Contestaţie decizie de pensionare

Contestaţie decizie de pensionare

( Tribunalul Mehedinţi – s.c.  15/25.01.2012)

La data de 20.09.2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi contestaţia formulată de contestatoarea P.A. împotriva deciziei de pensionare nr. 132307/9.08.2010 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea deciziei susmenţionate.

În fapt contestatoarea a arătat că prin decizia de pensionare nr. 132307 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi la data de 9.08.2010, i-a fost recalculată pensia, prin reducerea acesteia de la 2769 lei la suma de 1130 lei. S-a arătat că decizia este nelegală întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituţia României cât şi prevederilor art. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, decizia contestată afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior. Intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii 119/2010 care impune anularea pensiilor de serviciu pentru persoanele care au făcut parte din personalul auxiliar în sistemul de justiţie nu poate afecta drepturile la pensie deja stabilite. Este adevărat că norma juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării sale în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu luna septembrie 2010, însă acest fapt nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv ci a însăşi naturii obligaţiei pe care şi-a asumat-o prin art. 68 din Legea 567/2004. Pensia specială este o prestaţie periodică, lunară pe care statul s-a angajat să o plătească foştilor angajaţi în serviciile auxiliare din justiţie, nu o sumă stabilită lunar prin acte normative diferite. Obligaţia statului este unică, cu executare periodică, nu o sumă de obligaţii care pot fi modificate de la lună la lună. Potrivit dispoziţiilor nr. 567/2004, persoanele pensionate au dreptul de a primi lunar o indemnizaţie de 80% din salariu avut. O normă care intervine ulterior şi modifică acest cuantum, în mod inevitabil, o normă care se aplică retroactiv, modificând o valoare care era deja stabilită.

Prin acţiune contestatoarea a mai susţinut că orice normă juridică care se aplică retroactiv contravine dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, care interzice retroactivitatea normelor juridice, acest fapt fiind confirmat de  jurisprudenţa bine stabilită a Curţii Constituţionale, în sensul imposibilităţii reducerii pensiilor deja stabilite.

S-a mai arătat că raportarea la sistemul contribuţiilor este una complet eronată. Nici pensia de asigurări sociale nu se achită din contrbuţiile pe care o persoană le-a achitat de-a lungul vieţii către bugetul de asigurări sociale, iar instanţa constituţională admite acest fapt. În aceste condiţii, orice raportare la lipsa unor contribuţii pentru pensiile speciale este doar o încercare de mascare a presiunilor de ordin politic care au condus la o astfel de decizie, complet opusă întregii jurisprudenţe a Curţii Constituţionale de până la acel moment.

Contestatoarea a mai susţinut că văzând jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, o normă care să conducă la reducerea pensiilor este în vădită contradicţie cu Constituţia română, astfel încât se impune anularea acesteia.

S-a mai menţionat de către contestatoare că decizia contestată contravine şi dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate faţă de orice altă dispoziţie de drept intern, în temeiul art. 20 alin.2 din Constituţie, întrucât îi impune o privare de prioritate discriminatorie şi lipsită de proporţionalitate.

În dovedirea celor susţinute contestatoarea a depus la dosar în copie următoarele acte: decizia nr. 132307/15.08.2005, decizia nr. 132307/16.05.2006, decizia nr. 132307/23.12.2008, decizia nr. 132307/5.02.2007, adeverinţa nr. 2420/30.11.2006 eliberată de Tribunalul Mehedinţi, decizia nr. 132307/28.05.2007, decizia nr. 132307/13.05.2008, adeverinţa nr. 413/5.03.2008 eliberată de Tribunalul Mehedinţi, decizia nr. 132307/9.08.2010, practică judiciară în materie, Certificat de grefă eliberat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15.11.2011 în dosarul nr.11803/2/2010, Certificat de grefă eliberat de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal  la data de 29.09.2011, în dosarul nr.8091/2/2011.

În apărare intimata Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi a formulat şi a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că pe fondul crizei economice, în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a menţinerii deficitului economic în limite sustenabile  a fost adoptată  Legea nr.119/2010, iar prin lit.c  s-a  reglementat  recalcularea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.119/2010, pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legea nr.19/2000, fapt care explică diminuarea majoră a pensiei anterioare ce fusese stabilită în baza unui procent din salariul brut aferent ultimei luni de activitate, în timp ce în baza Legii nr.19/2000 pensia era calculată în baza tuturor salariilor obţinute în întreaga perioadă de activitate, cuantumul său fiind determinat de punctajul mediu anual şi de punctul de pensie aplicabil la momentul recalculării.

Intimata  a mai arătat că dispoziţiile legii au fost criticate prin excepţia de neconstituţionalitate, critici ce au fost respinse de către Curtea Constituţională prin decizia nr.871/2010 ale cărei dispoziţii sunt definitive şi general obligatorii.

Intimata a depus la dosar buletinul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei nr.62816/01.09.2010.

Analizând dosarul în funcţie de actele anexate, susţinerile părţilor şi normele legale incidente, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamanta P.A. a fost personal auxiliar  de specialitate al instanţelor judecătoreşti si a beneficiat de pensie de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004.

Potrivit art. 1 lit.c din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi ale parchetelor au devenit pensii în înţelesul Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii alte drepturi de asigurări sociale, iar  in  urma intrării in vigoare a acestei legi, pârâta Casa judeţeană de Pensii Mehedinţi  a procedat la recalcularea pensiei de serviciu a reclamantei .

Potrivit art.3 din Legea 119/2010, pensiile de serviciu au fost recalculate prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar din cadrul instanţelor a fost stabilită prin HG 737/2010.

Având in vedere aceste texte de lege, pârâta  Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi  a emis decizia nr. 132307/09.08.2010  stabilind reclamantei un cuantum al pensiei de 1130 lei  (fila 12 din dosar)  ca urmare a aplicării algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform art. 3  din Legea nr. 119/2010.

Instanţa constata că, prin faptul  ca pensia de serviciu a reclamantei a devenit pensie in înţelesul Legii nr. 19/2000, aceasta pensie stabilita prin decizia nr. 132307/15.08.2005  s-a transformat in pensie in înţelesul Legii nr. 19/2000, fiind recalculată potrivit acestei legi, astfel încât pensia specială pe care a primit-o contestatoarea in baza legilor speciale, nu se mai plăteşte.

In condiţiile in care pensia reclamantei s-a recalculat si este reglementata de Legea nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de calcul  a pensie decât cea prevăzută de actele normative in vigoare reprezintă un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.

Rolul instanţelor judecătoreşti se circumscrie doar aplicării si interpretării legii si nicidecum completării sau modificării acesteia. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti reprezintă  de fapt incursiunea autorităţii judecătoreşti in sfera activităţii puterii executive sau legislative.

Prin urmare, instanţele nu au competenţa de a desfiinţa  norme juridice instituite prin lege si de a crea  in locul acestor alte norme  sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor in stat consacrat de art. 1 alin.4 din Constituţia României, precum si prevederile art. 61 alin.1  din acelaşi act normativ care prevede ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţa, misiunea lor constituţională  fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art.126 alin.1 din  Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.

Instanţa constată că Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul controlului a priori de constituţionalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, Curtea Constituţională pronunţând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 şi, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

În raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), instanţa are în vedere faptul că atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituţionalitatea unor norme, dar şi în ipoteza celor prin care se resping obiecţii sau excepţii de neconstituţionalitate.

Astfel cum deja s-a reţinut, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituţională a statuat faptul că prevederile art. 1 - 5 şi 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exerciţiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, Curtea Constituţională a pronunţat şi Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 lit. a), b), d) - i) şi art. 2 - 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivităţii, dar şi în baza art. 20 din Constituţie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") şi art. 53 (restrângerea exerciţiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Înalta Curte de casaţie si Justiţie in decizia  nr. 29/12.12.2011  a reţinut ca, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituţională în ceea ce priveşte compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu exclude posibilitatea instanţelor judecătoreşti de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenţionalitate raportată la situaţia particulară din fiecare speţă în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.

În ce priveşte existenţa unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa apreciază ca pensia este un interes patrimonial  in sensul Convenţiei, motiv pentru care se puteau prevala de garanţiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adiţional la Convenţie.

Ca situaţie premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite şi recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată şi înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, şi o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv şi constituiau o compensaţie parţială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic şi consular, funcţionari parlamentari, senatori şi deputaţi, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, personalul Curţii de Conturi.

Acelaşi legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităţilor din sistem şi având în vedere situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000.

Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situaţie în care cei vizaţi au promovat cereri în justiţie prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare şi menţinerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenţiei europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adiţional.

 Instanţa apreciază  că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât sub aspectul părţii contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât şi sub aspectul părţii necontributive (care se suporta de la bugetul de stat), asa cum s-a reţinut în Cauza Stec ş.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (& 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (& 39) etc.

Totodată, instanţa a apreciat că, întrucât prin adoptarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părţii necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerinţă" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să respecte un rezonabil raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiţii, instanţa apreciază  că ingerinţa este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, şi urmăreşte un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, & 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel de asigurări sociale.

În ceea ce priveşte cerinţei privind existenţa "raportului rezonabil de proporţionalitate"  trebuie aplicat testul justului echilibru în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, adica trebuie analizată situaţia reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanţe particulare în plângerile pe care le soluţionează, să se raporteze în mod necesar la situaţia de fapt pe care ea însăşi a reţinut-o în legătură cu respectiva plângere şi, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporţionalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerinţă", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulţi reclamanţi - de exemplu, Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reţine că raportul de proporţionalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenţă.

Este esenţial a se constata că în privinţa fiecărui reclamant în parte a fost depăşit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanţa europeană însăşi să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cum se reţine, de exemplu, în Decizia asupra admisibilităţii în Cauza Hasani împotriva Croaţiei).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporţionalitate instanţele trebuie să urmărească raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi în care Curtea însăşi a analizat tipuri de "ingerinţe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestaţiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional având alţi parametri de evaluare).

În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporţionalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare.

Analizând situaţia reclamantei din prezenta cauza raportat la considerentele sus enumerate, instanţa apreciază ca nu s-a încălcat raportul de proporţionalitate, reclamanta nu a suportat  o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială.

 Pentru aceste considerente, instanţa constată neîntemeiată contestaţia urmând a fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare