Civil - anulare act

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 9088/320/2008 în 28.10.2008, reclamanta TEV, prin tutorele M-B G-G a solicitat în contradictoriu cu S.C. Locativ S.A. şi cu TI, constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. 183/24.03.1994, vizând cota parte din apartamentul nr. 10, situat în Tg. Mureş, P-ţa Teatrului, nr. 5.

În fapt, reclamanta susţine că a fost soţia pârâtului TI, căsătoria fiind desfăcută prin Sentinţa civilă nr. 3437/1988 a Judecătoriei Tg. Mureş. După desfacerea căsătoriei pârâtul şi-a stabilit un alt domiciliu, fiind scos în anul 1991, din evidenţa locativă cu apartamentul în litigiu, reclamanta fiind cea care a ocupat în mod efectiv în tot acest interval această locuinţă.

În anul 1994, pârâtul TI a obţinut prin declaraţii în fals şi pe fondul lipsei de discernământ a reclamantei reînnoirea contractului de închiriere, în contextul apariţiei Legii nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992.

Fiind lipsită de discernământ, reclamanta nu s-a putut declara de acord şi nu a avut posibilitatea efectivă de a se opune redobândirii calităţii de chiriaş de către fostul soţ.

Consideră că este lovit de nulitate absolută contractului de închiriere în lipsa consimţământului reclamantei, cauzat de lipsa de discernământ.

Susţine că a fost pusă sub interdicţie prin Dispoziţia Primarului nr. 23389/2008.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 950 C civil.

Reclamanta a completat cererea iniţială (f.72), solicitând în contradictoriu cu pârâtele ML şi Zaharie MC, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între TI şi Moldovan Teofil, decedat.

A apreciat că, în urma constatării nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. 183/1994, pe cale de consecinţă se impune şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare indicat.

Pârâta S.C. Locativ S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În susţinerea poziţiei a invocat prevederile art. 22 ale Legii nr. 5/1973, potrivit cărora beneficiul contractului de închiriere se acorda soţului care a obţinut divorţul, în cazul de faţă acesta fiind pârâtul TI. Faptic, ulterior desfacerii căsătoriei prin divorţ, părţile s-au înţeles asupra folosinţei în comun a apartamentului fiind întocmite contractele de închiriere nr. 183/1994 cu pârâtul TI, respectiv nr. 184/1994 cu reclamanta.

În baza acestor contracte de închiriere şi a legislaţiei de la acel moment părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru locuinţa din P-ţa Teatrului nr. 5, ap.10, reclamanta şi pârâtul devenind astfel coproprietari.

Concluzionează pârâta că, TI, deşi avea dreptul asupra întregii locuinţe, i-a permis totuşi reclamantei să dobândească o cotă parte din aceasta prin cumpărare.

Reclamanta, prin tutore a depus la dosarul cauzei, memoriile adresate Comisiei juridice a Parlamentului European (f.57), Parlamentului României (f.65, 76-82), Consiliului Superior al Magistraturii (f.123-124), note prin care se aduc critici Sentinţei civile nr. 3437/1988 (f.107-110), note prin care se dezvoltă situaţia de fapt, fiind accentuată situaţia psihică a reclamantei, abuzurile exercitate de fostul soţ, renunţarea expresă a acestuia la spaţiul locativ (f.160-162).

Pârâtele ML şi Zaharie MC au formulat note de şedinţă prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a promova acţiunea.

Cauzele invocate de reclamantă în susţinerea nulităţii absolute a contractului de închiriere se circumscriu condiţiilor de constatare a nulităţii relative, dolului, erorii din dreptul civil, fiind incidente prevederile art. 9 teza a doua din Decretul Lege nr. 167/1958.

Nefiind îndeplinite condiţiile nulităţii absolute, acţiunea reclamantei este prescriptibilă, termenul de promovare fiind împlinit la 18 luni de la data încheierii contractului de închiriere.

Este invocată totodată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar în susţinerea aceste excepţii, pârâtele susţin că sunt moştenitoarele lui Moldovan Teofil, dar că acesta nu a fost parte în contractul de închiriere a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată.

Mai arată pârâtele că autorul lor, Moldovan Teofil, a cumpărat, în 1999, de la pârâtul TI o cotă parte de 44,43% parte din imobilul ce face obiectul litigiului.

Pârâtele au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere că anterior datei de 23.03.1994 reclamanta nu demonstrează un drept locativ asupra apartamentului.

În fond, susţin pârâtele că cererea a fost exercitată de reclamantă cu rea-credinţă, că lipsa de discernământ invocată acum ar fi trebuit să-i determine la acel moment, pe apropiaţii acesteia să ia măsuri de punere sub interdicţie.

