Principiul securităţii raporturilor juridice, element fundamental al principiului preeminenţei dreptului.

Decizie 388 din 22.04.2009


Prin sentinţa civilă nr. 14770/04.12.2008 Judecătoria Iaşi a respins cererea de suspendare a judecăţii pricinii, formulată de pârâtul P. C, în baza art. 244 pct.2 Cod procedură civilă, a admis în parte acţiunea privind constatarea nulităţii absolute, formulată de reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâţii P. C. şi P. E.-C. şi a constat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 250/23.12.1998, eliberat de BNP Maximovici Georgeta, respectiv cu privire la imobilele enunţate la punctele 1,3 şi 4 din acest act (casă de locuit situată în Iaşi, str. Horia nr. 5, apartamentul nr. 31 situat în Iaşi, str. Bahlui nr.31, bloc B-4, etaj 7 şi garajul nr.3, demontabil, situat în Iaşi, str. Sf. Andrei nr.13 – colţ cu aleea blocurilor de pe Splai Bahlui.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că cererea de suspendare formulată de către pârât, instanţa reţine că aceasta nu este întemeiată şi urmează să o respingă, în considerarea faptului că hotărârile judecătoreşti prin care s-a analizat dreptul de proprietate al defunctei P. L.-L. asupra imobilelor componente ale masei succesorale înscrisă în certificatul de moştenitor nr. 250/23.12.1998, emis de BNP Maximovici, hotărâri depuse în dosarul de faţă, sunt definitive şi irevocabile, producând ca atare efecte imediate şi ergo omnes.

Pe fond, instanţa constată că acţiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente: prin decizia civilă nr. 284/25.06.2008 a Curţii de Apel Iaşi, a fost admis recursul promovat de reclamanta P. G. împotriva deciziei civile nr. 975/21.12.2007 a Tribunalului Iaşi, aceasta fiind modificată în tot cu consecinţa  admiterii acţiunii reclamantei şi constatării simulaţiei contractelor de vânzare-cumpărare nr. 45/25.09.1996 şi nr.46/29.09.1996, încheiate la BNP Sora Bârzu în ce priveşte persoana cumpărătorului şi s-a constatat că reclamanta P. G. este singura proprietară a imobilelor simulat cumpărate de defuncta P. L.-L. (a se vedea şi încheierea de îndreptare materială din 17.09.2006, a Curţii de Apel Iaşi. Cele două contracte de vânzare-cumpărare privesc imobilele înscrise în certificatul de moştenitor atacat prin acţiunea de faţă,la punctele 3 şi 4 (vezi fila 9 dosar).

Prin sentinţa civilă nr. 6914/19.09.2005 a Judecătoriei Iaşi – la rândul ei irevocabilă -  s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12774/1992 la Notariatul de Stat judeţean, act prin care defuncta P. L.-L. a dobândit proprietatea imobilului înscris la punctul 1 din certificatul de moştenitor atacat prin acţiunea de faţă.

Cât priveşte terenul înscris în acest certificat la punctul 2, el a intrat în patrimoniul defunctei prin reconstituirea dreptului de proprietate (suprafaţa de 126 m.p.), ca teren pe care este amplasată construcţia descrisă la punctul 1) prin titlul de proprietate nr. 184455/26.03.1996, iar cu privire la acel titlu, în cauza de faţă nu s-a făcut dovezi privind constatarea nulităţii lui, fiind aşadar valid şi în prezent.

Pentru toate considerentele ce preced, instanţa va respinge cererea de suspendare a judecăţii pricinii, formulată de pârâtul P. C. şi va admite în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii, constatând nulitatea parţială a certificatului de moştenitor nr. 250/1998 emis de BNP Maximovici Georgeta, respectiv cu privire la imobilele  enunţate la punctele 1,3 şi 4 (casă de locuit situată în Iaşi, str. Horia nr.5),apartamentul nr. 31, situat în Iaşi, str. Bahlui nr.31, bloc B-4, etaj 7, garaj nr. 3, demontabil, situat în Iaşi, str. Sf. Andrei nr.13 – colţ cu aleea blocurilor de pe Splai Bahlui).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, apelanţii P. C. şi P. E., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie; apelul a fost semnat, motivat, timbrat legal.

La 5.03.2009 a formulat o cerere de suspendare a judecării apelului până la soluţionarea de către ÎCCJ  a dosarului 802/45/2008 fiind depus ulterior şi certificat de grefă în acest sens (cererea a fost respinsă de către tribunal). S-a anexat memoriul înaintat ÎCCJ şi apelantul a indicat faptul că în acest memoriu sunt cuprinse şi motivele de apel.

