Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii de admisibilitate

Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive şi

alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar şi

liberarea provizorie pe cauţiune

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- liberare provizorie sub control judiciar

C. proc. pen., art. 160 ind.2 alin. (1) şi (2), art. 160 ind.6, art. 160 ind. 8, art. 160 ind. 8a

1. În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa examinează, în

cadrul procedurii reglementate în art. 160 ind.8, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 160 ind.6

pentru admisibilitatea în principiu a cererii. Condiţiile prevăzute în art. 160 ind.2 alin. (1) şi (2) nu

privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia şi, ca atare, se examinează

de către instanţă în etapa soluţionării cererii, după admiterea în principiu, reglementată în art.

160 ind. 8a C. proc. pen. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute în art.

160 ind.2  alin. (1) şi (2), instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub

control judiciar, potrivit art. 160 ind.8a C. proc. pen.

2. Instanţa respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele,

atunci când, soluţionând cererea potrivit art. 160 ind.8a C. proc. pen., constată că există date din

care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor

martori.

Prin expresia „date „legiuitorul nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul

legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privind persoana în

cauză, modul de operare, faptele propriu-zise, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.

Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în

considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz.

Prin încheierea nr. 129/Ap/ 23 iulie 2009, dosar nr. 3049/83/2009, Tribunalul Satu

Mare investit cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. Judecătoriei Satu

Mare prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare a respins ca neîntemeiată

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat N.G.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 160 ind.2 al.2 Cod de procedură penală liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpatului nu poate fi acordată, deoarece nu există

suficiente garanţii că fiind lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte fapte penale, având în vedere

multitudinea faptelor reţinute dar şi modalitatea în care acestea au fost săvârşite, fiind de

subliniat că în urma înregistrărilor convorbirilor dintre cei doi inculpaţi se poate conchide

că există temerea că inculpaţii ar putea săvârşi alte infracţiuni .

În jurisprudenţă s-a arătat că prin expresia „date „legiuitorul nu a avut în vedere

existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate

din dosar, privind persoana în cauză, modul de operare, faptele propriu-zise, care să

îndreptăţească temerea, să o justifice.

Astfel că, ţinând seama de faptul că activitatea infracţională reţinută în sarcina

inculpatului este una complexă, fiind implicate mai multe persoane, se constată că în cauză

există pericolul ca inculpatul, lăsat fiind în libertate să ascundă urmele unor acte infracţionale ce nu au

fost depistate până în prezent, să îngreuneze activitatea de identificare a tuturor persoanelor

participante la activitatea infracţională sau chiar să continue activitatea infracţională cu consecinţe şi

mai grave pentru ordinea de drept.

 În cauză sunt întrunite şi rigorile instituite de art.5 paragraful 1 lit. c şi paragraful 3 din

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât există motive verosimile de a bănui pe inculpat

de săvârşirea faptelor de care este acuzat, pe de o parte, iar pe de altă parte, durata arestării nu poate fi

apreciată că a depăşit termenul rezonabil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să

guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter

excepţional, starea de libertate fiind starea normală - şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de

limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă".

Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare

circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire

la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai

mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"(cauzele Labita c. Italia, Neumeister

c. Austria, Stasaitis c. Lituania).

 Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării

de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni

grave, dedus din modul de săvârşire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu

participarea inculpatului şi din consecinţele acesteia, precum şi interesul desfăşurării în bune condiţii a

procesului penal.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la prezenta

cauză, instanţa a reţinut că privarea de libertate a inculpatului nu încetat să mai aibă un caracter

rezonabil, pericolul social generat prin săvârşirea faptelor datorită modului de comitere (cu partea

vătămată în casă) nu a încetat să existe.

 În aceste condiţii, menţinerea unui just echilibru între interesul general al societăţii în

desfăşurarea procesului penal şi interesul inculpatului impune menţinerea faţă de acesta a celei mai

restrictive măsură de drepturi, cea a arestării preventive.

 Faţă de raţiunile juridice expuse, instanţa a respins pe fond cererea de liberare provizorie.

Domenii speta

Spete similare