Civil - ordonanţă preşedinţială

Prin cererea formulată şi precizata, înregistrată la această instanţă la data de 23.08.2008 sub nr. 6274/320/2008, reclamantul BIG a solicitat în contradictoriu cu pârâta GC, pe calea ordonanţei preşedinţiale, împărţirea provizorie a locuinţei ce constituie domiciliul comun al părţilor şi obligarea pârâtei la reinstalarea cablurilor TV internet şi telefonie. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş se află în curs de desfăşurare un proces având ca obiect divorţul părţilor. Reclamantul învederează faptul că deşi locuinţa a cărei partajare o solicită este  un bun dobândit în timpul căsătoriei, soţia sa a înţeles să permită accesul în locuinţă unui terţ motiv pentru care relaţiile s-au deteriorat, intervenind certuri şi neînţelegeri zilnice. Reclamantul arată de asemenea că lucrurile sale de uz personal au fost depozitate de soţie în prima cameră de la intrare astfel încât solicită să îi fie atribuită această cameră în folosinţă până la momentul soluţionării partajului.

În drept, s-au invocat prevederile  art. art. 581Cod proc. Civilă şi art. 36 alin. 2 C.fam.

Cererea a fost timbrată cu suma de 10 lei - taxă de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

La termenul de judecată din data de 31.03.2009 reclamantul şi-a precizat oral acţiunea arătând că solicită strict partajarea provizorie a locuinţei, renunţând la restul pretenţiilor.

Pârâta, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate şi în subsidiar ca neîntemeiate. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare pârâta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1817/25.03.2008 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi şi încredinţarea către pârâtă  spre creştere şi educare a minorilor, existând pe rolul instanţei dosarul 5382/320/2008 având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. Pârâta în susţinerea excepţiei de inadmisibilitate a arătat că în lipsa unui acord al coindivizarilor nu este posibil partajul de folosinţă. Pe fondul cauzei a arătat că bunul dobândit în timpul căsătoriei este un apartament de 3 camere care îi este absolut necesar pentru creşterea şi educarea minorilor iar reclamantul ar avea posibilitatea de a locui la rude. De asemenea pârâta a învederat faptul că date fiind certurile violente dintre părţi, partajarea locuinţei ar aduce atingere ordinii publice şi bunelor moravuri iar şicanele reciproce împiedică folosinţa normală a spaţiului de locuit.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu următoarele înscrisuri: extras CF nr. 11003 Tîrgu-Mureş (f. 24), copie a deciziei civile nr. 131/26.02.2009 (f.39-41), copie a acţiunii înregistrate sub nr. 6081/320/2008 (f. 45-48), copie certificat de căsătorie (f. 49), copie sentinţă civilă nr. 1817/2008 (f. 50-52), copie a acţiunii înregistrate sub nr.5382/320/2008 (f. 53-55). De asemenea instanţa a admis cererea de efectuare a unei cercetări la faţa locului (f.58)

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Conform înscrisurilor depuse la dosar părţile au dobândit ca bun comun imobilul situat în Tîrgu-Mureş, str. Moldovei nr. 11, ap. 4, înscris în CF 110003 Tîrgu-Mureş, compus din trei camere şi dependinţe. La data de 25.03.2008 s-a pronunţat divorţul părţilor reţinându-se culpa comună a acestora. De asemenea la data de 20.06.2008 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe acţiunea pârâtei prin care a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Prin decizia 131/2009 a Tribunalului Mureş a fost admis recursul reclamantului împotriva sentinţei civile 6319/2008 şi s-a respins irevocabil cererea pârâtei de evacuare a reclamantului din imobilul sus-menţionat.

Instanţa analizând cu prioritate susţinerile pârâtei referitoare la inadmisibilitatea partajului de folosinţă al locuinţei – susţineri calificate ca apărări de fond – le apreciază ca fiind neîntemeiate având în vedere atât drepturile ce decurg din coproprietate cât şi specificul prezentei cauze. În acest sens trebuie menţionat faptul că partajarea folosinţei unui bun, dincolo de faptul că nu este interzisă de legiuitor constituie o soluţie practică, de natură să rezolve eventualele situaţii conflictuale dintre părţi. Dacă în situaţia unei acţiuni de drept comun vizând partajul de folosinţă s-ar putea pune problema posibilităţii reale a copărtaşilor de a solicita partajul propriu-zis al bunului şi de a-şi valorifica în această modalitate drepturile asupra bunului în condiţiile în care nu înţeleg să stabilească de comun acord modalitatea de folosire a bunului, în cazul de faţă părţile au deja promovată o acţiune de partaj, pe dreptul comun. Prin urmare solicitarea de a se dispune partajarea folosinţei până la momentul soluţionării cauzei pe fond apare ca deplin întemeiată , chiar în lipsa acordului tuturor părţilor interesate, având în vedere necesitatea de a soluţiona, provizoriu modul de folosire al bunului. Tocmai principiul unanimităţii care guvernează raporturile dintre copărtaşi impune o asemenea soluţie întrucât este singura cale de a opri neînţelegerile dintre părţi şi de a asigura acestora exercitarea dreptului de a folosi efectiv bunul comun.

