Divorţ

Sentinţă civilă 2890 din 13.10.2011


Dosar nr. 2656/317/2011 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa Nr. 2890/2011

Şedinţa publică de la 13 Octombrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE M.M.

Grefier D.P.

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii civile pentru divorţ cu copii minori, formulată de reclamanta D.  E. A., domiciliată în comuna A., Judeţul G. , împotriva pârâtului  D. E. F., domiciliat  în comuna  A.,  judeţul G., în contradictoriu cu  Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei  A. cu sediul în comuna A., judeţul G..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  s-a prezentat  reclamanta şi martora M. V.,  lipsă fiind  pârâtul  şi reprezentantul Serviciului de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei  A., Judeţul G. .

Procedura  de citare  legal îndeplinită.

S-a făcut  referatul oral al  cauzei de către  grefierul de şedinţă, după care, reclamanta depune la dosar o adeverinţă.

În temeiul dispoziţiilor art. 193 Cod  procedură civilă, a fost audiată martora M. V., sub prestare de jurământ religios, declaraţia acesteia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei. 

După care, nemaifiind  formulate alte  cereri sau probe de administrat, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reclamanta a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soţului pârât, revenirea  la  numele purtat anterior  încheierii  căsătoriei, acela de „M.”,  încredinţarea minorului D. F. V.,  spre  creştere şi educare, obligarea pârâtului  la plata  unei pensii de  întreţinere  în  favoarea minorului şi la cheltuieli judecată.

 

J U D E C  Ă TO R I A

Prin acţiunea  civilă  înregistrată pe rolul  acestei  instanţe sub numărul  2656/317/2011, reclamanta  D. E. A.,  a  chemat  în judecată pe  pârâtul D. E. F., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să se dispună, desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 16.07.2005,  din culpa comună a soţilor, revenirea  la  numele purtat anterior  încheierii  căsătoriei, acela de „M.”,  încredinţarea minorului D. F. V.,  spre  creştere şi educare mamei reclamante, acordarea dreptului de vizitare a minorului pentru pârât, obligarea pârâtului  la plata  unei pensii de  întreţinere  în  favoarea minorului şi la cheltuieli judecată.

În fapt, reclamanta  a arătat că  s-a căsătorit cu pârâtul  la data de  16.07.2005, căsătoria fiind înregistrată sub nr. 8 de Consiliul Local al comunei A., judeţul G..

Datorită faptului că relaţiile de familie erau  grav deteriorate, nepotrivirea de caracter  fiind evidentă. de comun acord au hotărât în cursul anului 2010 să se despartă în fapt, motiv pentru care  se impune prezenţa cerere de divorţ, căsătoria urmând a fi desfăcută din culpa comună a soţilor.

Cererea a fost legal timbrată  ( fila 12 ).

În susţinerea afirmaţiilor sale, reclamanta a depus la dosar în copie, certificatul de naştere al minorului D. F. V., cartea de identitate, certificatul de naştere, certificatul  de căsătorie.

Cu adresa nr. 3854 din 29.07.2011,  Primăria comunei A. a comunicat  ancheta  socială (fila 9), iar cu adresa nr.  3759 din 08.08.2011,  Unitatea Militară  01541 B., a comunicat veniturile realizate de pârât.

În şedinţa din 01.09.2011, reclamanta depune la dosar o întâmpinare, prin care solicită, întrucât pârâtul nu este de acord cu desfacerea căsătoriei, pronunţarea unei  hotărâri de divorţ, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea la numele avut anterior  căsătoriei, obligarea pârâtului la pensie de întreţinere şi la cheltuieli de judecată. . În motivarea acestei cereri, reclamantă,  susţine că  pârâtul  a manifestat dezinteres pentru viaţa de familie de la începutul căsătoriei, toate  cheltuielile privitoare la  creşterea minorului şi întreţinerea familiei fiind în sarcina părinţilor reclamantei, pârâtul având o atitudine insultătoare, cu un comportament abuziv din punct de vedere psihic şi emoţional.

