Instituire curatelă

Sentinţă civilă 718 din 08.03.2012


R O M Â N I A Cod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr.123/317/201

Sentinţa Civilă Nr. 718

Şedinţa publică din 8 martie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE : S.P.- Judecător

Grefier : A..I.

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror C.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria ….

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii având ca obiect instituire curatelă, formulată de reclamantul D.D.V., domiciliat în ………., împotriva pârâtului A.I.O., domiciliat în …

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pârâtul A.I.O., lipsă fiind reclamantul D.D.V. , reprezentat de avocat B.A.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, s-a luat interogatoriul pârâtului, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Avocat B.A. pentru reclamant a solicitat admiterea acţiunii în sensul de a se institui în calitate de curator pârâtul A.I.O. în vederea încheierii de către D.D.V. a unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, dar şi în vederea verificării respectării pe viitor a clauzelor contractuale.

Pârâtul A.I.O. a solicitat admiterea acţiunii cu precizarea ulterioară.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria … a pus concluzii de admitere a acţiunii.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei civile de faţă :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 ianuarie 2012, sub nr. 123/317/2012, reclamantul D.D.V. a chemat în judecată pe pârâtul A.I.O., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună instituirea curatelei în sarcina acestuia din urmă şi în favoarea sa în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că urmează să  încheie cu numiţii T.E. şi T. A. în calitate de cumpărători un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.

În acelaşi scop, a mai arătat că din cauza bolii de care suferă nu poate să-şi apere în mod corespunzător interesele şi nici  nu poate să ia măsurile necesare pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu clauza întreţinerii, contract ce nu mai suportă amânare întrucât este lipsit de o  întreţinere corespunzătoare şi reală din partea întreţinătorilor, respectiv familia T., fără încheierea în formă autentică a acestui contract.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 178 alineat 1 litera a şi b Cod civil.

Pentru dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar un formular de contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, copie cărţi de identitate, certificat de încadrare în grad de handicap, adeverinţa nr. 2114 din 21.04.2010 şi certificatul de moştenitor nr.65 din 23 mai 2011.

 Acţiunea a fost legal timbrată.

Din oficiu, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Colectivul de Sprijin al Autorităţii Tutelare din cadrul Primăriei L., judeţul G., pentru a efectua o anchetă socială la domiciliul reclamantului D.D.V., domiciliat în …………, pentru a comunica instanţei care sunt persoanele ce se ocupă de întreţinere acestuia şi alte aspecte legate de modul de viaţă al acestuia.

De asemenea, s-a dispus emiterea unei adrese către Comisia de Expertizare Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, judeţul G., pentru a înainta ultimul certificat de încadrare în grad de handicap privind pe numitul D.D.V., domiciliat în …

La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2012 s-a luat o declaraţie reclamantului D.D.V. care a precizat că este de acord ca numitul A.I.O. să-i reprezinte interesele întrucât este bolnav (f.17).

În şedinţa publică din data de 23.02.2012 reclamantul D.D.V., prin apărătorul ales, a depus la dosar notă de şedinţă prin care şi-a precizat acţiunea iniţială cu privire la îndeplinirea tuturor clauzelor contractuale şi a formalităţilor privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.

 La data de 8 martie 2012  s-a luat interogatoriul pârâtului A.I.O., în care sens a declarat că este de acord să fie numit în calitate de curator pentru reclamantul D.D.V. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere ce urmează a fi încheiat de acesta cu numiţii T. E. şi T. A..

Acelaşi pârât, a mai declarat că este de acord şi cu precizarea făcută de către reclamant în sensul de a urmări derularea contractului de întreţinere, respectiv a clauzelor contractuale pe viitor (f.34).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că cererea formulată de reclamantul D.D.V. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 178 alineat 1 litera a şi b Cod civil.

Potrivit art. 178 alineat 1 litera a Cod civil în afară de cazurile prevăzute de lege, instanţa de tutelă poate institui curatela „dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator”.

Conform art. 178 alineat 1 litera b Cod civil, instanţa de tutelă poate institui curatela şi „dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare  în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare”.

În accepţiunea textului de lege menţionat, cu referire la situaţia reclamantului, instanţa reţine că acesta este posesorul certificatului de încadrare în grad de handicap nerevizuibil având numărul 4406 din 26.08.2005 eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, judeţul G. din care rezultă că prezintă diagnosticul clinic „boală little (parapareză spastică post eci). Oligofrenie gr. II QI=46=48”.

Din ancheta socială întocmită de către Primăria comunei L., judeţul G., rezultă că reclamantul D.D.V. locuieşte împreună cu familia numiţilor T.A. şi T. E. care se ocupă de întreţinerea sa (f.30).

De asemenea, instanţa mai reţine că reclamantul s-a prezentat împreună cu cei doi soţi T. la notariat pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, însă a fost îndrumat ca în prealabil să se adreseze instanţei de judecată în vederea instituirii unei curatele în favoarea sa în scopul încheierii acestui contract.

Fiind îndeplinite cerinţele legale, urmează ca instanţa să admită acţiunea cu precizarea ulterioară.

Pe cale de consecinţă va dispune instituirea în calitate de curator a pârâtului A.I.O. pentru reclamantul D.D.V. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere,  precum şi în vederea urmăririi derulării acestui contract pe viitor, referitor la respectarea clauzelor asumate.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod de procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea cu precizările ulterioare având ca obiect instituire curatelă, formulată de reclamantul D.D.V., domiciliat în …, împotriva pârâtului A.I.O., domiciliat în …

Instituie curator pe pârâtul A.I.O. pentru reclamantul D.D.V. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, precum şi în vederea urmăririi derulării acestui contract, referitor la respectarea clauzelor asumate.

Fără cheltuieli de judecată

Cu recurs

Pronunţată în şedinţa publică din 8 martie 2012

PREŞEDINTE, GREFIER

P.S. A.I.

Red.  P.S.

Tehnodact. I.A.

5 ex/14 martie 2012