Ucidere din culpă, art. 178 C.p.

Obiect: Ucidere din culpă, art. 178 C.p.

SENTINŢA PENALĂ Nr. 232/10 septembrie 2010

Prin sentinţa penală nr. 629/24 oct. 2004 a Judecătoriei X., a fost condamnat inculpatul I.S., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,c şi art. 76 lit. d Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 178 alin. 1 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, s-a stabilit termen de încercare de 3 ani, a fost atenţionat inculpatul asupra dispoziţiilor art. 83, 85 Cod penal şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

S-a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt :

La data de 21.04.2007, în jurul orelor 9,50, inculpatul a condus autoturismul cu nr. IS.XX.XX, pe raza localităţii S., jud. Iaşi, în autoturism aflându-se soţia acestuia S.A. şi fiul minor S.T..

În dreptul Km 15 + 580 al drumului european 583, într-o curbă la stânga semnalizată cu panouri, inculpatul nu a redus conform dispoziţiilor legale viteza autoturismului şi pierzând controlul volanului a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara cu nr. BC.XX.XXX, condusă regulamentar de numitul D.D..

Deşi a acţionat sistemul de frânare, inculpatul nu a putut evita impactul cu autoutilitara, care a părăsit partea carosabilă a drumului public.

Accidentul s-a soldat cu decesul soţiei şi fiului inculpatului.

Prin decizia penală nr. 585/13 decembrie 2007, Tribunalul Iaşi a luat act de declaraţia inculpatului I.S. de retragere a apelului formulat împotriva sentinţei penale 629/24 oct. 2004 a Judecătoriei X..

Prin decizia penală nr. 329/10 iunie 2008, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul declarat de recurenta A.C., personal şi prin reprezentanţi legali G.R. şi G.C. împotriva deciziei penale nr. 585/13.12.2007 a Tribunalului Iaşi şi a sentinţei penale nr. 629/24.10.2007 a Judecătoriei X., au fost casate în parte cele două hotărâri judecătoreşti şi trimisă cauza la Judecătoria X. pentru judecarea acţiunii civile a minorei A.C..

S-a reţinut în esenţă că recurenta A.C. este fiica minoră a victimei S.A. din căsătoria anterioară a acesteia cu C.A., fiind încredinţată spre creştere şi educare bunicilor materni G.C. şi G.R.; că, în cauză, niciunul din organele judiciare, procuror sau instanţă de judecată, nu şi-a îndeplinit obligaţiile expres prevăzute de lege în vederea ocrotirii dreptului la despăgubiri a copilului minor al victimei decedate S.A., ca urmare a infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul.

În rejudecarea cauzei după casare, G.R. şi G.C., părinţii victimei S.A. şi deci bunicii materni ai minorei, personal şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei A.C., s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 15.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând c/val. cheltuielilor ocazionate de înmormântarea celor două victime şi pomenirile ulterioare, precum şi cu suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată minoră A.C. A.

Prin memorii ataşate la dosarul cauzei, inculpatul I.S. a solicitat respingerea cererii, învederând instanţei că cererea formulată de reprezentanţii legali ai minorei privind obligarea sa la plata c/val. cheltuielilor funerare  este tardiv formulată, cu atât mai mult cu cât aceste cheltuieli au fost suportate de el şi de SC A. SA Iaşi, acolo unde lucrau el şi defuncta sa soţie; că a păstrat legăturile cu minora după tragicul accident, ulterior însă, după ce minora a fost încredinţată bunicilor materni spre creştere şi educare, aceştia i-au interzis orice legătură cu fetiţa; că a renunţat în favoarea minorei la drepturile succesorale după defuncta sa soţie.

Au fost audiaţi martorii, declaraţiile acestora fiind consemnate la dosarul Judecătoriei X..

De asemenea, a fost introdus în cauză asigurătorul de răspundere civilă auto, la data producerii accidentului autoturismul cu nr. IS.XX.XX  condus de inculpat fiind asigurat pentru răspundere civilă auto, conform poliţei RCA (fila 60 d.u.p.).

Prin încheierea nr. 120/28.01.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –secţia penală, s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la Judecătoria X. la Judecătoria Tg.Neamţ.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa  reţine următoarele :

La data de  21.04.2007, în jurul orelor 9,50, în urma accidentului produs prin fapta culpabilă a inculpatului I.S., au decedat soţia acestuia S.A. şi fiul lor minor S.T..

Vinovăţia inculpatului a fost stabilită definitiv prin sentinţa penală nr. 629/24 oct. 2004 a Judecătoriei X..

Cauza a fost casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond doar pentru judecarea acţiunii civile a minorei A.C., fiica minoră a victimei S.A. din căsătoria anterioară a acesteia cu C.A., împrejurare care rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 329/10 iunie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.

Această decizie penală este obligatorie pentru instanţa de fond, care nu poate excede cadrului procesual impus prin hotărârea instanţei de control judiciar.

În consecinţă, cererea reprezentanţilor legali ai minorei, G.C. şi G.R., formulată în nume personal, prin care solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând c/val. cheltuielilor pe care le-ar fi suportat cu înmormântarea celor două victime şi cu pomenirile religioase ulterioare, apare ca inadmisibilă în această fază procesuală, urmând a fi respinsă ca atare.

Nici cererea acestora privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale către minora A.C.A. nu se justifică, atâta timp cât partea vătămată este minoră şi evident că, aşa cum rezultă şi din probatoriul administrat, nu a efectuat personal nicio cheltuială legată de înmormântarea mamei şi a fratelui său sau de pomenirile ulterioare.

Partea vătămată, prin reprezentanţi legali, a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice, în raport de veniturile pe care mama sa le-ar fi realizat dacă aceasta ar fi trăit.

Din cuprinsul adeverinţei emisă de SC A. SA Iaşi (fila 159 dosar Judecătoria X.) rezultă că mama minorei, dacă ar fi trăit, ar fi fost retribuită posibil cu un nivel maxim de 1475 lei lunar.

Instanţa reţine că minora primeşte atât pensie de urmaş, al cărei cuantum era de 307 lei lunar în luna mai 2009 (a se vedea adeverinţa emisă de Casa judeţeană de Pensii Iaşi – fila 158 dosar Judecătoria X.), dar şi pensie de întreţinere din partea tatălui C.A. în cuantum de 200 lei lunar, la nivelul datei de 06.11.2006 (sentinţa civilă nr. 11850/6 noiembrie 2006 a Judecătoriei Iaşi – filele 56-58 din dosar).

Faţă de venitul pe care mama minorei l-ar fi realizat, în raport cu împrejurarea că aceasta mai avea un copil minor, S.T., căruia îi presta întreţinere la fel ca şi părţii vătămate, şi faţă de cele două pensii pe care minora le primeşte în prezent, instanţa reţine că în cauză nu se impune a fi acordate minorei despăgubiri sub forma unor prestaţii periodice, întrucât din probele administrate nu rezultă că din punct de vedere pecuniar şi material, situaţia minorei ar fi alta faţă de aceea existentă anterior decesului mamei sale sau că minora ar fi suferit o diminuare a condiţiilor de trai.

Partea vătămată A.C.A. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, reprezentând cuantificarea prejudiciului psihic pe care l-a suferit urmare a decesului mamei sale şi a fratelui său minor, S.T..

Instanţa apreciază că se impun a fi acordate in totalitate despăgubirile nepatrimoniale solicitate, în condiţiile în care suferinţele afective sunt certe pentru partea civilă, atâta timp cât aceasta a pierdut persoane apropiate, respectiv mamă şi frate. În astfel de situaţii nici nu se poate cuantifica suferinţa psihică pricinuită rudelor apropiate, instanţa considerând însă că sumele solicitate nu sunt exagerate si nu reprezintă amenzi excesive pentru inculpat, în condiţiile existentei limitelor de despăgubiri prevăzute pentru accidentele produse in anul 2007 in Norma din 28.11.2006 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudiciile produse prin accidentele de autovehicule ( art. 12 al.3) .

Fapta ilicită a inculpatului a cauzat părţii vătămate suferinţe de ordin psihic, date fiind legăturile afective dintre aceasta şi cele două victime.

Acordarea unor compensaţii materiale părţii vătămate, în acest sens, este justificată, acestea fiind destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale acesteia, cu atât mai mult cu cât pierderea este iremediabilă, iar partea vătămată se află la o vârstă fragedă, când are nevoie în principal de mamă.

Cu privire la persoana ce urmează a fi obligată la plata daunelor morale către partea vătămată, instanţa reţine următoarele :

La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. IS.XX.XX  condus de inculpat era asigurat pentru răspundere civilă auto, conform poliţei RCA (fila 60 d.u.p.).

 Conform dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”.

Jurisprudenţa naţională a statuat deja că răspunderea asigurătorului nu este una solidară cu a inculpatului, ci este o răspundere izvorâtă din efectul legii speciale în domeniul asigurărilor.

Astfel, din dispoziţiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, asigurarea obligatorie de răspundere civilă vizează autovehiculul înregistrat în România şi nu persoana deţinătoare a acestuia, proprietar sau nu.

În accepţiunea acestui act normativ, în materia asigurărilor răspunzător pentru producerea accidentului şi, pe cale de consecinţă, a despăgubirilor, nu este persoana – indiferent de persoana acesteia, ci autoturismul asigurat.

Dispoziţiile legii sunt foarte clare în această privinţă, art. 57 din lege stabilind că „drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia (…)”.

Asigurătorul este ţinut să acorde despăgubiri ca efect al contractului de asigurare şi în virtutea legii, urmare a producerii riscului asigurat.

În consecinţă, pentru prejudiciile suferite de persoanele vătămate prin producerea unui accident de autovehicule, se angajează răspunderea asigurătorului, şi nu a persoanei vinovate de accident.

Instanţa mai reţine că, în legislaţia internă, limita minimă de despăgubire pentru decese şi prejudicii fără caracter patrimonial, în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate este de 750.000 Euro (Ordinul CSA nr. 11/2007).

Faţă de toate acestea, în baza textelor de lege menţionate, instanţa va obliga pe asigurător să plătească părţii vătămate suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în baza art. 193 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată.

Domenii speta

Spete similare