Plângere contra soluţiei procurorului. Mărturie mincinoasă.

Constata ca prin sentinta penala nr. 184/2009 a Judecatoriei Medias, în baza art. 2781 al. 8 lit. a C.p.p., s-a respins plângerea formulata de petentul H. N., domiciliat în Dumbraveni, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimatul M. I., domiciliat în com... jud. Sibiu, împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale din 11 februarie 2009 data în dosar nr. 2303/P/2008 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Medias mentinuta prin rezolutia prim procurorului din 17 aprilie 2009 nr. 135/II/2/2009.

A fost mentinuta solutia procurorului.

A fost obligat petentul sa plateasca intimatului 400 lei cheltuieli de judecata.

A fost obligat petentul sa plateasca cheltuieli judiciare catre stat de 50 lei.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta a retinut în esenta urmatoarele:

Prin rezolutia din 11 februarie 2009 data în dosar nr. 2303/P/2008 Parchetul de pe lânga Judecatoria Medias a dispus neînceperea urmaririi penale fata de intimat, motivat de faptul ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de marturie mincinoasa, neputându-se retine ca intimatul cu intentie a facut afirmatii mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cele doua cauze civile aflate pe rolul Judecatoriei Medias.

Prin rezolutia din 17 aprilie 2009 nr. 135/II/2/2009, prim-procurorul de pe lânga Judecatoria Medias a respins plângerea formulata de catre petent contra solutiei de neîncepere a urmaririi penale luata de procuror, motiv pentru care petentul a formulat plângere în instanta.

Petentul a fost audiat ca martor în cadrul dosarului nr. 62/2006 pentru dovedirea cererii reconventionale formulate în proces de numitul C.I. în contradictoriu cu petentul H. N. având ca petit prestatie tabulara.

Cu acest prilej intimatul a declarat ca legat de act a înteles ca C. I. urma sa-l îngrijeasca pe reclamant pâna la deces si tot asa sa-i permita sa foloseasca si casa, de asemenea si cu privire la interdictia de înstrainare pe timpul vietii reclamantului (fila 38 dosar parchet).

Ulterior, în cadrul dosarului nr. 1223/157/2008 al Judecatoriei Medias având ca obiect constatare drept uzufruct, actiune promovata de petentul H. N. în contradictoriu cu C. I., în baza conventiei sub semnatura privata care a fost validata în cadrul dosarului nr. 62/2006.

Aspectele relatate de martorul petent în acest dosar, dupa aproximativ 2 ani de la data când a dat precedenta declaratie au fost urmatoarele: „am fost prezent ca martor la întocmirea contractului dintre parti… când am intrat în casa am observat ca actul era deja scris si aruncând o privire asupra lui am constatat ca se intitula contract de vânzare-cumparare…înainte de a semna actul în 2005 el a fost citit de catre reclamant si nu se vorbea nimic în continutul lui despre uzufruct, despre prestarea vreunei întretineri sau de suportarea cheltuielilor de înmormântare…de asemenea, nu cred ca era o precizare în act ca pârâtul n-ar putea vinde imobilul fara acordul reclamantului…cât am fost eu prezent la încheierea actului nu s-a discutat nimic între parti despre uzufruct”. Mai precizeaza martorul ca „atunci când mi-a fost citit actul…”, iar în declaratia data cu ocazia cercetarilor penale efectuate acesta declara ca „legat de precizarea facuta de catre mine în fata judecatorului din data de 24.03.2006, referitor la faptul ca legat de documentul întocmit nu am înteles ca pârâtul adica C. I. urma sa-l îngrijeasca pe reclamant, respectiv pe H. N. pâna la decesul acestuia si de asemenea sa-i permita sa foloseasca casa si cu privire la interdictia de înstrainare pe timpul vietii reclamantului, acest lucru l-am aflat ulterior întocmirii actului de la C. I., care mi-a povestit la serviciu ca H. N. nu mai este de acord sa-i treaca casa la nume decât în conditiile de mai sus”.

Mai arata acolo ca despre modificarile ce ar fi fost efectuate în act i-a adus la cunostinta C. I.care i-ar fi spus ca aceste modificari si adaugiri ar fi fost facute de petent. Mai arata ca a citit personal actul.

Instanta a retinut ca este adevarat ca exista contradictii între cele doua declaratii cu privire la aspectele semnalate, însa nu reiese din probe ca acestea au fost facute cu intentie. Astfel, martorul intimat a aratat ca „a înteles” unele împrejurari aratate, fiindu-i aduse la cunostinta ulterior de catre C. I. (declaratie de la parchet). Având în vedere timpul scurs între momentul când a luat la cunostinta despre aceste împrejurari si datele când a declarat ca martor, precum si faptul ca aceste aspecte privesc alte persoane, instanta a precizat ca perceptia martorului este posibil sa nu fi fost tocmai exacta, amintirile sale sa fi fost alterate, iar acesta sa fi dat faptelor o interpretare si o semnificatie proprie, ci nu cea reala.

Prin urmare, în considerarea celor de mai sus, instanta a aratat ca nu se poate retine ca ar fi îndeplinite toate elementele constitutive ale infractiunii de marturie mincinoasa, respectiv ca ar fi facut afirmatii mincinoase cu intentie si a respins plângerea sa.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs petentul H. N., solicitând casarea hotarârii si trimiterea cauzei la Judecatoria Medias spre a proceda la judecarea intimatului M.I. pentru savârsirea infractiunii de marturie mincinoasa, prevazuta de art. 260 Cod penal, întrucât probele administrate dovedesc vinovatia acestuia, iar în subsidiar a solicitat admiterea plângerii si restituirea cauzei la parchet în vederea începerii urmaririi penale în cauza întrucât acest lucru se impune fata de actele dosarului.

Intimatul M. I. prin aparator a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotarârii ca legala si temeinica, iar solutia pronuntata fiind în acord cu probele administrate.

Examinând hotarârea de fata prin prisma motivelor invocate în calea de atac, a actelor dosarului si din oficiu conform art. 385/6, 385/7 C.p.p., se retine ca recursul este nefondat astfel ca el va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. pentru cele ce se vor arata în continuare:

În mod corect au retinut procurorul si instanta de fond ca fapta de marturie mincinoasa, prevazuta de art. 260 Cod penal, pentru care faptuitorul M. I. a fost cercetat nu este realizata sub toate elementele sale constitutive, respectiv nu este realizata sub aspectul laturii subiective.

Astfel, inadvertentele reale si de necontestat existente între variantele prezentate de martor pe parcursul celor doua procese civile sunt rezultatul erorii de perceptie a carui victima a fost faptuitorul M. I. si nu intentiei acestuia de a induce în eroare judecatorul cu prilejul solutionarii cauzei privind stabilirea nudei proprietatii a reclamantului asupra imobilului în litigiu. De altfel, nici nu a produs o astfel de consecinta juridica, declaratia sa fiind înlaturata de la stabilirea adevarului, în dosarul mentionat.

Martorul M. I. a declarat în fata instantei de judecata la data de 24.03.2006 ca a auzit despre existenta unei clauze si obligatii dintre parti, abia dupa încheierea si semnarea conventiei civile de la 8 noiembrie 2005. Aceste împrejurari a declarat ca le-ar fi auzit de la rudele lui H. N.. Ulterior a afirmat ca aceste precizari legate de uzufruct nu s-ar fi discutat cu prilejul încheierii contractului si ca le-a aflat de la C. I. ulterior, care i-ar fi povestit ca recurentul H. N. nu ar mai fi vrut sa-i treaca casa pe nume doar în conditiile obtinerii unui drept de uzufruct.

În mod corect instanta de fond a apreciat ca fata de timpul scurs între momentul în care a luat cunostinta despre aceste împrejurari si fata de datele la care a fost audiat în calitate de martor, exista posibilitatea ca fiind vorba despre interesele altor persoane si nu al sau propriu, perceptia si amintirile martorului M. I. sa fi fost alterate si nu tocmai exacte si mai mult, acesta sa fi dat faptelor o semnificatie si o interpretare proprie si care sa nu fie reala si în acord cu ceea ce s-a discutat, dar acest lucru nu poate face dovada intentiei de a induce în eroare si de a altera adevarul, fapt ce face ca infractiunea prevazuta de art. 260 Cod penal sa nu fie realizata sub toate elementele sale constitutive.

Asa fiind, fata de cele de mai sus, cum solutia procurorului si a instantei de fond sunt legale si temeinice, nu se impune nici trimiterea cauzei la parchet în vederea completarii probatoriului si nici casarea cu trimitere a cauzei în vederea punerii în miscare a actiunii penale si judecarii intimatului M. I.pentru fapta reclamata.

Pe cale de consecinta, recursul petentului H. N. va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare catre stat în recurs în suma de 100 lei.

În baza art.193 al. 6 C.p.p., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare catre intimatul M. I. în recurs în suma de 340 lei reprezentând onorariul de avocat si contravaloare transport.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de petentul H. N., domiciliat în Dumbraveni, , jud. Sibiu, împotriva sentintei penale nr. 184/16.06.2009 a Judecatoriei Medias,pe care o mentine.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare catre stat în recurs în suma de 100 lei.

În baza art. 193 al. 6 C.p.p., obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare catre intimatul M. I. în recurs, în suma de 340 lei reprezentând onorariul de avocat si contravaloare transport.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica, azi 26.10.2009.

Domenii speta

Spete similare