În ceea ce priveşte posibilitatea reală de a se dispune de către instanţă partajarea folosinţei imobilului instanţa apreciază că astfel cum a fost formulată cererea reclamantului – de a i se atribui camera de trecere (living), asumându-şi aşadar inconvenientele ocupării unui spaţiu care prin poziţionare îi poate afecta intimitatea, partajarea folosinţei este posibilă. Dincolo de inconvenientele inerente atribuirii acestui spaţiu reclamantului – aspect asumat de către acesta – instanţa apreciază că în condiţiile în care minorii şi pârâta ar primi în folosinţă camere separate, la care reclamantul nu are acces, drepturile acestora nu sunt lezate reţinând totodată că folosinţa spaţiilor comune este inevitabilă. În condiţiile în care s-a stabilit irevocabil faptul că reclamantul nu poate fi evacuat din domiciliul comun – iar pârâta nu a dovedit o modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanţă (în cuprinsul deciziei 131/2009 se face referire expresă la faptul că procesul de divorţ a fost soluţionat prin sentinţa civilă 1817/2008 fiind aşadar neîntemeiate susţinerile pârâtei pe acest aspect) - apare ca absolut necesară partajarea folosinţei imobilului tocmai pentru a se aduce o dezlegare raporturilor dintre copărtaşi. Refuzul partajului de folosinţă în aceste condiţii ar echivala cu o denegare de dreptate în condiţiile în care nici unul dintre soţi nu a fost evacuat din imobil – deşi s-a solicitat acest lucru – iar la acest moment instanţa este chemată să soluţioneze strict neînţelegerile dintre soţi cu privire la folosirea unui bun comun. De asemenea nu se poate reţine că partajarea folosinţei locuinţei ar aduce atingere ordinii publice şi bunelor moravuri, aspect invocat de pârâtă şi susţinut de aceasta prin existenţa unor conflicte între părţi. În condiţiile în care nu s-a făcut dovada faptului că reclamantul a provocat conflictele între părţi şi nici nu s-a dispus evacuarea acestuia din imobil, refuzul partajării folosinţei imobilului ar echivala cu o evacuare implicită a reclamantului în condiţiile în care datorită atitudinii părţilor implicate exercitarea concomitentă a drepturilor acestora asupra proprietăţii devălmaşe nu este posibilă. Stabilirea de către instanţă a modului de folosire a bunului de către coproprietari se justifică din perspectiva asigurării ordinii publice întrucât exercitarea concomitentă a atributelor dreptului de proprietate al părţilor asupra întregului bun, nediferenţiat, este de natură să genereze conflicte între părţi, gesturile şicanatorii şi atitudinile rău-voitoare la care face referire pârâta fiind mult mai probabile într-o atare situaţie.

Argumentele pârâtei referitoare la imposibilitatea de convieţuire şi la imposibilitatea partajării imobilului nu pot fi reţinute având în vedere că au fost anterior invocate şi respinse conform deciziei civile nr. 131/2009, decizie pronunţată tot în cadrul unei ordonanţe preşedinţiale. Analizând cererea de evacuare a reclamantului pe calea ordonanţei preşedinţiale, s-a stabilit că deşi între părţi există o situaţie conflictuală nu s-a dovedit că aceasta ar fi fost determinată de reclamant şi nici că prin prisma acestui motiv ar fi necesară evacuarea acestuia din imobil, reţinându-se totodată că aspectele invocate de pârâtă se datorează voinţei acesteia. De asemenea s-a reţinut avându-se în vedere schiţa apartamentului că situaţia modului de folosinţă poate fi soluţionată inclusiv prin inversarea camerelor. Aşadar pentru a decide, instanţa a avut în vedere faptul că evacuarea unui soţ trebuie să se datoreze comportamentului acestuia, care face imposibilă convieţuirea cât şi imposibilităţii împărţirii provizorii a locuinţe. Aceste elemente, avute în vedere de instanţă constituie o explicaţie a soluţiei adoptate şi fac corp comun cu dispozitivul trasând limitele judecăţii.  Or aspectele juridice litigioase soluţionate într-un proces anterior – având ca obiect tot o ordonanţă preşedinţială şi fără a se dovedi o modificare a împrejurărilor – nu pot fi ignorate într-o cauză ulterioară ce opune în aceeaşi procedură urgentă aceleaşi părţi interesate, operând puterea de lucru judecat. Din moment ce a avut loc o verificare jurisdicţională a acestor aspecte instanţa nu va reveni asupra acestor chestiuni litigioase decât în condiţiile în care s-au modificat împrejurările anterior avute în vedere de instanţă.

Aşadar din cele ce preced instanţa reţine posibilitatea partajării folosinţei imobilului, în sensul solicitat de către reclamant respectiv prin atribuirea în folosinţa reclamantului a camerei de trecere – solicitată chiar de acesta – şi atribuirea celorlalte două camere pârâtei respectiv copiilor.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă  respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului instanţa reţine următoarele:

Din copia acţiunii înregistrate sub nr. 5382/320/2008 rezultă că pe rolul acestei instanţe se află înregistrată acţiunea de partaj, astfel încât raportat la caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului, instanţa apreciază că sunt condiţii întrunite în cauză prin însăşi natura măsurii ce se cere a fi luată pe această cale şi având în vedere faptul că măsura se solicită până la soluţionarea dosarului nr. sus menţionat al Judecătoriei Tg. Mureş aşa încât nu este o măsură definitivă.

Condiţia urgenţei este îndeplinită în cauză, având în vedere tocmai raporturile dintre părţi întrucât în condiţiile în care nici una dintre acestea nu este evacuată din imobil şi conform recunoaşterii părţilor există o stare conflictuală, stabilirea modului de folosinţă a bunului se impune cu necesitate tocmai pentru a evita escaladarea conflictelor şi a da o dezlegare situaţiei de fapt care impune prezenţa tuturor în acelaşi imobil fiind aşadar necesară trasarea unor limite rezonabile.

Faţă de cele mai sus reţinute, instanţa apreciază întemeiată cererea precizata a reclamantului, urmând a o admite.

Faţă de dispoziţiile art. 274 c.pr.civ, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 10,3 lei, cu titlu de  cheltuieli de judecata – taxa de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare