Fond funciar. Probatoriu

Decizie 107/R din 12.02.2009


Fond funciar. Probatoriu

Dosar nr. 526.1/326/2006 – decizia civilă nr. 107/R din 12.02.2009

Reclamanta nu a prezentat nici un proces verbal de punere în posesie pentru terenul reconstituit din care să reiese exact cu ce terenuri a fost pusă în posesie şi pe ce amplasament pentru a se putea verifica de către instanţă pretenţiile sale, ci a solicitat direct de la instanţă punerea în posesie pe un anumit amplasament.

Cererile în probaţiune, de care face vorbire recurenta, au fost formulate chiar la termenul când cauza a intrat în dezbaterile în fond şi în mod just au fost respinse de instanţa de fond, raportat la termenul la care au fost formulate precum şi la obiectul acţiunii.

Cât priveşte recursul promovat de MI şi continuat de moştenitorii săi, acesta este fondat.

Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

În cauză, partea care a căzut în pretenţii, prin respingerea acţiunii, este reclamanta, iar cea care a solicitat cheltuieli de judecată este pârâta Manea Ileana, care, chiar de la început, prin întâmpinarea din 14 decembrie 2006, a solicitat cheltuieli de judecată, solicitare pe care instanţa de fond a ignorat-o, fără să motiveze de ce a dispus „Fără cheltuieli de judecată”.

Prin sentinţa civilă nr. 742 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Topliţa s-a respins acţiunea reclamantei CAG prin mandatar CI în contradictoriu cu pârâţii Comisa Locală de Fond Funciar prin Primar şi MI.

 Fără cheltuieli de judecată.

 Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

 Terenul în litigiu se află situat în intravilanul municipiului Topliţa, pe str. Sportivilor, cu întindere până în lunca Mureşului. Pentru identificarea imobilului, urmare a studierii cărţilor funciare, a hărţii CF referitoare la zonă şi comparându-se actele  depuse la dosar cu constatările expertului de la faţa locului se reţine că terenul ce aparţine familiei M se identifică în CF nr. 7077 cu numerele top. 770/2- casă de lemn în intravilan cu suprafaţa de 111 mp şi nr. top. 770/3 grădină în intravilan cu suprafaţa de 8992 mp, în total suprafaţa de 9103 mp , proprietari tabulari ai acestei suprafeţe fiind DT şi soţia născută LM, în părţi egale, cu titlu de drept de cumpărare conform încheierii CF nr. 1068 din 14 decembrie 1938. După dezbaterea succesiunii defuncţilor proprietari, moştenitorilor acestora SM, MI şi DA li s-a stabilit cota de 1/3 parte fiecare. Pentru o parte din terenul arătat, s-a reconstituit dreptul de proprietate şi anume pentru suprafaţa de 1248 mp, teren care prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP, prin încheierea nr. 263 din 13 iulie 2000, a fost înstrăinat cumpărătorilor PI şi PF, după care acest teren a fost dezmembrat, cumpărătorii primind numărul cadastral 293 iar corpul de proprietate a fost transnotat în CF nr. 533 cu caracter nedefinitiv, vânzătorilor rămânându-le corpul de proprietate cu nr. top. 770/2 şi 770/3/2 cu suprafeţele de 111 mp, respectiv 7744 mp, în cotă de 1/3 parte fiecare, astfel în urma măsurătorilor a rezultat suprafaţa măsurată de 9103 mp şi în care este cuprins şi terenul înstrăinat în condiţiile arătate, suprafaţa fiind echivalentă cu cea cuprinsă în CF  nr. 7077, având numerele top 770/2 şi 770/3.

Cât priveşte terenul ce formează obiectul prezentului litigiu şi solicitat a fi pus în posesie pentru reclamantă, cu ocazia măsurătorilor efectuate nu s-a putut localiza imobilul precum şi forma acestuia, datorită lipsei actelor doveditoare.

S-a constatat însă, că acesta se suprapune parţial peste terenul deţinut de BI, întabulat pe numele acestuia din anul 2000, la fel se suprapune şi peste terenul ce a fost restituit urmaşilor lui DT şi înstrăinat de aceştia încă din anul 2000, de asemenea se suprapune şi peste terenul care urmează să le fie restituit. Conform susţinerilor vecinului de teren, prezent la faţa locului cu ocazia măsurătorilor, numitul BI, acesta a arătat că defunctul VT a avut teren în altă parte, respectiv spre lunca Mureşului şi nu la str. Sportivilor, iar numerele topografice din spatele terenului de sport deţinut de urmaşii lui DT, pretinse de reclamantă în calitate de urmaşă a lui VT, se regăsesc în numărul cadastral 27 întabulat pe SC R SA, acestea figurând pe Statul Român.

S-a reţinut că reclamanta nu a fost prezentă la măsurători pentru a da relaţiile necesare, fiind prezent mandatarul acesteia CI.

Potrivit art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, republicată „Punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu poate avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile. În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare şi înaintează documentaţia comisiei judeţene sau prefectului pentru validare şi, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate”.

Adeverinţa nr. 749 din 12 noiembrie 1991, eliberată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul Primăriei, pe numele moştenitorilor VA şi VG, nu constituie titlu de proprietate în sensul prevederilor art. 480 Cod civil şi Legii nr. 18/1991. Într-adevăr, potrivit Regulamentului de aplicare a legii menţionate, punerea în posesie şi delimitarea terenurilor cu privire la care s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate se face numai după ce persoanele îndreptăţite primesc titlurile de proprietate, această prevedere este raţională şi justificată din punct de vedere juridic, deoarece între data emiterii şi atribuirea titlului însuşi se pot produce schimbări ca urmare a reconsiderării acestor acte pregătitoare de către însăşi comisia de fond funciar constituită conform legii, astfel comisiile nu pot proceda la operaţiile tehnice de punere în posesie, petiţionarii având doar vocaţia la calitatea de proprietari nu şi calitatea însăşi de proprietari.

S-a reţinut că potrivit certificatului de moştenitor nr. 95 din 15 iunie 2007 eliberat în baza prevederilor art. 76 şi 84 din Legea nr. 36/1995, de pe urma defunctului VT, decedat în 1978, în masa succesorală nu au fost declarate bunuri mobile sau imobile, moştenitorii acestuia fiind VA şi BG, soţia supravieţuitoare, respectiv fiica, ambele decedate ulterior. Conform certificatului de moştenitor nr. 104 din 30 iulie 2002, eliberat de BNP, în dosarul nr. 123/2002, de pe urma defunctei VA, decedată în 2002, în masa succesorală au fost cuprinse bunuri mobile şi imobile, printre acestea din urmă regăsindu-se suprafaţa de 1 ha teren pădure în judeţul Harghita, dobândit prin efectul Legii nr. 18/1991 şi conform adeverinţei nr. 113/1991 eliberată de Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar, moştenitorii fiind CAG şi BMC în calitate de nepoţi de fiică predecedată, reprezentând pe mama lor BG decedată în 1995, cotele lor fiind de 1/2 parte, iar potrivit certificatului de moştenitor nr. 554 din 14 noiembrie 1995, eliberat de pe urma defunctei BG, în masa succesorală au fost cuprinse o serie de bunuri mobile şi imobile, moştenitori fiind BG, BMC şi BAG, în calitate de soţ respectiv fiu şi fiică, în cote de 2/8 parte pentru soţ şi de câte 3/8 parte pentru fiecare descendent.

Reclamanta CAG, în calitate de nepoată de fiică predecedată a defunctei VA, soţia defunctului VT, a solicitat în nume propriu, punerea în posesie a terenului în suprafaţă de 1 iugăr şi 800 de stânjeni rezultat din titlul de proprietate primit la Reforma agrară din 1945 de către numitul VT– decedat, în acţiune nefigurând şi fratele său BMC.

În sensul prevederilor Legii nr. 18/1991, mijloacele de probă în stabilirea întinderii dreptului privind reconstituirea proprietăţii nu pot fi folosite contra şi peste dovezile scrise, în cauză extrasele CF prezentate de pârâtă, primează titlului primit la Reforma agrară din 1945, neînscris în cartea funciară şi neavând un plan de parcelare în vederea posibilităţii identificării lui.

Conform art. 1 din Protocolul Adiţional la CEDO „Orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale”, prevedere care cere în primul rând ca orice lipsire de proprietate să fie în baza legii, principiu care implică norme de drept intern clare.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în sensul că autorităţile naţionale au obligaţii pozitive în cazul în care există o legătură directă şi imediată între măsurile solicitate de un reclamant şi respectarea bunurilor acestuia, indiferent de natura lor.

Cum în cauză reclamanta nu a dovedit cu date de carte funciară că terenul solicitat se află la locul indicat în acţiune şi cum acest imobil s-a constatat prin lucrarea de specialitate a fi suprapus peste terenul restituit urmaşilor lui DT, printre care se află şi pârâta MI, şi care l-au înstrăinat încă din anul 2000 în condiţiile arătate mai sus, şi peste cel care urmează să fie retrocedat, suprapunându-se şi peste terenul deţinut de alţi proprietari înscrişi în CF din zona menţionată, şi cum nu s-a putut constata existenţa unui plan de parcelare care a stat la baza emiterii Titlului de proprietate pe numele lui VT în baza Decretului lege nr. 187/1945, respectiv înscrierea acestuia în cartea funciară,  instanţa, faţă de motivele expuse, nu a găsit întemeiată acţiunea, respingând-o ca atare.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta CAG şi pârâta MI.

Recurenta CAG arată că a solicitat efectuarea unei expertize pentru reconstituirea amplasamentului familiei lui ME şi audierea martorului BI, probe respinse de instanţa de fond.

Mai arată recurenta că nu s-a dovedit că terenul familiei Manea a fost expropriat, cele susţinute de pârâtă nefiind reale.

Menţionează că terenul revendicat este primit de la bunicul său în urma reformei din anul 1945, terenul nu a fost intabulat în cartea funciară pe Statul Român, astfel putându-se trece în domeniul public fără expropriere.

Cere anularea intabulării pentru suprafaţa de 1248 mp, intabulată fals şi mai arată că i s-a cerut extras de carte funciară 1510 fără să i se spună ce număr topografic. Arată că în această carte funciară sunt terenuri care au aparţinut Statului Român, însumând zeci de mii de hectare, lucru care nu are nici o legătură cu terenul revendicat.

Recursul  nu este motivat în drept.

Recurenta Manea Ileana solicită admiterea recursului, modificarea parţială a sentinţei atacate în sensul acordării cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat cu ocazia judecării acţiunii pe fond la Judecătoria Topliţa.

Arată că prin întâmpinarea depusă la data de 14.12.2006 a solicitat respingerea acţiunii şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Acelaşi lucru l-a solicitat şi cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei din data de 16.10.2008 cât şi prin concluziile scrise.

Instanţa de fond a respins acţiunea dar nu a acordat cheltuielile solicitate, menţionând în dispozitiv „Fără cheltuieli de judecată”.

Consideră că este o greşeală deoarece, la fond a dovedit cheltuieli efectuate cu onorariul de avocat în sumă de 1500 lei şi cheltuieli de transport în sumă de 300 lei.

În drept invocă prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

În timpul judecării recursul a decedat recurenta MI, recursul fiind continuat de moştenitorii acesteia, MB, MBR şi ML, care au formulat şi întâmpinare la recursul lui CAG solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că aceasta nu şi-a dovedit cu nimic acţiunea, susţinând nişte idei care nu sunt coerente şi s-a folosit de probele pe care le-a făcut pârâta MI.

Arată că Manea Ileana , împreună cu alţi doi coproprietari figurează în cartea funciară 7077 cu terenul pe care reclamanta a solicitat să fie pusă în posesie, aceasta nedovedind că antecesorii săi au avut teren acolo.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi sub toate aspectele, tribunalul reţine următoarele:

Reclamanta-recurentă CAG a solicitat prin acţiunea iniţială punerea în posesie asupra terenului care face obiectul unui titlu de proprietate eliberat în 1945 cu ocazia Reformei agrare prin care bunicul său Vodă Toader a fost împroprietărit cu 1 iugăr şi 800 stânjeni în localitatea Topliţa.

Solicitarea reclamantei  nu poate fi încadrată în prevederile Legii 18/1991, legea fondului funciar sau a celorlalte legi ulterioare care reglementează fondul funciar, Legea 1/2000, 247/2005, punerea în posesie efectuându-se în baza reconstituirii dreptului de proprietate în baza acestor legi şi nu în baza unui titlu de proprietate din 1945.

Totuşi, pe numele lui VA (antecesoarea reclamantei) şi lui VG, în calitate de moştenitoare a defunctului VT, conform adeverinţei 749 din 12.11. 1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe 4,54 ha teren, din care reclamanta nu specifică dacă face sau nu parte şi terenul din titlul din 1945, sau dacă pentru acest teren numai cu ocazia prezentei acţiuni solicită retrocedarea lui.

Comisia locală prin adresa nr. 9048/27.08.2008 emisă către avocat, face o specificaţie că în cererea depusă de moştenitorii lui VT nu figurează teren care s-ar suprapune cu terenul de zgură de pe strada Sportivilor.

Ori, reclamanta, în principal, tocmai asupra acestui teren insistă să fie pusă în posesie, teren care în cartea funciară apare pe numele altui proprietar decât antecesorul reclamantei VT.

Titlul de proprietate, fără număr, eliberat pe numele lui VT în anul 1945 în urma reformei agrare nu cuprinde elemente de identificare cum ar fi: amplasament, vecini sau categorie de teren ci numai un număr de lot, care este 30 şi că se află în moşia expropriată de la U.

Oricum, punerea în posesie directă pe anumite amplasamente nu poate fi făcută de către instanţă, aceasta putând dispune punerea în posesie, în modul general, pentru terenul reconstituit conform hotărârilor comisiilor de fond funciar, ulterior, în cazul în care persoana pusă în posesie nu este mulţumită, poate cenzura procesul verbal de punere în posesie prin modificarea sau anularea lui.

Aceste proceduri reies din prevederile art. 27, 51-95 din Legea 18/1991 precum şi din Regulamentul de aplicare a acestei legi.

Reclamanta nu a prezentat nici un proces verbal de punere în posesie pentru terenul reconstituit din care să reiese exact cu ce terenuri a fost pusă în posesie şi pe ce amplasament pentru a se putea verifica de către instanţă pretenţiile sale, ci a solicitat direct de la instanţă punerea în posesie pe un anumit amplasament.

Cererile în probaţiune, de care face vorbire recurenta, au fost formulate chiar la termenul când cauza a intrat în dezbaterile în fond şi în mod just au fost respinse de instanţa de fond, raportat la termenul la care au fost formulate precum şi la obiectul acţiunii.

Cât priveşte recursul promovat de MI şi continuat de moştenitorii săi, acesta este fondat.

Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

În cauză, partea care a căzut în pretenţii, prin respingerea acţiunii, este reclamanta, iar cea care a solicitat cheltuieli de judecată este pârâta Manea Ileana, care, chiar de la început, prin întâmpinarea din 14 decembrie 2006, a solicitat cheltuieli de judecată, solicitare pe care instanţa de fond a ignorat-o, fără să motiveze de ce a dispus „Fără cheltuieli de judecată”.

Recurenta-pârâtă MI a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate la judecata de fond prin depunerea de chitanţă şi factură cu privire la onorariul de avocat şi bonuri fiscale pentru benzină cu privire la transportul din ziua termenelor de judecată, în total suma de 1800 lei(pag.158-162 din dosar).

Raportat considerentelor reţinute, tribunalul constată că recursul declarat de CAG nu este întemeiat, urmând ca în baza art. 312 Cod procesură civilă să-l respingă.

Va admite recursul declarat de recurenta MI, în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâta MI în sumă de 1800 lei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

CAG va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată pe care MI (moştenitorii acesteia) le-a efectuat în recurs.

Domenii speta