Plângere împotriva încheierii de Carte Funciară

Sentinţă civilă 2020 din 18.03.2010


Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

GORJ

SENTINTA CIVILA Nr. 2020

Sedinta publica de la 18 Martie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU

GREFIER: DIANA-GEORGIANA COTOI

Pe rol fiind judecarea plângerii formulata de petenta SC ...., prin reprezentant NN împotriva Încheierii de carte funciara nr.41442/2009, în contradictoriu cu intimatii  O.C.P.I. GORJ si  ....

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns petenta, prin administrator NN, asistat de avocat XX, lipsa fiind celelalte parti, intimatul ... fiind reprezentat de avocat YY.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, constatându-se  cauza în stare de judecata, s-a acordat cuvântul în fond.

Avocat XX, pentru petenta, a solicitat admiterea plângerii, anularea Încheierii nr.41442/2009 si radierea privilegiului pretului instituit în favoarea intimatului ..., cu cheltuieli de judecata.

INSTANTA

Prin plângerea înregistrata pe rolul judecatoriei Tg-Jiu sub nr.16706/318/2009 petenta SC...., prin reprezentant NN, a contestat Încheierea de carte funciara nr..41442/2009 si a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, în contradictoriu cu intimatul  O.C.P.I. GORJ, sa se dispuna anularea acesteia si radierea privilegiului înscris în favoarea numitului .....

În motivarea plângerii petenta a aratat ca a achitat în totalitate pretul imobilului cumparat de la numitul ..., chiar în ziua în care s-a încheiat tranzactia, astfel ca se impune radierea privilegiului.

Plângerea a fost înregistrata initial la OCPI Gorj, fiind înaintata instantei însotita de cererea nr.41442/04.12.2009, chitanta nr.7052/04.12.2009, adresa nr.1820/27.11.2009, ordin de plata din 11.03.2008, interogari fisa cont, extras de carte funciara, Încheierea nr.9524/2008, contract de vânzare cumparare autentificat sub nr.1694/11.03.2008, Încheierea nr.41442/2009.

Instanta a dispus introducerea în cauza înscris privilegiul pretului.

Prin notele scrise aflate la fila 26 petentul a aratat ca a cumparat de la intimat suprafata de 4500mp, conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.1694/11.03.2008, pretul fiind achitat cu ordinul de plata nr.25/11.03.2009 si, cu toate acestea pâna în prezent nu a fost radiat privilegiul înscris în data de 13.03.2008, conform încheierii nr.9524/2008.

Intimatul a formulat întâmpinare( fila 43), solicitând respingerea plângerii.

S-a aratat ca petenta a cumparat de la el suprafata de 4500mp, conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.1694/2008, cu pretul de 370.000lei, însa nu s-a achitat în totalitate pretul deoarece suma de 100.000lei a ramas în posesia petentului, cu titlu de împrumut, pentru care s-a încheiat contractul de împrumut nr.3365/11.03.2008, petentul refuzând pâna în prezent sa restituie împrumutul, intentionând sa înstraineze bunurile si sa-si creeze o stare de insolvabilitate.

S-a mai aratat ca petenta nu a contestat încheierea nr.9524/25.03.2008 si nu a solicitat radierea privilegiului, desi avea cunostinta de existenta acestora.

Intimatul a depus la dosar contractul de împrumut.

Instanta, analizând actele si lucrarile, retine urmatoarea stare de fapt:

La data de 11.03.2008 petenta a cumparat de la intimatul ... suprafata de 4500mp, cu pretul de 370.000lei, stipulându-se ca pretul se achita integral, din contul cumparatorului, în contul vânzatorului, indicându-se si cele doua conturi.

Plata pretului s-a facut  cu ordinul de plata nr.25,  fiind virata din contul petentei, în contul intimatului, suma de 370.000 lei,  mentionându-se si natura obligatiei, respectiv ,,pret conform contract".

La data de 25.03. 2008, prin încheierea nr.9524/2008, se intabuleaza dreptul de proprietate pentru suprafata de 4500mp în favoarea petentei si se înscrie privilegiul pretului pentru suma de 370.000 lei, în favoarea vânzatorului, în partea a III a( foaie de sarcini).

La data de 11.03.2008, respectiv data încheierii contractului de vânzare cumparare cu privire la suprafata de 4500mp, partile încheie un contract de împrumut, autentificat sub nr.3365, prin care petenta împrumuta de la intimat suma de 100.000lei, urmând sa fie restituita în termen de un an.

La data de 04.12.2009 petenta se adreseaza OCPI Gorj si solicita radierea privilegiului pretului pentru suma de 370.000 lei, aratând ca acesta a fost achitat cu ordinul de plata nr.25/2008, iar prin încheiere nr.41442/11.12.2009 cererea  a fost respinsa, cu motivarea ca nu sunt îndeplinite dispozitiile art.20 alin.2 din Legea nr.7/1996, în sensul ca nu exista consimtamântul titularului dreptului.

Prin plângerea de fata, petenta contesta încheierea pronuntata, aratând ca pretul a fost achitat în totalitate, cu ordinul de plata nr.25/11.03.2008.

Intimatul sustine ca pretul a fost achitat în data de 11.03.2008, în parte, deoarece suma de 100.000 lei  a ramas în posesia cumparatorului, cu titlu de împrumut, pentru care s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr.3365/11.03.2008.

Fata de cele retinute, instanta constata ca plângerea este întemeiata, pentru urmatoarele considerente:

În speta sunt în discutie doua raporturi juridice obligationale, unul decurgând din contractul de vânzare cumparare, altul din contractul de împrumut, în ambele petenta  având calitatea de debitoare.

Prin încheierea  contractului de vânzare cumparare petenta s-a obligat sa achite pretul de 370.000 lei intimatului, legea conferind vânzatorul calitatea de creditor privilegiat pentru plata pretului( art.1737c. civil).

Conservarea privilegiului  se face prin transcrierea titlului care  a transferat proprietatea cumparatorului, si care titlu constata ca i se datoreaza întregul pret sau parte din el( art.1740 c. civil).

Din cuprinsul contractului de vânzare cumparare rezulta ca pretul vânzarii se achita la data perfectarii actului, din contul cumparatorului, în contul vânzatorului, îndeplinirea obligatiei fiind dovedita cu ordinul de plata nr.25/11.03.2008, actul neconstatând ca vânzatorului i de datoreaza întregul pret sau o parte din acesta, astfel ca în mod nelegal s-a înscris în favoarea vânzatorului privilegiul pretului pentru suma de 370.000 lei.

Faptul ca petenta are calitatea de debitoare în contractul de împrumut încheiat cu acelasi vânzator, fiind tinuta sa restituie suma de 100.000 lei, nu are nicio relevanta juridica sub aspectul privilegiului pretului ce decurge din contractul de vânzare cumparare, creditorului având posibilitatea sa-si satisfaca creanta urmarind bunurile debitorului,  neputându-se  invoca calitatea pe care i-o confera privilegiul pretului constatat de un alt act juridic, cu atât mai mult cu cât acest act nu constata privilegiul pretului.

În consecinta, instanta va admite plângerea si va dispune radierea privilegiului pretului pentru suma de 370.000 lei, instituit în favoarea intimatului.

Nu are relevanta faptul ca petenta nu a contestat încheierea prin care s-a înscris privilegiul pretului, aceasta adresându-se ulterior OCPI Gorj în vederea radierii privilegiului, cerere ca a fost respinsa, retinându-se ca nu exista acordul vânzatorului.

Desi acest acord nu a fost dat, în sensul dispozitiilor art.20 alin.2 din Legea nr.7/1996, în conditiile în care s-a probat îndeplinirea obligatiei privind plata pretului, privilegiul instituit în favoarea vânzatorului nu mai poate greva bunul ce a facut obiectul conventiei.

A retine ca acordul vânzatorului este singura conditie impusa de lege pentru radierea privilegiului, este de natura sa lase cumparatorul la dispozitia vânzatorului, instanta nemaifiind tinuta sa verifice daca plata pretului s-a facut, aceasta fiind obligatia care da naste  privilegiul pretului.

Or, instanta este chemata sa verifice raporturile juridice între parti si sa stabileasca, pe baza de probe, daca au fost încalcate drepturile subiective ale partilor, orice persoana putându-se adresa unei instante, impartiale si independente, care sa hotarasca asupra drepturilor si obligatiilor ce au fost încalcate, acest drept fiind o garantie a dreptului la un proces echitabil, prevazut de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Se va respinge plângerea formulata în contradictoriu cu intimatul OCPI Gorj, acesta neavând calitate procesuala pasiva, asa cum a statuat Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. LXXII din 15.10.2007.

Se va respinge cererea formulata de petenta cu privire la acordarea cheltuielilor de judecata, ca fiind nedovedita.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia invocata de OCPI Gorj si, în consecinta:

Respinge plângerea formulata în contradictoriu cu OCPI Gorj, ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala activa.

Admite plângerea formulata de petenta ..., cu sediul în Tg-Jiu, ..., judetul Gorj, împotriva Încheierii de carte funciara nr..41442/2009, în contradictoriu cu intimatul...., domiciliat în Tg-Jiu, str. ..., judetul Gorj.

Dispune radierea privilegiului pretului de 370.000 lei, în favoarea vânzatorului ...., notat în CF NR.39310 a Municipiului Tg-Jiu, partea a III a , nr. cadastral 8174.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi,  18 Martie 2010, la judecatoria Tg-Jiu. 

Presedinte,

OTILIA CEZARINA POPESCU Grefier,

DIANA-GEORGIANA COTOI Red. O.P. /12 Aprilie 2010/5ex

1