Revendicare şi pretenţii

Sentinţă civilă 1736/2013 din 03.07.2013


Dosar nr…… Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr.1736

Şedinţa publică de la 03 Iulie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE C.V.

Grefier M.N.M.

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile pentru revendicare şi pretenţii formulată de reclamanta B.M., domiciliată în comuna B., sat L., judeţul G., în contradictoriu cu pârâtul T. C., domiciliat în comuna B., sat L., judeţul G.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamanta B. M., asistată de avocat P. C., pârâtul T. C., asistat de avocat B.A.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, apărătorul reclamantei a arătat că are de formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, depunând notă la dosar cu aceste obiecţiuni.

Instanţa a pus în discuţie obiecţiunile formulate.

Avocat P. C. a solicitat admiterea obiecţiunilor, arătând că expertul desemnat nu a identificat în mod corect terenul deţinut de pârât în punctul în litigiu, răspunsul de la obiectivul nr.6 este eronat, întrucât din identificările expertului se concluzionează că pârâtul deţine în punctul în litigiu cu 3953 mp mai mult teren faţă de cel stabilit prin s.c.nr.360/2006 şi nu au fost identificate suprafeţele pentru care s-a arătat că ar exista suprapuneri.

Avocat B. A., pentru pârât a solicitat respingerea obiecţiunilor arătând că expertul a identificat terenul din sentinţă, nu există suprapunere în ceea ce priveşte actele de proprietate ale părţilor, concluzia fiind că pârâtul nu ocupă din terenul deţinut de reclamantă, iar terenul de 3953 m.p. este deţinut în baza contractului de întreţinere şi a certificatului de moştenitor.

În temeiul art.212 Cod procedură civilă instanţa a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, reţinând că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă.

Apărătorul reclamantei, avocat P.C. a solicitat efectuarea în cauză a unei contraexpertize.

Apărătorul pârâtei, avocat B.A. s-a opus.

În temeiul art.212 Cod procedură civilă, instanţa a respins cererea formulată de apărătorul reclamantei, domnul avocat P. C., prin care solicită efectuarea în cauză a unei contraexpertize tehnice de specialitate, având în vedere că în cauză s-a efectuat expertiză în specialitatea topografie şi nu sunt necesare lămuriri în ce priveşte obiectivele stabilite pentru efectuarea expertizei.

Instanţa a pus în discuţie cererea de majorare a onorariului stabilit pentru efectuarea expertizei cu suma de 600 lei, formulată de expertul tehnic L. I. Gh.

Apărătorii părţilor au solicitat respingerea cererii de majorare a onorariului stabilit pentru efectuarea expertizei, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond;

Avocat P.C. pentru reclamantă a solicitat admiterea acţiunii aşa cum  a fost formulată, obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei un teren situat în intravilanul comuni B., sat L., judeţul G., în suprafaţă de 944 mp, teren al cărei proprietară este în baza contractului de întreţinere nr.2252/01.08.2001, teren ce face parte din suprafaţa de 840 mp curţi-construcţii şi 7980 mp arabil situat în continuarea terenului curţi-construcţii, obligarea pârâtului să plătească contravaloarea uzufructului pentru ultimii trei ani pentru terenul folosit fără drept,  cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat B.A. pentru pârât a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată, arătând că pentru a fi admisă acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art.565 Cod civil reclamanta trebuia să facă dovada că este proprietara terenului revendicat şi că pârâtul ocupă acest teren, niciuna dintre aceste condiţii nefiind demonstrată în cauză, iar ca o consecinţă a respingerii revendicării se impune şi respingerea cererii privind lipsa de folosinţă.

I N S T A N ŢA

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 30.01.2013, reclamanta B. M.  l-a chemat în judecată pe pârâtul T. C., pentru ca prin sentinţa ce  se va pronunţa  să fie obligat  pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie un teren situat în intravilanul comunei B., sat L., judeţul G., în suprafaţă de 944 mp, teren al cărei proprietară este în baza contractului de întreţinere nr.2252 din 02.08.2001, teren ce face parte din suprafaţa de 840 mp, curţi-construcţii şi 7980 mp arabil situat în continuarea terenului curţi-construcţii, obligarea pârâtului să-i plătească contravaloarea uzufructului pentru ultimii trei ani pentru terenul folosit fără drept şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a arătat că este proprietara unui teren în suprafaţă de 840 mp, categoria de folosinţă curţi-construcţii situat în intravilanul comunei B., sat L., judeţul G., având ca vecini  la N – B. C., S – C. V., V – drum sat P., V – rest proprietate şi a unui teren în suprafaţă de 7980 mp situat în intravilanul comunei B., sat L., având ca vecini la N – T. E., S – C. V. şi B. T., V – rest proprietate, E – O.S. H., teren ce se află în continuarea terenului în suprafaţă de 840 mp curţi construcţii, cele două terenuri aflându-se sub formă de curea, în baza contractului de întreţinere nr.2252/20.08.2001, terenuri din care pârâtul ocupă fără drept o lăţime de 4 m pe o lungime de 236 mp înglobând astfel o suprafaţă de 944 mp.

Reclamanta a apreciat valoarea terenurilor la suma de 100 lei, iar contravaloarea producţiei posibil realizată pe ultimii 3 ani la suma de 100 lei

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoz.art.480 Cod civilă, 998-999 Cod civil.

A depus la dosar în copie: contractul de întreţinere autentificat sub nr.2252/02.08.2001, schiţa terenului, actul de vânzare din anul 1915.

La solicitarea părţilor au fost încuviinţate proba cu înscrisuri, proba testimonială şi cea cu expertiza tehnică, specializările topografie şi agricultură.