Analizând actele  şi  lucrările  dosarului, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamant este întemeiată, urmând să fie admisă, pentru următoarele considerente:

În fapt, părţile s-au căsătorit în anul 2005, din dorinţa de a-şi întemeia o familie bazată pe încredere şi sprijin reciproc, însă, pe parcurs, relaţiile dintre aceştia s-au deteriorat, pârâtul prezentând un total dezinteres pentru viaţa de familie.

Martora M. V. a declarat că pârâtul,pe lângă dezinteresul faţă de familie, nu contribuia la cheltuielile gospodăreşti, deşi încadrat în muncă,obişnuia să aloce sume importante de bani jocurilor de noroc.(fila 27 din dosar).

L atermenul de judecată din daat de 01.09.2011, pârâtul prezent a solicitat acordarea unui termen în vederea împăcării, însă, ulterior nu s-a mai prezentat în instanţă şi nu a propus probe în dovedirea lipsei culpei sale în destrămarea relaţiilor de căsătorie.

Dată fiind starea de fapt expusă anterior, instanţa constată că în cauză  sunt  întrunite  dispoziţiile art.  379 alin. 1 din Codul civil  şi reţine  că  vinovat de  destrămarea relaţiilor  dintre  soţi se  face pârâtul, motiv  pentru  care  va dispune  desfacerea  căsătoriei  încheiată  între  părţi  la data de 16.07.2011 şi  înregistrată  în  registrul stării  civile  al  Primăriei  A.,  sub  nr.8 , din culpa exclusivă a pârâtului.

În baza  art.  383 alin. 3 din  Codul  civil, instanţa  va  dispune  ca pârâta să-şi reia  numele  avut  anterior încheierii  căsătoriei, acela de „M.”,  cu efectuarea  cuvenitelor  modificări  în registrele de stare civilă.

Referitor la cererea reclamantei  privind încredinţarea minorului rezultat  din  căsătorie  spre creştere şi educare, instanţa, având  în  vedere interesul superior al copilului ,vârsta acestuia şi gradul de ataşament faţă de mamă, dar şi concluziile anchetei sociale efectuate în cauză, precum şi dispoziţiile  art. 397 şi 400 Cod civil, urmează să hotărască ca autoritatea părintească să revină ambilor părinţi şi să  stabilească  locuinţa  copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic, respectiv la domiciliul mamei reclamante în comuna A., judeţul G..

În temeiul art. 402 Cod civil, pârâtul  urmează să fie obligat la  pensie de întreţinere în favoarea minorului  D. F. V.,  începând cu data de 07.07.2011 şi până la intervenirea altei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligaţii,având în vedere că în şedinţa publică din data de 13.10.2011, reclamanta a precizat că acesta nu mai este încadrat în muncă,astfel că, la stabilirea cuantumului pensiei la care va fi obligat pârâtul, se va avea în vedere venitul minim pe economie, dar şi faptul că acesta nu mai are în întreţinere alte persoane. 

Având în vedere  dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea civilă având ca obiect  divorţ cu minori, formulată de reclamanta D.  E. A., domiciliată în comuna A., Judeţul G. , împotriva pârâtului  D. E. F., domiciliat  în comuna  A.,  judeţul G., în contradictoriu cu  Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei  A. cu sediul în comuna A., judeţul G. şi în consecinţă:

Desface prin divorţ căsătoria încheiată între părţi la data  de 16.07.2005 şi înregistrată la Primăria A., judeţul G., sub nr. 8, din culpa exclusivă a soţului pârât.

Dispune reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior încheierii căsătoriei, acela de „M.”, cu efectuarea modificărilor în registrele de stare civilă.

Dispune ca exercitarea drepturilor părinteşti asupra minorului D. F. V., născut la data de  10.07.2006, să se facă în comun acord, de ambii părinţi şi stabileşte domiciliul minorului D. F. V., la domiciliul mamei reclamante. 

Stabileşte pensie de întreţinere în sarcina pârâtului şi în favoarea minorului de câte 125 lei lunar, începând cu data de 7.07.2011 şi până la majoratul acestuia sau noi dispoziţii ale instanţei.

Cu drept de apel.

Pronunţată azi, 13.10.2011, în şedinţă publică.

Preşedinte,

M.M.

Grefier,

D.P.

D.P. 18 Octombrie 2011