Cerere reconventionala

Decizie 5/AC din 11.01.2007


Domeniu asociat  - Cerere reconventionala. Nedepunerea acesteia în termenul prevazut de art. 135 C. pr. civ. nu atrage sanctiunea tardivitatii, ci judecarea ei separata, iar în situatia speciala a partajelor judiciare disjungerea cererii principale de cererea reconventionala nu este posibila.

Chiar daca cererea reconventionala a fost respinsa de prima instanta ca tardiv introdusa, aceasta nu se poate judeca pentru prima data în apel, conexata la cererea principala, daca în cererea reconventionala s-au formulat cereri noi si s-a solicitat atragerea si a altor persoane în proces.

Sectia civila. Decizia civila nr.5/AC din 11.01.2007

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Roman sub nr. 3012 din 25.05.2000 reclamantul Cîrlig Matei a chemat în judecata pe pârâtii Ghiuta Anisoara, Cramer A. Alexandru si Costache Ana pentru iesirea din indiviziune cu privire la terenurile înscrise în Titlul de proprietate nr. 2/773/23.02.1992 emis pe numele mostenitorilor defunctului Cîrlig C. Mihai.

În motivarea cererii a aratat ca mostenitorilor autorului Cîrlig C. Mihai, respectiv pârâtilor Cramer A. Alexandru, Cîrlig Neculai, Buzea M. Elena si Costache Ana, în calitate de fii si fiice ale defunctului, precum si defunctului Cîrlig M. Mihail, tatal reclamantului si al pârâtei Ghiuta Anisoara, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata totala de 6,3092 ha teren situat în intravilanul si extravilanul mun. Roman, revenind pentru fiecare ramura o cota succesorala de câte 1/5 din mostenire.

A mai aratat ca a cumparat cu act autentic cotele indivize ale coindivizarilor Cîrlig Neculai si Buzea Cristian - Paul – mostenitorul lui Buzea M. Elena, decedata si ea ulterior – astfel ca lui îi revine o cota majorata de 2,5/5 din mostenire.

La termenul din 12.09.2000 pârâta - reclamanta Ghiuta Anisoara a formulat cerere reconventionala (f. 49 - 52) în care a solicitat, în contradictoriu cu celelalte parti din cererea introductiva, dar si cu Buzea Cristian - Paul, Ghiuta Gheorghe si Cîrlig Elena - Daniela, iesirea din indiviziune dupa defunctii Cîrlig M. Mihail si Cîrlig Aritina, parintii reclamantului - pârât si al pârâtei - reclamante; sa se constate ca masa succesorala se compune din suprafata totala de 6,2155 ha teren înscris în Titlul de proprietate nr. 2/773/23.02.1992, precum si din cota de 1/2 din constructiile edificate pe suprafata de 1673 mp teren curti - constructii; sa se constate ca cota de 1/2 din aceste constructii împreuna cu cota de 1/2 din terenul aferent au fost înstrainate de autori prin Contractul de donatie autentificat cu nr. 293/30.05.1986 ei si sotului ei Ghiuta Gheorghe; sa se constate nulitatea absoluta a Contractului de vânzare - cumparare autentificat cu nr. 3776/14.10.1998 prin care reclamantul - pârât împreuna cu sotia sa Cîrlig Elena - Daniela au cumparat de la pârâtii Cîrlig Neculai si Buzea Cristian - Paul cotele lor succesorale din suprafata de 4392 mp teren curti - constructii, precum si sistarea starii de indiviziune prin atribuirea de loturi în natura.

Pârâta - reclamanta a invocat în motivarea cererii faptul ca Cîrlig M. Mihail, tatal sau si al reclamantului - pârât, este singurul mostenitor al bunicului lor Cîrlig C. Mihai, fapt atestat de Certificatul de mostenitor nr. 418/20.01.1968 (f. 4) din care reiese ca ceilalti mostenitori directi – Cramer Maria, Cîrlig Neculai si Costache Ana – au renuntat la mostenire iar Buzea Elena a fost decazuta din dreptul de optiune succesorala.

A mai aratat ca prin Contractul de donatie autentificat cu nr. 293/30.05.1986 tatal sau i-a donat ei si sotului ei cota de 1/2 din constructiile edificate pe suprafata de 1673 mp teren curti - constructii, si ca la perfectarea contractului reclamantul - pârât a primit contravaloarea bunurilor donate, pentru a putea sa îsi achizitioneze un apartament în mun. Roman. De asemenea, a invocat si faptul ca întrucât pârâtii Cîrlig Neculai si Buzea Cristian - Paul nu au calitatea de mostenitori ai defunctului Cîrlig C. Mihai, Contractul de vânzare - cumparare autentificat cu nr. 3776/14.10.1998 prin care acestia si-au înstrainat cotele lor succesorale este nul absolut.

Prin sentinta civila nr. 5096/14.11.2000 cererea reconventionala a pârâtei - reclamante Ghiuta Anisoara a fost respinsa ca tardiv introdusa, s-a luat act de tranzactia intervenita între reclamantul - pârât Cîrlig Matei si pârâta Costache Ana în sensul achizitionarii de catre primul a cotei succesorale a secundului si s-a dispus iesirea partilor din indiviziune prin atribuirea de loturi în natura fiecarei ramuri de mostenitori.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta - reclamanta Ghiuta Anisoara, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motivat de faptul ca în mod gresit prima instanta a respins ca tardiva cererea ei reconventionala precum si pentru faptul ca în mod gresit s-a inclus în masa de partaj suprafata de 4392 mp teren care figureaza în patrimoniul S.C. “Acantus” S.N.C. Roman în care sunt asociati reclamantul - pârât si sotului ei Ghiuta Gheorghe.

Prin decizia civila nr. 505/AC/02.04.2001 pronuntata de Tribunalul Neamt în dosarul nr. 20/AC/2000 a fost admis apelul pârâtei - reclamante, sentinta apelata a fost desfiintata iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la prima instanta cu motivarea ca aceasta în mod gresit i-a respins pârâtei - reclamante cererea formulata la primul termen de judecata de amânare a judecarii cauzei, situatie în care si cererea reconventionala depusa la termenul urmator a fost gresit respinsa ca fiind tardiva.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul Cîrlig Matei, care a fost admis de Curtea de Apel Bacau prin decizia civila nr. 1661/12.10.2001, cu motivarea ca prevederile art. 297 C. pr. civila – în redactarea existenta la data pronuntarii deciziei civile nr. 505/AC/02.04.2001 – instanta de apel putea desfiinta sentinta cu trimitere doar în cazul încalcarii competentei absolute, pentru toate celelalte situatii în care prima instanta nu a intrat în cercetarea fondului ea fiind obligata sa retina cauza în vederea judecarii.

La rejudecare în apel cauza a fost reînregistrata la Tribunalul Neamt sub nr. 10/AC/RJ/2002.

Pentru clarificarea cadrului procesual al cauzei este important de retinut faptul instanta de fond s-a pronuntat asupra tardivitatii cererii reconventionale a pârâtei - reclamante Ghiuta Anisoara înca prin încheierea de sedinta din 12.09.2000, motiv pentru care la data de 15.09.2000 aceasta a reiterat-o pe rolul primei instante sub forma unei cereri principale, care a fost înregistrata cu nr. 5094/2000.

Întrucât în dosarul nr. 3012/2000 se pronuntase deja sentinta civila nr. 5096/14.11.2000 iar aceasta cauza se afla în faza judecarii apelului, prin încheierea de sedinta din 29.05.2002 Judecatoria Roman a admis exceptia de litispendenta si a dispus trimiterea dosarului nr. 5094/2000 la Tribunalul Neamt în vederea reunirii la dosarul nr. 10/AC/2002.

De asemenea, la Judecatoria Roman a fost înregistrata sub nr. 1702/2001 si cererea prin care reclamantul - pârât Cîrlig Matei a solicitat, în contradictoriu cu pârâta - reclamanta Ghiuta Anisoara, partajarea constructiilor situate în mun. Roman, str. Bogdan Dragos nr. 127, mostenite de la defunctii parinti Cîrlig M. Mihail si Cîrlig Aritina. Judecarea acestei cereri a fost suspendata prin încheierea din 07.06.2001 pâna la solutionarea irevocabila a cererii ce facea obiectul dosarului nr. 3012/2000.

La data de 28.03.2002 pârâta - reclamanta Ghiuta Anisoara a formulat o cerere de repunere pe rol a dosarului nr. nr. 1702/2001 – care a fost însa în mod gresit înregistrata în mod separat si sub acelasi numar 1702/2001 –  în care la termenul din 15.05.2002 s-a dispus conexarea cererii la dosarul nr. 5094/2000 – dosar care, asa cum s-a aratat mai sus, a fost ulterior trimis la Tribunalul Neamt în vederea atasarii la dosarul nr. 10/AC/2002.

La termenul de judecata din 03.04.2003 tribunalul a dispus restituirea dosarului nr. 1702/2001 (continând cererea de repunere pe rol formulata de pârâta - reclamanta) la Judecatoria Roman, în vederea conexarii cu dosarul nr. 5094/2000. Ulterior, sesizându-se ca acest din urma dosar deja îi fusese înaintat, la termenul din 11.09.2003 tribunalul a dispus restituirea dosarului de catre instanta de fond, pentru a se evita pronuntarea unor hotarâri contradictorii.

Între timp, în primul dosar înregistrat sub nr. 1702/2001 (continând cererea reclamantului - pârât Cîrlig Matei) s-a pronuntat sentinta civila nr. 1829/14.08.2003 prin care a fost respinsa actiunea acestuia.

În timpul rejudecarii cauzei în apel la termenul de judecata din 09.10.2003 tribunalul a dispus suspendarea judecatii în temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. civ. pâna la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 1702/2001 (referitor la cea de-a doua cerere de partaj formulata de reclamantul - pârât Cîrlig Matei), iar la 22.08.2006 cauza a fost repusa pe rol în vederea constatarii perimarii. La termenul din data 07.12.2006, retinându-se ca solutia din dosarul nr. 1702/2001 nu poate influenta solutia care s-ar da în prezenta cauza, exceptia de perimare a fost respinsa si s-a dispus continuarea rejudecarii prezentei cauzei în apel.

Tribunalul constata ca prin decizia civila nr. 1661/12.10.2001 Curtea de Apel Bacau a retinut, ca si Tribunalul Neamt în decizia recurata, ca în conformitate cu prevederile art. 135 C. pr. civ., nedepunerea cererii reconventionale în termenul prevazut de lege nu atrage sanctiunea tardivitatii acesteia si ca în situatia speciala a partajelor judiciare disjungerea cererii principale de cererea reconventionala nu poate avea loc.

Pe de alta parte tribunalul retine ca în cererea reconventionala a pârâtei - reclamante Ghiuta Anisoara au fost formulate cereri noi – iesirea din indiviziune dupa defunctii Cîrlig M. Mihail si Cîrlig Aritina, constatarea faptului ca cota de 1/2 din constructiile si terenul aferent din masa de partaj au fost înstrainate de autori sotilor Ghiuta; constatarea nulitatii absolute a Contractului de vânzare - cumparare autentificat cu nr. 3776/14.10.1998 etc. – care nu au facut obiectul procesului în care s-a pronuntat sentinta civila nr. 5096/14.11.2000. Mai mult, aceasta cerere reconventionala a fost formulata si fata de unele persoane care nu au figurat ca parte în proces în dosarul nr. 3012/2000 – este cazul pârâtilor Buzea Cristian - Paul, Ghiuta Gheorghe si Cîrlig Elena - Daniela.

Întrucât o parte din capetele de cerere din cererea reconventionala a pârâtei - reclamante ar fi în situatia de a se judeca pentru prima data în apel, acest fapt ar însemna o înfrângere a dispozitiilor art. 294 alin. 1 C. pr. civ., precum si lipsirea unor persoane de un grad de jurisdictie, care ar dobândi astfel calitatea de parte direct în apel.

Vazând prevederile actuale ale art. 297 C. pr. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, precum si cele ale art. 725 alin. 1 C. pr. civ. în conformitate cu care normele noi de procedura sunt de imediata aplicare chiar si în procesele în curs de judecata începute sub legea veche, tribunalul va desfiinta sentinta civila nr. 5096/14.11.2000 si va trimite cauza spre rejudecare la Judecatoria Roman.

La rejudecare prima instanta va avea în vedere faptul ca actul de sesizare a instantei este constituit nu numai de actiunea principala a reclamantului - pârât Cîrlig Matei, ci si de cererea reconventionala a pârâtei - reclamante Ghiuta Anisoara si de cererea formulata de aceasta pe cale principala si înregistrata sub nr. 5094/2000, precum si faptul ca obiect al judecatii în constituie atât partajarea bunurilor succesorale ramase dupa defunctul Cîrlig C. Mihai, cât si a bunurilor ramase dupa defunctii Cîrlig M. Mihail si Cîrlig Aritina, alaturi de celelalte capete de cerere accesorii.

De asemenea, prima instanta va avea în vedere si faptul ca prin sentinta civila nr. 5496/07.12.2000 a Judecatoriei Roman, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 519/AC/31.05.2001 a Tribunalului Neamt si irevocabila prin decizia civila nr. 2113/AC/12.12.2001 a Curtii de Apel Bacau, a fost respinsa în mod irevocabil actiunea pentru modificarea Titlului de proprietate nr. 2/773/23.02.1992.

Domenii speta