Pl hcj

Sentinţă civilă 433 din 16.02.2011


Dosar nr. 5132/317/2010 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr. 433

Şedinţa publică de la 16 Februarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE C.V.

Grefier M.N.M.

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petenta P.E., domiciliată în comuna S., satP., judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală S. de Fond Funciar, cu sediul în comuna S.,  judeţul Gorj, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar,  cu sediul  în Tg- Jiu, judeţul Gorj, Direcţia Silvică Gorj, cu sediul  în Tg-Jiu, str. Lt.col . Dumitru  Petrescu, nr. 3, judeţul  Gorj.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns petenta, lipsă fiind reprezentanţii intimatelor.

 Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă.

Petenta a depus la dosar răspunsul Comisiei locale de fond funciar S. şi a precizat plângerea în sensul că solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,8120 ha, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond: 

Petenta a solicitat admiterea plângerii, astfel cum a fost precizată.

 

J U D E CĂ T O R I A

  Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.12.2010 sub nr.5132/317/2010, astfel cum a fost precizată, petenta P.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală S. de Fond Funciar, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, anularea HCJ Gorj nr………. şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,8120 ha.

În motivarea plângerii a arătat că prin hotărârea contestată i s-a invalidat cererea nr……………. prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,92 ha teren cu vegetaţie forestieră, moştenire de la părinţii săi care au decedat.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar în copie: adresa nr……………, HCJ nr. …………….., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr……………, act de vânzare din 01.08.1909, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.130/1954, acte de stare civilă.

Intimatele nu au depus întâmpinare şi nu au solicitat administrarea de probatorii.

La solicitarea instanţei, cu adresa nr.309/08.02.2011 Comisia Locală S. de Fond Funciar a înaintat în copie actele care au stat la baza emiterii HCJ nr. ……………: cerere de reconstituire, declaraţie, declaraţii de recunoaştere reciprocă a limitelor proprietăţii, acte de stare civilă, schiţa de identificare a terenului cu vegetaţie forestieră, comunicând că nu a mai fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră provenit de la autorul B.C.. I. nici în favoarea petentei şi nici altui moştenitor al autorului, iar terenul cu vegetaţie forestieră este liber şi poate fi reconstituit în natură (filele 20-32).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că prin cererea înregistrată sub nr…………. moştenitorii autorului B.C.. I., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră provenite de la acesta, cererea fiind propusă spre invalidare de către Comisia Locală S. de Fond Funciar.

Prin Hotărârea Comisiei Judeţene Gorj nr………….. s-a aprobat propunerea Comisiei Locale S. de Fond Funciar privind invalidarea reconstituirii dreptului de proprietate, în favoarea petentei şi a lui B.M., pentru suprafaţa de 1,92  ha teren cu vegetaţie forestieră.

Potrivit art. 6 alin. l din Legea nr. 1/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, la stabilirea prin reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere comisiile comunale, orăşeneşti, municipale şi comisiile judeţene vor verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare, iar în situaţia în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente şi când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moştenitorii lor pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea (art. 6 alin. 13 din Legea nr. 1/2000).

Petenta a înţeles să-şi dovedească îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate cu actele de vânzare – cumpărare, depuse în copie la dosar, din care rezultă că bunicii paterni ai acesteia au dobândit în proprietate mai multe suprafeţe de teren.

Prin schiţa întocmită de Comisia locală S. în baza atribuţiilor sale stabilite prin Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţI.area comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. …………, a fost identificată suprafaţa de 2,8120 ha teren cu vegetaţie forestieră,  vechiul amplasament fiind liber, conform datelor comunicate de către comisia locală.

Se constată astfel că dovada dreptului de proprietate a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin.11 din Legea nr.1/2000, cu înscrisurile depuse la dosar şi faţă de prevederile art.6 alin.14 din Legea nr.1/2000 potrivit căruia orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, tăgăduind dreptul de proprietate şi că în cauză nu s-a făcut o astfel de probă, instanţa reţine că moştenitorii autorului B.C.. I. sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 2,8120  ha, solicitat în conformitate cu art.11 alin.8 din H.G. nr.890/2005.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.53 din Legea nr.18/1991, instanţa urmează să admită plângerea precizată, să anuleze parţial HCJ Gorj nr. …………… şi să dispună reconstituirea dreptului de proprietate  pentru suprafaţa de 2,8120 ha teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza comunei  S..

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite plângerea precizată, formulată de petenta P.E., domiciliată în comuna S., satP., judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală S. de Fond Funciar, cu sediul în comuna S.,  judeţul Gorj, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar,  cu sediul  în Tg- Jiu, judeţul Gorj, Direcţia Silvică Gorj, cu sediul  în Tg-Jiu, str. Lt.col . Dumitru  Petrescu, nr. 3, judeţul  Gorj.

Anulează parţial HCJ nr………………. cu privire la poziţia 34 din anexă.

Dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moştenitorilor solicitanţi ai autorului B.C.. I. pentru suprafaţa de 2,8120 ha teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza comunei S..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 16.02.2011.

PREŞEDINTE, GREFIER,

C.V. M.  N. M.

RED.TEHN.CV

6 ex /18.02.2011