În privinţa obţinerii în mod fraudulos de către pârât a repartiţiei, susţin pârâtele că din adeverinţele consecutive ale Asociaţiei de locatari rezultă că pârâtul TI a uzat de dreptul său locativ, că nu a renunţat la spaţiul pe care îl deţinea în chirie. Din chitanţele emise în anul 1994 rezultă că atât reclamanta cât şi pârâtul se aflau în evidenţa S. C. Locativ S.A.

Pârâtul TI a depus note, prin care a susţinut că după pronunţarea divorţului a procedat la achiziţionarea apartamentului în cote egale pentru soţi, el fiind cel care a avansat preţul pentru întregul imobil.

În probaţiune au fost administrate înscrisuri: copia contractului de închiriere nr.183 din 24.III.1994, fişa suprafeţei locative, (f.3-4), dispoziţia Primarului nr. 23389/2008 (f.5), rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, nr. 1902/P/2008 (f.6), contractul de vânzare-cumpărare nr. 476/1994 (f.13), procesul-verbal de predare a locuinţei (f.14), înscrisuri prealabile vânzării (f.15-20), copia contractului de închirie nr. 184/1994 şi fişa suprafeţei locative (f.23-24), adeverinţa nr. 51/1994 eliberată de Asociaţia de locatari nr. 2 şi nr. 64/1992 (f.31, 33), declaraţia foştilor soţi cu privire la nedeţinerea în proprietate sau în chirie a altor locuinţe (f.31), note de constituire avans (f.32), plângerea tutorelui înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, sub nr. 1902/P/2008 (f.36), bilet de ieşire din spital (f.41), Încheierea nr. 2107/1993 a Curţii Supreme de Justiţie (f.42), Sentinţa civilă nr. 3437/1988 privind desfacerea căsătoriei (f.51), certificat medico-legal nr. 1229/1971 (f.52), certificat de încadrare în grad de handicap, nr. 10480/2008 (f.54-55), procesul-verbal nr. 2190/1975, contractul de închiriere nr. 2190/1975 (f.151-153), copia cererii pârâtului TI nr. 3750/1991, nr. 2121/1991 (f.167).

Cererea a fost legal timbrată cu 19 lei taxă de timbru şi 0,3 timbru judiciar (f.8)

La termenul din 15.03.2010, reclamanta a solicitat disjungerea capătului de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între TI şi Moldovan Teofil şi suspendarea judecării acestuia până la soluţionarea definitivă a primului capăt de cerere.

La termenul din 15.03.2010 a fost suspendată judecarea cauzei în temeiul prevederilor art. 1551 C pr civ., iar ca urmare a admiterii recursului declarat de pârâtele ML şi Zaharie MC s-a dispus continuarea judecăţii.

Instanţa, continuând judecata, la termenul din 20.09.2010, având în vedere şi ultimul memoriu depus de reclamantă, a pus în discuţia părţilor prezente, calificarea primul capăt al cererii drept acţiune în nulitatea contractului de închiriere pentru dol şi lipsă discernământ, acordând cuvântul şi asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, a prescripţiei dreptului material la acţiune.

În privinţa inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâte prin note, instanţa a apreciat-o ca fiind o apărare de fond.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3437/1988 căsătoria reclamantei cu pârâtul TI a fost desfăcută, instanţa lăsând nesoluţionată chestiunea atribuirii spaţiului locativ, apartamentul nr. 10 din Tg. Mureş, P-ţa Teatrului, nr. 5.

În practicaua Sentinţei este reţinută cu ocazia concluziilor asupra fondului cauzei, poziţia reclamantului care nu a solicitat atribuirea acestui spaţiu.

Reclamanta a continuat să utilizeze acest spaţiu în calitate de chiriaş, iar în anul 1994, în baza acordului reciproc de a împărţi apartamentul, au fost încheiate două contracte de închiriere, nr. 183/24.03.1994 între locatorul R.A.F.G.L., actuala pârâtă, S.C. Locativ S.A. şi TI şi nr. 184/24.03.1994, între R.A.G.C.L. şi reclamantă.

O lună mai târziu, în baza Decretului-lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992, în virtutea calităţii de chiriaşi, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 476 din 23 iunie 1994, reclamanta TEV şi pârâtul TI dobândind în coproprietate pe cote (55,57%, respectiv 44,43%) apartamentul nr. 10 din P-ţa Teatrului nr.5.

I. Cu privire la excepţiile invocate:

Având în vedere că excepţiile invocate de pârâtele ML şi Zaharie MC, potrivit obiectului lor sunt excepţii de fond, ordinea de soluţionare va fi determinată folosind criteriul efectelor pe care acestea tind să le realizeze.

Primează astfel în cercetare excepţia lipsei calităţii procesuale active şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, căci pentru a putea cerceta prescripţia dreptului la acţiune în sens material este necesar ca reclamanta şi pârâţii să justifice o legitimare procesuală.

În soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtele ML şi Zaharie MC, instanţa are în vedere faptul că, deşi reclamanta nu se identifică formal în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii (contractul de închiriere a cărui nulitate este invocată are drept părţi pe pârâţii R.A.G.C.L. şi TI), nefiind semnatară a contractului de închiriere contestat, nu se poate face abstracţie de particularitatea acestui raport juridic.

Instanţa remarcă indubitabil că pârâtul Tasnadi a renunţat la calitatea de locatar al spaţiului în litigiu şi, dacă acest aspect ar putea fi contestat din perspectiva cererii sale nr. 3750/1991 (f.89), nu poate fi contestat din perspectiva Sentinţei civile nr. 3437/1988, act cu valoarea unui înscris autentic.

Esenţial în soluţionarea acestei excepţii este în opinia instanţei clarificarea calităţii reclamantei de terţ sau de parte în raport de contractul de închiriere contestat, în funcţie de care poate invoca nulitatea relativă a acestuia.

Un element esenţial, care a condiţionat încheierea celor două contracte de închiriere în mod simultan, a fost acordul ambelor părţi, al reclamantei şi al fostului soţ de a împărţi apartamentul, de a fi co-chiriaşi.

Acest acord este exprimat în preambulul contractelor de închiriere şi produce efecte în privinţa ambelor părţi, deşi fiecare figurează parte în contractul încheiat în mod distinct cu locatorul.

Însă, încheierea simultană a celor două contracte a fost posibilă în virtutea acestui acord, practic semnarea contractului de către pârât a fost posibilă prin faptul semnării contractului de închiriere de către reclamantă. Aceste două acte juridice se aflau într-o interdependenţă, de care depindea însăşi existenţa lor.

Inexplicabil este formalismul impus de locator care a condus la încheierea a două contracte de închiriere, în condiţiile în care, ulterior a fost posibilă încheierea unui singur contract de vânzare-cumpărare, în care cotele celor doi coproprietari au fost evidenţiate în mod expres.

În concluzie, instanţa reţine calitatea de parte interesată a reclamantei în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii, pentru a justifica o legitimare procesuală activă.

În ceea ce priveşte cauzele de nulitate invocate de reclamantă în susţinerea cererii introductive, instanţa a reţinut, cu ocazia calificării cererii, că primele se circumscriu dolului, viciu de consimţământ şi constau în declaraţiile nesincere şi mincinoase utilizate de pârâtul TI în obţinerea de la pârâta S.C. Locativ S.A., succesoarea R.A.G.C.L. încheierea noului contract de închiriere cu nr. 183/1994, ulterior renunţării la acest spaţiul locativ.

O a doua cauză de nulitate invocată o reprezintă specularea lipsei de discernământ a reclamantei în obţinerea acordului de a împărţi apartamentul în vederea încheierii a două contracte de închiriere, care să faciliteze achiziţionarea ulterioară a locuinţei.

Ambele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic şi nu pe cea absolută pretinsă de reclamantă, de aici şi calificarea dată cererii, de acţiune în nulitatea contractului de închiriere pentru dol şi lipsă discernământ .

Însă, reţinând în persoana reclamantei calitatea de parte direct interesată şi afectată în raportul juridic substanţial, rezultă că aceasta poate invoca inclusiv aceste cauze care atrag nulitatea relativă a contractului.

Urmare a celor mai sus reţinute, instanţa apreciază că această excepţie a lipsei calităţii procesuale active este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor ML şi Zaharie MC, invocată de acestea prin note, instanţa reţine că cererea introductivă a reclamantei a fost îndreptată împotriva pârâţilor S.C. Locativ S.A. şi TI, pe când cererea completatoare a fost îndreptată exclusiv împotriva acestor pârâte.

Similar analizei anterioare, raportat la raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii, rezultă că, în cadrul capătului de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul TI şi autorul pârâtelor ML şi Zaharie MC, Moldovan Teofil, acestea dobândesc calitate procesuală pasivă.

Mai ales în condiţiile în care pârâtele afirmă calitatea de succesoare ale lui Moldovan Teofil, semnatarul contractului a cărui desfiinţare este urmărită, evident că este prezentă identitatea dintre persoanele care stau în proces şi cele împotriva cărora se poate exercita acţiunea.

În concluzie, această excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive va fi respinsă ca neîntemeiată.

Analizând excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, instanţa va avea în vedere cauzele de nulitate invocate de reclamantă (a, b).

a) În privinţa manoperelor utilizate de pârât în obţinerea unui nou contract de închiriere, ulterior renunţării la locaţiune, instanţa apreciază că este întemeiată apărarea pârâtelor ML şi Zaharie MC care au considerat că declaraţiile nesincere şi mincinoase ale pârâtului TI se încadrează în sfera dolului, viciu de consimţământ, consacrat de art. 953 şi de art. 960 C civil.

Sancţiunea care intervine în cazul demonstrării dolului de către partea interesată este nulitatea relativă a actului juridic.

Potrivit art. 9 al Decretului-lege nr.167/1958, în caz de viclenie, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

Evident că în cauză termenul în care această cauză de nulitate mai putea fi invocată s-a împlinit la 24.09.1998 (24.03.1994+18 luni=24.09.1995+ 3 ani, termenul general de prescripţie=24.09.1998).

Instanţa mai reţine şi că reclamanta nu a invocat cauze care ar fi determinat suspendarea sau întreruperea cursului prescripţiei extinctive.

b) Cea de-a doua cauză de nulitate invocată de reclamantă, prin tutore, o reprezintă lipsa de discernământ la încheierea actului juridic.

Este real că printre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii se află şi consimţământul, care, pentru a fi valabil trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, cu puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voinţă. Lipsa discernământului nu relevă o inexistenţă a consimţământului, ci o existenţă a lui viciată.

Deşi reclamanta în motivarea cererii introductive a indicat drept temei prevederile art. 950 C civil, nu poate fi pus semnul egalităţii între capacitatea unei persoane fizice (stare de drept) şi lipsa discernământului (stare de fapt). Lipsa consimţământului duce la nulitatea absolută a actului juridic doar în cazul erorii obstacol, însă în cazul în care lipsa consimţământului se datorează lipsei discernământului sancţiunea aplicabilă este nulitatea relativă a actului, întrucât, într-o atare situaţie regula încălcată ocroteşte un interes personal al celui lipsit de discernământ. Acceptarea sancţiunii nulităţii absolute a contractului în cazul lipsei de discernământ ar conduce la deschiderea posibilităţii ca celălalt contractant să invoce nevalabilitatea actului odată cu schimbarea intereselor sale.

La momentul încheierii contractului de închiriere contestat reclamanta nu era declarată incapabilă (pusă sub interdicţie), nici prezumată de lege ca fiind incapabilă (minoră), nefiind lipsită de capacitatea de exerciţiu.

Or, lipsa discernământului la încheierea actului juridic prin care şi-a manifestat acordul în vederea împărţirii apartamentului, atrage sancţiunea nulităţii relative a acelui act, situaţie în care termenul în care se mai putea introduce acţiunea în declararea nulităţii pentru lipsa discernământ este acelaşi, 24.09.1998, modalitatea de calcul a termenului de prescripţie extinctivă este identică, fiind incidente şi în acest caz, prevederile art. 9 din Decretul lege nr. 167/1958.

Având în vedere cele reţinute, instanţa va admite excepţia invocată şi va respinge cererea reclamantei vizând anularea contractului de închiriere nr. 183/1994, pentru dol şi respectiv pentru lipsa discernământului ca fiind prescrisă.

II. Cu privire la cererea vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autorul pârâtelor ML şi Zaharie MC şi pârâtul TI, instanţa are în vedere în primul rând efectele produse în privinţa părţilor de cererea reclamantei de disjungere şi suspendare a acesteia.

Astfel, este evident că cererea reclamantei de disjungere şi suspendare îi profită acesteia, în dauna pârâtelor, în condiţiile în care toate aceste părţi au pe rolul instanţei o cerere de partajare a bunului deţinut cu titlul de coproprietate (dosar 1672/320/2007 al Judecătoriei Tg. Mureş), a cărei soluţionare este suspendată irevocabil până la soluţionarea cererii.

În concluzie, instanţa apreciază că această conduită procesuală a reclamantei, care a insistat în depunerea de memorii, chiar ulterior introducerii cererii completatoare, fără să acorde atenţie întregirii cererii completatoare, urmărind suspendarea soluţionării acestui capăt de cerere, deşi instanţa de recurs i-a atras atenţia asupra necesităţii înregistrării oricăror precizări la instanţa de fond, nu poate fi autorizată.

Acest capăt de cerere va fi analizat din prisma argumentului prezentat de reclamantă în chiar cuprinsul cererii, acela că în urma constatării nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. 183/1994, pe cale de consecinţă se impune şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare indicat.

Reclamanta se prevalează de unul din principalele efecte al nulităţii, respectiv dacă un act juridic declarat nul a fost executat, iar între timp una dintre părţi a încheiat un act juridic cu o terţă persoană, prin care s-a transmis un drept născut din actul nul, atunci aplicarea sancţiunii nulităţii presupune desfiinţarea actului subsecvent.

Această regulă de drept nu poate fi însă aplicată în cauză, în principal pe fondul soluţiei date primului capăt de cerere.

Nefiind anulat actul iniţial, nefiind îndeplinită o condiţie primordială, evident nu poate fi supus verificării din perspectiva acestei reguli actul subsecvent, motiv pentru care instanţa va aprecia că această cerere este neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare