Penal - infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (o.u.g nr. 195/2002)

Hotărâre 450 din 26.04.2010


1. Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Mures din data de 30.11.2007 emis in dosarul nr. 2230/P/2006 si inregistrat la Judecatoria Targu-Mures in urma sesizarii instantei sub nr. 10693/320/2007 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului KT, fiul lui K, nascut la data de 02.10.1984 in Reghin, jud. Mures,  domiciliat in com. Gornesti, , jud.Mureş, cu antecedente penale, CNP  pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, prevazuta si pedepsita de art. 86 alin.1 al OUG nr. 195/2002 republicata, constand in aceea ca in data de 06.05.2006, in jurul orelor 11,30 a condus  autoturismul marca Dacia cu nr. inmatriculare MS-04-HBF pe DN 15, respectiv raza localitatii Ernei sat Dumbravioara, fara a avea  permis de conducere.

2. In ce priveste probatiunea, in faza de urmarire penala probele s-au administrat prin urmatoarele mijloace de proba:

• proces verbal de constatare a efectuarii actelor premergatoare din data de 17.09.2006 (fila 9 dup) prin care se constata urmatoarele acte premergatoare: constatarea starii de fapt la data si locul savarsirii faptei, consemnata in procesul-verbal/06.05.2006 de la filele 6, 7 d.u.p; audierea numitului KT (f.15,16 dup); audierea numitului  NO (fila 21 dup);  audierea numitului  KG (fila 22 dup);  verificarea  cazierului judiciar al numitului KT (fila 10 dup);

• declaratia de invinuit (f. 12,13 dup), declaratia martorului NO  (fila 20 dup)

 In faza de judecata probele s-au administrat prin urmatoarele mijloace de proba:

• declaratia de inculpat (f. 111, 114 dosar)

• declaratia  martorilor: KG (f.112), NO (f. 113).

3.  Analiza probelor administrate

Din punct de vedere al continutului constitutiv al infractiunii sub aspectul careia este sesizata instanta, din analiza probelor administrate in faza urmaririi penale si in cea de judecata, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

In data de 06.05.2006, in jurul orelor 11,30, un agent din cadrul Politiei Rutiere a Judetului Mures a  oprit in trafic autoturismul marca Dacia cu nr. inmatriculare MS-04-HBF pe DN 15, respectiv raza localitatii Ernei sat Dumbravioara si a constatat ca inculpatul a condus respectivul vehicul fara a avea permis de conducere, procesul-verbal de constatare fiind insa intocmit nelegal, respectiv apeland la un singur martor asistent si fara a identifica pe faptuitor in prezenta martorului asistent.

Inculpatul nu poseda la acel moment permis de conducere, se afla impreuna cu alte persoane in masina oprita in trafic si a fost ulterior condus in masina Politiei rutiere, unde s-a aflat in timpul intocmirii procesului verbal de constatare a infractiunii flagrante.

Pentru a retine starea de fapt obiectiva mai sus-mentionata instanta s-a intemeiat pe urmatoarele probe:

- declaratia  martorului NO, care arata ca nu a vazut pe inculpat la locul faptei alegate si ca persoana indicata de politist nu avea acte asupra sa;

- fata de caracterul divizibil al declaratiilor de inculpat, acea parte in care acesta a aratat ca se afla deja retinut in masina politiei atunci cand o persoana a fost solicitata de politie in calitate de martor asistent, intrucat se coroboreaza cu cele rezultate din declaratia  martorului NO iar potrivit art. 69 Cod de procedura penala „..declaratiile invinuitului sau inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza..” iar aceasta parte a declaratiei;

Totodata instanta a inlaturat urmatoarele probe:

- procesul verbal de constatare a efectuarii actelor premergatoare din data de 17.09.2006 in partea care probeaza in sensul art. 224 alin. 3 Cod procedura penala constatarea infractiunii flagrante retinute in procesul-verbal/06.05.2006, deoarece: acesta din urma a fost intocmit nelegal (este mentionat un singur martor asistent, cu incalcarea art. 92 alin.1 Cod procedura penala;  deoarece nu a fost indicat si identificat in fata martorului asistent inculpatul in calitate de faptuitor, ajungandu-se la situatia in care, datorita neglijentei atat a agentului constatator cat si a martorului, sa se constate in mod neintemeiat situatia contrara - corespunzator careia inculpatul a fost identificat in calitate de faptuitor in prezenta martorului asistent;

- declaratia numitului  KG, fratele inculpatului, data in faza actelor premergatoare, deoarece nu rezulta ca acestuia i s-au adus la cunostinta prevederile art. 80 Cod penal si nu s-a incercat ulterior audierea sa in calitate de martor in faza de urmarire penala;

- fata de caracterul divizibil al declaratiilor de inculpat, acea parte in care acesta a recunoscut acuza, potrivit art. 69 Cod de procedura penala, deoarece recunoasterea sa nu se coroboreaza cu nici un alt fapt dovedit in cauza;

Intrucat potrivit art. 64 alin.2 Cod procedura penala mijloacele de proba obtinute cu incalcarea legii nu pot fi folosite in procesul penal, instanta apreciaza ca simpla recunoastere a inculpatului nu poate fi folosita impotriva sa pentru a rasturana prezumtia de nevinovatie de care beneficiaza,  in conditiile art. 66 alin.1 si art. 69 Cod de procedura penala.

In concluzie, din coroborarea tuturor probelor administrate in cauza, instanta apreciaza ca nu s-a probat ca fapta in urma savarsirii careia inculpatul a fost trimis in judecata in prezenta cauza exista, respectiv ca o persoana, indiferent cine ar fi aceea, a condus fara permis masina respectiva pe drumurile publice in data  si locul la care se refera acuza, motiv pentru care, in temeiul art. 345 alin. 3 C.proc.pen, il va achita pe acesta.

4. Pentru toate aceste motive instanta, in baza art. 345 alin. 3 Cod de procedura penala si  art.11 pct. 2 lit.a Cod de procedura penala, raportat la art.10 alin.1 lit. a Cod de procedura penala, va achita pe inculpatul KT, fiul lui Karoly si Erzsebet, nascut la data de 02.10.1984 in Reghin, jud. Mures,  domiciliat in com. Gornesti, str. , jud.Mureş, cu antecedente penale, CNP 1841002261981, de sub acuza savarsirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, prevazuta si pedepsita de art. 86 alin.1 al OUG nr. 195/2002 republicata.

In baza art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia, din care suma de 100 lei, reprezentand onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei, catre Baroul Mures.