Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 2664/2013 din 08.11.2013


Dosar nr. …./317/2013 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr.2664/2013

Şedinţa publică de la 08 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE C. F.

Grefier M. M.

Pe rol pronunţarea în cauza civilă formulată de petenta B. N., cu domiciliul în comuna  ……………., judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Poliţiei Judeţene Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria.... nr......... încheiat la data de 25.04.2013 de Postul de Poliţie............., judeţul Gorj, având ca obiect plângere contravenţională.

Dezbaterile  au avut loc  la termenul  din  25.10.2013, fiind  consemnate în Încheierea de  şedinţă de  la acea dată, parte integrantă din prezenta  hotărâre, când, având nevoie  de  timp pentru a delibera, instanţa  a amânat  pronunţarea  la termenul din 01.11.2013 si apoi la termenul de astazi, 08.11.2013.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

Prin plângerea contravenţională înregistrată la data de 16.05.2013 pe rolul Judecătoriei T.C. sub nr.../317/2013 B. N.a solicitat anularea  procesului - verbal de contravenţie seria....nr. .....încheiat la data de 25.04.2013 de I.P.J. Gorj - Postul de Poliţie...........

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data  de 30.04.2013 a primit  prin poştă procesul verbal de  contravenţie Seria....nr....., ocazie cu care a observat ca procesul verbal este complet  indescifrabil, este ilizibil, motiv pentru care consideră că procesul verbal atacat este lovit de nulitate absolută.

Date fiind cele arătate, solicită ca instanţa să constate că menţiunile din procesul verbal atacat sunt ilizibile şi consideră că instanţa este pusă  în imposibilitatea de a cerceta  oricare din faptele înscrise în cuprinsul procesului verbal, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art.17 coroborat cu art.16 din OG nr.2/2001, procesul verbal este nelegal întocmit, prin descrierea indescifrabilă a faptei, ceea ce echivalează cu nedescrierea faptei.

În subsidiar, a solicitat obligarea intimatului să depună o copie lizibilă după procesul verbal Seria.... nr......

A solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

În drept, şi-a întemeiat plângerea  pe dispoziţiile  art.16, art. 17, art. 31, art. 32, art. 33 şi 34 din OG 2/2001 şi pe dispoziţiile  Codului de procedură civilă aplicabil prin prisma prevederilor art.47 din OG 2/2001.

Potrivit art.242 Cod procedură civilă, a  solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar în copie: procesul-verbal de contravenţie contestat şi dovada de comunicare  a acestuia. 

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform dispoziţiilor art. 36 din OG nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Având în vedere că intimatul IPJ Gorj nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanţa faţă de dispoziţiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată, motiv pentru care s-a dispus citarea părţilor precum şi emiterea unei adrese către intimata IPJ Gorj pentru a comunica materialul probator avut în vedere la întocmirea procesului verbal de contravenţie contestat.

La data  de  02.09.2013 intimatul  a depus la dosar cu cu adresa nr....... materialul probator avut în vedere  la întocmirea  procesului  verbal  de  contravenţie  seria... nr....../25.04.2013, respectiv:  raportul agentului constatator  din data de 21.08.2013, copie de pe procesul verbal seria....nr........./25.04.2013, trei planşe fotografice; buletin  de verificare metrologică nr.0184647 /16.04.2013; atestat  operator “AUTOVISION” nr..../07.04.2010. (filele 13-17).

La termenul din 11.10.2013 petenta a depus la dosar originalul procesului de contraventie si plicul in care a fost expediat acest act, precum si nota precizatoare (fil. 27-33), prin care a invocat motive suplimentare de nelegalitate si netemeinicie privind procesul verbal de contraventie contestat. Totodata a fost incuviintata pentru petenta proba cu inscrisuri, respectiv inscrisurile depuse la dosar.

La data de 15.10.2013, cu adresa nr........ /15.10.2013 (fil. 36-37)  intimatul a depus la dosar dovada comunicarii catre petenta a procesului verbal de contraventie.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit procesului verbal de contraventie serie….nr………/25.04.2013 (fila 4) intocmit de catre agentul intimatului, petenta B. N. a fost sancţionata contraventional cu amenda in suma de 300 lei (4 puncte amenda) si 3 puncte de penalizare pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 si sanctionata de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 si art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep.

S-a retinut in sarcina petentei faptul ca la data de 25.04.2013, in jurul orei 19.19, a condus autoutilitara marca……… cu nr.de inmatriculare GJ……… pe drumul judetean DJ 661 in localitatea B……….i, jud. Gorj cu o viteza de 73 km/h, fiind inregistrata cu aparatul video radar marca Autovision montat pe autoturismul MAI cu nr. ………...

Petenta a refuzat semnarea procesului verbal de contraventie, iar la rubrica „alte mentiuni” s-a consemnat aspectul refuzului petentei de a semna procesul verbal.

Instanţa constată ca plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, fiind depusă la oficiul postal la data de 14.05.2013 si inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg. C………. la data de 16.05.2013,  împotriva procesului-verbal de contravenţie comunicat la data de 30.04.2013.

Instanţa sesizată cu soluţionarea plângerii contravenţionale în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat.

Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17  din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.

Nu pot fi primite sustinerile petenta in sensul ca procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absoluta ca urmare a faptului ca procesul verbal de contraventie ar fi fost completat cu un scris indescifrabil, ilizibil, aspect ce ar echivala cu nedescrierea faptei, astfel cum afirma petenta, intrucat din cuprinsul procesului verbal rezulta in mod clar care au fost aspectele consemnate de catre agentul constatator si anume ca la data de 25.04.2013, in jurul orei 19.19, a condus autoutilitara marca………. cu nr.de inmatriculare GJ…………… pe drumul judetean DJ 661 in localitatea B…………i, jud. Gorj cu o viteza de 73 km/h, fiind inregistrata cu aparatul video radar marca Autovision montat pe autoturismul MAI cu nr………….

Totodata, nu vor fi luate in considerare afirmatiile petentei in sensul ca Politia ………….., cea care a depus la dosar materialul probator care a stat la baza intocmirii procesului verbal de contraventie, nu are nici o calitate in acest dosar in conditiile in care procesul verbal a fost incheiat de Politia B………. Astfel, atat Politia J………., cat si Politia B………. sunt subordonate aceleiasi sectii de politie, respectiv……………, astfel incat organele de politie aflate in subordinea ……………  isi desfasoara activitatea pe intreaga raza teritoriala a localitatilor componente ale acestei sectii de politie.

Instanta apreciaza ca lipsita de suport probator si apararea petentei potrivit careia in procesul verbal de contraventie nu ar fi mentionate datele complete de identificare ale aparatului radar folosit, respectiv marca, tipul, seria si nr. aparatului radar. Astfel, instanta considera ca agentul intimatului a mentionat in cuprinsul procesului verbal contestat suficiente elemente pentru individualizarea aparatului video radar folosit, in sensul ca a indicat marca aparatului video radar, respectiv marca Autovision, precum si numarul autoturismului MAI pe care era amplasat aparatul video radar, respectiv nr. de inmatriculare ………….

De asemenea, instanta constata ca nu  sunt intemeiate sustinerile petentei in sensul ca procesul verbal este lovit de nulitate, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor art. 17 din OG nr.2 /2001 cu privire la numele, prenumele si calitatea si semnatura agentului constatator deoarece atestatul operator „autovision” a fost eliberat pentru o alta persoana, respectiv S. T., si nu pentru agentul constatator care a intocmit actul de constatare, respectiv M. M., urmand ca in continuare sa fie expuse motivele pentru care instanta concluzioneaza astfel.

Potrivit disp. art. 109 alin. 1din OUG nr. 195/2002 rep., constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier.

Alin 2 de la art. 109 din OUG nr. 195./2002 rep.,statueaza urmatoarele – constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul verbal de constatare a contraventiei.

Din interpretarea dispozitiilor legale mai sus amintite rezulta ca normele legale aplicabile in materia contraventiilor rutiere nu impun agentului constatator indeplinirea unor conditii de genul celor invocate de catre petenta, fiind suficient ca acesta sa aiba calitatea ceruta de textul de lege mai sus amintit.

Instanta observa ca petenta invoca in sustinerea apararii sale mai sus expuse dispozitiile art. 4 din Norma de metrologie legala NML 012-05 „Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor(cinemometre)”. Astfel, petenta arata ca art. 4.2. din Norma de metrologie legala NML 012-05 prevede ca masurarile si inregistrarile care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere in vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificati, iar la art. 4.4. din aceeasi Norma de metrologie Legala se prevede ca masurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere daca nu sunt respectate cerintele 4.1. – 4.3. din prezenta norma.

Instanta constata ca in mod eronat petenta invoca in aparare dispozitiile art. 4 din Norma de metrologie legala NML 012-05 in conditiile in care acest articol de lege a fost abrogat anterior, astfel incat acesta nu mai este in vigoare si ca atare nu mai poate produce consecinte juridice.

