Nulitate absoluta.

Sentinţă civilă 5 din 10.03.2009


Prin cererea înregistrata initial la Tribunalul Gorj, sub nr. 16874/95/2008 petentii M, G M, IL, BM, CM, CM , FD, SE,ML ,LC si BC au solicitat ca în contradictoriu cu intimatul  SH, sa se constate nulitatea absoluta a Hotarârii Adunarii Generale a Sindicatului H din data de 08.10.2008, hotarâre prin care s-a supus la vot excluderea din sindicat a petentilor, acordarea de daune morale in cuantum de 10000 lei , cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta nr. 3/15.01.2009 a Tribunalului Gorj -Sectia Civila s-a dispus declinarea competentei de solutionare a contestatiei în favoarea Judecatoriei Tg-Jiu.

Cauza a fost reînregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 1212/318/2009.

 La solicitarea instantei la dosarul cauzei au fost depuse hotarârea Adunarii Generale din 08.10.2008 prin care s-a procedat la excluderea petentilor precum si Statutul Sindicatului H.

In cauza intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca tardiv introdusa cu motivarea ca plângerea nu a fost introdusa in termenul legal de 30 zile, iar in ceea ce priveste fondul cauzei s-a apreciat ca nu se poate retine nici un motiv de nulitate absoluta a hotarârii Adunarii Generale, in conditiile in care aceasta a fost luata in conformitate cu art.2 Cap.VI al Statutului Sindicatului care prevede ca excluderea membrilor se face de catre Comitet si de catre Adunarea generala cu majoritate simpla.

S-a mai aratat ca scopul plângerii nu este cel invocat de catre petenti nefiind determinata loialitatea fata de sindicat ci a fost determinata de împrejurarea ca sindicatul a initiat o n oua actiune in instanta pentru obtinerea un or sporuri în care petentii nu au fost prinsi întrucât nu mai sunt membrii.

Cât priveste acordarea de daune morale s-a aratat ca se impune respingerea acestui capat de cerere întrucât petentii nu au suferit prejudicii de natura psihica prin lezarea unui drept sau interes patrimonial.

Alaturat întâmpinarii a fost depusa la dosarul cauzei lista persoanelor care au participat la sedinta din 21.04.2008, adresa nr.20/06.05.2008, procesul verb al din 04.08.2008, sent.civ.nr.190/1997 a Judecatoriei Tg-Jiu .

În vederea solutionarii exceptiei tardivitatii, instanta a solicitat intimatei sa faca dovada ca petentii au luat cunostinta despre hotarârea Adunarii Generale , la dosarul cauzei fiind depusa lista de prezenta pentru sedinta din 08.10.2008 8fila 58), registrul de corespondenta al sindicatului cât si adresele de comunicare catre petenti.

Examinând plângerea petentilor prin prisma probelor administrate , instanta retine urmatoarele:

 Prin hotarârea Adunarii Generale din 08.10.2008a Sindicatului H, la care au participat un n umar de 53 membrii din totalul celor 86 membrii de sindicat, s-a hotarât excluderea a unui numar de 22 membrii de sindicat printre care si petentii.

Ulterior, petentii au formulat in instanta plângere împotriva aceste hotarâri de excludere, actiunea fiind introdusa pe rolul Tribunalului Gorj la data de 30.12.2008.

Examinând exceptia tardivitatii invocata de catre intimata, instanta apreciaza ca aceasta este întemeiata in parte, în ceea ce priveste pe petentii IL, BMa, CM, CM, JC si BC, persoane care asa cum rezulta din lista persoanelor prezente la sedinta Adunarii generale din 08.10.2008 , se regasesc printre aceste persoane care au participat efectiv la desfasurarea sedintei, în care s-a hotarât excluderea petentilor.

Instanta apreciaza ca in cauza sunt incidente disp.art.23 al.2 din OG 26/2000 care reprezinta cadrul legislativ general pentru sindicate, potrivit cu care " hotarârile adunarii generale contrare legii, actului constitutiv sau dispozitiilor din statut pot fi atacate in justitie de catre oricare dintre membrii asociati care nu au luat parte la adunarea generala si care au votat împotriva si au cerut sa se insereze aceasta în procesul verbal de sedinta, în termen de 15 zile de la data în care au luat cunostinta despre hotarâre sau de la data când a avut loc sedinta".

