Sentinţa comercială nr. 450/f/17.02.2010

Sentinţă comercială 450/F/2010 din 17.02.2010


SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 450/F/17.02.2010. Tribunalul Bihor- Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal- Domeniu asociat- faliment

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.11.2009, legal timbrată cu 120 lei taxă timbru şi 0, 3 lei timbru judiciar creditoarea BCA a formulat obiecţiuni la raportul referitor la fondurile obţinute şi la planul de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar comunicate în data de 18 noiembrie 2009.

În motivare se arată că prin raport s-a indicat că mai există un sold debitor de la chiriaşul R. S.A. de recuperat în valoare de 7276, 86 lei, iar de la chiriaşul MP S.R.L. mai există un debit de 10.212, 48 lei reprezentând chiria aferentă lunilor octombrie şi noiembrie 2009. Raportat la momentul deschiderii procedurii şi la valoarea stipulată în contractele de închiriere rezultă că în perioada iulie 2008-ianuarie 2009 R.S.A. avea de achitat o chirie totală de 10.500 euro ( echivalentul a 39.600, 05 lei ). Scăzând suma rămasă restantă se poate concluziona că a fost încasată suma de 32.323, 19 lei.

Aplicând acelaşi raţionament referitor la cel de-al doilea contract de închiriere se poate concluziona că a fost încasată diferenţa de chirie aferentă perioadei aprilie-septembrie 2009 pentru contractul încheiat cu S.C MP S.R.L. în cuantum de 20.088, 86 lei. Cumulând aceste sume se ajunge la o diferenţă „în minus” de 16.139, 05 lei echivalentă cu suma atribuită creditorului VAL ce nu se justifică în baza documentelor contabile prezentate, astfel încât se impune depunerea de către lichidatorul judiciar a situaţiei lunare referitoare la încasări şi a plăţilor efectuate prin contul bancar colector.

Referitor la cheltuielile de procedură indicate s-a solicitat înlăturarea lor întrucât lichidatorul judiciar nu a desfăşurat o activitate ce să justifice achitarea onorariului atâta timp cât un prim raport a fost întocmit după 6 luni, iar contestaţia formulată de ea a fost admisă. În plus, la predarea bunurilor ce s-au aflat în patrimoniul debitorului a participat numai o persoană din partea lichidatorului judiciar.

În drept au fost invocate prevederile art. 122 din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea depusă lichidatorul judiciar a solicitat respingerea obiecţiunilor ca nefondate arătând că potrivit clauzelor contractuale chiria pentru luna aprilie 2009 nu a fost calculată întrucât au fost efectuate lucrări de reparaţii de către chiriaş. Suma în cuantum de 13.856 lei a fost indisponibilizată de către ANAF-DGFP Bihor încă din data de 6.05.2008, iar suma de 5.087, 04 lei plătită cu titlu de garanţie nu a fost reflectată în acest raport.

Retribuţia sa a fost calculată potrivit decontului justificativ anexat, astfel încât nu poate fi admisă contestaţia.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că la termenul din data de 18 noiembrie 2009 lichidatorul judiciar CVA IPURL a depus raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor pentru debitorul S.C. PPD S.R.L. şi planul de distribuire. Potrivit primului document a fost obţinută suma de 36.273 lei din încasarea chiriei lunare şi facturarea utilităţilor aferente către C.N.D.P.I. R. S.A. şi MP S.R.L. şi valorificarea ca deşeu a unui autoturism marca Ford Escort. Lichidatorul judiciar nu a prezentat însă în mod distinct ce sumă a fost obţinută în executarea fiecărui contract de închiriere şi pentru ce perioadă şi nici cât reprezintă suma primită în urma predării vehiculului ca deşeu.

Chiar dacă art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu prevede în mod expres indicarea cu exactitate a sursei şi cuantumului fiecărei sume obţinute în cursul efectuării procedurilor de lichidare, instanţa consideră că o asemenea detaliere este necesară întrucât numai în acest fel se poate asigura un control asupra activităţii desfăşurate în această etapă de către lichidatorul judiciar. Modul în care părţile aflate în raporturi contractuale cu debitorul falit prezintă importanţă şi asupra stabilirii oportunităţii păstrării sau încetării lor.

Mai mult, fiind vorba de două contracte de închiriere distincte cu clauze parţial diferite, stabilirea cu exactitate a sumelor încasate presupune o defalcare a lor pe interval de timp şi chiriaş. Concluzia de impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 13 din contractul încheiat cu S.C. MP S.R.L. aceasta a fost exonerată de la plata chiriei pentru prima lună ( fila 218 ).

Faptul că la data de 6.05.2008 a fost emisă o adresă de înfiinţare a popririi de către DGF celui de-al doilea chiriaş pentru suma de 13.856 lei nu poate duce la o altă concluzie întrucât este necesară scăderea acesteia din totalul chiriei datorate de C.N.D.P.I. R S.A. debitorului S.C. PPD S.R.L. Lămurirea tuturor acestor aspecte ( necesară şi prin prisma principiului transparenţei care guvernează orice procedură judiciară ) impune indicarea de către lichidatorul judiciar separat în cuprinsul raportului sumele încasate în baza contractului de închiriere încheiat de debitor cu S.C. C.N.D.P.I. R. S.A. şi S.C. MP S.R.L. şi intervalul de timp pentru care a fost încasată chiria de la fiecare societate comercială, precum şi depunerea unui extras al contului bancar colector deschis în vederea derulării procedurii de faliment a debitorului S.C. PPD S.R.L. de la data desemnării sale şi până la data de 18 noiembrie 2009.

Referitor la cheltuielile de procedură solicitate de către lichidatorul judiciar instanţa reţine că ele au fost defalcate în trei capitole distincte. Din cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 5.08.2008 depus de către contestatoare rezultă că activitatea de inventariere a bunurilor aflate în patrimoniul debitorului falit a fost făcută de aceasta şi de d-na HM din partea lichidatorului judiciar. Aceeaşi componenţă se regăseşte şi în comisia din data de 3.04.2009 întrunită cu ocazia preluării stocului de marfă de către creditor.

Indicarea a patru persoane de fiecare dată pentru efectuarea operaţiunilor amintite contrazice menţiunile exprese din cuprinsul celor două procese-verbale. Tocmai de aceea, consideră că se impune reţinerea numai a unei singure persoane ca participantă efectivă la operaţiunile amintite, astfel încât suma pe care ar putea să o pretindă este de 960 lei.

Cât priveşte sumele indicate la literele b ) şi c ) – activitatea financiar contabilă şi pe linie juridică- reţine că o parte din activităţile descrise se suprapun. În acest sens este de remarcat faptul că întocmirea tabelului preliminar presupune verificarea declaraţiilor de creanţă, astfel încât reflectarea sa atât la litera b ) pct. 2 şi 3, cât şi la litera c ) pct. 4-7 nu este justificată. Ca atare, consideră că este justificată acordarea sumei de 3.500 lei pentru toate activităţile descrise la litera b ) şi a sumei de 3.200 lei pentru cele descrise la litera c ).

În ceea ce priveşte onorariul solicitat, ţinând seama de perioada scursă de la data deschiderii procedurii, de litigiile în care a fost implicat lichidatorul judiciar, acordarea lui în cuantumul corespunde activităţii desfăşurate de acesta.

Faţă de toate acestea, va admite în parte contestaţia şi va dispune refacerea raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor pentru debitorul S.C. PPD S.R.L. şi a planului de distribuire depuse la data de 18 noiembrie 2009.