Excepţie de neconstituţionalitate invocată într-un recurs inadmisibil: Ordinea de soluţionare a excepţiilor impune analizarea excepţiei de inadmisibilitate şi doar în situaţia respingerii unei astfel de excepţii poate fi analizată o cerere de sesi...

Decizie 450 din 22.02.2010


Exceptie de neconstitutionalitate invocata într-un recurs inadmisibil:

Ordinea de solutionare a exceptiilor impune analizarea exceptiei de inadmisibilitate si doar în situatia respingerii unei astfel de exceptii poate fi analizata o cerere de sesizare a Curtii Constitutionale. Aceasta ordine de solutionare este impusa de necesitatea existentei unui cadru procesual în care sa poata fi analizata o cerere ulterioara.

Prin încheierea de sedinta din 08.10.2009 pronuntata de Judecatoria Arad în dosar nr. 11.908/55/2009, în baza  art.278/1 alin.8 lit.c) Cod procedura penala, a fost admisa plângerea formulata de persoanele vatamate C.G si C.C.G. împotriva solutiilor date de procurori in dosarele 3308/P/2008 si 863/II/2/2009, prin care s-a dispus  scoaterea de sub urmarire penala a învinuitilor D.V  si P. L.

Au fost desfiintate solutiile sus-mentionate, si retinuta cauza spre judecare si  pusa în miscare fata de inculpati.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul D.V care a  invocat ca în situatia articolului 8 lit. c – care face obiectul dedus cauzei si unde se stabileste ca prin încheiere  se admite plângerea si se desfiinteaza rezolutia – se creeaza o situatie de inegalitate fata  de situatia reglementata de lit.b) a aceluiasi articol si nu se permite accesul la justitie, fiind încalcat art. 22 alin. 5 din Constitutie, astfel ca invoca exceptia de neconstitutionalitate a art.2781 alin.8 lit.c) Cod procedura penala si solicita trimiterea cauzei la Curtea Constitutionala.

Tribunalul a respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpat cu motivarea:

Potrivit art.2781 hotarârea judecatorului pronuntata potrivit alin. 8 lit. a) si b) poate fi atacata cu recurs. Întrucât în situatia prevazuta de art.2781 alin.8 lit.c) Cod procedura penala instanta retine cauza spre judecata, încheierea pronuntata poate fi atacata cu apel sau recurs în conditiile art. 361 alin.2 sau  3851 alin. 2 Cod procedura penala, respectiv numai odata cu fondul.

În situatia promovarii unei cai de atac neprevazute de lege sanctiunea procedurala este inadmisibilitatea.

În prezenta cauza domnul D. a promovat împotriva unei încheieri pronuntate de prima instanta o cale de atac neprevazuta de lege. Inculpatul are posibilitatea de a promova calea de atac a apelului împotriva hotarârii asupra fondului cauzei, ocazie cu care va fi supusa  analizei si încheierea la care se face referire. Promovând o cale de atac nepermisa, tribunalul va respinge recursul ca inadmisibil. Cu privire la cererea domnului D. de a fi sesizata Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a art.2781 Cod procedura penala, tribunalul constata ca ordinea de solutionare a exceptiilor impune analizarea exceptiei de inadmisibilitate si doar în situatia respingerii unei astfel de exceptii poate fi analizata o cerere de sesizare a Curtii Constitutionale. Aceasta ordine de solutionare este impusa de necesitatea existentei unui cadru procesual în care sa poata fi analizata o cerere ulterioara. În cauza, recursul urmând a fi respins ca inadmisibil, tribunalul, în lipsa cadrului procesual necesar, nu va analiza cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, partea urmând a promova o astfel de cerere în cadrul legal oferit de textele de lege.

Curtea de Apel Timisoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpat.

 

(decizia penala nr. 450/R/26.11.2009 a Tribunalului Arad)