Acţiune în constatare hotărâre care ţine loc de act autentic

Sentinţă civilă 1893 din 08.06.2012


Dosar nr. 1655/317/2012 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 1893/2012

Şedinţa publică de la 08 Iunie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE M.R.

Grefier F.D.

Pe rol judecata cauzei civile  privind pe reclamantul G.A.D., domiciliat în ….  şi pe pârâtul A.C., domiciliat în …, având ca obiect acţiune în constatare – pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul, prin  avocat P.C., şi martorul F.F.V., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, a fost audiat martorul prezent, depoziţie consemnată şi ataşată la dosar,după care apărătorul  reclamantului precizează că nu mai are alte cereri de formulat şi nici probe de administrat, situaţie în care instanţa  constată  cauza in stare de judecata şi  acordă cuvântul pe fond.

 Avocat P.C, pentru reclamant, solicită admiterea acţiunii, constatarea valabilităţii convenţiei  de  vânzare - cumpărare încheiată  între  părţi la data de 21.06.2011, privind vânzarea cumpărarea terenului agricol amplasat în  comuna B., judeţul G., în suprafaţă totală de 1,0843 ha, hotărârea urmând a ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

 

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei …, la data de 26.04.2012, reclamantul G.A.D.  a chemat în judecată pe pârâtul A.C., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să  se  constate valabilitatea convenţiei de vânzare – cumpărare  intervenită între ei, prin actul sub semnătură  privată intitulat”convenţie” încheiat la data de …,  iar hotărârea să ţină loc de  act autentic  de  vânzare cumpărare.

 În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, printr-un  act sub semnătură privată intitulat” convenţie” încheiat  la data de  …, a procedat  împreună  cu pârâtul la vânzarea – cumpărarea unor  terenuri  agricole după cum urmează;

- 9633 mp, teren arabil, situaţi în T 127, P.18, cu veicnii la N- C.E, E- Rîul Amaradia, S- N.G., V- D.V. şi G.A;

- 582 mp, teren arabil, situaţi în T 124, P 14/2 cu vecinii la  N. B. S., E- S. M.  şi DJ 675 C, S- B. S., V- rest proprietate;

- 628 mp curţi construcţii, situaţi în T 124, P 14/1, cu vecinii la N- B.  S., E- Dj 675 C, B. S., V- rest proprietate.

A mai arătat  că preţul vânzării – cumpărării s-a ridicat la suma de 5000 lei, sumă pe care a achitat-o integral la data  încheierii convenţiei, iar de la achitarea preţului până în prezent foloseşte  aceste terenuri şi, cu toate că înţelegerea între  reclamant şi pârât a fost  ca în decurs  de  30 de zile de la încheierea actului sub semnătură privată să se prezinte la notariat  în vederea  perfectării  în formă autentică, pârâtul  a refuzat  să se prezinte , motivat de faptul  că nu are timp fiind plecat din localitate, sau că este bolnav.

In continuare, reclamantul a arătat că aceste terenuri se află incluse  în titlul de proprietate nr.1483730/2.08.2002 emis pe numele  autoarei A.M. a cărei succesiune  a fost dezbătută prin sentinţa civilă nr.817/16.03.2012, pronunţată în dosarul  nr.2596/317/2010 al Judecătoriei …., pârâtul fiind  proprietar exclusiv al terenurilor înstrăinate  conform lotului nr.1 din sentinţa civilă arătată mai sus.

În drept şi-a întemeiat acţiunea  pe disp. art.111 C. Proc. Civilă.

In cadrul probei cu înscrisuri reclamantul a depus la dosar copii de pe : actul sub semnătură privată intitulat”convenţie”, sentinţa nr.817/2012 pronunţată la data  de 16.03.2012 de Judecătoria  …  în dosarul nr. 2596/317/2010, titlu de proprietate nr…. din data de …, cartea de identitate  a reclamantului, certificat de atestare  fiscală  pentru persoane  fizice privind  impozitele  şi taxele  locale  şi alte  venituri  ale bugetului local nr.4948 din data de 14.052012 emis de  Primăria comunei B. şi a solicitat proba cu martori, respectiv F. F. V. care a arătat că l-a însoţit pe reclamant la Hunedoara pentru a-i cere pârâtului să se prezinte la notar, dar că acesta a găsit diverse motivaţii pentru a refuza..

A fost ataşat Dosarul nr. 2596/317/2010.

Pârâtul  A.C.  a depus la dosar  întâmpinare prin care a recunoscut vânzarea şi posesia terenului de către reclamant.

Acţiunea a fost legal timbrată.

Examinând acţiunea în raport cu probele administrate şi cu poziţia procesuală a pârâtului, instanţa apreciază că este întemeiată, motivat de următoarele considerente : 

In virtutea principiului forţei obligatorii a convenţiilor părţilor, înscris în art.969 C.Civ., părţile nu pot să se dezică de ele decât prin consimţământul lor sau pentru cauze autorizate de lege.

Potrivit art.2 din Titlul X al legii nr.247/2005, terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii, numai în formă autentică, fără îndeplinirea acestei condiţii, actele neavând caracter translativ de proprietate.

Potrivit art.1073 C.Civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, lucru care rezultă cu evidenţă şi din prevederile art.1075 C.civ.

In speţă, făcându-se dovada că între părţi a fost încheiată o convenţie sub semnătură privată privind vânzarea unui teren proprietatea pârâtului că a fost achitat preţul, că pârâtul a refuzat să se prezinte la notariat atunci când i-a cerut-o reclamantul, în baza art.5 alin.2 ,Titlul X din Legea nr.247/2005, instanţa va admite acţiunea, va constata valabilitatea convenţiei  încheiată între părţi privind vânzarea cumpărarea terenului agricol amplasat în comuna Bustuchin, judeţul Gorj, în suprafaţă totală de 1,0843 ha, din care:

 0,9633 Ha , T 127, P 18, arabil, extravilan, cu vecinii : N – C. E., E – râul Amaradia, S – N. G., V – D. V.şi G. A.;

0,0582 Ha, T 124, P 14/2, arabil intravilan, cu vecinii: N – B. S., E – S. M. şi DJ 675 C, S  - B. S., V – rest proprietate;

0,0628 Ha  , T 124, P 14/1 , curţi construcţii, cu vecinii: N – B. S., E – DJ 675 C, S – B.S., V – rest proprietate; iar hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul de 1,0843 ha.

Hotărârea va ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite acţiunea formulată de reclamantul G.A.D., domiciliat în …,  în contradictoriu cu pârâtul A.C., domiciliat în …., având ca obiect acţiune în constatare – pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Constată valabilitatea convenţiei  încheiată între părţi privind vânzarea cumpărarea terenului agricol amplasat în comuna B., judeţul Gorj, în suprafaţă totală de 1,0843 ha, din care:

 0,9633 Ha , T 127, P 18, arabil, extravilan, cu vecinii : N – C. E., E – râul Amaradia, S – N. G., V – D. V. şi G. A.;

0,0582 Ha, T 124, P 14/2, arabil intravilan, cu vecinii: N – B. S., E – S. M. şi DJ 675 C, S  - B. S., V – rest proprietate;

0,0628 Ha  , T 124, P 14/1 , curţi construcţii, cu vecinii: N – B. S., E – DJ 675 C, S – B. S., V – rest proprietate;

Hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul de 1,0843 ha.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 08.06.2012.

 

PREŞEDINTE,

 M.R.

GREFIER,

F.D.

 

M.R. 09 Iulie 2012 – 4 ex.