Pedepse nelegale.

Decizie 164/R din 17.04.2008


Pedepse nelegale.

Prin sentinţa penală nr. 882/2007, Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe inc. N.L.R. la 500 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal şi art. 74, 76 Cod penal, iar inculpatului R.V. i-a aplicat măsura educativă a libertăţii supravegheate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 164/R din 17 aprilie 2008 s-a casat în parte această sentinţă şi, în rejudecare, a fost condamnat inc. N.L.R. la pedeapsa de 200 lei amendă, iar inculpatului R.V. i-a aplicat măsura educativă a mustrării.

S-a reţinut că, reţinând în favoarea inculpatului N.L.R.  circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c Cod penal, prima instanţă trebuia să coboare pedeapsa sub minimul special prev. de lege, conform dispoziţiilor art. 76 lit. e Cod penal, iar inculpatului R.V. măsura libertăţii supravegheate nu poate fi aplicată pe o perioadă mai mică de 1 an.