Inadmisibilitatea invocării de către o autoritate statală a lipsei de lichidităţi care să justifice executarea cu întârziere sau neexecutarea obligaţiilor stabilite în sarcina statului.

Inadmisibilitatea invocării de către o autoritate statală a lipsei de lichidităţi care să justifice executarea cu întârziere  sau neexecutarea obligaţiilor stabilite în sarcina statului.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 715/14.10.2009

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia în dosar civil nr. 1962/176/2008 contestatoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice A. a formulat contestaţie la executarea prin care solicită anularea actelor de executare silită, respectiv a somaţiei şi a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare emise de executorul judecătoresc B. T.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat de către contestatoare că prin sentinţa civilă nr. 2230/2007, rămasa irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia a fost obligată la plata sumei de 100.000 lei în favoarea numitei R. M., şi deşi s-a trecut de bună voie la executarea acestei hotărâri, la data de 05.03.2008 creditoarea prin Biroul Executorului Judecătoresc B. T., emite o somaţie împreună cu procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în sumă de 112.564,9 lei reprezentând creanţa, plus cheltuieli de executare în sumă de 12.564,9 lei.

Sub un prim aspect, s-a contestat de către debitoare modalitatea de încuviinţare a executării silite dispuse prin încheierea din 29.09.2003, precum şi modalitatea pe care executorul judecătoresc a înţeles să o aplice pentru efectuarea plăţii, respectiv printr-o somaţie potrivit art. 411 al.1 C.pr.civ., apreciindu-se ca inaplicabile şi dispoziţiile art.5803 C.pr.civ. menţionate în somaţie dat fiind faptul că în speţă este vorba de executarea unei obligaţii de a da.

S-a arătat de către contestatoare că D.G.P.F. A. plăteşte sumele dispuse prin hotărâri judecătoreşti după întocmirea unei documentaţii înaintate Ministerului Economiei şi Finanţelor care este ordonatorul principal de credite, potrivit  prevederilor speciale ale O.G. nr.22/2002, ce prevăd că executare obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia la plata respectivă, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, în ceea ce priveşte executarea silită a instituţiilor bugetare. Astfel, s-a apreciat că prin O.G. nr.22/2002 s-au instituit anumite limite ale executării silite, în sensul că se pot efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de ordonatorii de credite, cu respectarea creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii.

Concluzionând, s-a solicitat de către contestatoare anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de către executorul judecătoresc B. T. în dosarul nr.94/2008.

Cu privire la timbrajul contestaţiei, s-a invocat de către contestatoare scutirea de plate taxelor judiciare de timbru potrivit art. 17 din Legea nr.146/1997.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 371 şi urm. din  C.pr.civ. şi ale OG 22/2002, în temeiul art.242 alin 2 C.pr.civ. solicitându-se judecarea în lipsă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză şi depusă la dosar la data de 25.04.2008, intimata creditoare R. M., prin mandatar,  a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentinţa civilă nr. 2014/2008, instanţa de fond a respins contestaţia la executare motivat de respectarea  de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor art.372 şi urm. Cod pr.civilă şi art.136 şi urm. Cod pr.fiscală.

În ce privesc cheltuielile de judecată deşi creditoarea a solicitat suma de 10.000 lei reprezentând onorariu de avocat, instanţa de fond a acordat doar 1000 lei.

Împotriva hotărârii au declarat recurs atât debitoarea contestatoare cât şi creditoarea intimată.

Prin recursul său, debitoarea Direcţia  Generală a Finanţelor Publice A. a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, apreciind  că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incidente disp.art.304 pct.9 Cod pr. civilă.

În expunerea de motive, recurenta arată că în mod greşit instanţa nu a cenzurat cheltuielile de executare pretinse de executorul judecătoresc în sumă de 12.564,9 lei, deşi conform prevederilor Legii 188/2000, art.37 alin. 1pct.c, onorariul maxim nu putea fi mai mare de 6.300 lei.

Mai arată recurenta că procedura  de punere în executare a unei hotărâri trebuie aprobată pentru a se putea plăti, ele nefiind  cuprinse în programul de plăţi, din bugetul de stat.

Mai arată că bunurile nu au fost evaluate, nefiind văzute în materialitatea lor, deci suma acordată nu suferea deprecieri în timp, raportat la preţul unor bunuri identice astăzi.

Modalitatea de încuviinţare a executării silite dispuse  prin încheiere , precum şi modalitatea pe care executorul judecătoresc a înţeles să o aplice pentru efectuarea plăţii, respectiv printr-o somaţie, potrivit art. 411 alin1. Cod procedură civilă apreciind că nu sunt aplicabile.

Prin recursul formulat de către creditoarea intimată, aceasta solicită modificarea în parte a hotărârii atacate, respectiv doar sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

În expunerea de motive creditoarea arată că în mod nelegal a procedat instanţa de judecată la cenzurarea onorariului  de avocat şi reducerea acestuia, pe considerentul că” raportat la  volumul de muncă necesitat de prezentul dosar onorariul solicitat de avocata creditorului nu îndeplineşte condiţia de a fi rezonabil”.

Se reţine  de către instanţa de judecată, relativ la munca depusă de mandatarul avocat că a  constat în „ formularea întâmpinării şi la formularea concluziilor pe fondul cauzei la termenul din 30.05.2008” ( pag. 4-5 din hotărâre) .Faţă de această situaţie reţinută de către instanţă, afirmaţia că apărătorul  recurentei a depus la dosar  doar o întâmpinare este  contradictorie şi nefondată.

Mai mult  apreciază că  reducerea onorariului de avocat nu este legală, întrucât potrivit art. 30 din Legea 51/1995 pentru organizarea  şi exercitarea profesiei de avocat, contactul dintre avocat şi clientul său  nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar în conformitate  cu art. 94. alin(2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileşte prin negociere, fiind totodată exclusă obligaţia avocatului de a justifica cuantumul  sumelor care i se cuvin cu acest titlu, convenite cu clientul său.

Instanţa nu este îndreptăţită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său, care are ca finalitate,  pe de o parte, prestarea asistenţei juridice, iar pe de altă parte, plata onorariului şi, eventual a altor cheltuieli , întrucât acestea nu pot  fi  stânjenite  sau controlate, direct sau indirect, de nici un organ al statului .

Curtea Supremă de Justiţie în Decizia nr. 6142/2005 statuează că:

„ Chiar dacă potrivit art. 274 alin(3) Cod procedură civilă judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile  de avocat, ori de câte ori vor constatat că sunt  nepotrivit  de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, totuşi aceste dispoziţii nu sunt imperative, fiind lăsate la latitudinea judecătorului.

Pe de altă parte, instanţa de judecată nu este îndreptăţită să reducă onorariul  convenit de avocat cu clientul său, căci potrivit art. 30 din Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat contractul dintre părţile raportului juridic de asistenţă juridică nu poate fi controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar potrivit art. 94 alin (2) şi (3)  din aceiaşi lege, onorariul se stabileşte prin negociere între avocat şi client.

Faţă de recursul formulat de debitoarea Direcţia  Generală a Finanţelor Publice, creditoarea R. M. a depus întâmpinare (fila 16) solicitând respingerea  şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 lei.

Verificând legalitatea hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate în recurs, Tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2230/2007 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar civil nr. 1766/176/2007 contestatoarea a fost obligată  la plata sumei de 100.000 lei.

Hotărârea menţionată deşi a rămas definitivă la data de 2.11.2007, debitoarea nu a făcut nici un demers în vederea  executării  de bună voie, astfel creditoarea  R.M. a solicitat executarea silită a  titlului executoriu menţionat , executarea ce a făcut obiectul dosarului execuţional nr. 94/2008 al BEJ B. T..

În mod corect a reţinut prima instanţă că este nejustificată apărarea debitoarei cu privire la executarea de bună voie , în condiţiile  în care până la emiterea  somaţiei la data de 19.02.2008 au trecut mai mult de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, timp în care contestatoarea creditoare a manifestat o atitudine pasivă, fără a face dovada că a întreprins  vreun demers concret  pentru a executa obligaţia stabilită în sarcina sa.

În mod corect a reţinut prima instanţă jurisprudenţa CEDO cu referire la cauza dedusă judecăţii, arătând  că autoritatea statală  nu ar putea să invoce  lipsa de lichidităţi pentru a se justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Dar această întârziere nu trebuie să  se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art.6 paragraful 1 din convenţie, conform jurisprudenţei Curţii, inclusiv în cazurile  împotriva României.

Obligaţiile autorităţilor competente în materia executării hotărârilor judecătoreşti ca element al protecţiei dreptului garantat de art.6 al Convenţiei, sunt de a lua toate măsurile necesare şi eficiente pentru a asigura respectarea hotărârilor definitive şi executorii ca temei al pretenţiilor dreptului şi securităţii raporturilor juridice.

Greşit susţine  recurenta că suma de 12.564,9 lei este nejustificată, în condiţiile în care suma menţionată reprezintă total cheltuieli de executare conform procesului verbal de stabilire a cheltuielilor încheiat la 5.03.2008 şi se compune din 14 lei taxă timbru, 6 lei taxă timbru pentru investire, 0,30 lei timbru judiciar, 11,9 lei formare dosar, 23,8 lei cheltuieli de transmitere prin poştă, 11,9 lei emiterea somaţiei, 5.000 lei  onorara avocat conform chitanţei 33/03.03.2008, 7.497 lei RON, onorariu executor judecătoresc în baza contractului nr. 94/2008.

Tribunalul va înlătura ca nefondate şi susţinerile referitoare la valoarea bunurilor şi modalitatea de încuviinţare a executării silite şi reţine că instanţa  de fond a făcut o analiză corectă a regularităţii actelor de executare concluzionând  că au fost respectate disp.art.372 şi urm. Cod pr.civilă şi art.136 Cod pr.fiscală.

Referitor la criticile  creditoarei recurente privind cenzurarea onorariului mandatarului avocat, Tribunalul le va înlătura ca nefondate pentru considerentele următoare:

Desigur că, în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite între avocat şi client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă , astfel cum  rezultă cu claritate din dispoziţia art.34  din Legea 51/1995.

Însă, dacă nu ar fi existat dispoziţia  expresă a art.274 alin. 3 Cod pr.civilă contractul încheiat  de avocat şi clientul său, ca orice act juridic şi-ar fi produs efectele numai între părţi, iar nu faţă de terţe persoane, inclusiv faţă de adversarul din proces –„res inter alios acto, aliis neque nocere, neque prodesse potest”

Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câştigat procesul, în care sunt cuprinse  şi sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel  contract, încheiat de parte cu avocatul său, îşi va produce efectele şi faţă de partea  care a pierdut procesul, în baza principiului reparării integrale în materia răspunderii civile delictuale.

Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri, respectiv cheltuielile de judecată ocazionate de procesul declanşat din culpa exclusivă a părţii adverse, nu trebuie exercitat abuziv.

Prin aplicarea prevederilor art.274 alin. 3 Cod pr.civilă, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară care îşi produce pe deplin efectele între părţi, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi de complexitatea cauzei, cum corect a stabilit instanţa de fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al.1  Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursurile declarate de contestatoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice A. şi intimata  creditoare R. M. ca nefondate.

Constată că în cauză nu sunt  incidente dispoziţiile  art.274 Cod procedură civila.

Domenii speta

Spete similare