Proprietate privată. Restituire în natură. Imobil primit de stat prin schimb.

Sentinţă civilă 562/D din 22.05.2007


Dosar nr. 2306/83/2006

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 562/D/22 Mai 2007

Proprietate privată. Restituire în natură. Imobil primit de stat prin schimb.

Prin acţiunea înregistrată în dosar nr.de mai sus cu precizările ulterioare

(fila 221) reclamantele au chemat în judecată pe pârâţii : Consiliul Judeţean Satu

Mare reprezentat prin Preşedinte, Municipiul Carei, Primăria Municipiului Carei –

Primarul Municipiului Carei, Consiliul local al Municipiului Carei, solicitând instanţei ca

prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să dispună părţilor intimate să emită dispoziţie

de soluţionare a notificării nr.81/5.07.2001 în sensul constituirii dreptului de proprietate

în favoarea reclamantelor asupra imobilului situat în Carei, înscris în CF nr.50 Carei,

cu nr.top.441, 442 pentru următoarele considerente :

Cu notificarea nr.81/5.07.2001 înregistrată la birou executor

judecătoresc din Carei domnul Iva Aniţaş Marian Dan au solicitat restituirea în natură

a imobilului ce a format proprietatea reclamantelor situat în localitatea Carei, identificat

în CF 7911 Carei, transcris din CF 1583 Carei sub nr.top.1973/3 şi 3042/7 trecut în

proprietatea Statului Român fără titlu valabil, (nevalabilitatea titlului Statului fiind

stabilită prin decizia civilă a Tribunalului Satu Mare) în sensul acordării de măsuri

reparatorii prin echivalent în compensare prin constituirea dreptului de proprietate în

favoarea reclamantelor asupra imobilului situat în Carei, înscris în CF 50 Carei, cu

nr.top.441,442.

Acest imobil a trecut în proprietatea Statului Român şi respectiv în

administrarea Consiliului Popular al Judeţului Satu Mare în urma unui schimb imobiliar

cu imobilul proprietatea reclamantelor din CF 1583 Carei în baza Decretului Consiliului

de Stat nr.161/5.05.1971 şi a Deciziei Consiliului Popular al Judeţului Satu Mare

nr.644/24.05.1971.

În opinia reclamantelor, calitatea de entitate investită cu soluţionarea

notificării revine Consiliului Judeţean Satu Mare şi respectiv Municipiului Carei în

conformitate cu art.1 al.2 şi 3, art.9, art.14, art.16 al.1, art.21 al.4, art.22, art.26, art.29

al.4 din Legea 10/2001 elocvente fiind în acest sens şi precizările exprimate în

această chestiune de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin

adresa nr.697255 din 10.11.2006 comunicată cu Instituţia Prefectului.

În opinia reclamantelor refuzul autorităţilor  publice ( Consiliul Judeţean

Satu Mare, Primăria Municipiului Carei) de a se considera investite cu soluţionarea

notificării este nejustificat, în condiţiile prev.de art.21 al.1 din Legea 10/2001.

Deţinerea, respectiv administrarea imobilului solicitat cu titlu de compensare de către

persoanele juridice de drept public, rezultă în mod evident din inventarul bunurilor care

aparţin Judeţului Satu Mare, poziţia 103 din Anexa nr.1 publicată în M.Of.685

bis/17.09.2002, din încheierea contractului de concesiune înscris în CF 50 Carei de

sub C17, precum şi din inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al

Municipiului Carei, poziţia 60 din Anexa 3 publicată în M.Of.nr.685 bis/17.09.2002.

În acest sens face trimitere la solicitările adresate Consiliului Judeţean

Satu Mare, respectiv adresele înregistrate cu nr. 5004/2005, 5067/2005,

1171/21.02.2006, şi 1687/16.03.2007 şi răspunsurile primite, care în mod constant

confirmă lipsa calităţii de persoană juridică deţinătoare a imobilului solicitat de către

reclamante.

Calitatea de entitatea investită cu soluţionarea notificării pentru Consiliul

Judeţean Satu Mare este, în opina reclamantelor,  justificată şi de calitatea de

continuator al Consiliului Popular al Judeţului Satu Mare care a dispus în baza

competenţelor conferite efectuarea schimbului imobiliar, asumarea calităţii de

concedent şi stabilirea apartenenţei bunului primit în schimb la domeniul public al

Judeţului Satu Mare pe care apoi l-a transmis Municipiului Carei, aşa cum rezultă din

Hotărârea nr.164 din 27.12.2006, administrarea fiind realizată de Consiliul local al

acestei unităţi administrativ teritoriale (art.1 din Hotărârea nr.164/2006).

