Calcularea deciziei pentru muncă depusă şi limită de vârstă

Sentinţă civilă 269 din 13.02.2006


Sentinţa civilă nr.269 din 13.02.2006 pronunţată de Tribunalul Teleorman  Secţia Civilă -  Complet specializat  pentru litigii de muncă  şi asigurări sociale – Dosar nr. 2027/2005.

Prin acţiunea  formulată şi înregistrată la această instanţă  sub nr. 2027 din 20 mai 2005,  reclamantul A.F. , domiciliat în Roşiorii de Vede,  a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii,  cu sediul în municipiul Alexandria, strada Dunării, nr. 1, judeţul Teleorman, solicitând  ca prin sentinţa civilă ce se va pronunţa în cauză, să fie anulată decizia nr.181312/15.04.2005, privind acordarea  pensiei pentru munca  depusă şi limită de vârstă, să fie emisă o nou decizie pe baza unor documente care nu au fost avute în vedere la data emiterii deciziei contestate.

În motivarea cererii reclamantul învederează că prin decizia nr. 181312/15.04.2005, i s-a  stabilit o pensie de asigurări sociale în sumă de 4.349.571 lei cu începere de la 29.12.2004,  contestată această deciziei,  întrucât pensia a fost stabilită  fără a se avea în vedere veniturile brute  realizate  în perioada 1 ianuarie 1991 – 1 aprilie 2001, nu a fost luat în calcul stagiul suplimentar de 1 an şi 5 luni, deşi această perioadă era evidenţiată în carnetul de muncă, valoarea punctului de  pensie la 29 decembrie 2004 era 2.869.507 lei, însă pârâta a calculat această valoare  la 2.652.000 lei, nu a fost luată în calcul  perioada 27.02.1989 – 16.12.1989 perioada în care a urmat cursurile şcolii de mecanici locomotivă , fiind salarizat cu 3.197 lei lunar, conform  adeverinţei nr. 31/14.01.2005 eliberată de depoul CFR Piteşti.

Tribunalul Teleorman, Secţia civilă , Completul specializat  pentru litigii de muncă şi asigurări sociale – prin sentinţa civilă nr. 269 , a admis  acţiunea formulată de reclamanta A.F.  împotriva deciziei civile nr. 181312/15 .04.2005 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman şi în consecinţă, a anulat  decizia menţionată şi a obligat pârâta să emită  o nouă deciziei şi să-i calculeze reclamantei pensia la veniturile băneşti brute şi sporul de vechime, spor condiţii grele, spor condiţii periculoase , spor condiţii vătămătoare , rezultate din adeverinţele emise de Depoul  Exploatare Marfă Roşiorii de Vede.