Trimiterea dosarului la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale

Decizie 2 din 09.01.2009


Prima instanţă: Judecătoria Brăila a respins ca nefondată plângerea petentei împotriva ordonanţei prim procurorului, menţinând ordonanţa procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 al. 2 C.p. şi art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

 A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 Recurs: Instanţa de recurs a admis recursul declarat de petentă, a casat sentinţa atacată, a admis plângerea formulată de petentă, a desfiinţat ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală şi a celei prin care s-a confirmat această soluţie, a trimis dosarul parchetului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

 Pentru a dispune astfel instanţa de recurs a avut în vedere că cercetarea penală a fost defectuoasă pentru următoarele motive: starea de fapt a fost reţinută exclusiv pe baza declaraţiei învinuitului, cercetarea la faţa locului s-a făcut fără participarea învinuitului, conducerea în teren s-a făcut fără participarea martorului ocular.