Asadar , pentru petentii IL, BMa, CM, CM, JC si BC, este incidenta exceptia tardivitatii plângerii în conditiile in care au participat la sedinta din data de 08.10.2008 introducând însa actiunea dupa expirarea termenului de 15 zile, respectiv la data de 30.12.2008.

Pe cale de consecinta, instanta va respingerea acestora ca tardiv introdusa.

În schimb instanta apreciaza ca, exceptia tardivitatii  nu este aplicabila in cazul petentilorMA, GM, FD, si ML, in conditiile in care acesti petenti nu au participat la sedinta adunarii generale , iar pe de alta parte la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi  care sa ateste faptul ca hotarârea adunarii generale a fost comunicata pentru a-si exercita dreptul de petitionare.

Astfel, desi la dosarul cauzei a fost depuse  de catre intimata adrese de comunicare catre petenti a hotarârii adunarii generale, nu s-a facut dovada comunicarii efective a hotarârii, pe aceste adrese facându-se mentiunea ca au fost refuzate la primire, instanta apreciind ca nu se poate sustine faptul ca petentilor le-a fost comunicata hotarârea adunarii generale de excludere.

Asadar, constatându-se de instanta ca pentru acesti petenti nu este aplicabila exceptia tardivitatii , s-a procedat la analizarea legalitatii masurii de excludere a petentilor în raport de dispozitiile legale si statutare aplicabile in cauza.

Instanta constata ca excluderea membrilor de sindicat s-a luat prin vointa participantilor la Adunarea Generala, fiind îndeplinite conditiile privind numarul membrilor participanti la Adunarea Generala precum si îndeplinirea cerintei majoritatii simple in adoptarea deciziilor , conditii reglementate de dispozitiile statutare.

În schimb, instanta retine ca la Cap.V din Statutul sindicatelor a fost prevazute in mod expres si exhaustiv cazurile de excludere a membrilor de sindicat fiind nominalizate un numar de trei cazuri, respectiv desfacerea contractului de munca, neachitarea cotizatiei timp de 3 luni consecutiv precum si condamnari de drept comun.

În consecinta, prin raportarea la conditiile limitative de excludere a membrilor de sindicat , instanta constata ca motivele invocate in adunarea generala pentru excluderea petentilor respectiv nerespectarea hotarârilor si absenteism repetat si nejustificat nu se regasesc ca motive de excludere si astfel excluderea petentilor s-a facut cu încalcarea prevederilor statutare fapt ce atrage anularea hotarârii adunarii generale.

Prin interpretarea sistematica a Statutului sindicatului , instanta apreciaza ca si disp.art.VI pct.2 din Statut privitoare la competenta adunarii generale de a exclude cu majoritatea simpla membrii de sindicat , trebuie interpretate in corelatie cu disp.art.V din Statut, excluderea membrilor cu majoritate simpla trebuind sa fie incidenta doar in cazurile expres limitative prevazute in Statut.

Se apreciaza de instanta ca, în masura in care nu s-a procedat la modificarea Statutului sindicatului Hygeea, in conformitate cu disp.art.33 din OG 26/2000 , pentru a fi incluse ca motive de excludere si alte motive imputabile ipotetic membrilor de sindicat, hotarârea adunarii generale de excludere a membrilor de sindicat pe alte considerente decât cele prevazute in Statut , încalca în mod evident dispozitiile statutare , drept ,pentru care instanta va anula  hotarârea Adunarii generale cu privire la petenti MA, GM, FD, si ML

În schimb instanta apreciaza ca se impune respingerea cererii pentru acordarea daunelor morale, considerându-se ca excluderea petentilor din sindicat nu a avut drept rezultat cauzarea unor prejudicii de natura psihica , cuantificabile material care sa determine acordarea de daune morale, în conditiile in care petentii au garantat dreptul de asociere putându-se constitui in alte forme de organizare sindicala lucru care de astfel s-a si întâmplat, fiind constituit  Sindicatul Sanatatea.

 De asemenea, instanta va respinge cererea petentilor privind transferul cotizatiilor sindicale in contul Sindicatului S, in conditiile in care pe de o parte instanta a dispus anularea hotarârii de excludere a petentilor, constatând ca acestia au fost exclusi in mod nestatutar, iar pe de alta parte solutia se impune prin raportarea la disp. art. VI pct.4 din Statut potrivit cu care " membrii care sunt exclusi nu au nici un drept asupra patrimoniului Sindicatului Hygeea.

Instanta va lua act ca petenta SE a renuntat la judecarea plângerii, conform cererii depuse la dosarul cauzei la ultimul termen de judecata.

Domenii speta