Cont.adm. Contravenţii prevăzute de oug nr. 195/2002. Nerespectarea prevederilor art. 119 din ordonanţă, privind introducerea în proces a celeilalte părţi implicate în accidentul rutier. Sancţiunea nulităţii

Sentinţă comercială din 22.12.2008


Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rm. Sărat sub nr. 2314/287/2007 din 29.11.2007, petentul N.I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria PCA nr. 2321485 din 16.11.2007 în baza căruia a fost sancţionat cu 6 puncte amendă în cuantum de 234 lei şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzută la art. 101 alin.3 lit.a) din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 118 lit.a) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

În motivarea plângerii petentul a invocat pe cale de excepţie nulitatea absolută a procesului verbal de contravenţie, întrucât nu cuprinde împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Pe fond, a învederat că situaţia în fapt şi în drept reţinută prin procesul verbal contestat nu corespunde realităţii. Accidentul rutier s-a produs în timp ce se deplasa pe banda doi de mers, vinovat făcându-se conducătorul autoturismului MPR – 0699 care a intrat pe contrasens în depăşirea sa.

Intimatul a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 – 118 din Codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petent.

Prin sentinţa civilă nr. 919 din 4.06.2008, s-a admis plângerea ca întemeiată, dispunându-se anularea procesului verbal de contravenţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept:

Prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 101 alin.3 lit.a) din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 118 lit.a) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. S-a avut în vedere în acest sens că la data de 16.11.2007, orele 18.30, în timp ce conducea autoturismul VN-03-NZF, pe strada Focşani din raza municipiului Râmnicu Sărat, pe banda 1, a efectuat depăşirea unui autoturism oprit pe sensul său de mers, timp în care pe banda a 2-a circula din spatele său autoturismul MPR-6099 cu care a intrat în coliziune. În baza dinamicii producerii avariilor şi a declaraţiilor părţilor implicate s-a stabilit că vinovat de producerea evenimentului rutier este petentul întrucât nu s-a asigurat suficient la depăşirea obstacolului de pe banda sa de mers.

În baza probatoriului administrat instanţa a apreciat, însă, că petentul nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa de către agentul constatator.

Situaţia în fapt reţinută prin procesul verbal de contravenţie a fost combătută cu expertiza tehnică întocmită de expertul N.G., depusă la filele 68-73 dosar, precum şi de declaraţia martorului D.T., audiat în apărare, ale cărui susţineri au fost consemnate la fila 46 dosar.

Conform probelor menţionate, conducătorul autoturismului MPR-6099 circula cu o viteză mai mare decât petentul, a parcurs aproximativ 50 m, a intrat în depăşirea autoturismului condus de petent şi nepăstrând o distanţă laterală suficientă, acesta a fost acroşat pe partea stângă, producându-i o serie de avarii.

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul în termen legal, conform art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar.

În expunerea motivelor de recurs, intimatul a invocat neintroducerea în proces a celuilalt conducător auto implicat în producerea evenimentului rutier: P.N., precum şi efectuarea expertizei tehnice fără citarea părţilor în proces, de natură să afecteze legalitatea acesteia.

Petentul a formulat întâmpinare, solicitând motivat respingerea recursului declarat de intimat.

Prin decizia civilă nr. 858 din 5.11.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a admis recursul ca întemeiat, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea efectuării expertizei tehnice cu citarea părţilor în proces conform art.208 din Codul procedură civilă şi respectiv a citării celuilalt conducător auto implicat în accident, conform art.119 din OUG nr.195/12.12.2002, republicată.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut:

1) – Conform prevederilor art. 119 din OUG nr. 195/2002, în cazul în care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, instanţa de judecată investită cu soluţionarea cauzei va cita unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare.

Contrar prevederilor legale imperative invocate, în cauza dedusă judecăţii, instanţa fondului nu a dispus citarea celeilalte părţi implicate în eveniment şi anume P.N., conducătorului autoturismului MPR-6099, a cărui declaraţie dată la organul de poliţie a fost consemnată la fila 24 dosar fond.

2) – Potrivit dispoziţiilor art. 208 alin.1 din Codul de procedură civilă, efectuarea oricărei expertize se face în mod obligatoriu cu citarea părţilor în proces, de către expert, prin carte poştală recomandată cu dovadă de primire.

Contrar prevederilor legale imperative invocate, în cauza dedusă judecăţii expertiza tehnică întocmită de expertul N.G. a fost efectuată fără ca părţile în proces să fie citate în vederea participării lor.

În contextul expus, tribunalul a reţinut că soluţia pronunţată este afectată de nelegalitate, motiv pentru care, în baza art. 312 alin.5 din Codul de procedură civilă se va admite recursul ca întemeiat şi se va casa sentinţa atacată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Domenii speta