La data de 07.03.2013 pârâtul T. C. a depus la dosar note de şedinţă, în copie: sentinţa civilă nr.360/15.02.2006, certificat de urbanism nr.2/27.01.2008, înscris sub semnătură privată intitulat „Chitanţă”, fişa corpului de proprietate, plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil, memoriu tehnic.

În cadrul probei testimoniale au fost audiaţi martorii C. Gh., C. M., propuşi de reclamantă, respectiv  B. D.Gh., P. M., propuşi de pârât, depoziţii consemnate şi ataşate la dosar, iar pentru efectuarea expertizei au fost desemnaţi experţii L. I. Gh., în specializarea topografie şi M. M., în specializarea agricultură.

În cursul judecăţii pârâtul a depus în copie contract de întreţinere autentificat sub nr.2078/12.11.1991 şi certificatul de moştenitor nr.201/13.04.1994.

Raportul de expertiză a fost  depus la data de 18.06.2013, la acesta au fost formulate obiecţiuni de către reclamantă, obiecţiunile fiind puse în discuţia părţilor şi respinse la termenul de judecată din data de 03.07.2013.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Prin contractul de întreţinere autentificat sub nr.2252/02.08.2001 reclamanta a dobândit în proprietate terenul în suprafaţă de 840 m.p. teren curţi-construcţii, situat în intravilanul comunei B., sat L., cu vecinii : N – B. C., S- C. V., V – drum sat P., E – rest proprietate şi terenul în suprafaţă de 7980 m.p., arabil situat în intravilanul comunei B., sat L., cu vecinii : N –T. E., S- C. V. şi B. T., V – rest proprietate, E – O.S. H.

Prin sentinţa civilă nr.360/15.02.2006 pronunţată de Judecătoria Tg-C. în dosarul nr.365/2006, hotărâre ce ţine loc de act de vânzare-cumpărare, s-a constatat că T. C. a cumpărat de la B. I. teren lung din drumul satului P. până în matcă (Valea mare), vecin la S cu B. T., (teren dobândit de reclamantă prin contractul de întreţinere autentificat sub nr.2252/02.08.2001)  şi la N cu T. C., deţinut de acesta în baza contractului de întreţinere autentificat sub nr.2078/12.11.1991 şi a certificatului de moştenitor nr.201/13.04.1994.

Reclamanta a revendicat suprafaţa de 944 m.p. reprezentând o lăţime de 4 m pe latura de nord, din terenurile dobândite prin contractul de întreţinere, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic L.Gh., s-a concluzionat că deşi reclamanta deţine o suprafaţă mai mică cu 1369 m.p. faţă de cea din acte, aceasta nu este ocupată de pârât, întrucât pârâtul nu ocupă o suprafaţă de teren mai mare decât cea obţinută prin sentinţa civilă nr.360/13.02.2006, cu dimensiunile menţionate în schiţa cadastrală, respectând linia mejdinei dintre părţi, respectiv linia gardului vechi existent între părţi pe lungimea de 39,55 m de la drum, terenul reclamantei fiind plantat cu vie şi pomi pe rod şi nu s-a constatat o ocupare sau o distrugere a acestora.

S-a mai arătat de către expert că diferenţa dintre suprafaţa înscrisă în actele reclamantei şi cea rezultată din măsurători poate fi şi consecinţa unei incorecte descifrări fotogrammetrice în ce priveşte cadastrul din 1989 sau actul reclamantei să nu fi fost întocmit în concordanţă cu realitatea din teren.

Întrucât acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar, pentru promovarea acţiunii reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art.563 Cod civil, aplicabil în cauză faţă de data introducerii acţiunii în revendicare, respectiv că este proprietarul terenului şi că acesta este deţinut fără drept de către pârât.

Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 563 Cod civil, pentru promovarea acţiunii în revendicare, din concluziile raportului de expertiză rezultă că pârâtul nu ocupă terenul reclamantei, acesta folosind terenul dobândit prin sentinţa civilă nr.360/15.02.2006, concluzii ce se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă că litigiul dintre părţi a apărut ca urmare a faptului că pârâtul s-a opus la edificarea unui gard despărţitor de către reclamantă şi nu că ar fi ocupat din terenul acesteia.

Cum nu s-a făcut dovada că pârâtul a ocupat terenurile revendicate de pe care să-şi fi însuşit recolta, reclamanta nu poate pretinde de la acesta lipsa de folosinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.566  Cod civil.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 650 lei către pârât, reprezentând onorariu avocat conform contractului de asistenţă juridică şi chitanţei depuse în copie la dosar.

Având în vedere cererea expertului tehnic L. I.Gh., de majorare a onorariului pentru efectuarea expertizei, în raport de numărul deplasărilor efectuate pentru efectuarea măsurătorilor şi de complexitatea lucrării, instanţa, în temeiul art.213 alin 2 Cod procedură civilă va majora onorariul stabilit pentru efectuarea expertizei în specialitatea topografie, pentru expert tehnic L. I. Gh., cu suma de 200 lei şi va obliga reclamanta la plata acestei sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Majorează onorariul stabilit pentru efectuarea expertizei în specialitatea topografie, pentru expert tehnic L. I. Gh., cu suma de 200 lei şi obligă reclamanta la plata acestei sume.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta B. M., domiciliată în comuna B., sat L., judeţul G., în contradictoriu cu pârâtul T. C., domiciliat în comuna B., sat L., judeţul G.

Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 650 lei către pârât.

Cu drept  de  recurs în termen  de 15 zile de la comunicare.

Executorie în ce priveşte plata onorariului pentru expert.

Pronunţată în şedinţă publică azi 03.07.2013.

Preşedinte,

C.V.

Grefier,

M.N.M.

Red.C.V. tehn.M.N.M.

4 ex / 09 Iulie 2013