Fond funciar

Sentinţă civilă 1369 din 15.10.2009


Dosar nr. 482/828/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1369/R

Şedinţa publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE M. D. B.

Judecător A. D.

Judecător M. B.

Grefier R. N.

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de petenţii B. A.I., B. C. M. şi  B. B. E.,  împotriva sentinţei civile nr.- din data de - pronunţată de J. T., în dosarul nr.-, intimaţi fiind petentul B. P.,  C. L. F. F. C., intimat C. J. F. F. A., intervenienţii în nume propriu G. L. L., G. G. şi  I. GH. F. şi intervenienta în interesul altei persoane G. M.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata-intervenientă în nume propriu I. Gh F. personal si fiind asistată de avocat V. M., intimatii-intervenienti lipsă fiind reprezentati de acelasi avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale din conceptele încheierilor de şedinţă în sensul că se va înlătura intimatul C. I. A. G. F..

Apărătorul intimatilor intervenienti învederează instantei că intimata-intervenientă G. L. L. are un alt domiciliu , unde solicită comunicarea actelor de procedură. Depune în acest sens copia actului de identitate. Mai învederează de asemenea, că, în cuprinsul cererii de recurs este o eroare materială în sensul că, se solicită - ha în loc de - ha. Depune la dosar precizare în acest sens. Invocă excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenientilor I. F., G. L.  L. si G. G. . Doar G. M. are calitate procesuală, aceasta este moştenitor al lui B. G. Nu mai au alte cereri de formulat, probe de solicitat sau exceptii de invocat si solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Tribunalul, faţă de această împrejurare, de actele  şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatii-intervenienti, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii faţă de această excepţie invocată, pentru reluarea probelor, admiterea cererii de interventie întrucât nu au fost avute în vedere înscrisurile, instanta nu a luat în calcul concluziile  raportului de expertiză, nu s-a reconstituit diferenta de - ha.

Tribunalul rămâne în pronunţare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Constată că la data de - ,  petentul B. P. a formulat plângere împotriva hotărârii cu nr. - , emisă de către intimata C. J. A. de F. F., solicitând anularea parţială  a acesteia şi reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament  asupra terenului de - ha, cu vegetaţie forestieră.

Petentul a mai cerut să fie obligată C. L. F. F.C. la punerea sa în posesia celor - ha, cu respectarea amplasamentului deţinut anterior în proprietate.

În considerentele plângerii, petentul a menţionat faptul că deşi autorul său, B. G. , a avut în proprietate suprafaţa de - ha, teren forestier reconstituirea s-a dispus doar pentru - ha, potrivit legilor de fond funciar.

Petentul a mai arătat că, prin hotărârea Comisiei  Judeţene de Fond Funciar Argeş cu nr. 132/2006, a fost validat cu suprafaţa de 2,5 ha.

Petentul susţine că această hotărâre, emisă ca urmare a cererii sale pe care a formulat-o în temeiul Legii nr.247/2005, este lovită de nulitate, întrucât încalcă dispoziţiile art.6 alin. 4 din Legea nr.1/2000, republicată, deoarece titlurile de proprietate întocmite anterior şi existenţa liberă a vechilor amplasamente constituie dovada absolută a proprietăţii.

Întrucât la data de 20.03.2008, a intervenit decesul petentului, B. P. plângerea sa a fost continuată de către moştenitorii săi, B. A. I., B. C. M. şi  B. B. E.

La data de 2.10.2008, G. L. L., G. G. şi  I. GH. F. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care au solicitat anularea parţială a aceleiaşi hotărâri, stabilirea dreptului de  proprietate asupra terenului forestier de - ha  eliberarea titlului şi procesului - verbal de punere în posesie, pentru această suprafaţă cu respectarea vechiului amplasament.

Prin încheierea de şedinţă din 30.10.2008, cu caracter interlocutoriu, prima instanţă a admis în principiu cererea de intervenţie formulată în  interes propriu.

Prin sentinţa civilă nr.-, J. T. a admis în parte atât plângerea cât şi cererea de intervenţie formulată în interes propriu, a anulat  hotărârea  cu nr. -, a dispus reconstituirea  dreptului de proprietate asupra terenului  de - ha, pe raza judeţului A. şi a  obligat C. J. A. de F.  F. A. să emită titlul cu privire la această suprafaţă , cu vegetaţie  forestieră.

În argumentarea soluţiei, prima instanţă a reţinut în esenţă că autorul petenţilor şi intervenienţilor a deţinut pe raza localităţii  C., jud. A., terenuri cu vegetaţie forestieră ce măsoară - ha ( aspect ce rezultă din concluziile prezentate în raportul de expertiză), reconstituirea  realizându-se doar pentru - ha.

Prima instanţă a mai constatat că vechiul amplasament al terenului nu poate fi atribuit petenţilor şi intervenienţilor, deoarece acesta nu este liber.