Astfel, prin sentinţa civilă 8485/24.04.2002 pronunţată de către Judecătoria Iaşi s-a constatat că P. E-C are calitate de moştenitoare a defunctei P L L şi i se cuvine cota de 1 din succesiune, această hotărâre având autoritate de lucru judecat. În mod greşit Curtea de Apel a constat simulaţia contractelor de vânzare-cumpărare  45 şi 46/1996 şi calitatea de unică moştenitoare a  lui P G în ceea ce priveşte imobilele din aceste două contracte de vânzare-cumpărare. Prin încheierea din 17.09.2008 s-a reţinut faptul că aceasta este „unică proprietară” în loc de „unică moştenitoare”. S-a anexat un borderou-sinteză cu actele doveditoare deţinute. Apelantul a depus la dosar copii xerox după hotărârile judecătoreşti invocate în acest memoriu precum şi alte acte.

S-a administrat proba cu acte de către apelanţi.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în condiţiile art. 295 al.1 C.pr.civ. tribunalul constată neîntemeiate criticile formulate de către apelanţi sentinţei instanţei de fond pentru considerentele ce urmează:

Certificatul de moştenitor a cărui nulitate parţială a dispus-o instanţa de fond a fost depus la fila 9 şi din cuprinsul acestuia reiese faptul că în urma defunctei P L L au rămas în calitate de moştenitori P C şi P G iar masa succesorală este compusă din:casa de locuit în str.Horia nr.5 (contract de vânzare-cumpărare 12774/1992), 126 mp pe care este amplasată casa de locuit conform TP 184455/1996, apartamentul nr.31, bl.B4, et.7 (contractul de vânzare-cumpărare 45/1996) şi garajul  nr.3 din Sf.Andrei nr.13 (contractul de vânzare-cumpărare 46/1996).

- Prin sentinţa civilă  nr.6914/19.09.2005 dată în dosarul Judecătoriei Iaşi nr. 15.120/2004 s-a constatat irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12774/1992;

- Prin decizia Curţii de Apel nr. 284/25.06.2008 pronunţată în dosarul 22657/245/2006 s-a constatat simulaţia contractelor de vânzare-cumpărare nr.45/25.09.1996 şi 46/29.09.1996 în ceea ce priveşte persoana cumpărătorului care este P G în loc de P L L. S-a mai constatat faptul că P G este unică moştenitoare a imobilelor din aceste contracte. Prin încheierea din 17.09.2008 instanţa a admis cererea de îndreptare a erorii materiale şi a constat că aceasta este  unica proprietară, nu unica moştenitoare.

În aceste condiţii hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, dispunând nulitatea absolută a certificatului de moştenitor cu privire la aceste bunuri: imobilele enunţate la punctele 1,3 şi 4 din acest act (casă de locuit situată în Iaşi, str. Horia nr. 5, apartamentul nr. 31 situat în Iaşi, str. Bahlui nr.31, bloc B-4, etaj 7 şi garajul nr.3, demontabil, situat în Iaşi, str. Sf. Andrei nr.13 – colţ cu aleea blocurilor de pe Splai Bahlui. Atâta timp cât s-a constatat irevocabil faptul că proprietara unică a imobilelor din contractele 45 şi 46 /1996 este P G precum şi faptul că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.12774/1992 este nul, reiese faptul că aceste bunuri nu fac parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei P L L.

Curtea a reamintit - în cauza Amurăriţei c. României - că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preemineţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prespune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate (Brumărescu c. Romaniei, § 61).Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligenţe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe şi să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari şi alţii c. Albaniei § 66).

În ceea ce priveşte decizia 1338/31.10.2003 pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi şi invocată de către apelant instanţa reţine faptul că această hotărâre priveşte doar calitatea de moştenitori după defuncta  P L L, ori nu se poate reţine faptul că certificatul de moştenitor a fost anulat în totalitate. Nu există, astfel, o contradicţie între aceste hotărâri.

Mai mult, decizia Curţii de Apel nr. 284/25.06.2008 este ulterioară, la pronunţarea acestei hotărâri avându-se în vedere toate hotărârile date anterior. Această hotărâre dată de Curtea de Apel Iaşi (precum şi încheierea de îndreptare a erorii materiale) a fost supusă revizuirii, prin decizia civilă nr.383/8.10.2008 dată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul 802/45/2008 aceasta fiind respinsă.

Faţă de aceste motive, de dispoziţiile art.296 C.pr.civ. instanţa va respinge apelul formulat şi va păstra sentinţa Judecătoriei Iaşi.