Faliment

Sentinţă civilă 10 din 08.01.2009


Prin sentinţa comercială nr. 10/08 ianuarie 2009 a Tribunalului Bacău-Secţia comercială şi contencios administrativ, ( rămasă irevocabila prin decizia comercială 560/20.07.2009 prin respingerea recursului declarat de recurenta SC A. SRL Onesti,)  s-a respins excepţia lipsei obiectului cererilor de ordonanţă preşedinţială în ds nr.5209/110/2008; 6602/110/2008 şi 6609/110/2008 ale Tribunalului Bacău.

S-a respins ca nefondate cererile  de ordonanţă preşedinţială formulată în dosarele 5209/110/2008; 6602/110/2008 şi 6602/110/2008, formulate de reclamanta SC A. SRL ONEŞTI , în contradictoriu cu pârâta IPURL P. T.- lichidator judiciar  al  SC  O. SA

Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului  Bacău la data de 1 08 2008 sub nr. 5209, reclamanta SC A. SRL  a formulat în contradictoriu cu SPRL P. T.L.J. al SC  O. SA ONEŞTI cerere de suspendare a vînzării la licitaţie a spatiului comercial situat in Onesti,str…….,  pînă la solutionarea contestaţiei formulată in dosarul de faliment 4408/2005,pe cale de ordonanţă preşedinţială.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că îşi desfăşoară activitatea în acest imobil ,că prin publicaţia de vânzare emisă la data de 12 08 2008 se anunţa organizarea unei licitaţii relativ la acest imobil ,că deţine acest imobil in baza unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare 5848//30 09 1999 şi a SC 120/28 03 2005 prin care SC  O. SA ONEŞTI a fost obligată să încheie contractul de vînzare cumpărare ,fiind respinsă cererea de reziliere a contractului întrucît s-au achitat redevenţele. Deşi a notificat să procedeze la executarea hotărîrii ,aceasta dar şi lichidatorul judiciar ,nu s-au conformat. În dosarul de faliment au fost emise alte două publicaţii de vînzare anterior celei ce face obiectul cauzei de faţă-emisă la data de 10 07 2008.

Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu dispoziţiile Legii 146/1997 cu taxă de timbru în cuantum şi timbru judiciar.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar actele doveditoare despre care a făcut vorbire in acţiune .

Prin întîmpinare, pîrîtul a solicitat a se constata că cererea este rămasă fără obiect,că judecătorul sindic este competent să soluţioneze prezenta cauză,respingerea cererii ca nefondată.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr.4650/110/2008, reclamanta SC A. SRL ONEŞTI a chemat în judecată pârâta IPURL  P. T., în calitate de lichidator judiciar al SC.O. SA ONEŞTI, pentru ca pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, să se dispună suspendarea vânzării la licitaţie a spaţiului comercial situat în mun…., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunilor formulate în dosarul de faliment nr.4408/2005 al Tribunalului Bacău.Această cauză priveşte publicaţia de vînzare emisă la data de 28 05 2008.

Prin SC 563/23 07 2008,s-a respins excepţia necompetenţei materiale s-a  respins excepţia lipsei de obiect şi s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi ca atare, s-a respins cererea formulată de reclamantă.

Prin DC 638/30 09 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău,s-au admis recursurile  formulate,s-a casat sentinţa menţionată  şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

Pe rolul Tribunalului Bacău cauza a fost reînregistrată sub nr 6609/110/2008.

Prin  cererea înregistrată  sub nr  2053/110/2008 din 15.04.2008 formulată  de  reclamanta SC  A.  SRL în  contradictoriu  cu  pârâta  SC O.  SA societate  în  faliment reprezentată  prin  IPURL P.  T. s-a  solicitat pe  cale ordonanţei  preşedinţiale  suspendarea  măsurii  luate  de  pârâtă de  vânzare  la licitaţie a  spaţiului  comercial situat  în  ……..  jud.  Bacău până  la soluţionarea  contestaţiei  formulate împotriva  acestei  măsuri luate  de lichidatorul judiciar ,publicaţia de vînzare fiind emisă în vederea licitaţiei organizate pentru data de 22 04 2008.

Prin  SC 106/21 04 2008,s-a respins excepţia  necompetenţei  materiale , s-a admis acţiunea ,  s-asuspendat  licitaţia  spaţiului  comercial până  la  soluţionarea  contestaţiei  iar prin DC 636/30 09 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău,s-au admis recursurile  formulate, s-a casat sentinţa menţionată  şi  s-a trimis cauza spre rejudecare.

Pe rolul Tribunalului Bacău cauza a fost reînregistrată sub nr 6602/110/2008.

Avînd in vedere strînsa legătură existentă intre cauze instanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus solutionarea cauzelor în dosarul  cel mai vechi inregistrat pe rolul instanţei-5209/110/2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, se  reţin următoarele:

Reclamanta a  încheiat cu  SC  O.  SA  ONESTI contractul  de leasing  imobiliar  cu  clauză irevocabilă  de  vânzare  nr  5848  din  30 .09.1999 cu  privire  la  spaţiul  comercial  situat  în  …. în  suprafaţă  de  144  ,58 mp .

Ca  urmare  a  divizării  SC  O.  SA imobilul  din  str. … este  preluat  de  SC  O. SA  Oneşti  şi  se  încheie  actul  adiţional  nr  335/26.02.2001.

Prin sentinţa  civilă  nr 120  din  28.03.2005  pronunţată  de  Tribunalul  Bacău  în  dosarul  nr  6883/2004  ,  sentinţă  rămasă  irevocabilă , s-a  apreciat că  potrivit  contractului  intervenit  între  părţi  pârâta  s-a  obligat  să  respecte  dreptul  de  opţiune  a  reclamantei  la încetarea  contractului  de  leasing şi  cum  aceasta a  achitat  integral  redevenţele şi  a  optat  pentru  cumpărarea  spaţiului  comercial , pârâta trebuia  să-şi  respecte  obligaţia  contractuală  de  încheiere  a  contractului  de  vânzare - cumpărare . Instanţa a  obligat  SC  O.  SA să  încheie  cu  reclamanta  SC  A.  SRL  ONESTI  contractul vânzare  cumpărare  având  ca  obiect  spaţiul  comercial în  suprafaţă  de  144,58 mp.

Această sentiţă nu a fost executată fapt ce a determinat reclamanta să promoveze o acţiune in constatare, respinsă prin sentinţa civilă 102/14 03 2007 in dosarul 4408/2005 ce  a fost mentinută in recurs.

Potrivit art. din 11 din Legea 85/2006 judecătorul sindic solutionează toate procesele şi cererile aferente procedurii insolvenţei ,în speţa de faţă reclamanta, terţ faţă de procedură, invocă un drept propriu asupra unui imobil aparţinînd falitei ,ce face obiectul vînzării la licitaţie de către lichidatorul judiciar in derularea procedurii,solicitind suspendarea acestei vînzări pe cale de ordonanţă preşedinţială,

Or, conditiile de admisibilitate a unei astfel de cereri in justiţie sunt vremelnicia ,urgenţa şi neprejudecarea fondului.Dacă primele două conditii sunt indeplinite in cauză raportat la faptul că vinzarea ar perturba in mod ireversibil activitatea societăţii reclamante ,fiind indeplinită deci conditia urgenţei,iar vremelnicia măsurii este data de existenţa in cadrul dosarului de faliment a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva vinzării la licitaţie ce urmează a vea loc ,nu poate fi vorba de indeplinirea celei de-a treia condiţii şi anume neprejudecarea fondului.

În analiza acestei condiţii se va tine seama în primul rînd de aparenţa dreptului invocat de reclamantă .Or, deşi reclamanta deţine o hotărîre judecătorească prin care a fost obligată falita să incheie contract de vînzare cumpărare,în condiţiile in care s-a respins acţiunea in constatarea dreptului de proprietate în speţă nu se poate vorbi despre un drept de proprietate juridiceşte proteguit  întrucît acest drept nu este actual,fiind supus unei conditii şi anume recunoaşterea sa in justiţie .  Este adevărat că in cadrul dosarului de faliment s-a formulat şi o cerere de perfectare a vînzării (care nu este de competenţa judecătorului sindic),însă aceasta nu afectează situaţia actuală a reclamantei ,pe de o parte intrucît  nu opune un drept de proprietate  rezultat dintr-un titlu de proprietate valabil iar pe de altă parte rezultatul solutionării acestei cereri  este incert.

Instanţa apreciază că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate astfel că ,nefiind indeplinite prev. art. 581 c. pr. Civ.,urmează să respingă ca nefondate cererile  de ordonanţă preşidenţială.

Asupra excepţiei necompetenţei nu se va mai pronunţa instanţa intrucît problema a fost tranşată prin Decizia Curţii de Apel 636/30 09 2008.

In ce priveşte exceptia invocată de lichidator prin intimpinare,referitor la faptul că cererile formulate de reclamantă au rămas fără obiect ,instanţa apreciază că ,relativ la spatiul comercial respectiv s-a procedat şi se va proceda şi in continuare la vinzare prin licitatie (în conditiile respingerii contestaţiei formulate de reclamantă) ,doar in cazul finalizării vânzării o astfel de excepţie ar putea fi primită. În concluzie, excepţia formulată urmează a fi respinsă ca nefiind intemeiată.