuţia la asigurările sociale, Casa de pensii nu a avut temei legal pentru a reţine aceste perioade ca vechime în muncă.

Pentru motivele de mai sus, pârâta apreciază că, perioadele 21.01.1978-01.06.1984 şi respectiv 01.04.1987-31.12.1990 nu constituie vechime în muncă.

În drept invocă prevederile legale la care a făcut referire prin întâmpinare, precum şi prevederile Decretului nr.101/1980 privind organizarea unor activităţi de prestare de servicii în condiţiile stabilirii pe baza de cota-parte din încasări a veniturilor cuvenite persoanelor ce desfăşoară aceste activităţi.

Tribunalul, deliberând asupra cererii reclamantului prin prisma probelor administrate reţine următoarele:

Conform înscrierilor din carnetul de muncă poz.11-20, între 21.01.1978 – 31.12.1990 reclamantul a fost angajat în calitate de croitor la Cooperativa de Consum Călineşti Oaş în baza contractului individual de muncă.

Astfel, reclamantul se înscrie în categoria persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii aşa cum prevăd disp.art.5 alin.1 pct.I din Legea nr.19/2000.

Pârâta invocă faptul că pentru această perioadă reclamantul nu a prezentat documente din care să rezulte plata CAS, astfel că aceasta nu a avut temei legal pentru a reţine aceste perioade ca vechime în muncă.

În drept se invocă disp.art.8 alin.1 din Legea nr.19/2000 conform cărora „constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit CAS”.

Apreciem că această normă generică nu se poate aplica simplist în prezenta cauză, fără ameliorările legale necesare.

Astfel, Legea nr.19/2000 distinge între diferitele categorii de contribuabili.

Conform dispoziţiilor art.22 alin.1 din Legea nr.19/2000 calculul şi plata CAS datorate de asiguraţii prevăzuţi la art.5 alin.(1) pct.I (cazul reclamantului – angajat cu contract individual de muncă), se fac lunar de către angajatori.

Conform art.31 şi urm., neplata de CAS de către angajatori constituie stopaj la sursă şi atrage sancţiuni în sarcina acestora. Mai mult art.148 lit.k din Legea nr.19/2000 califică această faptă ca şi contravenţie.

Art.31 alin.8 prevede ca disp.Legii nr.19/2000 referitoare la neplata CAS se completează cu prevederile legale privind executarea creanţelor bugetare, atrăgând deci atribuţii ale Casei Judeţene de Pensii în acest sens (art.151 din Legea nr.19/2000 conferă pârâtei atribuţii de verificare şi de sancţionare a neplăţii CAS). Acceptarea opiniei pârâtei exprimată în întâmpinare ar duce la sancţionarea reclamantului prin nerecunoaşterea stagiului de cotizare datorită neîndeplinirii obligaţiei angajatorului.

În acelaşi context, disp.art.37 alin.1 din Legea nr.19/2000 prevăd că în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi asigurat sau, după caz s-a datorat şi plătit de către asigurat, prev.la art.5 alin.1 pct.IV şi V şi alin.2.

Concluzia este aceea că pentru asiguratul prev.de art.5 alin.1 pct.I stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat CAS de angajator.

Pentru a clarifica şi mai mult această normă art.33 din Legea nr.19/2000 o completează în sensul că „perioadele în care persoanele asigurate pe bază de declaraţie sau contract de asigurare nu au achitat contribuţia de asigurare socială, nu se valorifică la stabilirea pensiilor până la achitarea acesteia, inclusiv a dobânzilor şi a penalităţilor aferente”, ceea ce este perfect echitabil întrucât obligaţia de plată revine direct acestor asiguraţi iar nu altor persoane (precum angajatorilor pentru angajaţi – în situaţia art.5 alin.1 pct.I).

În virtutea considerentelor expuse apreciem că perioada în care reclamantul a lucrat în baza contractului individual de muncă la Coop.de Consum Călineşti Oaş fiind asigurat obligatoriu prin efectul legii reprezintă stagiu de cotizare.

Realizarea obligaţiei de plată a CAS nu incumbă reclamantului, ci revine angajatorului şi în baza art.144 lit.e din Legea nr.19/2000 C.N.P.A.S.

Asistenţii judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condiţiile art. 55 alin.1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ – au exprimat aceeaşi opinie asupra acţiunii promovată de reclamant.