Lovirea sau alte violenţe, art. 180 al. 2 Cod penal

Obiect: lovirea sau alte violenţe, art. 180 al. 2 Cod penal

 Sentinţa penală nr. 148/19.05.2010

Deliberând asupra cauzei penale aflată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ, privind pe inculpatul O.G., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în formă agravată, prevăzută de art. 180 alin. 2 CP, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, efectuat în dosarul de urmărire penală nr. 1677/P/2009, s-a reţinut că:

În noaptea de 08-09.09.2009, în jurul orei 01:00, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată, D.G., în faţa magazinului X. P., unde l-a lovit cu pumnii şi picioarele în zona feţei, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 14-15 zile de îngrijiri medicale.

Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu se probează cu: plângere şi declaraţii parte vătămată, declaraţiile martorilor B.I., D.I., D.D., F.G., M.C., certificat medico-legal nr. xxxx/10.09.2009, eliberat de SML Neamţ, declaraţii inculpat.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor F.G., B.I., D.I., declaraţie parte vătămată/parte civilă, declaraţie inculpat.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 08.09.2009, inculpatul O.G. a mers în barul „AF U.”, situat în centrul com. P., unde, împreună cu martorii B.I. şi D.I., a servit băuturi alcoolice, la o masă, aspecte probate prin declaraţiile inculpatului ( fila 22 d.u.p. ) şi ale martorilor evocaţi ( fila 14 d.u.p şi 46 cercetare judecătorească - B.I., respectiv ultimul termen - D.I. ). Astfel cum rezultă în continuare din declaraţiile inculpatului şi ale celor doi martori, la un moment dat, în local a intrat partea vătămată, D.G., însoţită de doi prieteni, identificaţi ca fiind C.X. şi martorul M.C., după cum reiese din depoziţia acestuia din urmă ( fila 17 d.u.p. ). Din declaraţiile martorilor precizaţi anterior mai rezultă că partea vătămată era într-o avansată stare de ebrietate, continuând să consume alcool, în barul respectiv, aspect, recunoscut, de altfel, parţial, chiar de către aceasta ( fila 33 ). Nu are a fi reţinut punctul de vedere al părţii vătămate, conform căruia aceasta se afla numai într-o uşoară stare de beţie, provocată de alcool, dat fiind că o atare ipoteză este contrazisă prin depoziţiile inculpatului şi ale martorilor audiaţi. Mai mult decât atât, starea fizică a părţii vătămate – caracterizată printr-o intoxicaţie avansată, cu alcool, se poate deduce şi din circumstanţa potrivit căreia aceasta a declarat în plângerea penală din data de 11.09.2009 că a fost agresată de mai multe persoane, alegaţie neprobată în nici un mod ( fila 9 d.u.p. ).

După o discuţie contradictorie cu D.G., inculpatul a plecat spre barul de la Căminul Cultural, situat în aceeaşi localitate, pentru a evita degenerarea conflictului şi iscarea unui scandal, aspect evidenţiat în declaraţia acestuia de la fila 22 d.u.p. La scurt timp, din barul AF U., a ieşit şi partea vătămată, după cum au afirmat martorii B.I. şi D.I..

În jurul orelor 01:00, în timp ce se întorcea acasă, în centrul comunei P., în dreptul blocurilor şi al magazinului X., D.G. s-a întâlnit cu inculpatul, moment în care au început să se agreseze reciproc, aspect recunoscut parţial de către O.G. ( fila 22 d.u.p şi 45 cercetare judecătorească ) - care a confirmat faptul că a existat un contact fizic între el şi partea vătămată, aceasta prinzându-l cu mâinile de haine întrebându-l ce doreşte, moment în care inculpatul s-a smucit, partea vătămată căzând jos - şi parţial de aceasta din urmă, apreciind că a fost lovită ( fila 33 cercetare judecătorească ). Declaraţiile invocate se coroborează cu ale martorilor B.I. fila ( 14 d.u.p şi 46 cercetare judecătorească ) şi D.I. ( audiat la ultimul termen de judecată ), rezultând în mod cert că aceştia, aflându-se împreună lângă biserica din centrul comunei, la o distanţă de cca 20 m de părţile implicate în conflict, au sesizat cum inculpatul şi partea vătămată se îmbrânceau reciproc, ţipând unul la altul, fără a identifica, în mod exclusiv. activitatea belicoasă a vreunuia dintre aceştia împotriva celuilalt. Au mai menţionat cei doi martori că nu au intervenit şi au părăsit locul faptei, pentru a nu fi implicaţi, întorcându-se la barul AF U., unde, la scurt timp, mai mulţi indivizi l-au adus pe D.G., fiind lovit în zona feţei.

