Nulitate titlu

Decizie 39 din 06.05.2009


Dosar nr. 1455/280/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 747/R

Şedinţa publică de la 06 Mai 2009

S-a luat în examinare, pentru solutionare recursul formulat de recurentul -

petent L................ împotriva sentintei civile nr. 6897 din 14.11.2008,

pronuntată de Judecătoria Piteşti în  contradictoriu cu intimaţii .............,

........................, ..............., ............., având ca obiect fond funciar.

La  apelul nominal  făcut în şedinţă publică au răspuns: recurentii petenti

personal si asistati de avocat ........., intimatul ............. personal şi asistat

de  avocat ..................., lipsă fiind ceilalti intimaţi.

Procedura de  citare este  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

Apărătorii părţilor, pe rând învederează instantei că nu mai au alte cereri de 

formulat în cauză solicitând acordarea cuvântului asupra recursului.

În raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată recursul în stare

de judecată si acordă părţilor cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul recurentilor petenti, avocat Diaconescu, având cuvântul solicită

admiterea recursului, modificarea sentinţei pronunţată la fond în sensul admiterii

actiunii, cu cheltuieli de judecată la fond şi în recurs.

Apărătorul intimatului .........., avocat Mara Maria, având cuvântul, 

solicită respingerea  recursului  ca  nefondat, cu cheltuieli de  judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă, va retine urmatoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2008 petenta .......... a

chemat în judecată pe pârâţii .........., ...............................,

....................... pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa

să se constate nulitatea absolută parţială a T.P. nr. 39045/08.04.1994 emis pe

numele autorului şi al pârâtului ............ în ceea ce priveşte menţionarea în

acest titlu a suprafeţei de teren de 630 mp  teren arabil extravilan situat în Tarlaua

14, parcela 183 cu vecinii: N- rest proprietate, Răsărit- ..........., Sud- ............

 , V- ................. şi teren în suprafaţă de 570 mp curţi construcţii

situat în tarlaua nr. 14, parcela 182 cu vecinii: N- drum, Răsărit – ........, S-

rest proprietate, V- ................, urmând a se dispune înlăturarea

acestora din titlul de proprietate cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta arată în temeiul Lg. 18/1991 a fost

reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5500 mp după succesiunea

autorului sau ........... pe titlul de proprietate fiind menţionat şi tatăl sau.

Cele două terenuri despre care a făcut vorbire mai sus nu intră sub incidenţa

Lg. 18/1991.

În baza certificatului de moştenitor nr. 484/1983 de pe urma autorilor Din

Ioana şi ............. toate construcţiile şi terenul în suprafaţă de 1026 mp din

pct. ,,Acasă „ îi revin de drept deoarece a acceptat succesiunea, ceilalţi doi fraţi fiind

straini de succesiune.

Mai menţionează reclamanta că terenul în suprafaţă de 1026 mp este teren

situat sub construcţiile proprietatea sa.

La data de 13.06.2008 reclamanta a completat acţiunea în sensul că a solicitat

introducerea în cauză şi a ................................. pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a T.P. nr.

39045/08.04.1994 emis pe numele autorului şi al pârâtului ................. pentru

parcelele în suprafaţă de 630 mp şi 570 mp.

S-au depus la dosar inscrisuri si s-a ataşat dosarul  nr. 12695/2003.

Prin întâmpinarea depusă pârâtul ............... a ridicat excepţia autorităţii

de lucru judecat sustinind ca temeiurile de fapt şi de drept invocate în prezenta

acţiune au făcut obiectul dosarului nr. 12695/2003 al Judecătoriei Piteşti.

Prin încheierea din 31.10.2008 instanta de fond a respins excepţia autorităţii

de lucru judecat, deoarece nu există identitate de părţi şi de obiect între cele două

dosare.

Prin sentinta civila nr. 6897 din 14.11.2008, pronuntată de Judecătoria

Piteşti, s-a respins cererea completata.