Împotriva sentinţei civile nr. - , pronunţată în dosarul nr. - al J. T., au declarat recurs petenţii  şi intervenienţii.

În recursul exercitat de către petenţi  s-au invocat următoarele motive:

- calitatea de intervenient în interes propriu o are doar G. M., în calitate de fiică a autorului comun, B. G., ceilalţi intervenienţi fiind descendenţii acesteia;

- instanţa de fond nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv actele de vânzare din - şi din -, precum şi declaraţiile martorilor, probe prin care se justifică dreptul la reconstituirea proprietăţii funciare pentru suprafaţa de - ha;

- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că autorul lor a deţinut în proprietate doar - ha deoarece prin însumarea suprafeţelor menţionate în actele primare de proprietate, rezultă o suprafaţă de  - ha, ce ar fi trebuit să fie identificată de expert;

- probele atestă faptul că B. G. a avut în proprietate - ha, teren cu vegetaţie  forestieră, reconstituirea efectuându-se pentru - ha şi nu pentru - ha întrucât stabilirea dreptului de proprietate pentru celelalte suprafeţe s-a efectuat numai în beneficiul numitei N. I. ( - ha), şi intervenienţii G. M. ( - ha) în baza rolului agricol propriu şi actului dotal.

În recursul lor, intervenienţii au susţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, se consideră îndreptăţiţi la atribuirea suprafeţei de - ha cu vegetaţie forestieră, în natură.

Analizând motivele mai sus prezentate, în raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul apreciază că ambele recursuri sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată sub nr. - , B. P. a solicitat în temeiul Legii nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de - ha, cu vegetaţie  forestieră, pe raza comunei C., jud. A., ce a aparţinut tatălui său, B.G. ( fila 8).

C. L. de F. F. C. a înaintat C. J. A. de F. F. propunerea sa de validare pentru suprafaţa de - ha  ce a fost însuşită de către aceasta, prin emiterea hotărârii cu nr.-.

În cauză, s-au depus înscrisuri şi s-a efectuat o expertiză de specialitate, având ca obiectiv principal identificarea terenurilor, pretinse de petenţi şi intervenienţi.

Verificând conţinutul acestei lucrări, tribunalul reţine că s-au transpus în teren actele primare de proprietate, indicate în anexele 1-6 la raport ( filele 247 şi următoarele) respectiv cele de vânzare din - , -, -, - şi de  partaj, suprafaţa totală rezultată fiind de - ha.

Tribunalul constată că expertul a omis să identifice şi terenul cu vegetaţie forestieră din actul de vânzare, întocmit la  data de -, de la fila 21, acesta fiind, diferit de cel încheiat în acelaşi an, menţionat în anexa 5.

Faţă de această împrejurare, tribunalul consideră necesară refacerea raportului de  expertiză, probă, care potrivit art.305 C.pr.civilă, nu se poate efectua în recurs.

Prima instanţă va stabili în eventualitatea administrării probei testimoniale, ce suprafeţe cu vegetaţie forestieră  existau în patrimoniul autorului comun la momentul preluării lor de către stat, ţinând seama de faptul că actele primare de proprietate , datează din anul 1913, terenurile putând fi înstrăinate până la data deposedării abuzive.

Teza probatorie, în situaţia audierii martorilor, se va extinde şi asupra stabilirii întinderii dreptului de  proprietate funciar şi al configurării vechiului amplasament ( în  condiţiile art.6 alin.13 din Legea nr. 1/2000), al terenurilor pentru care nu mai există înscrisuri, urmând ca expertul să le identifice.

Având în vedere aspectele mai sus prezentate, tribunalul , în temeiul art. 312 C.pr.civilă, va admite ambele recursuri şi va casa sentinţa, va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În rejudecare, prima instanţă va evalua şi susţinerile recurenţilor - petenţi cu privire la calitatea procesuală pasivă a intervenienţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de recurenţii B. A. I., B. C. M., B. B. E. şi G. M. domiciliaţi în B., str. Ţ., nr.-, Bl.-, et.-, ap.-, sector -,  împotriva sentinţei civile nr.- din data de - pronunţată de J. T., în dosarul nr.-, intimaţi fiind petentul B. P., domiciliat în B.,  T., nr.-, Bl.-, et.-, ap.-, sector -,  C. L. DE F. F. C., cu sediul în comuna C., jud. A.,  C. J. DE F. F. A.,  cu sediul în P., Piaţa V. M., nr.-, jud. A.,  intervenienţii în nume propriu G. L. L.,  domiciliată în  B., str. M. V., nr.-, Bl.-, sc.-, ap.-, sector -, G. G. domiciliat în  T., str. A. R., Bl.- sc.-, ap.-, jud. D.,  şi  I. GH. F. domiciliată în P., B-dul. N.B., nr.-, jud. A.

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.10.2009 la Tribunalul Argeş-Sectia Civilă.

Preşedinte,

M. D. B. Judecător,

A. D. Judecător,

M. B. Grefier,

R. N.

1