Civil - pretenţii

Hotărâre 1403 din 14.02.2011


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, în data de 26.04.2010, pe rolul acestei instanţe, reclamantul PI a solicitat obligarea pârâtei GR - I, la plata sumei totale de 100.455 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a cunoscut-o pe pârâtă în anul 2006 urmând să se căsătorească cu acesta. S-a înţeles cu pârâta că aceasta va căuta un imobil în care viitori soţi urmau să se instaleze. A susţinut că pârâta nu dispunea de fonduri băneşti şi nici nu avea posibilitatea de a procura astfel de fonduri şi s-au înţeles că va suporta cheltuielile necesare amenajării unui cămin conjugal.

În scopul îndeplinirii acestui mandat în perioada 7.10. 2006 -29.08.2007 a transferat succesiv în contul pârâtei o sumă totală de 505.412 lei. În virtutea mandatului pârâta a dispus de sumele de bani transferate de reclamant în contul ei.

Pe data de 14.09.2007 părţile s-au căsătorit şi s-au mutat într-un imobil pe care pârâta l-a cumpărat în virtutea mandatului primit. Totodată aceasta a cumpărat şi alte bunuri mobile. Prin sentinţa civilă nr. 9541 din 22.12.2009, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş s-a desfăcut căsătoria prin acordul comun, iar printr-o tranzacţie s-a procedat şi la un partaj amiabil cu privire la bunurile comune.

Pârâta a fost somată să dea socoteală asupra modului în care şi-a îndeplinit sarcinile primite şi să dea un raport asupra activităţii sale, asupra modului în care au fost cheltuite sumele de bani primite de la reclamant.

A mai arătat că, a transferat o sumă mult mai mare decât suma pe care o pretinde prin prezenta, însă nu înţelege să pretindă întreaga sumă transferată, deoarece o parte din aceasta a fost cheltuită în scopul întemeierii viitorului cămin conjugal. Solicită să primească doar suma de bani care nu s-a cheltuit în scopul întemeierii căminului conjugal şi care nu aparţine mandatarei, fiind banii săi proprii, cu o afectaţiune bine determinată.

În drept şi-a întemeiat cererea pe prevederile baza art. 969 Cod civil şi art. 1532 şi urm Cod civil, coroborat cu prevederile art. 480 Cod civil.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie insuficienta timbrare a cererii, prescripţia dreptului material la acţiune cu privire la sumele menţionate şi solicitate conform ordinelor de plată din 19 septembrie 2006, 25 sept.2006; 22 sept 2006; 28 sept.2006; 02 oct.2006; 04 oct.2006; 05 oct.2006; 09 oct.2006, 11 oct.2006, 23 oct.2006, 15 nov.2006, 16 nov.2006, depuse la Banca Comercială Română, sucursala Gheorgheni; conform ordinelor de transfer nr.932952/1 din 07.10.2006, nr. 39 din 10.10.2006; nr.40 din 18.10.2006; nr.41 din 23.10.2006;  nr.42 din 24.10.2006; 43 din 26.10.2006; nr.46 din 06.11.2006 prin intermediul Casei de Economii şi Consemnaţiuni - CEC S.A., lipsa calităţii procesuale pasive faţă de sumele menţionate în chitanţele 28.05.2007, 07.05.2007.

Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată,

Pârâta susţine că a fost căsătorită cu reclamantul o perioadă scurtă, în anul 2009 intervenind divorţul prin acordul lor. Ulterior au partajat bunurile comune conform unei tranzacţii, în prezenţa apărătorilor aleşi. Părţile au dat o declaraţie în faţa notarului public potrivit căreia nu mai există bunuri de partajat, fiind sistată comunitatea de bunuri, nemaiexistând nici o pretenţie în acest sens.

În drept şi-a întemeiat prezenta pe dispoziţiile art.115-118 C.pr. civ.

Reclamantul a formulat concluzii scrise subliniind că a făcut dovada transferului de sume în contul pârâtei, în scopul creării condiţiilor materiale unei viitoare căsătorii, între părţi fiind stabilite relaţii specifice unui mandat simplu. Mai susţine că este îndreptăţit să solicite restituirea acestor sume de bani, în virtutea calităţii sale de proprietar. Declaraţia dată la notar de către reclamant nu produce efecte.

