Contestaţie decizie de concediere

Sentinţă civilă 223 din 02.02.2012


Contestaţie decizie de concediere

( Tribunalul Mehedinţi – s.c. 223/02.02.2012)

Constată că la data de 04.10.2011 reclamantul M.M. a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere fără număr de înregistrare din 06.09.2011 emisă de SC Euro Tyres Manufacturing SRL prin care în mod abuziv a fost concediat.

A motivat că măsura luată de pârâtă este nelegală deoarece în cuprinsul deciziei  nu se face vorbire de criterii de prioritate sau minimale avute în vedere la concediere.

Desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă iar motivul real al concedierii este participarea sa la mişcarea sindicală.

A susţinut că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută deoarece nu conţine motivele care au determinat concedierea şi nici criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.

De asemenea nu i s-a pus la dispoziţie lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi nici nu i-a fost luat acordul pentru desfacerea contractului de muncă.

S-a invocat şi faptul că decizia nu este nu este înregistrată şi nici nu poartă ştampila fabricii.

La data de 08.12.2011 reclamantul M.M.a precizat acţiunea arătând că înţelege să conteste şi decizia nr. 211/05.10.2011 solicitând anularea acesteia, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii, reintegrarea pe postul deţinut anterior, şi obligarea la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi cuvenite reclamantului de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

A susţinut că prin cererea de chemare în judecată a înţeles să formuleze contestaţie şi împotriva deciziei din 06.09.2011, apreciind-o ca fiind în acelaşi timp şi adresă de preaviz şi decizie de concediere.

Prin întâmpinarea depusă pârâta SC Euro Tyres Manufacturing SRL a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

S-a susţinut că numai în cazul concedierii colective decizia trebuie să cuprindă criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, în situaţia reclamantului acesta a fost concediat individual datorită desfiinţării efective a locului de muncă, determinat de o cauză reală şi serioasă.

Astfel, unitatea trece printr-un proces de reorganizare încă din luna iunie 2011, ceea ce a determinat desfiinţarea postului ocupat de reclamant, şef departament dispecerat, post ce nu se mai regăseşte în organigrama şi statul de funcţii ale societăţii. Faptul că anumite atribuţii ale reclamantului au fost repartizate mai multor lucrători nu atestă decât o judicioasă  utilizare a resursei umane.

De asemenea a avut o cauză reală şi serioasă fiind determinată de dificultăţile economice şi transformările tehnologice.

Referitor la faptul că unitatea nu a pus la dispoziţia salariatului un loc de muncă, conform Recursului în Interesul Legii decizia de concediere trebuie să cuprindă lista locurilor de muncă disponibilă numai în situaţia concedierii pentru inaptitudine fizică şi psihică sau pentru necorespundere profesională, nu şi în cazul concedierii salariatului ca urmare a reorganizării întreprinderii.

De altfel, la nivelul societăţii nici nu există locuri de muncă vacante.

De asemenea în situaţia concedierii salariatului pentru motive ce nu ţin de persoana sa nu se impune acordul acestuia pentru încetarea contractului de muncă.

S-a susţinut de asemenea că la nivelul societăţii nu s-a constituit sindicat.

S-au depus la dosar deciziile contestate, documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia.

Examinându-se actele dosarului se constată următoarele:

Reclamantul M.M. a fost angajat al societăţii pârâte îndeplinind funcţia de şef departament dispecerat.

Prin decizia din 06.09.2011 angajatorul a notificat salariatul de faptul că începând cu data de 07.09.2011 beneficiază de un preaviz de 20 zile lucrătoare, aducându-i la cunoştinţă drepturile ce îi revin pe perioada preavizului.

La împlinirea termenului de preaviz salariatului i s-a adus la cunoştinţă faptul că va înceta contractul de muncă în temeiul art. 65 -67 Codul Muncii şi drepturile băneşti cu caracter de compensaţie ce i se acordă la data concedierii.

Dreptul de preaviz a fost acordat în temeiul art. 75 Codul Muncii.

Reclamantul a considerat că prin decizia de mai sus s-a acordat atât dreptul de preaviz dar s-a dispus şi încetarea contractului de muncă în temeiul art. 65 -67 Codul Muncii.

S-a invocat nulitatea acestei decizii în raport de dispoziţiile art. 74 Codul Muncii care prevăd elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă o decizie de concediere, susţinând că nu sunt expuse motivele care au determinat concedierea, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.

S-a susţinut de asemenea că desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă.

Susţinerile reclamantului nu sunt fondate.

Aşa cum s-a arătat dreptul de preaviz a fost acordat acestuia în temeiul art. 75 Codul Muncii, făcându-se precizarea, conform art. 2 din decizie că la expirarea acestuia va avea loc încetarea contractului de muncă în temeiul art. 65-67 Codul Muncii. De asemenea a fost adus la cunoştinţa salariatului dreptul de a absenta 8 ore pe zi de la programul unităţii pentru a-şi căuta un loc de muncă  fără a-i fi afectat salariul.

