Recalcularea pensiei de serviciu

Sentinţă civilă 318 din 23.02.2010


Prin sentinta civila nr. 318 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 1875/108/2009, s-a admis actiunea civila exercitata de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect anularea deciziei emisa de pârâta privind recalcularea pensiei din sistemul public în ceea ce o priveste pe reclamanta si emiterea unei noi decizii de recalculare pentru reclamanta.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 89 din Legea nr. 3/1977, sub imperiul careia s-a pensionat reclamanta, nevazatorii primesc pensia integral pentru munca depusa daca au o vechime de cel putin 15 ani barbatii si 10 ani femeile, la împlinirea vârstei de 50 ani barbatii si 45 ani femeile, iar acesti pensionari primesc pensia în întregime si pe timpul cât sunt încadrati în munca.

Mai mult decât atât, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 57/1992, privind încadrarea în munca a persoanelor handicapate statueaza, într-o maniera expresa si lipsita de orice echivoc, ca persoanele handicapate beneficiaza la cerere de pensie integrala pentru limita de vârsta daca dovedesc o vechime în munca, dupa data dobândirii handicapului, de 15 ani barbatii si 10 ani femeile, în cazul celor încadrabili în gradul I de invaliditate si de 20 de ani pentru barbati si 15 ani pentru femei în cazul celor încadrabili în gradul II de invaliditate, acest din urma text fiind abrogat numai prin art. 57 din OUG nr. 102/1999, act normativ care la rându-i a fost abrogat prin art. 103 din Legea nr. 448/2006.

De altfel, este de observat ca însasi pârâta a acceptat, potrivit apararilor sale formulate pe parcursul judecatii, ca la momentul îndeplinirii de catre reclamanta a conditiilor necesare pentru înscrierea la pensie pentru limita de vârsta aceste texte legale prevedeau facilitati pentru nevazatori, sustinând însa doar ca reclamanta nu a prezentat un înscris doveditor privind handicapul de care sufera în vederea aplicarii legislatiei specifice acestor categorii de pensionari, or sustinerile acesteia în acest sens ca si cele referitoare la faptul ca statutul de nevazator i-a fost atestat reclamantei abia prin certificatul la care s-a facut referire prin întâmpinare, nu pot fi primite de catre instanta deoarece lucrarile dosarului demonstreaza într-o masura suficienta cele aratate prin actiune referitor la aceea ca situatia de nevazatoare a reclamantei a fost preexistenta pensionarii sale, iar pârâta ar fi trebuit sa tina seama în mod corespunzator la stabilirea pensiei reclamantei, iar mai apoi la revizuirea acesteia, de mentiunile existente în carnetul de munca al acesteia privitoare la sporul pentru persoane nevazatoare de care a beneficiat pe parcursul desfasurarii activitatii sale în munca, ca si de cele existente în adeverinta eliberata de catre angajator si depusa la dosarul cauzei.

Cu alte cuvinte, se impune cu necesitate concluzia ca reclamanta ar fi trebuit sa beneficieze de legislatia specifica nevazatorilor, si numai faptul ca la data pensionarii sale nu se afla în posesia certificatului de încadrare de care s-a prevalat pârâta, nu reprezinta un motiv suficient pentru ca aceasta sa nu poata beneficia de facilitatile de care trebuie sa se bucure nevazatorii, cererea privitoare la certificatul respectiv, pe care de altfel reclamanta l-a si obtinut ulterior, reprezentând un formalism exagerat si nejustificat de natura sa contravina art. 6 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol Aditional la aceasta si în orice caz, eventuala neregularitate existenta la data pensionarii a fost asanata prin prezentarea ulterioara a acestui certificat, de care pârâta ar fi trebuit sa tina seama în sensul revizuirii pensiei reclamantei, inclusiv în sensul calcularii punctajului mediu anual raportat la stagiul de cotizare de 10 ani, reglementat pentru femeile nevazatoare, de legislatia specifica mai sus mentionata.