În probaţiune au fost depuse următoarele înscrisuri: copii ordin de plată şi chitanţe(f.3-12), sentinţa civilă nr.9541/2009 a Judecătoriei Tg.-Mureş (f.13), tranzacţie (f.14), adrese (f.15,16), chitanţă pentru plata onorariului de avocat (f.19), declaraţie notarială (f.32), extras de cont (f.39-48). S-a administrat proba cu declaraţia martorilor BB (fila 52) şi GSS (fila 53), cu interogatoriul pârâtei fila 54 şi al reclamantului (fila 55).

Cererea a fost legal timbrată cu 3620 lei şi timbru judiciar de 5 lei.

La termenul din 01.11.2010 a fost respinsă excepţia netimbrării cererii şi unită cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

La termenul din 06.12.2010 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată (f.49).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul şi pârâta au fost căsătoriţi din 14.09.2007 până în 22.12.2009 (Sentinţa civilă nr. 9541/2009 a Judecătoriei Tg. Mureş). Ca efect al divorţului asupra bunurilor comune, cei doi au încheiat o învoială potrivit căreia au înţeles să efectueze partajul amiabil al bunurilor asupra cărora mai existau neînţelegeri, respectiv asupra autoturismului şi apartamentului descrise în actul intitulat „Tranzacţie”.

Nu rezultă din conţinutul tranzacţiei ce alte bunuri au mai făcut obiect al înţelegerii amiabile. S-a mai consemnat în cuprinsul tranzacţiei şi că nu mai sunt bunuri asupra cărora să existe neînţelegeri între cele două părţi.

La aceeaşi dată părţile au dat o declaraţie comună, autentificată prin Încheierea nr. 4336/2009 din care rezultă că nici unul dintre cei doi nu mai are faţă de celălalt nici o pretenţie, ca urmare a partajării bunurilor mobile şi imobile.

Instanţa reţine, potrivit susţinerilor reclamantului, că scopul transferurilor de bani în perioada de referinţă (07.10.2006-29.08.2007 a fost realizarea unor condiţii materiale în vederea întemeierii unei familii prin căsătorie.

Dacă acesta a fost singurul scop („afectaţiune bine determinată”) atunci, soarta bunurilor achiziţionate din sumele transferate în vederea constituirii bazei materiale a căsătoriei a fost tranşată ulterior încheierii căsătoriei, în mod complet şi definitiv.

Acesta a fost scopul încheierii înscrisului intitulat tranzacţie, al clarificării situaţiei juridice asupra cărora mai existau divergenţe.

În acest scop părţile au declarat în faţa notarului voinţa lor, iar aceasta valorează recunoaştere, în sensul art. 1204 C civil („se poate opune unei părţi mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecăţii sau în cursul judecăţii”), cu consecinţa imposibilităţii de revenire şi de dezbatere a bunurilor care au fost dobândite de părţi în scopul desfăşurării căsătoriei.

De altfel, bunurile asupra cărora s-a făcut dovada sistării comunităţii de bunuri s-a demonstrat că au fost achiziţionate exclusiv din aceste sume, sume care de asemenea s-a recunoscut că au fost transmise pârâtei anterior căsătoriei.

Reclamantul declară în cererea introductivă, în concluziile scrise, dar şi cu ocazia răspunsului la interogatoriu (punctul nr. 1) că: „în acest scop am transmis bani. Banii erau necesari achiziţionării unui cămin şi pentru alte lucruri necesare (mobilier)”.

Concluzia care se impune este că, prin cele două acte juridice civile consemnate în cele două înscrisuri, tranzacţia şi declaraţia autentică, părţile au dorit să lichideze situaţia juridică a acestor bunuri dobândite integral din transferurile realizate de reclamant. Totodată aceştia au dorit să stingă şi orice creanţă cu privire la aceste transferuri, al căror unic scop a fost crearea acestei baze materiale pentru căsătorie, şi care rezultă că a fost lichidată integral potrivit declaraţiei proprii a reclamantului.

Retragerea declaraţiei date în faţa notarului nu poate avea loc decât excepţional şi numai în condiţiile art. 1206 alin.2 C civil, aceasta având un caracter irevocabil.

De altfel, declaraţia dată în faţa notarului public (operaţiune ce a implicat citirea actului şi exprimarea consimţământului, aspecte consemnate în încheierea de autentificare) este în deplină concordanţă cu voinţa exprimată în cuprinsul tranzacţiei.

