Cerere de acordare indemnizaţie concediu odihnă fără aplicare diminuării prevăzută de Legea nr. 118/2010.

LITIGII DE MUNCĂ. FOND.

 Cerere de acordare indemnizaţie concediu odihnă fără aplicare diminuării prevăzută de Legea nr. 118/2010.

(Tribunalul Călăraşi,  sentinţa civilă nr. 72/13 ianuarie 2011)

 Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul acestui tribunal sub nr. -, reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT CĂLĂRAŞI în numele membrilor de sindicat - în contradictoriu cu pârâţii ŞCOALA -, CONSILIUL LOCAL - , PRIMARUL - , UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - solicită ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: obligarea unităţii de învăţământ la calcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009 - 2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu; obligarea unităţii de învăţământ la plata către angajaţi-membri de sindicat a diferenţei dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului şcolar 2009 – 2010; obligarea pârâţilor, Consiliul local, Primarul comunei, Unitatea Administrativ Teritorială la asigurarea finanţării pentru plata sumelor mai sus menţionate şi virarea sumelor necesare către pârâta-unitate de învăţământ.

 În motivarea cererii, se arată că personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, care, la art. 103 lit. a) dispun următoarele: "Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: concediul anual cu plata, în perioada vacanţelor şcolare, respectiv universitare, cu o durată de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituţiei de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul învăţământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan naţional; (...)".

 Pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile Codului Muncii şi ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învăţământ, cât şi de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.

 Mai arată reclamantul că în conformitate cu prevederile art. 7 din Hotărârea de Guvern nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, pentru perioada concediului de odihnă salariaţii beneficiază de indemnizaţie de concediu.

 Cu privire la membrii de sindicat din tabelul anexat cererii, se precizează că au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 441/30.06.2010. In fapt însă, indemnizaţia de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii. 118/2010.

 Însă prevederile art. 145 din Legea nr. 54/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariaţii beneficiază de indemnizaţia de concediu "cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.", acelaşi termen fiind stabilit şi de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată.

 Mai mult decât atât, arată reclamantul, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învăţământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/12.11.2007, aplicabil tuturor salariaţilor din ţară, conţine prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizaţii la art. 29 unde la aliniatul  (4) se prevede că indemnizaţia de concediu se acordă salariatului cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă.

 Deşi data plecării în concediul de odihnă a membrilor de sindicat este în fapt anterioară datei de 03 iulie 2010, plata indemnizaţiei de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puţin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învăţământ. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puţin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de Codul Muncii şi H.G. 250/1992.

 Apreciază reclamantul că prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu: în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizaţie în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, conform prevederilor legale, iar în al doilea rând au fost nevoiţi să revină din concediul de odihnă, la sediul unităţii, pentru a putea primi indemnizaţia corespunzătoare.

 În consecinţă, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizaţiei de concediu şi prin interpretarea greşită a legii, pârâţii au diminuat cu 25% cuantumului indemnizaţiei, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010, care, potrivit art. 78 din Constituţie, Legea nr. 118/2010 a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, prin urmare, diminuarea cu 25 % indemnizaţiei a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile.

 Menţionează reclamantul că la momentul la care această indemnizaţie ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, salariile personalului din învăţământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "îngheţate" la nivelul lunii decembrie 2009.

 Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizaţia de concediu, respectiv cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediu, Legea 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de 30.06.2010 şi intrând în vigoare abia de la data de 03.07.2010. Chiar dacă plăţile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecinţă nu exista posibilitatea legală de a invoca dispoziţiile Legii nr. 118/2010, înainte de apariţia ei în Monitorul Oficial.

 Mai învederează reclamantul că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/ soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, dar aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizaţiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora.

 In acest sens, este art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009, care stabileşte în mod expres că "prevederile din actele normative referitoare la detaşare, delegare şi mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanţă, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea şi locuinţa rămân în vigoare”

 Apreciază reclamantul că, în acest mod, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noţiunea de „bun" îmbracă, în situaţia de faţă, natura unui drept patrimonial, respectiv „orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizaţie pentru concediul de odihnă al salariaţilor este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.

 Întrucât dreptul la această indemnizaţie al salariaţilor constituie un „drept de proprietate" în sensul Convenţiei şi a Protocoalelor adiţionale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menţionată mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parţiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale şi contravine măsurilor de acordare a asistenţei financiare convenite cu Comisia Europeană. Mai mult decât atât, a fost încălcată şi „speranţa legitimă " a celor menţionaţi mai sus, întrucât, prin măsura dispusă prin actul contestat, dreptul lor la o coerenţă şi siguranţă legislativă, în baza căreia să-şi poată valorifica, păstra şi apăra drepturile, devine iluzoriu.

 În drept, invocă art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, ale art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, ale art. 103 din Legea nr. 128/1997, ale art. 145 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, ale cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii de Guvern 250/1992, ale art. 29 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învăţământ.

 În dovedire se depun următoarele înscrisuri: adeverinţe emise de unitatea de învăţământ din care rezultă calitatea de angajaţi a reclamanţilor şi faptul că aceştia au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010; împuternicirea prin care membrii de sindicat mandatează Sindicatul Liber din învăţământ Călăraşi în vederea formulării şi susţinerii prezentei acţiuni.

 Deşi  legal  citaţi,  pârâţii nu  au depus întâmpinare pentru a se apăra împotriva pretenţiilor reclamantului şi  nici  nu  şi-au  trimis  reprezentanţi  pentru  susţinerea  intereselor  lor  în  faţa  instanţei .

 Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 Membrii de sindicat -  care au mandatat Sindicatul Liber din Învăţământ Călăraşi să promoveze prezenta acţiune în numele lor, sunt angajaţii ŞCOLII  -  după cum rezultă din adeverinţa nr. - , aceştia intrând în concediu de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010.

 Potrivit acestui înscris, membrilor de sindicat nu le-au fost acordate diferite sume menţionate pentru fiecare membru de sindicat, reprezentând diminuarea cu 25% a indemnizaţiei de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009 – 2010, diminuare pe care tribunalul o priveşte ca nelegală  pentru următoarele considerente:

 În speţă, dreptul  comun  cu  privire  la acordarea  concediului de odihnă, stabilirea şi plata  indemnizaţiei  aferente  acestuia  îl constituie prevederile cuprinse în  secţiunea l din  Codul muncii,  unde  la  art.145  se  statuează  că pentru  perioada  concediului  de  odihnă  salariatul  beneficiază  de  o  indemnizaţie  de  concediu  care  nu  poate  fi  mai  mică  decât  salariul  de  bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent  cuvenite  pentru  perioada  respectivă  prevăzute  în  contractul  individual  de  muncă .

 Indemnizaţia  de concediu  de  odihnă reprezintă  media  zilnică a  drepturilor  salariale  prevăzute mai  sus  din  ultimele  trei  luni  anterioare  celei  în  care  este  efectuat  concediul,  multiplicată  cu  numărul  de  zile  de  concediu .

 Această  indemnizaţie de  concediu  de  odihnă  astfel calculată şi se plăteşte  de  către  angajator  cu  cel  puţin 5 zile  înainte de  plecarea  în  concediu.

 La  aceasta  trebuie  adăugate şi  prevederile  art.7  din  H.G. nr.250/1992,  privind  concediul  de odihnă  şi  alte  concedii  ale  salariaţilor  din  administraţia  publică,  din  regiile  autonome  cu  specific  deosebit  şi  din  unităţile  bugetare,  republicată, care vizează anumite categorii de  subiecţi  calificaţi în  rândul  cărora  se  situează  şi cadrele  didactice -  membrii  de  sindicat, potrivit  cu  care  pe  durata  concediului de odihnă  salariaţii  au  dreptul  la o  indemnizaţie  calculată  în  raport  cu numărul de  zile  de  concediu înmulţite  cu  media  zilnică a  salariului de  bază,  sporului  de  vechime  şi,  după  caz, indemnizaţia  pentru  funcţia  de  conducere,  luate  împreună,  corespunzătoare  fiecărei  luni  calendaristice  în  care  se  efectuează  zilele  de  concediu  de  odihnă.

 Media  zilnică a  veniturilor  prevăzute  mai  sus  se  stabileşte  în  raport  cu  numărul  zilelor  lucrătoare  din  fiecare  lună  în  care  se  efectuează  zilele  de  concediu.

 Indemnizaţia  de  concediu  de  odihnă  astfel  stabilită  se  plăteşte  cu  cel  puţin  5  zile înaintea  plecării  în  concediu .

 Totodată, conform art.59 alin.4  din  Contractul  Colectiv  de  Muncă  Unic  la  Nivel  Naţional  pe  anii 2007-2010,  înregistrat  la M.M.S.S.F. sub nr.2895/29 decembrie 2006,  indemnizaţia  de  concediu şi,  după  caz,  prima  de  vacantă  se  plătesc  înainte  de  plecarea  în  concediu, prevederi  obligatorii  pentru  părţile  contractante potrivit  art.236 alin.4  din Codul  muncii  şi  art.30 din Legea nr.130/1996.

Acestea  fiind reglementările  comune, în  ceea ce  priveşte personalul  din  învăţământ  există şi  reglementări  speciale  care  au  prioritate  de  aplicare .

În acest sens tribunalul reţine că potrivit  art.103 lit.a  din Legea nr.128/1977,  privind  statutul  personalului  didactic  cu  modificările  ulterioare,  cadrele  didactice au  dreptul  la  un  concediu  anual  cu  plată  în  perioadele  vacanţelor  şcolare,  respectiv  universitare  cu  o  durată de  cel  puţin 62 zile,  exclusiv  duminicile  şi  sărbătorile  legale.

În  aplicarea  acestor  dispoziţii  legale, cu  luarea  în considerare  şi a  H.G. nr.250/1992, a fost emis Ordinul nr. 3251/12 februarie 1998 al Ministrului Educaţiei  Naţionale,  care  la  pct.21-26  reglementează  dreptul  la  o  indemnizaţie  de  concediu  de  odihnă  pentru  personalul  din  învăţământ a  cărei  plată  se  face cu  cel  puţin 5  zile  înaintea  plecării  în  concediu,  stabilind  totodată  şi  modul de calculare a  cuantumului  acestei  indemnizaţii în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.

 Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

În calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de bază, conform Legii nr. 128/1997.

În ceea ce priveşte termenul de acordare a indemnizaţiei de concediu ,art.29  alin.4  din  Contractul  Colectiv  de  Muncă  Unic  la  Nivel  de  Ramură  de  Învăţământ 2007-2008,  înregistrat  la M.M.F.E.S.  sub nr.596/12 noiembrie 2007,  prevede  că  indemnizaţia  de  concediu  se  acordă  salariatului  cu  cel  puţin 10 zile  înainte de  plecarea  în  concediu  de  odihnă, contract  prelungit  şi  pentru  anul de  învăţământ 2009-2010,  potrivit  art.9 alin.2 din  contract.

Prevederile legale  cât  şi  cele  cuprinse  în  contractul  colectiv  de  muncă  stabilesc  în  sarcina  angajatorului obligaţia  acestuia  de  a  calcula  şi a  plăti  indemnizaţia  de  concediu  pentru  angajat înainte cu  cel  puţin 5/10 zile de  plecarea  acestuia în  concediul de  odihnă.

Aceste reglementări fac  parte  de  drept  din  contractul  individual de  muncă  intervenit  între  angajator  şi  angajat, devenind  astfel  expresia  voinţei  acestuia, iar  nerespectarea  lor  poate  angaja răspunderea  patrimonială  contractuală a  celui  vinovat, potrivit  art.269 Codul  muncii, atât  cât  priveşte  stabilirea  cuantumului  indemnizaţiei  de  concediu cât  şi  nerespectarea  termenului  de  plată a  acestuia.

Aşadar, din coroborarea prevederilor legale anterior invocate, rezultă  că  indemnizaţia  de  concediu  reprezintă  o  creanţă pe  care  angajatul o  are  faţă de  angajator,  creanţă a  cărei  întindere  se  stabileşte  în  condiţiile  reglementărilor  de  mai  sus şi a  cărei  plată trebuie  să se  facă cu  cel  puţin 5/10  zile  înainte  de  data  la  care  angajatul  pleacă  în  concediu  de  odihnă.

Fiind  o creanţă care trebuie plătită, înseamnă că aceasta trebuie să  îndeplinească  cele  trei  condiţii obligatorii  reglementate  de  art.379 Cod  procedură civilă,  respectiv  să  fie  certă,  lichidă  şi  exigibilă, lipsa oricăreia  dintre  aceste  condiţii  făcând  ca  plata să nu  fie  legală.

În  speţă, tribunalul constată că indemnizaţia  de  concediu este  o  creanţă  certă, întrucât  existenţa  ei  rezultă  din dispoziţiile  legale care  o  reglementează  şi  din  contractul  individual de  muncă intervenit  între  angajat  şi  angajator, este  o creanţă lichidă, întrucât  se  referă  la  o  sumă de  bani al  cărui  cuantum  este  precis  determinat  potrivit  bazei  de  calcul  stabilit  de  lege şi,  în  sfârşit,  este  o  creanţă  exigibilă  întrucât  este  stabilit  şi  împlinit  termenul de  plată al  acesteia .

Constatând întrunite cerinţele legale anterior evocate, Tribunalul constată că dreptul de  creanţă al  cadrelor  didactice - membrii  de  sindicat cu  privire  la  indemnizaţia  de  concediu a  luat  naştere  cu  cel  puţin  5/10  zile  înainte de  plecarea  acestora  în  concediul de odihnă,  în  condiţiile  şi  sub  imperiul  dispoziţiilor  legale  în  vigoare  la  acea  dată.

Aşadar,  stabilirea  cuantumului  indemnizaţiei de  concediu cuvenit  cadrelor  didactice trebuie  stabilit în  raport  de  veniturile  salariale  ale  acestora,  corespunzător perioadei  efectuării  concediului  de  odihnă aşa  cum  acestea  sunt, cu 5/10 zile  înainte  de  plecarea  în  concediu,  venituri asupra  cărora  nu  se  mai  poate  reveni  dacă  ulterior acestea  au  fost  modificate datorită faptului că au intervenit schimbări  legislative deoarece,  pentru a  fi  plătită, indemnizaţia  de  concediu  trebuie  să  fie  certă, iar  pentru aceasta  calcularea  ei trebuie  să se  facă  în  raport  de  criterii  fixe  şi  nu  fluctuante .A introduce în modalitatea de stabilire a  indemnizaţiei  de concediu un element de incertitudine determinat de posibile viitoare modificări legislative,  ar însemna ca această creanţă reprezentată de indemnizaţia de concediu să  nu  mai  fie  lichidă  şi  prin urmare  să  nu  mai poată  fi  plătită cu 5/10 zile înainte  de  plecarea în  concediul de  odihnă, aşa cum prevăd reglementările legale  în  materie şi  obligaţiile  contractuale.

 Un al argument reţinut de tribunal este şi faptul că Legea nr.118/30 iunie 2010,  privind  unele  măsuri  necesare  în  vederea  restabilirii echilibrului  bugetar a  fost  publicată  în  Monitorul  Oficial, Partea I, nr.441/30 iunie 2010  şi a  intrat  în  vigoare  la  data  de 3 iulie 2010,  potrivit  dispoziţiilor art.12 alin.1 din Legea nr.24/2000,  iar  în cauza pendinte , dreptul cadrelor  didactice – membrii  de  sindicat cu  privire la indemnizaţia  de  concediu s-a  născut cu cel  puţin 5  zile  înainte de  plecarea  în  concediu,  deci  anterior  datei de  3 iulie 2010 . Faptul că, membrii  de  sindicat – cadre didactice  li  s-a  plătit  indemnizaţia  de  concediu  ulterior datei  la  care dreptul de  creanţă a luat  naştere,  dată  la  care intrase  în  vigoare Legea nr.118/2010, nu  are  nici o  relevanţă în opinia instanţei, deoarece ceea ce primează este data  naşterii  dreptului şi  nu  cea  a valorificării  acestuia .

A proceda  altfel înseamnă a  încălca  principiul  neretroactivităţii  legii,  principiu  statuat atât de  art.15 alin.2  din Constituţie,  potrivit  cu  care legea  dispune  numai  pentru  viitor,  cu  excepţia  legii  penale  sau  contravenţionale  mai  favorabile, cât şi de art.1 din  Codul  civil,  potrivi  căruia  legea  dispune  numai  pentru  viitor; ea  n-are  putere  retroactivă.

Stabilind că dreptul la indemnizaţie de concediu cuvenită membrilor de sindicat a luat naştere anterior intrării în vigoare a Legii nr.118/30 iunie 2010,  sub imperiul dispoziţiilor legale şi contractuale aflate în vigoare la acel moment , inclusiv în privinţa cuantumului acesteia,instanţa apreciază că  măsura  luată de  către pârâţi ca la  momentul  plăţii  efective a  indemnizaţiei  de  concediu  să  procedeze  la  diminuarea  acesteia  cu 25%  este  nelegală

 Tribunalul reţine că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii, rap. la art. 243 Codul Muncii, art. 30 din Legea nr. 130/1996, art. 155 Codul Muncii si art. 41 alin. 5 din Constituţie, statuează obligaţia angajatorului de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si contractele individuale de munca, iar potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este  obligat în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale să-l  despăgubească pe salariat în situaţia în care a suferit un prejudiciu material sau moral  din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu  serviciul, or neplata drepturilor salariale stabilite prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii,  constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator şi salariat ce atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.

 În consecinţă, faţă de aspectele sus – reţinute , va admite cererea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT CĂLĂRAŞI în numele membrilor de sindicat şi va obliga pârâta ŞCOALA  -  la plata diferenţei dintre indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită pentru anul şcolar 2009 - 2010 şi cea efectiv încasată (sume ce  au fost calculate de către angajator şi necontestate de către membrii de sindicat).

 Constatând temeinic şi legal capătul de  cerere  cu  privire  la  plata indemnizaţiei de  concediu  de  odihnă  aferent anului  şcolar 2009-2010  fără  aplicarea  diminuării  cu 25%  prevăzută de  Legea nr.118/2010,  instanţa  consideră întemeiată şi  pretenţia  reclamantului  ca  pârâţii  PRIMARUL - , UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A LOCALITĂŢII - , CONSILIUL LOCAL AL LOCALITĂŢII - să aloce pârâtei ŞCOLII - sumele necesare pentru plata diferenţelor menţionate mai sus,  urmând a dispune în acest sens pentru următoarele argumente:

 Potrivit art.167 alin.1  din Legea nr.84/1995 unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.  Conform dispoziţiilor  art.167 alin.13 din  aceeaşi  lege,  finanţarea  de  bază  şi  finanţarea  complementară a  unităţilor  de  învăţământ  se  fac  pe  bază  de  contract  întocmit  conform  normelor metodologice  pentru  finanţarea  învăţământului  preuniversitar,  încheiat  între  directorul  unităţii  de  învăţământ  preuniversitar  şi  primarul  localităţii  în  a  cărei  rază  teritorială  se  află  unitatea  de  învăţământ.

De reţinut că  finanţarea  de  bază  asigură  desfăşurarea  în  condiţii  normale  a  procesului  de  învăţământ  la  nivel  preuniversitar,  conform  standardelor  naţionale,  fiind  asigurată  prin  bugetele  locale  ale unităţilor  administrativ  teritoriale de  care  aparţin  unităţile  de  învăţământ, din  sumele  defalcate  din unele  venituri  ale  bugetului  de  stat  şi  din  alte  venituri  ale  bugetelor  locale (art.167 alin.3),  iar  potrivit  art.167  alin.5 lit,a din Legea nr.84/1995  cheltuielile  de  personal fac  parte  din  finanţarea  de  bază .

 Întrucât în conformitate cu  dispoziţiile  art.36  alin.4 din legea nr.215/2001, precum  şi  repartizarea  fondurilor  pe  unităţile  de  învăţământ  preuniversitar, consiliul  local  aprobă  bugetul  local la  propunerea  primarului , reiese că cele  două  autorităţi publice  au  obligaţia  legală  de  a  asigura  sumele  necesare  pentru  plata  drepturilor  salariale ale  personalului  didactic,  inclusiv indemnizaţia  de  concediu.

 În  baza  art.36 din R.O.I.,  opinia  asistenţilor  judiciari  este  conformă  cu dispozitivul  şi  considerentele  prezentei  hotărâri .

1

Domenii speta

Spete similare