Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 343 din 03.02.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR.343

din 03.02.2009

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr……….. petentul …………….. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria …….. nr…………………… încheiat de către ……………….prin care a fost sancţionat contravenţional cu avertisment şi reţinerea permisului de conducere.

În motivarea plângerii petentul arată că, în ziua de 03.07.2008 ora 23,40, în timp ce se deplasa cu auto nr. Tl-02-UDY pe strada Gavrilov Corneliu, în intersecţie cu strada Caragiale, a semnalizat schimbarea direcţiei de mers. În momentul respectiv, un alt autoturism cu număr de înmatriculare Tl-85-DAM a forţat trecerea fapt care a dus la intrarea în bordura din stânga şi lovirea genţii stângi. Mai arată petentul că, s-au deplasat organele de poliţie la faţa locului şi au constatat că ambele autoturisme nu au nici un fel de avarii.

Nu s-a indicat temeiul de drept material al plângerii.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare depunându-se în schimb actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie.

Petentul nu a solicitat probe în dovedirea plângerii.

Analizând cauza în raport cu probele administrate, instanţa retine următoarele :

Prin procesul - verbal de contravenţie seria …… nr……………………….. încheiat de………………, petentul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment şi reţinerea permisului de conducere, deoarece în data de 03.07.2008, orele 23,40 a condus autoturismul Dacia Logan cu numărul de înmatriculare TL-02-UDY, cu direcţia de mers spre centru, lângă intersecţia cu strada I.L. Caragiale, fără a circula cât mai aproape de margine din partea dreaptă a părţii carosabile, deşi era depăşit de autoturismul TL-85-DAM, condus de………………, a virat stânga fără să se asigure determinându-l pe acesta să vireze brusc stânga pentru a evita impactul, intrând în coliziune cu bordura trotuarului de pe sensul opus.

Analizând modul de întocmire a procesului verbal de contravenţie se constată că acesta a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege.

În drept procesul verbal contestat face dovada deplină a situaţiei de fapt consemnată în încheierea lui până la proba contrarie.

Din economia dispoziţiilor O.G. 2/2001 se reţine că în favoarea procesului - verbal de contravenţie operează o prezumţie relativă de adevăr, prezumţie pe care însă petentul nu a reuşit să o răstoarne în sensul de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sale.

Faţă de cele expuse, instanţa va respinge plângerea ca nefondată şi va menţine procesul - verbal de contravenţie ca legal şi temeinic întocmit.