Contraventii

Sentinţă civilă 4863 din 07.10.2009


Contraventii

Data publicare portal: 09.12.2011

Respinge plangerea contraventionala formulata de petenta SC M.F. S.R.L, în  contradictoriu cu intimata  G.F., nr. 1ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 07.10.2009.

La data de 14.05.2009 s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 4401/311/2009 plangerea contraventionala formulata de petenta SC M. F. SRL in contradictoriu cu G.F.O. impotriva procesului verbal de contraventie seria H nr.0084099/29.04.2009 prin care a fost sanctionata contraventional cu amenda in suma de 2.500 lei.

In motivarea plangerii contraventionale, petenta a aratat ca in urma controlului operativ efectuat la data de 29.04.2009 de reprezentantii intimatei, la punctul sau de lucru  situat in Slatina, s-a constatat ca petenta nu avea inscris pe facturile emise capitalul subscris al societatii comerciale, fiind mentionate, cu titlu de exemplu, facturile MF nr. 254 si 255/ 15.04.2009, fapta sa constituind contraventia prevazuta de dispozitiile art. 74 alin. 1 si alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicata privind societatile comerciale, dispozitii care obliga ca in orice factura, comanda, tarif, prospect si alte documente intrebuintate in comert  si care emana de la o societate cu raspundere limitata sa se mentioneze capitalul social.

Petenta a invocat dispozitile art. 155 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 republicata, conform acestor dispozitii mentionarea capitalului social in facturile emise  de catre agentii economici nu este obligatorie , identificarea agentului economic se face dupa denumire, sediu, J si CUI. Petenta mai arata ca art. 74 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin art. 1 pct. 38 din Legea nr. 441/2006 in vigoare de la 01.12.2006, iar incepand cu data de 01.01.2007 prevederile art. 155 din Codul fiscal au suferit modificari, in sensul eliminarii notiunii de factura fiscala urmand a se utiliza doar notiunea de factura. In raport cu modificarile intervenite, facturile nr. 254 si 255/15.04.2009 au fost emise in sensul Codului fiscal.

In subsidiar, petenta a solicitat in temeiul art. 6-7 din OG nr. 2/2001 inlocuirea sanctiunii  amenzii aplicate in valoare de 2.500 lei cu sanctiunea avertisment, avand in vedere atingerea minima adusa valorilor sociale.

In dovedirea motivelor invocate, petenta a inteles sa solicite  prin plangere proba cu inscrisuri si proba testimoniala.

La plangerea contraventionala au fost anexate urmatoarele inscrisuri: procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria H nr. 0084099 in original si in copie xerox si certificatul de inregistrare seria B nr. 1475864.

La sedinta din data de 10.06.2009, instanta de judecata in temeiul art. 129 alin. 5 C.p.c., articol care consacra rolul activ al judecatorului in materie probatorie, a dispus emiterea unei adrese catre intimata G.F.O. pentru a comunica instantei actele care au stat la baza intocmirii procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.

La data de 11.06.2009 intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale, in motivarea intampinarii s-a invocat faptul ca legiuitorul prin dispozitiile art. 74 si 270 ind. 3 din Legea nr. 31/1990 republicata a stabilit obligatia in sarcina societatilor comerciale pentru protejarea relatiilor comerciale, acestea sunt norme coercitive si nu supletive. Prin dispozitiile art. 155 din Legea nr. 571/2003 invocate de petenta sunt enumerate conditiile  minimale pe care trebuie sa le contina o factura pentru a indeplini calitatea de document justificativ in vederea inregistrarii in contabilitate. Petenta incearca sa demonstreze pe cale de interpretare a dispozitiilor art. 155 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 ca dispozitiile art. 74 din Legea nr. 31/1990 nu ii sunt aplicabile, rationamentul petentei demonstreaza ca petenta a incalcat dispozitiile legale prin emiterea facturii in cunostinta de cauza, conduita sa prezinta un pericol social deosebit de ridicat, putandu-se considera exonerata de orice alta obligatie legala utilizand acelasi rationament.

In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 115 C.p.c., intimata solicitand judecarea cauzei si in lipsa partilor, conform art. 242 C.p.c.

La intampinare au fost anexate in copie xerox urmatoarele inscrisuri: procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria H nr. 0084099, factura nr. 245 si 255/15.04.2009.

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport cu materialul probator administrat in cauza, instanta constata urmatoarele:

La data de 29.04.2009 cu ocazia efectuarii unui control operativ de catre reprezentantii G.F.O. s-a constatat ca petenta emite facturi fara a avea inscris pe facturi capitalul social subscris, mentionandu-se in acest sens facturile nr. 254/15.04.2009 si 255/15.04.2009, fapta petentei constituind contraventia prevazuta de art. 74 alin 1 si 3 din Legea nr. 31/1990 si sanctionata conform dispozitiilor art. 270 ind. 3 din aceeasi lege, cu amenda cuprinsa intre 2.500 lei si 5.000 lei.

A fost incheiat procesul verbal seria H nr. 0084099, petentei fiindu-i aplicata amenda contraventionala in cuantum  de 2.500 lei, in procesul verbal fiind mentionate atat obiectiunile petentei cu privire la sanctiunea aplicata, considerand-o exagerata in raport de pericolul social al faptei, cat si plata partiala a amenzii, respectiv suma de 1.500 lei conform chitantei seria C nr. 67097/29.04.2009.

Avand in vedere inscrisurile depuse in dosarul cauzei raportate la dispozitiile legale invocate, art. 74 alin. 1 si 3, art. 270 ind. 3 din Legea nr. 31/1990, art. 155 din Legea nr. 571/2003, OG nr. 2/2001, instanta constata legalitatea si temeinicia procesului verbal, plangerea contraventionala urmand a fi respinsa ca neintemeiata.

 Sub aspectul legalitatii procesul verbal seria H nr. 0084099 a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001, s-a consemnat fapta savarsita, incadrarea juridica a faptei, sanctiunea prevazuta de lege si limitele acesteia, au fost consemnate de catre agentul constatator obiectiunile formulate de catre reprezentantul petentei.

Sub aspectul temeiniciei , instanta constata faptul ca petenta nu avea inscris in facturi capitalul social al societatii, de exemplu facturile nr. 254 si 255/15.04.2009 fapta sa constituind contraventia prevazuta de dispozitiile art. 74 alin 1 si alin. 3 din Legea nr. 31/1990 si sanctionata cu amenda cuprinsa intre 2.500 lei si 5.000 lei, amenda aplicata petentei fiind in cuantum de 2.500 lei, la limita minima prevazuta de lege.

In procesul verbal  prin care a fost sanctionata petenta a fost corect retinuta starea de fapt, in dosar fiind depuse si inscrisurile care au stat la baza intocmirii procesului verbal.

Legea nr. 31/1990 reglementeaza constituirea societatilor comerciale si functionarea acestora, respectarea dispozitiilor legale mentionate avand ca scop stabilirea si desfasurarea  raporturilor comeciale cu asigurarea sigurantei circuitului comercial, avand in vedere celeritatea desfasurarii acestor raporturi. Societatile comerciale intra in raporturi comerciale cu persoane fizice sau alte persoane juridice, emitand inscrisuri care trebuie sa contina elemente minimale necesare pentru identificarea societatii comerciale emitente si a situatiei acesteia in scopul protejarii intereselor  partenerilor comerciali. In acest scop au fost prevazute de catre legiuitor cerintele minimale prevazute de art. 74 din Legea nr. 31/1990, neindeplinirea acestora costituind contraventie si fiind sanctionata.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal reglementeaza raporturile dintre persoanele fizice si persoanele juridice, in calitatea acestora de contribuabili si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, dispozitiile sale fiind aplicabile strict acestor raporturi fara a extinde aplicatia acestora la raporturile comerciale stabilite intre persoanele juridice si persoane fizice sau juridice in calitatea lor de comercianti.

Art. 3 din Codul fiscal prevede expres ca dispozitile codului prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative in materie fiscala, fara a face mentiune cu privire la raporturile comerciale. Dispozitiile art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind informatiile pe care trebuie sa le contina in mod obligatoriu  factura, fara a mentiona si capitalul social, nu sunt aplicabile in raporturile comerciale, sunt aplicabile strict in materie fiscala pentru identificarea contribuabilului si reflectarea in contabilitatea acestuia a operatiunilor efectuate , avand in vedere  cota TVA- impozit indirect datorat bugetului statului.