Civil - pretenţii

Hotărâre 7235 din 28.09.2011


Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cauza ce face obiectul dosarului nr. 13899/320/2010 al Judecătoriei Tg. Mureş, reclamanta AI a solicitat obligarea  pârâtului MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE la plata despăgubirilor privind imobilul situat în Tg.Mureş, str. Transilvaniei, nr. 59, ap.8, jud. Mureş, înscris în CF colectiv 46386 Tg.Mureş, nr. top 3735/13, care în natură reprezintă apartament în bloc de locuinţe compus din 3 camere şi dependinţe, despăgubiri cuantificate în decizia nr. 5019/23.04.2009 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru acordarea Despăgubirilor în Numerar, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul în discuţie  reprezintă apartament în bloc de locuinţe situat în Tg.Mureş, str. Transilvaniei, nr. 59, ap.8, jud. Mureş, arătând că a trecut în proprietatea Statului cu plată în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 479/27.12.1988 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Mureş.

De asemenea reclamanta a arătat că a înaintat Primăriei Municipiului Tg.Mureş notificarea nr. 898/2001 în baza Legii 10/2001 prin care a solicitat Comisiei pentru aplicarea Legii 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru acest imobil.

În continuare a mai arătat că, Comisia de Aplicare a legii nr. 10/2001 Tg.Mureş a propus admiterea cererii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent şi comunicarea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru cuantificarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Reclamanta a mai arătat că toate demersurile efectuate de aceasta în vederea soluţionării acestei probleme nu au avut nici un rezultat favorabil, suma nefiind achitată.

Autoritatea Naţională  pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia a emis decizia nr. 5019/23.04.2009 pentru acordarea despăgubirilor în numerar urmare căreia s-a întocmit dosarul de opţiune nr. 13293/30.09.2009 prin care reclamanta a indicat că optează pentru titlu de plată (despăgubiri în numerar) pentru suma de 178611,03 lei, potrivit art. 18 ind. 1 alin.2 teza ultimă din Legea nr. 247/2005 litlul VI cap. V ind. 1 secţiunea 1. Totodată a arătat că prin adresa nr. 6511/DN/10.08.2010 i s-a comunicat suspendarea plăţilor  despăgubirilor pe o perioadă de 2 ani, adică până în iulie 2011, situaţie în care pârâtul nu şi-a manifestat în vreun fel intenţia de plată a acestei sume aprobate deja.

În continuare reclamanta a arătat că având în vedere demersurile fără rezultat pe care le-a efectuat în baza Legii 10/2001, precum şi incontestabilitatea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, a solicitat admiterea acţiunii.

În drept reclamanta a invocat art.1 din Prim Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 480,481 Cod civil, Constituţia României de la 1965, art. 17 alin.1 şi 2 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art.15 lit.r din Legea nr. 146/1997.

Pentru termenul de judecată din data de 04.02.2011 au fost depuse la dosar de către reclamantă, note de şedinţă, prin care a solicitat emiterea unei adrese către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român prin care să precizeze stadiul în care se află soluţionarea dosarului de opţiune nr. 13293/30.09.2009 şi să indice data la care se va efectua viramentul bancar al sumei de 178.611,03 lei stabilită prin decizia nr. 5019/23.04.2009.

În continuare reclamanta a mai solicitat conform art. 242 C.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat admiterea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii respectiv a cheltuielilor de judecată.

În motivare pârâtul a arătat că potrivit dispoziţiilor art.3 pct.81 din HG nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, în realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte următoarele funcţii: ”reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ”.

În continuare pârâtul a mai arătat că în ceea ce priveşte excepţia invocată, calitatea procesuală pasivă este o condiţie a dreptului la acţiune a cărui justificare în persoana pârâtului se verifică pe tot parcursul procesului, lipsa acestuia reprezentând o excepţie absolută de fond şi peremptorie, care poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă şi de asemenea presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic.

În drept pârâtul a invocat textele de lege la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Conform art. 242 C.pr.civ. pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din data de 06.04.2011, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivare reclamanta a arătat că excepţia invocată de pârât nu are fundament atâta timp cât obligativitatea achitării sumelor acordate prin decizia nr. 5019/23.04.2009 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor revine Statului Român, indiferent de reprezentativitatea acestuia, ori de faptul că anumite obligaţii de plată sunt încredinţate unor instituţii ale aceluiaşi pârât, Statul Român.