Întemeiat pe constatarea nevalabilităţii titlului Statului printr-o hotărâre

judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum şi pe imposibilitatea repunerii părţilor

în situaţia anterioară datorită contractului de schimb încheiat, ocazie cu care Statul a

predat în schimb un bun pe care îl deţinea fără titlu valabil, dar a primit un bun cu titlu

valabil, repararea încălcării dreptului de proprietate poate fi compensată cu primirea în

schimb a imobilului din CF nr.50 Carei, aflat în proprietatea Statului, respectiv al

unităţilor administrativ teritoriale, Judeţul Satu Mare şi Municipiul Carei (teren şi

construcţie).

Faţă de apărările formulate de pârâţi referitoare la apartenenţa imobilului

la domeniul public al Statului, reclamantele au solicitat înlăturarea acestora ţinând

seama de prevederile din pct.1 lit.f a Normelor metodologice aprobate cu Guvern prin

Hotărârea nr.250/2007, situaţie în care este lipsită de relevanţă invocarea caracterului

inalienabil, insesizabil al proprietăţii publice şi drept urmare solicită a se constata

dreptul de proprietate în forma solicitată cu atât mai mult cu cât din nota de

fundamentare eliberată de Primăria Municipiului Carei din 6.12.2006  rezultă că

imobilul solicitat în compensare este neutilizat.

În drept invocă Legea nr.10/2001.

Consiliul Judeţean Satu Mare prin Preşedinte şi respectiv Secretar a

invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar ca apărare pe fond

inadmisibilitatea plângerii reclamantelor.

Astfel atât prin întâmpinare cât şi prin concluzii scrise pârâtul apreciază

că nu poate fi reţinută calitatea procesuală pasivă în cauză faţă de acesta, întrucât

imobilul fostă proprietate a reclamantelor, respectiv antecesorului acestora, situat în

Carei, înscris în CF 1583, sub nr.top.1973/3 şi 3042/7 se află în deţinerea şi

proprietatea Băncii de Credit Cooperatist – Filiala Carei, conform înscrierii de sub B5,

iar notificarea a fost transmisă lichidatorului care, cu adresa nr.1220/2005 a calificat

drept abuzivă notificarea depusă în condiţiile în care reclamantele au primit

despăgubiri băneşti de la Statul Român în baza Legii 112/1995.

Pe de altă parte, arată pârâtul nu poate avea calitate procesuală pasivă

întrucât imobilul cerut în compensare respectiv construcţia cu teren aferent situată în

Carei, înscris în CF 50 sub nr.top.441,442 face parte din domeniul public al Oraşului

Carei conform HGR 967/2002,  Anexa 3, poziţia 58-61 căruia în natură îi corespunde

Centrul de Plasament al Copilului şi Clădirea Internat, în atare situaţie conform art.11

din Legea 213/1988 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestora, bunurile

atestate în domeniul public sunt inalienabile şi insesizabile, iar unităţile administrativ

teritoriale în patrimoniul cărora se află sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce

decurg, fie din dreptul de proprietate, fie din contractele privind administrarea bunurilor

care aparţin domeniului public şi privat al unităţii.

În drept invocă Legea 10/2001 şi Legea 213/1998.

Consiliul Local al Municipiului Carei, Primăria Municipiului Carei prin

note de şedinţe, au solicitat respingerea acţiunii reclamantelor apreciind ca

neîntemeiată acţiunea câtă vreme pentru imobilul situat în Carei, str.1 Decembrie

1918, nr.11 reclamantele nu au depus notificare la Primăria Municipiului Carei,

unitatea investită cu soluţionarea notificărilor anterioare a soluţionat solicitarea

reclamantelor pentru imobilul situat în Carei, din CF 1583 Carei sub nr.top.2062/6, cu

teren în suprafaţă de 690 mp.conform Dispoziţiei nr.3/2006 şi în baza notificării

nr.80/2001 cât şi notificarea înregistrată sub nr.79 dar care priveşte imobilele din

Carei, str.Avram Iancu.

Totodată, învederează instanţei că reclamantele au primit despăgubiri în

baza Legii 112/1995 stabilite prin Hotărârea nr.32 şi 33 din 22 mai 2000 inclusiv

pentru imobilul situat în Carei, str.1 Decembrie 1918, nr.11.