Pentru a  pronunta o atare solutie, instanta de fond a retinut ca reclamanta ar

fi trebuit să conteste Hotaririi Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş în

termenul prevăzut de art. 53 alin 2 din Lg. 18/1991 republicată dar aceasta nu a

contestat hotărârea şi nici titlul de proprietate decât după foarte mult timp după

intrarea lui în circuitul civil.

Împotriva sentinţei  civile nr. 6897 din 14.11.2008, pronuntată de Judecătoria

Piteşti a declarat recurs reclamanta criticând hotărârea primei instanţe sub aspecte

de nelegalitate şi netemeinicie,  după cum urmează :

1.Sustine recurenta, pe de o parte, ca paratul nu a solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate in calitate de mostenitor legal al parintilor sai iar pe de alta

parte, toti paratii, inclusiv paratul din cauza de fata, sint straini de succesiune, astfel

cum rezulta din mentiunile certificatului de mostenitor nr. 484/1983. Ca urmare a

acestui fapt, piritul nu trebuia sa figureze in titlul de proprietate eliberat, instanta de

fond incalcind astfel disp. art. 13 din Lg. nr. 18/91.

2.Un al doilea motiv de recurs vizeaza stabilirea gresita a situatiei de fapt

cu privire la terenul in suprafata de 1026 mp, in sensul ca in mod gresit a fost

introdus acesta in titlul de proprietate contestat, pentru ca nu era situat in zona

cooperativizata. Pe de alta parte, a sustinut recurenta, terenul in litigiu este

proprietatea sa exclusiva, dobindita in conditiile legii, prin mostenire legala.

Legal citat, intimatul parat Din Dumitru a formulat intimpinare, solicitind

respingerea recursului ca nefondat si mentinerea ca legala si temeinica a solutiei date

la fond. A sustinut acesta ca prin cererea adresata comisiei a fost repus in termenul

de acceptare a succesiunilor parintilor sai, acesta nefiind renuntator expres la

mostenire. Pe de alta parte, terenurile in litigiu sint supuse reconstituirii in conditiile

legii funciare. Mai mult, hotarirea de validare nu a fost contestata in termenul legal

de catre recurenta reclamanta. Se insista asupra autoritatii de lucru judecat 

aratindu-se ca si dosarul cu nr. 12695/2003 a avut ca obiectiv tot inlaturarea de la

mostenire a paratului intimat.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate încadrate în disp.art.304

pct.9 C.pr.civilă şi a disp.art.304 /1 C.pr.civilă, Tribunalul apreciază că este

nefondat pentru următoarele considerente :

1.  In dosarul atasat, nr. 12695/2003,  recurenta a formulat actiune in

modificarea titlului de proprietate nr. 39045/08.04.1994 in sensul de a se constata

ca aceasta este singura mostenitoare a autorului comun partilor, numitul Din

Dumitru, precum si pentru a se constata ca terenurile in suprafata de 630 mp  si

570 mp, situate in punctul „Acasa” sint amplasate in intravilanul mun. Pitesti .

Prin sent.civ. nr.4162/17.09.2008 rămasă definitivă prin respingerea apelului

de către Tribunalul Argeş Secţia civilă, prin dec.civ. nr. 698/2008 şi devenită

irevocabilă prin respingerea recursului conform dec.civ. nr. 1629/R/18.11.2005

pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul  nr. 2867/civ/2005, a fost respinsa

actiunea.

Desi nu se poate retine exceptia autoritatii de lucru judecat, Tribunalul retine

cu putere de lucru judecat anumite aspecte pertinente si pentru prezenta cauza,

relevate in considerentele hotaririlor mentionate mai sus.

Astfel, in ceea ce priveste excluderea paratului intimat din titlul de

proprietate prin modificarea acestui inscris instantele retin ca recurenta ar fi trebuit

sa conteste HCJFF Arges de validare emisa in favoarea ambilor mostenitori, aceasta

fiind singura cale admisibila pentru a contesta calitatea de persoana indreptatita la

reconstituire de catre o alta persoana ce figureaza in hotarirea de validare alaturi de

cel contestat, ca persoana indreptatita. In lipsa acestei proceduri, cel vizat de insasi

validarea in discutie nu poate solicita pe cale separata anularea, nulitatea sau

modificarea titlului de proprietate, emis in concordanta cu validarea in ceea ce

priveste suprafata reconstituita generic sau persoanele indreptatite la reconstituire.

Pe de alta parte, s-a stabilit ca cererea de reconstituire a dreptului de

proprietate formulata de intimatul parat la data de 7.03.1991, echivaleaza, potrivit

art. 13 din Lg. nr. 18/91, cu unul de repunere in termenul de acceptare a

succesiunii. Astfel ca, desi din certificatul de moştenitor nr. 484/1983 eliberat ca

urmare a dezbaterii succesiunii autorului a rezultat că .......... a fost

considerat străin  de succesiune în cond art. 700 C.civ., repunerea in termenul de

acceptare a succesiunii a fost recunoscuta acelor categorii de mostenitori care nu

si-au exprimat actul de optiune succesorala, ca in cazul intimatului.

Fata de aceste retineri ce nu mai pot fi puse in discutie, Tribunalul

mentioneaza si recursul in interesul legii, dat in aplicarea dispoziţiilor art. 13 din

Legea nr. 18/1991, republicată, referitoare la posibilitatea repunerii în termenul de

acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunţat la moştenire, prin

DECIZIA Nr. XI din  5 februarie 2007 a ICCJ.

Pe de alta parte, Tribunalul constata ca primul motiv de recurs vizeaza un

aspect neinvocat in actiunea introductiva, decit tangential, fata de obiectul pricinii.

2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs Tribunalul constata ca

prin aceeasi sent.civ. nr.4162/17.09.2008 s-a retinut ca in privinta stabilirii

categoriei terenurilor in litigiu, instantele au stabilit tot cu putere de lucru judecat ca

potrivit planului cadastral al mun. Pitesti, la data de 1.01.1990, acestea erau situate

in extravilanul acestei localitati ( se va vedea in acest sens adresa nr.

5047/29.04.2004, emisa de Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie).

Astfel stind lucrurile, recurentei nu-i sint aplicabile disp. art. 23 – 25 din Lg.

nr. 18/91 pentru ca aceste dispozitii legale se aplica terenurilor intravilane.

Pe de alta parte, chiar daca terenurilor nu le sint aplicabile dispozitiile legii

funciare pentru ca nu s-ar fi aflat in patrimoniul statului in regimul comunist,

recurenta nu a atacat in termenul prevazut de procedura speciala validarea ce

priveste cel putin ca suprafata de reconstituit si terenurile in litigiu. In acest sens se

constata ca si fisa de date pentru titlul de proprietate comunicata sub semnatura

recurentei la data de 26.01.1994 cuprinde terenurile in litigiu si mentioneaza ca

mostenitori pe ambele parti validate respectiv pe recurenta si pe intimatul ......

. Ca atare, nu se poate spune ca recurenta nu a avut cunostinta de

imprejurarea ca validarea priveste pe ambii mostenitori.

 Pentru toate acestea Tribunalul apreciază că recursul aşa cum a fost

argumentat nu este fondat, iar pe cale de consecinţă, în baza art.312 alin.1 şi

art.304/1 C.pr.civilă, va fi respins cu consecinţa menţinerii în vigoare a hotărârii

primei instanţe.

In temeiul disp. art. 274 C. proc. civ, Tribunalul va obliga pe recurenta la

plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in favoarea intimatului ..............

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Respinge  recursul  formulat de recurenta - petenta ...................

împotriva  sentintei civile nr. 6897 din 14.11.2008, pronuntată de  Judecătoria 

Piteşti în  contradictoriu cu  intimaţii .........., .........., ........., .........

ca  nefondat.

Obligă pe recurenta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată in favoarea intimatului .................

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2009 la Tribunalul Argeş - sectie

civilă.