De asemenea la acelaşi termen reclamanta a depus la dosar un memoriu prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor  şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La data de 07.06.2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanţei, întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei învestită cu soluţionarea pricinii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Referitor la excepţia de necompetenţă materială a instanţei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că orice litigii ce vizează procedura prevăzută de art.19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum şi orice pretenţii îndreptate împotriva Comisiei Centrale sunt de competenţa Curţii de Apel – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, ca organ administrativ aflat în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta a arătat faptul că odată cu adoptarea OUG nr. 81/2007, atribuţia achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptăţite revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin noua Direcţie pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În drept, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art.115-119 din Codul de procedură civilă, OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

La termenul de judecată din data de 08.06.2011, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor  a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tg.Mureş şi excepţia prematurităţii cererii introductive de instanţă.

În motivare pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a arătat referitor la excepţia de necompetenţă a instanţei investită cu soluţionarea pricinii că orice litigii ce vizează procedura prevăzută de art.19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum şi orice pretenţii îndreptate împotriva Comisiei Centrale sunt de competenţa Curţii de Apel – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

De asemenea în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii introductive de instanţă a menţionat că Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor  care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabileşte termenul de 15 zile de la data disponibilităţilor financiare, după ce în prealabil a fost înregistrată cererea de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În continuarea pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a arătat faptul că emiterea titlurilor de plată şi dispunerea plăţii se face în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, până în prezent despăgubirile în numerar efectuându-se până la cererea de opţiune înregistrată cu nr. 03967/29.04.2008, reclamanta având, aşa cum am mai arătat, cererea de opţiune nr. 13293/30.09.2009.

În drept, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat prevederile art.115-118 C.pr.civ., Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, HG nr.128/2008, OUG nr. 81/2007 cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 62/2010, Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 19.09.2011, reclamanta a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanţei, răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care a solicitat respingerea excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Tg.Mureş, respingerea excepţiei prematurităţii cererii invocate de pârâtă şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivare reclamanta, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tg.Mureş, a arătat că Judecătoria este competentă material a judeca pricina de faţă atâta timp cât este vorba despre un litigiu de drept comun prin care aceasta faţă de pârâte a solicitat plata unei sume de bani stabilită printr-o decizie emisă de pârâtă în favoarea acesteia pentru un imobil preluat de Statul Român ca o măsură abuzivă. Iar pe de altă parte, faţă de valoarea obiectului cauzei sub 500.000 lei este evident că Judecătoria este competentă a soluţiona pricina de fond.

În continuare în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii depunerii cererii, reclamanta a arătat că se impune a fi respinsă , luând în considerare chiar argumentele pârâtei privind faptul că, se prevede un termen de 15 zile de plată a despăgubirilor de la data disponibilităţilor financiare. Totodată a arătat că termenul este incert, faţă de situaţia în care poate niciodată nu vor fi disponibilităţi financiare, arătând că este absurd a stabili un asemenea termen care poate fi ocolit întotdeauna.

În probaţiune au fost depuse: contract de costruire nr.203/1983 (f.5-6), extras CF (f.7), notificare (f.8), dispoziţia nr. 5730/27.06.2007 (f.9-10), adresa nr. 3213/23/DV/Dos. 14/22.02.2008 (f.11), raport de evaluare (f.12), adresa din data de 07.09.2009 (f.13), cerere de opţiune (f14), adresa nr. 828163/30.09.2009 (f.15), comunicarea nr. 10762/27.03.2009 (f.16), decizia nr. 5019/23.04.2009 (f.17), adresa din data de 27.07.2010 (f.18), adresa nr. 6511/DN/10.08.2010 (f.19-20), extras de pe ecris (f.35-36), notă de inventar (f.38), adresa nr. 26812/02.06.2011 (f.62), adresa nr. RG/29331/CND/2963/DN/3592/25.05.2011 (f.63-64,68-69), adresa nr. 253410/13.05.2011 (f.65,67,70), sentinţa civilă nr. 7143/2011 (f.104-107).

La termenul din 21.09.2011 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la exceptiile invocate, avand in vedere dispozitiile art. 137 C. proc. civ. si ordinea de solutionare a acestora, instanta procedeaza la analiza lor, dupa cum urmeaza:

Exceptia de necompetenta materiala a instantei invocata de catre parati, instanta urmeaza sa o respinga pentru urmatoarele considerente:

Litigiul dedus judecatii nu se intemeiaza pe prevederile Legii nr. 10/2001 sau pe dispozitiile modificatoare din Legea nr. 247/2005, fiind o actiune de drept comun formulata de reclamanta care se pretinde titulara unui drept de creanta impotriva Statului roman, drept de creanta rezultand dintr-o masura abuziva a statului roman luata in anul 1988 si cu privire la care a fost emisa decizia nr. 5019 / 23.04.2009 de catre Autoritatea Nationala Pentru Restituirea Proprietatilor. In aceasta decizie se propune acordarea unui titlu de despagubire in valoare de 178611,03 lei. In aceste conditii, cum valoarea pretentiilor deduse judecatii este sub 500.000 lei si cum actiunea formulata nu este intemeiata pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, instanta va constata ca judecatoria este competenta sa solutioneze prezenta cauza. Instanta remarca faptul ca exceptia de necompetenta invocata a vizat doar necompetenta materiala nu si o eventuala necompetenta teritoriala, motiv pentru care analiza s-a limitat doar la aspectele vizand necompetenta materiala.