În atare situaţie văzând şi lipsa notificării precum şi faptul că imobilul

solicitat în compensare urmează să satisfacă nevoia de spaţiu pentru instituţiile

publice ce urmează a fi evacuate din spaţiile retrocedate, solicită respingerea acţiunii

reclamantelor ca nefondată.

Tribunalul analizând în baza art.137 C.pr.civ.excepţia lipsei calităţii

procesuale pasive invocată de Consiliul Judeţean Satu Mare, a identităţii care trebuie

să existe între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv al raportului juridic

dedus judecăţii prin prisma normelor de procedură civilă şi a dispoziţiilor speciale din

Legea 10/2001, apreciază ca nefondată excepţia invocată pentru următoarele

considerente care implică analizarea pe fond a dreptului pretins de reclamante, astfel :

În înţelesul Legii 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare

aprobate prin HG 250/2007, unitatea deţinătoare este definită ca fiind fie entitatea cu

personalitate juridică care exercită în numele Statului dreptul de proprietate publică

sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii de reparaţie ( minister, primărie,

instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică) fie entitatea cu personalitate

juridică care are înregistrat bunul în patrimoniul său indiferent de titlu cu care a fost

înregistrat (regii autonome, societăţii, companii naţionale, societăţi comerciale cu

capital de stat, organizaţii cooperatiste).  În situaţia bunurilor imobile identificate în

patrimoniul administraţie publice, centrale sau locale, notificarea se transmite

organelor de conducere ale acestora (art.29 din Legea 10/2001).

În situaţia în care ne aflăm în una din cele două ipoteze, unitatea

deţinătoare dobândeşte calitate de entitate investită cu soluţionarea notificării.

Prin art.20 al.3 din Legea 10/2001 republicată se conferă calitate de

entitate obligată la restituire (după soluţionarea notificării de către entitatea investită)

unităţii administrativ teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care

Primăria a avut-o potrivit legii (art.24 al.7 din lege în forma iniţială) până la data intrării

în vigoare a Legii 247/2005.

Conform art.21 alin.1 şi 4 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată

prin Legea 247/2005 imobilele – terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv

indiferente de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a Legii 10/2001

(14.02.2001) de persoane juridice de drept public vor fi restituite în natură persoanei

îndreptăţite prin decizie sau după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de

conducere ale unităţii deţinătoare (în speţă Primarul Municipiului Carei, Preşedintele

Consiliului Judeţean Satu Mare conform documentelor ce atestă apartenenţa

imobilului solicitat la domeniul public al Municipiului Carei şi respectiv al Municipiului

Satu Mare).

Dreptul pretins de reclamante necesită prezentarea cronologică  a

situaţiei juridice pentru imobilul situat în Carei, str.1 Decembrie 1918, nr.11 şi

respectiv pentru cel solicitat cu titlu de compensaţie situat în Carei, din CF 50 Carei,

astfel :

Imobilul situat în Carei, înscris în CF 1583 sub nr.top.iniţial 1973/1 şi

3042/5 a fost preluat de Statul Român cu titlu juridic naţionalizare, conform înscrierii

de sub B13 de la proprietarul tabular T tatăl reclamantelor, iar ulterior în baza

Decretului nr.161/5 mai 1971 şi a Deciziei nr.644/24.05.1971 emisă de Consiliul

Popular al Judeţului Satu Mare s-a aprobat parcelarea nr.top.iniţial respectiv 1973/3 în

suprafaţă de 442 mp., 1973/4 în suprafaţă de 421 mp.(pe ambele nr.top.figurând casă

cu curte), nr.top.3042/7 în suprafaţă de 61 mp.şi nr.top.3042/8 în suprafaţă de 58

mp.(categorie de folosinţă intravilan).

Parcele de sub nr.top.nou 1973/3 şi 3042/7 în suprafaţă totală de 503

mp.au făcut obiectul contractului de schimb încheiat de Statul Român cu familia B

primind în schimb imobilul casă şi teren situat în Carei, înscris în CF 50, sub

nr.top.441 în suprafaţă de 982 mp., nr.top.442 în suprafaţă de 853 mp.în total 1753

mp.

Terenul primit în schimb de familia B de la Statul Român respectiv casă

şi teren în suprafaţă de 503 mp.din CF 1583 Carei sub nr.top.3042/7 şi 1973/3 este

transcris în CF 7911 Carei sub B1-2, respectiv B3-4 iar la data de 13.09.1993 se

notează înstrăinarea imobilul către Banca de Credit Cooperatist – Filiala Carei

conform contractului de vânzare-cumpărare nr.3547/31.08.1993.

Statul Român prin autorităţile sale a dispus astfel de bunul primit în

schimb de la familia B (CF 50 nr.top.441,442 Carei) iniţial cu titlu juridic naţionalizare,

apoi parcelare şi efectuarea contractului de schimb, aprobat de Consiliul Popular al

Judeţului Satu Mare în urma Decretului emis sub nr.161/5.05.1971 (B17).

În urma aplicării Legii 213/1998 şi a Legii 215/2001 în privinţa stabilirii

bunurilor şi apartenenţei lor la domeniul public şi privat al unităţilor administrativ

teritoriale, separat de domeniul public şi privat al Statului, asupra imobilului primit în

schimb autorităţile Statului, respectiv Consiliul Judeţean Satu Mare şi Consiliul local al

Municipiului Carei prin Hotărârea nr.967/2002 publicată în M.Of.685 bis/17.09.2002 

trece în domeniul public al Municipiului Carei clădirea Internat a Centrului de

Plasament a Copilului cu teren aferent situat pe nr.top.441,442 în suprafaţă totală de

1293 mp.şi totodată în domeniul public al Judeţului Satu Mare prin aceeaşi hotărâre

terenul de sub nr.top.441,442 din CF 50 aferent clădirii Centrului de Plasament a

Copilului nr.4 (217-228).

Consiliul Judeţean Satu Mare prin Hotărârea nr.164/2006 aprobă

trecerea din domeniul public al Judeţului Satu Mare în domeniul public al Municipiului

Carei şi administrarea Consiliului local Carei atât a clădirii Centrul de Plasament al

Copilului nr.4 din CF 241 cât şi terenul aferent amplasat pe mai multe parcele

topo.respectiv 423,424 CF 241 şi CF 50 cu nr.top.441,442 (filele 229-230).

Stabilirea regimului juridic al imobilului din CF nr.50 Carei sub

nr.top.441,442 şi a apartenenţei acestuia la domeniul public s-a realizat după intrarea

în vigoare a Legii 10/2001, ceea ce conferă calitatea de unitate deţinătoare şi implicit

de entitate abilitată de lege cu soluţionarea notificării atât Consiliului Judeţean Satu

Mare prin Preşedinte cât şi Primarului Municipiului Carei (art.21 alin.4 din Legea

10/2001), respingând astfel excepţia invocată.

Nevalabilitatea titlului Statului a fost stabilită prin decizia civilă a

Tribunalului Satu Mare ce constată trecerea fără titlu valabil în proprietatea Statului a

imobilelor situate în Carei, str.(…) nr.13 şi respectiv nr.11, decizie rămasă irevocabilă

prin nerecurare. Reţinând buna credinţă a cumpărătorilor în privinţa contractului de

vânzare cumpărare încheiat de fam. B cu Banca de Credit Cooperatist – Bankcoop

Filiala Carei la 31.08.1993, în baza art.46 al.2 din Legea 10/2001 tribunalul a respins

acţiunea reclamantelor pentru constatarea nulităţii absolute a contractului, rămânând

astfel în vigoare contractul de schimb care conferea vânzătorului dreptul de

proprietate asupra bunului înstrăinat către Banca de Credit Cooperatist – Bankcoop

Filiala Carei, condiţie esenţială în privinţa transmiterii dreptului de proprietate către

cumpărători.

În această situaţie, este evident că imobilul nu mai putea fi restituit în

natură în temeiul Legii 10/2001, pentru care reclamanta C a depus notificare adresată

Bankcoop prin lichidator la data de 10.07.2001 (fila 91-93), rămasă nesoluţionată.

Punctul de vedere transmis de către lichidator reclamantei cu adresa

nr.1220/9.05.2005 (fila 169) nu constituie o soluţionare a notificării în sensul Legii

10/2001, ci dimpotrivă, o încălcare a acestor dispoziţii prin neverificarea calităţii de

entitate abilitată de lege cu soluţionarea notificării şi transmiterea acesteia către

Primăria Municipiului Carei, Consiliul Judeţean Satu Mare, bunul notificat era vândut

în mod valabil.

Din prezentarea anterioară a situaţiei juridice create, se poate aşadar

concluziona că este imposibil de restituit în natură imobilul proprietatea reclamantei,

respectiv a antecesorului acesteia, situat în Carei, înscris în CF 1583, sub nr.top.3042/

şi 1973/3, aflat în proprietatea Băncii de Credit Cooperatist – Bankcoop Filiala Carei 

cu titlu juridic cumpărare.

Pentru acelaşi imobil însă, aşa cum am arătat, prin hotărâre

judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului, dar

cum s-a păstrat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3547/1993

contractului de schimb îi sunt totuşi aplicabile disp.art.1407 C.civ.în sensul că

schimbul ce are ca obiect lucrul altuia este nul şi refuzul de predare nu este

condiţionat de anularea contractului, iar potrivit art.1408 C.civ.copermutantul evins are

la îndemână acţiunea în daune interese sau acţiunea prin care cere întoarcerea

lucrului său.

Lipsa titlului Statului, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă şi

irevocabilă, confirmă atingerea adusă dreptului de proprietate, revendicat deopotrivă

de către reclamante, deşi notificarea înregistrată la executorul judecătoresc şi

transmisă către lichidatori indică drept solicitant numai pe reclamanta C care de altfel

şi în procedura Legii 112/1995 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pe lângă alte

imobile şi pentru cel situat în Carei, pe care l-a primit cu titlu de donaţie de la

antecesorul său T în data de 18.02.1948 (fila 25 dosar 1485/2002).

Faptul că reclamanta A a depus notificare pentru imobilul situat în Carei,

str.(…) nr.13, înscris în aceeaşi coală funciară nr.1583 şi cuprins inclusiv şi exclusiv în

nume propriu în procedura Legii 112/1995, nu-i conferă însă calitatea de persoană

îndreptăţită în sensul Legii 10/2001 de a obţine măsuri reparatorii pentru imobilul de la

nr.11 solicitat de către sora sa, numita C.

Aşa cum prevăd şi disp.art.22 al.1 din Legea 10/2001 coroborat cu HG

250/2007 în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face câte o notificare

pentru fiecare imobil în parte şi numai în situaţia în care notificare s-a făcut în bloc

pentru mai multe imobile din aceeaşi localitate, urmează a se considera că notificarea

este pentru fiecare imobil, disjungându-se în parte (pct.22.1 lit.b din HG 250/2007), ori

în toate notificările adresate Primăriei Municipiului Carei reclamanta A a solicitat spre

retrocedare alte imobile cu excepţia celui de la nr.11, situaţie în care nu mai are

vocaţie de a solicita în compensare imobilul din litigiu trecut în proprietatea publică a

Judeţului Satu Mare respectiv a Municipiului Carei.

Calitatea de persoană îndreptăţită revine numai reclamantei C atât în

calitatea de moştenitoare după defunctul T, cât şi în nume propriu în baza contractului

de donaţie când a primit imobilul situat la nr.11, iar sora sa imobilul de la nr.13, motive

pentru care tribunalul a respins acţiunea formulată de reclamanta A.

Reţinând aşadar calitatea de persoană îndreptăţită numai în favoarea

reclamantei C pentru motivele arătate, tribunalul a analizat modalitatea în care poate fi

reparată încălcarea adusă dreptului său de proprietate ca urmare a naţionalizării

nelegale, dar şi a imposibilităţii de a beneficia de imobil ce decurge din existenţa

contractului de schimb şi apoi a înstrăinării către o terţă persoană.

În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza

Erbiceanu -26.04.2007, cauza Porteanu - 16.02.2006, cauza Păduraru – 01.12.2005

definitivă la 01.03.2006,) a stabilit că „vânzarea de către Stat a unui bun al altuia

unor terţi de bună credinţă, chiar atunci când era anterioară confirmării în justiţie în

mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun şi este

contrară art.1 din Protocolul nr.1, în lipsa oricărei despăgubiri”.

În speţă, vânzarea bunului ce a constituit proprietatea reclamantei, 

autentificată prin contractul nr.3547/1993 a fost posibilă ca urmare a transferului de

proprietate de la Stat către copermutantul B şi cum prin decizia civilă a Tribunalului

Satu Mare s-a păstrat ca valabilă vânzarea, reclamanta este în imposibilitatea de a

obţine respectarea dreptului său de proprietate cu toate prerogativele ce decurg din

calitatea de proprietar, fiind astfel îndreptăţită de a primi în compensare pentru

atingerea adusă dreptului său la respectarea bunurilor sale, imobilul pe care Statul

Român l-a primit în schimb de la familia B, întrucât a încheiat un contract de schimb

ce a avut ca obiect lucru altuia şi pentru care nu a putut justifica un titlu valabil.

Dreptul reclamantei C de a obţine măsuri reparatorii s-a realizat sub

imperiul Legii 112/1995 inclusiv pentru imobilul situat în Carei,  nr.11, dar atâta timp

cât s-a constatat preluarea fără titlu valabil prin hotărâre judecătorească irevocabilă,

imobilul nu putea face obiectul acestei legii de reparaţii ce reglementa numai situaţia

juridică a imobilelor preluate de Stat cu titlu valabil.

Limitarea sferei de aplicare a Legii 112/1995 numai la imobilele pentru

care Statul deţinea un titlu de proprietate valabil, a fost prevăzută în mod expres în

art.1 alin.2 din HG 11/1997. Abia prin Legea 10/2001 – actul normativ cel mai

cuprinzător, cu aplicare aproape generală în materia reparării daunelor cauzate de

preluările abuzive realizate de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, se legiferează şi situaţia imobilelor preluate fără titlu şi se consacră expres

principiul restituirii în natură a imobilelor naţionalizate abuziv cu câteva excepţii printre

care şi cea referitoare la vânzările către chiriaşi, realizate sub imperiul Legii 112/1995

(art.18 lit.d în forma iniţială).

Acest din urmă act normativ permitea foştilor proprietari să solicite

restituirea în natură şi pentru imobilele ce au făcut obiectul Legii 112/1995, cu

obligaţia de a restitui despăgubirile primite (art.20).

În speţă, reclamanta a parcurs aceste faze atât în procedura Legii

112/1995 cât şi a Legii 10/2001 cu scopul de a obţine restabilirea situaţiei anterioare

într-o formă echivalentă de natură să compenseze atingerea adusă dreptului de

proprietate şi să-i asigure dreptul de a se bucura de un bun primit în compensarea

celui pierdut.

Compensarea cu alte bunuri este prevăzută ca măsură reparatorie de

art.1 alin. 3 din Legea 10/2001, iar indisponibilizările generate de calificarea regimului

de proprietate prin actele subsidiare emise în temeiul Legii 213/1998 privind

proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările

ulterioare, potrivit pct.1 lit.f din HG 250/2007 (Normele metodologice) nu prezintă

relevanţă în cursul procedurii administrative de soluţionare a notificărilor, cu atât mai

mult cu cât a fost constatată nevalabilitatea titlului Statului pentru imobilul oferit în

schimb.

În consecinţă, dreptul de a obţine în compensare acest bun acoperă

prejudiciul suferit de către proprietarul deposedat abuziv şi reprezintă o restabilire a

situaţiei anterioare chiar dacă nu a fost anulat contractul de schimb, răspunzându-se

în acest fel exigenţelor impuse prin art.1 alin.1 din Primul Protocol Adiţional la

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului coroborat cu art.17 din Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului, art.44 din Constituţia României, art.480 C.civ.şi art.2

alin.2 din Legea 10/2001.

Restituirea în natură însă va cuprinde numai partea de construcţie şi

teren pe care reclamanta a pierdut-o la data naţionalizării şi care apoi a făcut obiectul

contractului de schimb, preluarea şi schimbul s-a realizat pentru construcţie - casă şi

503 mp.din CF 1583 Carei, astfel că în echivalent valoric va primi construcţia

identificată pe nr.top.442 şi cota indiviză din suprafaţa de 503/1735 mp.de sub

nr.top.441,442 din CF 50 Carei, respingând astfel pretenţia reclamantei de restituire în

natură a întregii suprafeţe de teren primită de Stat cu titlu de schimb din CF 50 Carei.

Obligaţia de a emite dispoziţia de restituire în natură a construcţiei cade

în sarcina Primarului Municipiului Carei, respectiv a Consiliului Judeţean Satu Mare

prin Preşedinte pentru teren, ca urmare a stabilirii apartenenţei celor două imobilele la

domeniul public a Municipiului Carei respectiv a Judeţului Satu Mare şi a deţinerii  lor

în proprietate după data intrării în vigoare a Legii 10/2001 de aceste unităţi

administrative teritoriale, iar în conformitate cu disp.art.9 din Legea 10/2001 imobilul

va fi restituit în natură liber de orice sarcini.

Măsura compensării obligă reclamanta să restituie despăgubirile primite

în baza Legii 112/1995 respectiv a Hotărârii nr.32/22.05.2000 emisă de Comisia

Judeţeană Satu Mare pentru imobilul situat în Carei, str.1 Decembrie 1918, nr.11,

actualizate cu indicele inflaţiei, conform art.20 din Legea 10/2001.

 

 

 

 

6