Contestatie la executare – Dreptul de retentie este un mijloc specific de garantare a obligatiilor, reprezentând uneori si o forma de manifestare a exceptiei de neexecutare – constând în dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debit...

Contestaţie la executare – Dreptul de retenţie  este un mijloc specific  de garantare  a obligaţiilor, reprezentând uneori şi o formă de manifestare  a excepţiei de neexecutare – constând  în dreptul  creditorului  de a refuza  să restituie un bun al debitorului său  aflat în detenţia sa, până ce debitorul  nu-i plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun.

Debitul trebuie să fie recunoscut  printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Asupra recursului civil de faţă

Prin cererea înregistrată sub nr. 2645 din 21 decembrie 2004  petenta SC M SA Corabia  a formulat contestaţie la executare  solicitând anularea executării  pornită în dosarul de executare nr . 317/2004  al BEJ IG  în baza titlui executor  reprezentat de decizia nr. 404/2003 a Tribunalului Olt solicitându-se totodată suspendarea executării până la soluţionarea pe fond a contestaţiei la executare.

In motivarea contestaţiei  se arată că,  prin decizia nr. 404/7 aprilie 2003 ce constituie titlul executor, petenta a fost obligată  să lase în depliniă proprietate şi liniştită posesie moara şi terenul aferent  situate în comuna Vădăstriţa Jud Olt.

Se mai arată că împotriva deciziei s-a formulat recurs  iar Curtea de Apel Craiova  a admis recursul  şi a reţinut cauza  spre rejudecare  în vederea stabilirii contravalorii îmbunătăţirilor aduse morii în litigiu, dosarul fiind în curs de soluţionare.

 Petenta a solicitat pe cale de excepţie să se constate că asupra morii revendicate  are un drept de retentie până la achitarea  de către intimaţi  a sumelor ce reprezintă contravaloarea îmbunătăţilor ce se apropie de suma de  1.000.000.000  lei.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2005  pronunţată de Judecătoria Corabia  s-a dispus  suspendarea executării silite  privind dosarul de executare nr.  317/2004  până la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

După administrarea probelor prin sentinţa civilă 36 din 17.01.2005  pronunţată de Judecătoria Corabia în dosar nr. 365/2004 s-a respins ca neântemeiată  contestaţia formulată de  SC M CORABIA şi s-a dispus restituirea sumei de 5.000.000 lei depusă de petent drept cauţiune conform chitanţei  seria M nr . 29182 din 3 ianuarie 2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin decizia civilă 404 din 7 aprilie 2003 Tribunalul Olt a admis apelul declarat de reclamanţii  IC, IR, IA împotriva sentinţei civile nr. 1664 din 8.12.2000 a Judecătoriei Corabia, a schimbat sentinţa şi a obligat pârâta SC M SA  să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie moara şi terenul aferent situate în comuna Vădăstriţa Jud Olt, decizia rămasă irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Craiova nr. 2809/ 2003.

Titlu executor a fost pus în executare  de cei 3 creditori la 10.12.2004, formându-se dosarul de executare cu nr. 317/2004, emiţându-se de către executorul judecătoresc, somaţie către contestatoare pentru respectarea dispozitivului deciziei  întocmindu-se procesul verbal nr. 317/2004.

Instanţa de fond a reţinut că nu există titlu executor pentru constatarea  îmbunătăţirilor pe care le pretinde  şi pe care să–l poată invoca drept  temei  al instituirii dreptului de retenţie asupra imobilului.

Pe de altă parte s-a reţinut că actele efectuate pe parcursul executării sunt legale, astfel încât nu au fost încălcate dispoz. art 299 şi următoarele cpc., contestatoarea nefiind  vătămată în drepturile sale  prin executarea începută.

Împotriva sentinţei a declart recurs contestatoarea criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a susţinut că titlu excutor, respectiv decizia civilă nr. 404 din 7 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Olt,  precum şi sentinţa civilă  1664 din  8 decembrie 2000  pronunţată de Judecătoria Corabia au fost casate de decizia Curţii de Apel Craiova care a reţinut cauza în vederea soluţionării cererii reconvenţionale formulate de SC M  şi pentru stabilirea îmbunătăţirilor şi a valorii acestora .

Se susţine că  în aceste condiţii  se impune instituirea  dreptului de retenţie  asupra imobilelor moara şi teren – dreptul de retenţie fiind un drept real de garanţie ce poate invocat pe cale principală sau pe calea unei contestaţii la executare, chiar şi în situaţia în care dreptul s-a născut ulterior hotărârii de restituire a imobilelor,  astfel cum este cazul în speţă.

Intimaţii au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele dosarului se constată că  recursul este  nefondat  urmând a fi respins.

Întradevăr, aşa cum se susţine  în motivele de recurs, dreptul de retenţie  este un drept real de garanţie în virtutea căruia cel care deţine un bun mobil sau imobil al altuia pe care trebuie să-l restituie are dreptul să-l reţină până ce titularul  dreptului de proiprietate îi plăteşte datoria, dreptul de retenţie  putând fi invocat  atât pe cale de acţiune cât şi în cadrul unei contestaţii la executare.

Este însă necesar ca debitul să fie recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care să justifice instituirea dreptului de retenţie ca garanţie a achitării debitului.

In cauză însă nu există o hotărâre judecătorească care să stabilească valoarea creanţei ce ar urma să fie garantată  prin instituirea dreptului de garanţie, situaţie în care, în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia ca neântemeiată.

În această situaţie şi constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele care atrag modificarea sau casarea hotărârii conform dispoziţiilor art. 304 cpc  urmează ca în temeiul art 312 cpc  recursul să fie respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare