Procedura insolvenţei.Stare de insolvenţă

Procedura insolvenţei.Stare de insolvenţă

Legea nr.85/2006 se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.

Prin insolvenţă se înţelege este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, insolvenţa fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, prezumţia fiind relativă, potrivit dispoziţiilor art.3 pct.1 lit.a) din lege.

Prin urmare, neplata unei datorii poate justifica declanşarea procedurii dacă este vădit că debitorul nu este în măsură să-şi acopere pasivul exigibil cu activul disponibil.

Dovada incapacităţii debitorului de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile este o stare internă a debitorului, iar împrejurarea că debitorul posedă în contul bancar disponibil suficient pentru a face faţă datoriei pe care o are faţă de creditorul ce a cerut deschiderea procedurii conduce la respingerea cererii creditorului, indiferent dacă debitorul refuză cu bună sau rea-credinţă să-şi plătească datoria.

Procedura insolvenţei nu este menită să fie utilizată ca instrument de constrângere a debitorului pentru ca acesta să-şi plătească datoriile „sub ameninţarea cu falimentul”, dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a plăti.

Astfel, starea de insolvenţă există în mod obiectiv şi total independent de atitudinea psihică a debitorului, de poziţia sa faţă de creanţa celui care a cerut deschiderea procedurii.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a constatat că debitoarea nu se află în stare de insolvenţă, aşa cum a fost definită de legiuitor, întrucât aceasta dispune de un flux numerar constant situat între 30.000 lei şi 90.000 lei, ceea ce denotă că dispune de sume de bani în baza cărora poate face faţă datoriilor sale.

Sentinţa nr. 992 din 20 Aprilie 2011-Tribunalul Vâlcea, Secţia comercială

La data de 28 iunie 2010 creditoarea SC TF SRL în contradictoriu cu debitoarea SC N SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei pentru valorificarea unei creanţe de 32.432,55 lei debit ce decurge din contractul nr.y/21.06.2007, potrivit facturii fiscale de retur nr.aaaa/11.11.2009.

La data de 18.11.2010 debitoarea a formulat cerere de repunere în termen pentru a formula contestaţie, contestaţie prin care a susţinut că societatea debitoare nu se află în stare de insolvenţă, neachitarea pretinsei creanţe nedatorându-se unei imposibilităţi de a face faţă datoriilor exigibile, ci din cauza neîndeplinirii obligaţiei contractuale de către creditoare( aceea de a nu-şi ridica marfa, potrivit comenzii).

Astfel, s-a arătat că simpla neplată  a datoriei faţă de creditoare nu duce la concluzia că debitoarea s-ar afla în insolvenţă.

În susţinerea cererii de repunere în termen au fost depuse facturi fiscale, prin care debitoarea a înţeles să facă dovada că reprezentanţii legali ai societăţii nu s-au aflat în localitate în perioada 27-31 octombrie 2010  şi în ţară  în perioada ulterioară cuprinsă între 6-14.11.2010.

Faţă de cererea de repunere în termen, instanţa a reţinut următoarele:

Conform prevederilor art.33 alin.2) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei „În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.”

Cererea de repunere în termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile sus-citate a fost formulată în temeiul prevederilor art.103 Cod procedură civilă, conform cărora „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.”

Din interpretarea textului menţionat, instanţa a reţinut că pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele ca partea să nu-şi fi exercitat dreptul procedural în termenul legal peremtoriu dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea ce a împiedicat partea să acţioneze să se fi produs înăuntrul termenului legal în care trebuia exercitat dreptul procedural şi, în fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi actul de procedură ce constituie obiectul cererii de repunere în termen.

În speţă, s-a reţinut că potrivit procesului-verbal depus la  dosar, debitoarea a primit copie de pe cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, la data de 21.10.2010, ceea ce conduce la concluzia că aceasta avea posibilitatea formulării contestaţiei până la data de 1.11.2010.

Din actele aflate la dosar, instanţa a constatat că nu rezultă însă că în această perioadă debitoarea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa  în a formula contestaţia prevăzută de art.33 alin.2) din Legea nr.85/2006.

Astfel, absenţa asociaţilor societăţii, în perioada  27-31 octombrie 2010, de la sediul societăţii nu reprezintă o situaţie excepţională, mai presus de voinţa acestora, în sensul legii.Era necesar ca asociaţii societăţii debitoare, în situaţia unei absenţe mai îndelungate, să depună diligenţele necesare pentru a desemna o persoană care să se îngrijească de afacerile curente ale societăţii sau să încredinţeze un mandat general în acest sens, ceea ce, în speţă, debitoarea nu a făcut.

Prin urmare, cererea de repunere în termen  a fost socotită ca neîntemeiată, astfel că a fost respinsă contestaţia ca tardiv formulată.

Pe fond, instanţa a reţinut următoarele:

La dosarul cauzei, debitoarea a depus înscrisuri prin care înţelege să facă dovada inexistenţei stării de insolvenţă, conform extraselor de cont depuse la dosar, în perioada 1.09.2010-31.12.2010, extrase conform cărora nivelul plăţilor şi încasărilor  se situau între 30.000 lei şi 90.000 lei, în constant pe întreaga perioadă menţionată mai sus.

Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat ca neîntemeiată cererea creditoarei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Legea nr.85/2006 se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.

Prin insolvenţă se înţelege este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, insolvenţa fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, prezumţia fiind relativă, potrivit dispoziţiilor art.3 pct.1 lit.a) din lege.

Prin urmare, neplata unei datorii poate justifica declanşarea procedurii dacă este vădit că debitorul nu este în măsură să-şi acopere pasivul exigibil cu activul disponibil.

Dovada incapacităţii debitorului de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile este o stare internă a debitorului, iar împrejurarea că debitorul posedă în contul bancar disponibil suficient pentru a face faţă datoriei pe care o are faţă de creditorul ce a cerut deschiderea procedurii conduce la respingerea cererii creditorului, indiferent dacă debitorul refuză cu bună sau rea-credinţă să-şi plătească datoria.

Procedura insolvenţei nu este menită să fie utilizată ca instrument de constrângere a debitorului pentru ca acesta să-şi plătească datoriile „sub ameninţarea cu falimentul”, dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a plăti.

Astfel, starea de insolvenţă există în mod obiectiv şi total independent de atitudinea psihică a debitorului, de poziţia sa faţă de creanţa celui care a cerut deschiderea procedurii.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a constatat că debitoarea nu se află în stare de insolvenţă, aşa cum a fost definită de legiuitor, întrucât aceasta dispune de un flux numerar constant situat între 30.000 lei şi 90.000 lei, ceea ce denotă că dispune de sume de bani în baza cărora poate face faţă datoriilor sale.

Cum măsura deschiderii procedurii este una extremă, ea nu poate fi luată atâta timp cât societatea nu este într-o evidentă stare de încetare de plăţi, astfel că a fost respinsă cererea formulată de creditoarea SC T F SRL ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare