Ordonanţă Preşedinţială

Decizie 366 din 10.12.2008


Prin sentinta civila nr. 4463 din data de 23.10.2008 a Judecatoriei Suceava, actiunea a fost admisa, iar inspectorii fiscali  din cadrul …. S.  au fost autorizati  sa intre  în sediul  principal al  pârâtei situat în  S.,  si în sediul secundar  al cesteia (barul situat  în sat Z., comuna Z.) în scopul identificarii bunurilor mobile sau imobile  care pot  fi executate  silit.

Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs  pârâta, invocând  motive de nelegalitate  si netemeinicie.

În motivarea recursului, a aratat  ca  nu sunt  întrunite conditiile generale  de admisibilitate  prevazute de  art. 581 Cod procedura civila. Nu este  data urgenta întrucât  nu exista executare si nici  piedici care s-ar putea ivi cu ocazia  executarii care sa  justifice  înlaturarea  lor pe calea ordonantei  presedintiale, reclamanta  nefacând nicio  dovada în acest sens.Reclamanta nu a precizat  ce  reprezinta datoriile  la bugetul  general  consolidat si care este  titlul executoriu  în baza  caruia se doreste suspendarea acestora.

Solicitarea reclamantei  de inventariere vizeaza  o masura  cu caracter definitiv, ce nu  poate fi  dispusa  prin  aceasta procedura  de urgenta.

Prejudiciul  invocat  de reclamanta  face obiectul dosarului  penal  nr. …./112/2006 aflat  pe rolul Tribunalului Bistrita Nasaud, iar suma  datorata  bugetului  de stat nu este dovedita, astfel încât  nu se  poate  trece  la  recuperarea ei.

În drept, a invocat  dispozitiile  art. 304 pct. 7, 9 si 582 Cod procedura civila.

Reclamanta intimata  nu a depus întâmpinare.

Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma  motivului de recurs  prevazute de art. 304 pct. 3 Cod procedura civila,  motiv de ordine publica si care poate  fi retinut  din oficiu de instanta, în baza art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, instanta  retine urmatoarele:

Art. 581 alin. 2 Cod procedura civila stabileste  ca cererea de ordonanta presedintiala se introduce  la instanta  competenta sa se pronunte  asupra  fondului dreptului.

În  prezenta cauza, D.G.F.P. S. a solicitat autorizarea organului fiscal competent  sa intre în orice  incinta de afaceri  a debitoarei SC …..COM  SRL sau în alte incinte unde aceasta îsi  pastreaza bunurile, în scopul identificarii  bunurilor  sau valorilor  care pot fi executate silit.

Fata de calitatea  de comerciant  a pârâtei-recurente, instanta constata  ca prezentul litigiu  are o natura comerciala. De asemenea, obiectul actiunii este  neevaluabil în bani, astfel  încât competenta  materiala  revine în prima instanta  tribunalului si  nu judecatoriei, conform art. 2 pct.1 litera a Cod procedura civila.

În consecinta,  este  incident motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 3 Cod procedura civila (hotarârea  s-a dat  cu încalcarea  competentei  primei instante), astfel încât  instanta  va admite  recursul, va casa sentinta civila nr. 4463 din 23.10.2008 si va  retine  cauza spre competenta solutionare în fond, în baza  art. 312 alin. 7 Cod procedura civila.