Exceptia prematuritatii cererii invocata de catre parati, instanta urmeaza sa o respinga pentru urmatoarele considerente:

In anul 1988, in temeiul Decretului nr. 223/1974, Statul roman a preluat de la reclamanta apartamantul nr. 8 situat in Tg. Mures, str. Transilvaniei, nr. 59, fiind emisa decizia nr. 479/1988 a fostului Comitet executiv al Consiliului Popular al judetului Mures. Reclamanta a solicitat in temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de masuri reparatorii pentru acest imobil ( f. 8). Prin dispozitia nr. 5730/2007 a Primarului mun. Tg. Mures ( f. 9-10) cererea a fost admisa, propunandu-se acordarea de masuri reparatorii in echivalent. Dosarul a fost inaintat la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor care, in temeiul raportului de evaluare ( f. 12) a emis decizia nr. 5019/2009 prin care reclamantei i s-a acordat  titlul de despagubire in cuantum de 178611,03 lei ( f. 17) . Ulterior, la 07.09.2009 reclamanta a aratat ca opteaza in temeiul art. 18 indice 1 alin. 2 teza ultima din Legea nr. 247/2005 titlul VI, cap V indice 1 sectiunea 1, pentru titlu de plata ( despagubiri in numerar) ( f. 13) . In acest sens s-a format dosarul de optiune nr. 13293/30.09.2009 aflat in curs de solutionare la Directia pentru acordarea despagubirilor in numerar .

Prin actele administrative emise de autoritatile publice mentionate anterior, acte administrative necontestate de catre reclamanta care a achiesat la modalitatea de solutionare a notificarii formulate in temeiul Legii nr. 10/2001, acesteia i s-a recunoscut un drept de creanta cu titlu de masura reparatorie pentru imobilul revendicat si nerestituit in natura. În cauza Moşteanu şi alţii versus România, Curtea Europeana a Drepturilor omului aminteşte că noţiunea de “bunuri” poate acoperi atât “bunuri actuale”, cât şi valori patrimoniale, inclusive creanţe, în baza cărora reclamantul poate pretinde să aibă cel puţin o speranţă legitimă pentru a obţine utilizarea efectivă a unui drept de proprietate, iar aceasta optica a fost mentinuta in intreaga jurisprudenta a Curtii ( de ex. Popovici şi Dumitrescu versus România, Ghiţescu versus România).

Instanta retine astfel ca reclamanta este in posesia unui bun in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru asigurarea Drepturilor Omului si libertatilor fundamentale ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994. Asa fiind, reclamanta poate invoca dreptul la respectarea proprietatii asa cum este el configurat si dezvoltat in jurisprudenta CEDO, in concordanta si cu dispozitiile art. 11 si art. 20 din Constitutia Romaniei.

Din cuprinsul actiunii introductive se poate observa ca demersul de fata se circumscrie valorificarii de catre reclamanta a dreptului sau de creanta mentionat anterior, considerat un bun in acceptiunea CEDO. Pe de alta parte, contestatiile care poartă asupra dreptului de proprietate au fost considerate in jurispudenta CEDO (Cu titlu de exemplu: Sporrong şi Lönnroth, din 23 septembrie 1982,  Curtea EDO, Ettl şi alţii; Erkner şi Hofauer; şi Poiss, din 23 aprilie 1987, seria A nr. 117; Curtea EDO, Bodén, din 27 octombrie 1987, seria A nr. 125-B; Curtea EDO, Håkansson şi Sturesson, din 21 februarie 1990, seria A nr. 171-A; Curtea EDO, Ruiz-Mateos c. Spaniei, din 23 iunie 1993, seria A nr. 262) ca având caracter civil si cu privire la care are aplicabilitate art. 6 paragraf 1 din Conventie ( dreptul de acces la instanta).

In prezenta speta, instanta nu a identificat incidenta vreunei limitari permise a dreptului de acces la instanta in sensul ca legea sa impuna vreo procedura administrativa prealabila, vreun termen sau autorizare prealabila, etc. care sa o impedice pe reclamanta sa incerce valorificarea si protejarea drepturilor sale pe calea unei actiuni in justitie. Instanta a avut in vedere ca temeiul de drept al actiunii pendinte il reprezinta art. 480, 481 C. civ. raportat la art. 1 din Primul protocol al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si nu dispozitiile derogatorii din Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 care instituie obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative.

Referitor la exceptiiile lipsei calitatii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor si respectiv a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor instanta constata ca sunt indemeiate urmand a le admite pentru urmatoarele motive:

Atat Comisia Centrala pentru stabilirea Despagubirilor cat si Autoritatea Nationala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate sunt entitati specializate constituite in temeiul titlului VII din Legea nr. 247/2005 si respectiv prin OUG nr. 81/2007, implicate in coordonarea procesului de acordare a despagubirilor cu privire la imobilele care nu pot fi restituie in natura si care sunt in sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001. Actiunea de fata este intemeiata pe dispozitiile art. 1 din Protocolul 1 la CEDO si nu pe dispozitiile Legii 10/2001, astfel incat nici una din cele doua entitati anterior mentionate nu au vreo prerogativa directa in procedura de drept comun.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul finantelor publice invocata de acesta prin intampinare instanta o va respinge ca neintemeiata deoarece dispozitiile legale din Legea nr. 10/2001 invocate de catre acesta in sustinerea exceptiei sunt irelevante in cauza, prezenta actiune fiind intemeiata pe dispozitiile dreptului comun. In speta de fata prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 isi au pe deplin aplicabilitate, statul fiind in acest proces parat in nume propriu, reclamanta emitand pretentii in mod direct de la acesta. Astfel, Ministerul finantelor publice are calitatea de reprezentant al Statului Roman si, in conformitate cu art. 3 pct. 81 din HG nr. 34/2009 reprezinta statul ca subiect de drepturi si obligatii in fata instantelor precum si in orice alte situatii in care acesta participa nemijlocit in nume propriu in raporturi juridice, daca legea nu stabileste in acest scop un alt organ.

Pe fondul cauzei, instanta retine in concordanta cu aspectele anterior mentionate ca actiunea de fata este o actiune de drept comun in valorificarea dreptului de creanta recunoscut in favoarea reclamantei prin decizia nr. 5019/2009 emisa de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.

Instanta constata insa ca aceasta decizie coroborata cu exprimarea optiunii  din 07.09.2009 cand reclamanta a aratat ca opteaza in temeiul art. 18 indice 1 alin. 2 teza ultima din Legea nr. 247/2005 titlul VI, cap V indice 1 sectiunea 1, pentru titlu de plata ( despagubiri in numerar), nu a dat nastere in sarcina paratului Statul roman la obligatia de a plati o anumita suma de bani, ci la o obligatie de a emite un titlu de plata in conformitate cu dispozitiile OUG nr. 81/2007. Formulat sintetic, reclamanta nu este titulara unui drept de creanta in bani, ci a unui drept de creanta constand in obligatia de a face.

Pentru a putea obtine obligarea Statului roman la plata unei sume de bani este necesar ca reclamanta sa faca dovada existentei unui raport contractual sau legal obligational in care Statul roman sa fie debitorul obligatiei de a plati o anumita suma de bani.

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede ca despagubirile pentru imobilele aflate sub incidenta Legii nr. 10/2001 si nerestituite in natura se acorda, in functie de optiunea beneficiarului, prin titluri de despagubire care pot fi titluri de conversie si/sau titluri de plata.  Totodata, potrivit art. 3 lit. h  din OUG nr. 81/2007, titlurile de plata sunt certificate emise de Autoritatea nationala pentru restituirea proprietatilor in numele si pe seama statului roman, care incorporeaza drepturile de creanta ale detinatorilor asupra statului roman de a primi in numerar o suma de maxim 500.000 lei. Astfel titlul de plata nu se confunda cu insusi dreptul de creanta in bani. Acesta este motivul pentru care, desi reclamanta este in posesia titlului de despagubire ( rezultand din decizia nr. 5019/2009) si si-a exprimat optiunea pentru despagubiri in numerar si nu in actiuni, totusi Statul roman nu poate fi obligat la plata in acest moment a unei sume de bani deoarece nu exista un titlu de plata care sa incorporeze dreptul de creanta al detinatorului asupra statului roman de a primi in numerar suma respectiva.

Asadar, avand in vedere ca reclamanta nu a facut dovada existentei unui raport obligational cu privire la dreptul de creanta in bani invocat, actiunea reclamantei de obligarea Statului roman de a plati in numerar despagubirile cuantificate prin decizia nr. 5019/2009 la suma de 178611,03 lei va fi respinsa ca neintemeiata pentru motivele de fapt si de drept expuse anterior.

Paratii nu au solicitat cheltuieli de judecata.