Este fără putinţă de tăgadă că această decizie nu reprezintă o încetare a contractului de muncă al reclamantului acesta rămânând în fiinţă pe durata preavizului, urmând să înceteze la expirarea termenului.

Cum Codul Muncii nu prevede o reglementare a formei în care se aduce la cunoştinţă salariatului durata preavizului şi drepturile pe care le are în această perioadă, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 76 Codul Muncii referitoare la conţinutul deciziei de concediere.

De altfel, desfacerea contractului de muncă al reclamantului s-a materializat prin decizia nr. 211/05.10.2011 la expirarea termenului de preaviz.

Conform acestei decizii, motivele de fapt ale concedierii au fost necesitatea adoptării măsurii concedierii individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi desfiinţarea postului ce se impune ca o măsură efectivă cu cauze reale şi serioase.

Examinându-se conţinutul acestei decizii de concediere în raport de dispoziţiile art. 76 Codul Muncii se constată că acesta nu cuprinde toate elementele prevăzute în mod obligatoriu de lege.

Astfel, potrivit lit.a din art. 76 Codul Muncii decizia trebuie să conţină motivele care determină concedierea şi este vorba atât de motivele de fapt cât şi de motivele de drept.

Motivele care determină concedierea trebuie menţionate expres în cuprinsul deciziei de concediere, nefiind posibilă completarea acesteia cu acte exterioare.

Ori sintagma folosită în cuprinsul deciziei referitoare la motivele de fapt ale concedierii expuse mai sus nu poate să suplinească cerinţele obligatorii ale motivării în fapt a concedierii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar s-a susţinut că prin nota internă nr. 4164 din 02.08.2011 a directorului general interimar s-a solicitat tuturor departamentelor un audit intern care s-a concretizat prin notele interne nr. 4352 din 11.08.2011 a Departamentului  Mentenanţă, nr. 4378 din 12.08.2011 a Departamentului CTC laboratoare, nr. 4411/16.08.2011 a Departamentului Administrativ, nr. 4428 din 17.08.2011 a Departamentului Comercial, nr. 4450/18.08.2011 a Departamentului Juridic, nr. 4467/19.08.2011 a Departamentului Transport făcându-se propuneri pentru reducerea posturilor.

Prin Hotărârea asociatului unic nr. 4792/05.09.2011  s-a aprobat reorganizarea societăţii, noua organigramă şi noul stat de funcţii şi s-a dispus începerea procedurilor privind reorganizarea societăţii.

Ori acestea sunt motivele de fapt ale concedierii care nu se regăsesc în cuprinsul deciziei şi nici nu au fost aduse la cunoştinţa salariatului, eventual printr-un proces verbal de constatare.

Nici în nota de preaviz, intitulată „decizie” nu sunt cuprinse motivele de fapt ale concedierii pentru a suplini absenţa motivării în fapt a deciziei de concediere.

Aşa fiind se va constata nulă decizia de concediere nr. 211/05.10.2011 emisă de pârâtă.

Nu pot fi primite apărările reclamantului referitoare la nulitatea deciziei de concediere.

Astfel, nu poate fi considerată întemeiată apărarea reclamantului în sensul că încă de la data de 07.09.2011 a încetat contractul de muncă şi ca atare nu se poate desface contractul de muncă deoarece nu fusese reintegrat după această dată din motivele expuse mai sus.

De asemenea s-a susţinut că nu sunt cuprinse criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, aşa cum sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate  însă nici aceste susţineri nu sunt fondate deoarece acestea se impun a se regăsi în cuprinsul deciziei şi a fi analizate de instanţă în situaţia concedierii colective şi nu individuale ca în cazul de faţă.

De asemenea nici menţionarea locurilor de muncă vacante şi a timpului în care salariatul poate să opteze pentru ocuparea unuia din ele, nu este necesară în cazul de faţă ci numai în situaţia desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 61, lit. c şi d şi în temeiul art. 56, alin.1, lit. e Codul Muncii.

În ceea ce priveşte lipsa acordului salariatului nu se mai impune analizarea acestuia câte vreme contractul de muncă a încetat la iniţiativa angajatorului şi pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.

De asemenea nici apartenenţa la mişcarea sindicală nu se mai impune a fi analizată câtă vreme nu a fost aprobată cererea de înscriere în Registrul Special al Sindicatelor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă.

Având în vedere că instanţa constată nulitatea deciziei de concediere nu se mai impune analiza condiţiilor impuse de art. 65 Codul Muncii referitoare la desfiinţarea efectivă a locului de muncă bazată pe o cauză reală şi serioasă.

În temeiul art. 80 Codul Muncii se va dispune reintegrarea contestatorului şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.