Potrivit dispoziţiilor art. 1431 din Legea nr. 8/1996, modificată, plata prejudiciului cauzat, prin fapte de natura celor reţinute în sarcina inculpaţilor, reprezintă o cauză de nepedepsire

Sentinţă penală 45/F/2008 din 17.08.2009


Potrivit dispoziţiilor art. 1431 din Legea nr. 8/1996, modificată, plata prejudiciului cauzat, prin fapte de natura celor reţinute în sarcina inculpaţilor, reprezintă o cauză de nepedepsire.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 45/F/2008, nepublicată)

 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor G. D. I. şi R. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată, cu aplic. art. 41 alin. 2 şi respectiv complicitate la această infracţiune prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv procesul-verbal de constatare şi documentele ridicate cu acel prilej, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; plângerea formulată în cauză de părţile vătămate M. C. şi A.I. şi constituirea de parte civilă; corespondenţa purtată de partea responsabilă civilmente S.C. ”P.” S.A. Bistriţa cu Societatea de Avocatură ce reprezintă interesele părţilor vătămate în România; declaraţiile martorilor C. C. F., C. D. M., M. I. C., M. Gh., toate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere date de inculpaţi, tribunalul reţine în fapt că inculpatul R. A.,  are calitatea de director general al S.C. ”P.” S.A. Bistriţa, care are ca obiect de activitate fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice, activitatea scriptică fiind desfăşurată din anul 1997, în sistem informatic, pe calculatoarele firmei.

Inculpatul G. D. I. este angajat la aceeaşi societate din anul 2001, în calitate de inginer de sistem informatic, după angajarea acestuia activitatea în sistem informatic extinzându-se prin achiziţionarea de alte calculatoare, mai ales în perioada 2003-2006, răspunderea realizării acestei extinderi revenind inculpatului.

La data de 15 mai 2007, organele de poliţie au efectuat o verificare la sediul societăţii, ocazie cu care au identificat mai multe sisteme de operare şi programe instalate pe calculatoare.

Din probele cauzei a rezultat că un număr de 20 de programe Office şi 20 de sisteme de operare Windows au fost instalate şi stocate de către inculpatul G. D. I., care are cunoştinţe în domeniul informatic, acestea fiind descărcate de pe Internet. Cel în cauză a procedat de această manieră, deoarece în urma discuţiilor purtate cu inculpatul R. A. şi a notelor interne scrise adresate acestuia, întocmite concomitent cu achiziţionarea periodică a calculatoarelor, i s-a comunicat faptul că în bugetul societăţii nu sunt prevăzute fonduri pentru cumpărarea de licenţe, spunându-i-se de fiecare dată „să se descurce”, lăsând să se înţeleagă astfel faptul că putea proceda şi nelegal.

Titularii drepturilor de autor sunt părţile vătămate M. C. şi respectiv A. I. , reprezentate în România de către Societatea Civilă de Avocaţi „M.G.& M.P.” Bucureşti.

Părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cauză cu sumele de 20.722 Euro şi respectiv 4.925 Euro, sume ce nu au fost achitate în cursul urmăririi penale.

Fapta astfel reţinută în sarcina inculpatului G. D. I. întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, iar fapta inculpatului R. A. constituie complicitate la această infracţiune prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

La termenul de judecată din data de 27 februarie 2008, inculpaţii au depus la dosarul cauzei contractul de tranzacţie nr. 3/21 ianuarie 2008, încheiat între partea responsabilă civilmente, S.C.”P.” S.A. Bistriţa şi cele două părţi vătămate prin care se convine asupra modalităţii de stingere a debitului, iar părţile vătămate, prin adresa înaintată instanţei, au relevat împrejurarea că au recuperat prejudiciul cauzat prin faptele celor doi inculpaţi.

Având în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor art. 1431 din Legea nr. 8/1996, modificată, plata prejudiciului cauzat, prin fapte de natura celor reţinute în sarcina inculpaţilor, reprezintă o cauză de nepedepsire, în baza art. 11 pct. 2 lit.”b” raportat la art. 10 lit.”i1” Cod procedură penală, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva celor doi inculpaţi.

Ca urmare a poziţiei exprimate în proces de către reprezentanta părţilor vătămate, se va constata că prejudiciile cauzate acestora prin faptele inculpaţilor au fost reparate integral.