Varianta prezentată de aceştia a fost confirmată de martorul F.G. ( fila 32 ) care a afirmat că, la data respectivă, în jurul orelor 23:00 -24:00, mergând cu maşina dinspre T., spre P., în centrul comunei, l-a văzut întins pe jos pe D.G., plin de sânge, pe care l-a luat în vehicul şi l-a dus să se spele într-un bar unde se aflau B.I. şi D.I..

Ulterior, după aflarea datelor de identificare ale inculpatului, pe care la- recunoscut numai după fizionomia feţei în momentul altercaţiei, partea vătămată a înţeles să depună plângere penală prealabilă împotriva acestuia ( fila 10 d.u.p. ).

Nu au a fi reţinute declaraţiile părţii vătămate, potrivit cărora aceasta a fost lovită , mai întâi în cap, cu un corp dur şi mai apoi, după ce a căzut jos, cu picioarele în cap şi corp, de către inculpat ( fila 33 cercetare judecătorească ), întrucât nu sunt sprijinite de nici un alt mijloc de probă. Or, în acest sens, instanţa aminteşte faptul că probele nu au valoare dinainte stabilită, precum şi că declaraţiile părţilor şi martorilor din procesul penal pot fi valorificate ca mijloace de probă numai în situaţia în care se coroborează cu alte probe. Prin urmare, faţă de necesitatea îndeplinirii dezideratului dreptului la un proces echitabil al inculpatului, concretizat, între altele, şi în obligaţia respectării principiului conform căruia orice dubiu se interpretează în favoarea sa, activitatea pretins săvârşită de acesta, constând în lovirea cu un corp dur şi, mai apoi, cu picioarele în cap şi corp, învederată numai de partea vătămată, nu va fi reţinută în sarcina sa.

Chiar şi în atare context, instanţa reţine, faţă de probatoriul administrat şi prezentat anterior, că săvârşirea faptei de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind şi linia de raţionament a Curţii Europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul naţional nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste şi arbitrarii ( cauza Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988 ).

Instanţa mai reţine faptul că, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. xxxx/10.09.2009 ( fila 11 d.u.p. ), partea vătămată prezenta la data reexaminării din 23.09.2009, leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.

Totuşi, nu poate fi ignorată, în antecedenţa cauzală şi în augmentarea activităţii infracţionale, atitudinea şi starea de ebrietate ale părţii vătămate, care, în opinia instanţei, au sporit efectul faptei inculpatului, contribuind la crearea leziunilor traumatice sus amintite.

În drept, fapta inculpatului O.G., de a o brusca prin smucire şi îmbrâncire ( nu prin lovituri aplicate, cum greşit s-a reţinut în rechizitoriu ), la data de 08 – 09.09.2009, orele 01:00, în centrul comunei P., pe partea vătămată D.G., determinând dezechilibrarea şi lovirea de sol, precum şi producerea pe corpul acesteia, de leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare, 14-15 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în variantă agravată, prevăzută de art. 180 alin. 2 CP.

Elementul material al laturii obiective îl constituie acţiunea acestuia de smucire şi îmbrâncire a părţii vătămate, acţiune aflată în strâns raport de cauzalitate cu urmarea imediată a faptei, concretizată în producerea unor leziuni fizice, care au necesitat pentru vindecare, 14-15 zile de îngrijiri medicale. Relativ la legătura de cauzalitate, trebuie amintită şi atitudinea părţii vătămate, care, aflată în stare de ebrietate avansată, a sporit efectul acţiunii inculpatului, prin implicarea activă în conflict, rezultatul nedatorându-se în mod exhaustiv activităţii acestuia din urmă.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, în sensul că activitatea de violentare s-a produs din intenţie, iar rezultatul socialmente periculos, prelungit până la crearea unor traumatisme fizice, părţii vătămate, care au necesitat pentru vindecare, un număr consistent de îngrijiri medicale, s-a produs din culpă.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.P., respectiv dispoziţiile părţii generale ale CP, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faţă de probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine faptul că aspectele evocate se materializează, în principiu, în lipsa antecedentelor penale ale acestuia, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar ( fila 20 ), aspect de natură să contureze un profil al inculpatului în concordanţă cu realităţile şi valorile sociale actuale, delimitând coordonatele unui comportament corespunzător al acestuia, anteinfracţional.

Toate aspectele menţionate converg spre determinarea concluziei că infracţiunea prezintă un grad de pericol social diminuat, şi că, în condiţiile date, inculpatul este susceptibil a beneficia de clemenţă, urmând a fi reţinute în procesul de individualizare a pedepsei, dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a CP ( care consacră circumstanţa atenuante constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii ), şi a fi coborâtă pedeapsa, conform dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. f CP.

Aşa fiind, faţă de considerentele reţinute instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse de 300 de lei este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.P., ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a inculpatului, cu finalitatea prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, urmărindu-se în acelaşi timp, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, în persoana acestuia.

În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile art. 63 alin. 3 teza a II-a CP, potrivit cărora „…când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an ( cum este cazul speţei de faţă ), minimul special este de 500 lei, şi maximul special de 30.000 lei”, dar şi cele din art. 76 alin. 1 lit. f CP, conform cu care „În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă după cum urmează: ( …) f. când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul special, putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei ( … )”.

De, asemenea, având în vedere considerentele reţinute pentru stabilirea pedepsei, instanţa apreciază scopul acesteia poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării sale, pe durata unui termen de încercare de 1 an, stabilit în conformitate cu prevederile art. 82 alin. 2 CP.

Instanţa va pune în vedere inculpaţilor, în atare context, prevederile art. 83 CP.

Concluzia contrară, potrivit căreia inculpatului i-ar fi trebuit aplicată o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării ori pedeapsa amenzii penale, cu executare, ar fi pur arbitrară, în contextul evocat, nefiind susceptibilă în mod necesar şi exclusiv de a conduce la vreo finalitate practică, din moment ce, după aprecierea instanţei, modalitatea de individualizarea a pedepsei aplicate este suficientă pentru îndreptarea conduitei sociale a acestuia, în acord cu exigenţele contemporane.

În ceea ce priveşte latura civilă, se reţine că partea vătămată, D.G., s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei – reprezentând daune morale, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 26.03.2010 ( fila 40 ).

Relativ la acţiunea civilă susţinută de partea vătămată, în raport de situaţia de fapt descrisă, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar în conformitate cu prevederile art. 999 din acelaşi act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

În raport de atari reglementări legale şi de situaţia de fapt expusă, instanţa apreciază, că sunt întrunite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu;

b) existenţa unei fapte ilicite;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei celor care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care au acţionat.

a) În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului moral, instanţa apreciază că acordarea unei sume de 1000 de lei, este în măsură să diminueze suferinţa afectivă, atingerile aduse sentimentelor intime, vătămarea onoarei părţii vătămate, produse prin fapta inculpatului, precum şi disconfortul creat de dizarmonia fizică, concretizate în afecţiunile evidenţiate în certificatul medico – legal nr. xxxx/10.09.2009 ( fila 11 d.u.p.). Este de necontestat că, prin natura sa nepecuniară, acest prejudiciu nu poate fi exprimat în bani, dar nici nu este oportună o altă modalitate de reparare. Aşa fiind, fără a face abuz de aplicarea unor reguli rigide ori arbitrare, instanţa consideră că, prin admiterea în parte a cererii privind daunele morale, pentru suma de 1000 lei, se asigură o reparaţie bazată pe un raport echitabil între faptă şi prejudiciul suferit pe plan psihic.

Are a fi luată în considerare, încă o dată, şi atitudinea părţii vătămate, care, în aprecierea instanţei, a augmentat efectele îmbrâncelii şi smucelii produse de inculpat, prin participarea activă la conflict.

Mai mult, instanţa apreciază că, deşi D.G. a suferit, într-adevăr, un prejudiciu moral de pe urma infracţiunii, aceasta nu se cuvine a se transforma într-o nejustă cauză de îmbogăţire şi de obligare a inculpatului la plata inechitabilă unor alte sume pecuniare decât cea acordată.

b) Referitor la fapta ilicită, din ansamblul probator analizat, existenţa acesteia ( definită ca orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane ) este indiscutabilă, fiind concretizată în activitatea belicoasă a inculpatului, de bruscare a părţii vătămate.

c) În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, acesta rezultă din materialitatea săvârşirii faptei ilicite, în sensul că fenomenul-cauză ( respectiv activitatea pârâţilor ) a favorizat în mod nemijlocit producerea efectului ( concretizat în prejudiciul suferit ), înlesnind naşterea procesului cauzal, grăbind şi favorizând dezvoltarea sa.

d) Din punct de vedere al vinovăţiei, atitudinea psihică a inculpatului s-a materializat sub forma praeterintenţiei, în sensul că activitatea infracţională s-a realizat cu intenţie, însă rezultatul s-a produs din culpă.

În baza art. 191 Cod proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Domenii speta

Spete similare