Drepturi băneşti

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 961/86/2009 din 05.02.2009 reclamantul P. D. a chemat în judecata pârâta S.C. .. SA Bucuresti solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata aceasta sa-i plateasca diferenta dintre platile compensatorii acordate si cele cuvenite, actualizate în functie de rata inflatiei, potrivit art. 50 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de societate pentru anul 2007.

În motivare, a aratat ca pâna la data de 01.03.2007 a fost salariatul pârâtei iar raporturile de munca cu societatea au încetat la aceasta data conform Deciziei nr. 38/01.03.2007.

Mai arata reclamantul ca potrivit art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de munca prevederile privind indemnizatiile de concediere trebuie completate cu planul social, astfel ca ea trebuia sa primeasca atât indemnizatia stabilita în C.C.M. cât si cea stabilita în planul social la punctul 4 cu titlu „Pachete financiare”. În baza documentelor anexate a constatat ca a primit indemnizatia de concediere calculata doar în raport cu prevederile planului social.

În dovedirea cererii sale reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

La data de 10.03.2009 a depus întâmpinare pârâta prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecata.

A invocat pârâta ca în ceea ce priveste diferenta de indemnizatie pentru disponibilizare a relevat ca aceasta trebuia calculata în baza planului social ce constituie o anexa la Contractul colectiv de munca. Nu exista nici o prevedere în cele doua acte din care ca rezulte ca partile s-au înteles sa acorde salariatilor, la disponibilizare, atât indemnizatia prevazuta în CCM cât si cea din planul social.

Totodata, pârâta a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantului în raport de dispozitiile art. 283 lit. e) din Codul muncii fata de natura veniturilor pretinse de reclamant.

În dovedirea sustinerilor din întâmpinare pârâta a depus la dosar înscrisuri.

Instanta a încuviintat si administrat în cauza pentru ambele parti proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele si lucrarile dosarului tribunalul retine urmatoarele:

Referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantului tribunalul apreciaza ca aceasta este întemeiata pentru considerentele ce se vor arata în continuare.

Astfel, tribunalul retine ca potrivit mentiunile existente în carnetul de munca al reclamantului acesta si-a încetat raporturile de munca cu pârâta la data de 01.02.2007 (fila 22 dosar fond, pozitia 95) în temeiul art. 65 si art. 66 din Codul muncii.

Ca urmare, el putea sa solicite acordarea diferentelor pentru indemnizatia de concediere ce decurge din Contractul colectiv de munca aplicabil la nivelul unitatii cât si din planul social cel mai târziu la 01.08.2007.

Potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

În aceste sens, tribunalul retine ca, fata de natura veniturilor pretinse de reclamant, în cauza sunt aplicabile prevederile art. 283 lit. e) din Legea nr. 53/2003 întrucât indemnizatia de concediere nu intra în categoria drepturilor salariale.

Tribunalul a constatat ca în aceasta ultima sintagma intra toate sumele ce urmaresc acoperirea contravalorii activitatii efective desfasurate de salariat în interesul si folosul angajatorului si nu pe cele acordate în baza contractului colectiv ca urmare a încetarii raporturilor de serviciu. Chiar daca aceste indemnizatii de concediere se stabilesc în raport de vechimea salariatului în cadrul societatii, acestea nu reprezinta o contraprestatie a muncii efectuate de angajat ci reprezinta doar o compensatie acordata acestuia ca urmare a dispunerii de catre angajator, în mod unilateral, a încetarii raporturilor de serviciu dintre parti pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.

Este clar si lipsit de echivoc ca dreptul la acordarea diferentei pentru îndemnizatia de concediere, reglementata de Contractul colectiv de munca, se prescrie în termen de 6 luni, asa cum impune dispozitia legala mai sus aratata.

Nu este vorba de un drept salarial, caz în care termenul de prescriptie  ar fi fost de 3 ani, termen reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.

Salariul este un element esential al contractului de munca, o parte componenta a obligatiilor asumate de angajator si a cauzei juridice a obligatiei persoanei angajate; el constituie totalitatea drepturilor banesti cuvenite pentru munca prestata.

Or, indemnizatia solicitata de reclamanta se acorda în caz de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, fiind întemeiata pe dispozitia contractului colectiv de munca, nereprezentând drepturi banesti cuvenite pentru munca prestata.

Ca urmare, tribunalul apreciaza ca fiind întemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si o va admite în consecinta urmând a respinge actiunea ca prescrisa.

Domenii speta

Spete similare