Prin faptul negării acestei declaraţii, cu ocazia administrării interogatoriului, instanţa reţine că inclusiv reclamantul relaţionează sumele transmise anterior căsătoriei, în vederea achiziţionării unor bunuri necesare desfăşurării căsătoriei cu înţelegerea părţilor privind stingerea oricăror pretenţii pe care le-ar putea invoca unul în contra celuilalt.

Instanţa mai reţine şi că deşi reclamantul a susţinut constant virarea sumei de bani menţionată în cuprinsul acţiunii introductive, în scopul întemeierii căsătoriei (întrebarea nr. 4), aspect confirmat de ambii martori, cu şi că pârâta are de restitui bani care nu au fost folosiţi în vederea întemeierii căsătoriei, nu indică în mod concret şi nu probează utilizarea acestor sume şi în alte scopuri, decât cele care nu priveau căsătoria părţilor. Mai mult, pârâta a susţinut în plus utilizarea sumelor atât în interesul comun al celor doi, cât şi în societatea în care aceştia aveau calitatea de asociaţi.

Martorii propuşi de reclamant cunosc doar aspectele legate de cheltuirea banilor pentru achiziţionarea autoturismului şi a apartamentului (şi asupra cărora a intervenit învoiala părţilor).

Din cuprinsul extraselor de cont, ordinelor de plată depuse de reclamant, deşi la rubrica elemente suplimentare reclamantul avea posibilitatea de a completa conţinutul economic al plăţii acesta a completat generic „transfer sumă” sau „alimentare cont”. Instanţa nu poate verifica în concret care a fost destinaţia acestor sume şi dacă ele au fost utilizate de pârâtă în alte scopuri decât cele avute în vedere de reclamant.

În privinţa susţinerilor pârâtei privind lipsa calităţii procesuale pasive în cazul celor două chitanţe de depunere numerar, al căror semnatar este o terţă persoană (f.10), conform răspunsului la interogatoriu (întrebarea nr. 7) a rezultat că pârâta a primit sumele de bani transferate în contul acestei terţe persoane.

În aceste condiţii s-a dovedit identitatea dintre persoana care stă în judecată şi persoana împotriva căreia trebuia să acţioneze reclamantul pentru a-şi realiza dreptul, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată această excepţie.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâta a acţionat în temeiul unui mandat tacit, în temeiul căruia aceasta datorează socoteală potrivit prevederilor art. 1541 C civil, instanţa reţine că scopul apelării la instituţia mandatului este acela ca o persoană să poată încheia acte juridice pe seama unei alte persoane, cu toate efectele ce decurg din aceasta.

Or, instanţa a reţinut până în acest moment că sumele transferate vizau interesele ambelor părţi. Imobilul, de exemplu, bunul cel mai valoros, a fost achiziţionat de ambele părţi, din sumele transmise exclusiv de reclamant, anterior încheierii căsătoriei.

Sunt străine instanţei raţiunile care au condus la o astfel de conduită, iar susţinerea existenţei unei cutume în sensul transferului de bunuri în vederea întemeierii unei familii, nu a fost probată şi nici posibilă în sistemul actual legislativ. Cert este că pârâta a acceptat acest tip de acţiuni, iar cu ocazia partajului a demonstrat bună credinţă, acceptând transferul preţului ce-i revenea, aparent, din vânzarea acestui bun.

Nu s-au demonstrat în cauză operaţiuni, acte juridice, altele decât cele cunoscute de martori şi recunoscute de părţi, încheiate pe seama reclamantului sau în nume propriu de către pârâtă (contract de interpunere) şi care ar justifica acum obligaţia de a da socoteală.

Având în vedere cele reţinute, instanţa apreciază că pretenţiile reclamantului nu au fost dovedite, sens în care va respinge cererea sa de obligare a pârâtei la plata sumei de 100455 lei ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, raportat la prevederile art.138 C pr civilă, văzând că dovada acestor cheltuieli a fost făcută numai după închiderea dezbaterilor (în termenul de amânare a pronunţării, f.60), apreciază că această cerere este neîntemeiată.

Orice dovadă de care înţelege să se folosească partea trebuie invocată şi administrată anterior închiderii dezbaterilor, nefiind permisă administrarea de probe după acest moment procesual, fără a încălca principiul contradictorialităţii şi al publicităţii, nici una din părţi nemaiavând posibilitatea nemijlocită de a cerceta înscrisul şi de a-l combate sau de a solicita aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin.3 C. pr. civilă.