Mai concret, art. 4 din Norma de metrologie legala NML 012-05 a fost abrogat de pct. 28 din anexa la Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009, publicat in Monitorul Oficial nr. 546/06.08.2009. Ca atare, intrucat dispozitiile art. 4 din Norma de metrologie legala NML 012-05 au fost abrogate din anul 2009 in sensul ca au incetat a mai produce efecte juridice, petenta nu mai este indreptatita sa se prevaleze de acest text de lege.

Nu pot fi primite sustinerile petentei in sensul ca procesul verbal contestat este lovit de nulitate intrucat nu a fost semnat de un martor asistent care sa confirme refuzul petentei de a semna actul constatator al contraventiei, fiind incalcate disp. art. 19 din OG nr. 2/2001, pentru urmatoarele motive:

Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sfera cauzelor ce atrag nulitatea absolută a procesului-verbal este restrânsă la cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, pentru celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act intervenind nulitatea relativă, în condiţiile prevăzute de  art. 105 alin. 2 C.proc. civ. (art. 175 alin. 1 Noul C.proc. civ.) coroborat cu art. 47 din OG nr. 2/2001, si anume numai daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actului.

In cazul de fata, neregularitatea invocata de petenta in sensul ca procesul verbal de contraventie nu a fost semnat de catre un martor asistent care sa confirme refuzul petentei de a semna actul constatator al contraventiei  este sanctionata cu nulitate relativa in conditiile art. 47 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 175 alin. 1 din Noul C. proc. civ., si anume daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actului. In prezentul dosar  petenta nu a facut dovada existentei unei astfel de vatamari, astfel ca sunt neintemeiate sustinerile petentei.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanţa constată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reţine în mod clar şi constant cã indiferent de distincţiile care se fac în dreptul intern între contravenţii şi infracţiuni, persoana acuzatã de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenţie trebuie sã beneficieze de garanţiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, contravenţia intră în sfera „acuzaţiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenţia Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancţionează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetăţenilor, iar pe de altă parte, sancţiunile contravenţionale aplicabile urmăresc un scop preventiv şi represiv.

În jurisprudenţa sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuţie are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenţie.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).

Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispoziţiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil  în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de contravenţie, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, autenticitate şi legalitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanţă condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Aceasta înseamnă că, până la proba contrară, cele consemnate de agentul constatator în procesul-verbal corespund adevărului. Această prezumţie este relativă, astfel că poate fi înlăturată prin proba contrară.

Instanţa, analizând probele pe care agentul constatator le foloseşte în dovedirea situaţiei de fapt reţinute prin procesul-verbal de contravenţie contestat, le apreciază ca fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârşirii contravenţiei de către petent.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

Alin. 2 al aceluiasi articol din HG nr. 1391/2006 stipuleaza ca nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de politistii rutieri cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Conform dispozitiilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., constituie contraventie depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metologic, iar potrivit art. 100 alin.2 din OUG nr. 195/2002 rep., amenda contraventionala prevazuta la alin. 1 se aplica si conducatorului de autovehicule care savarseste o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare conform art. 108 alin. 1 lit. b din acelasi act normativ.

Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar de catre intimat (filele 13-17) rezulta ca la momentul controlului realizat de catre agentii intimatului aparatul radar utilizat era verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologica nr. 0184647 din 16.04.2013 (fila 17), valabilitatea verificarii metrologice fiind de 1 an, astfel incat la data intocmirii procesului-verbal de contraventie contestat (…………… actul mai sus mentionat se afla in perioada de valabilitate a verificarii.

Viteza cu care circula autoturismul marca……….. cu nr.de inmatriculare…………. la momentul inregistrarii de catre aparatul video radar era de 73 km/h, conform fotografiilor video radar inaintate de intimata  (fil 15– 16), din analiza acestor fotografii rezultand atat viteza de deplasare a autoturismului, cat si situarea acestuia pe raza localitatii B………, jud. Gorj.

Intimatul a probat astfel cu respectarea normelor metrologice instituite prin Ordinul nr. 301/2005 faptul că petenta a circulat cu viteza de 73 km/h pe raza localităţii B………, încălcându-se astfel dispoziţiile legale în materie conform cărora viteza maximă în interiorul localităţii este de 50 km/h.

Instanta nu va avea in vedere apararea petentei potrivit careia intimatul  nu a depus in termenul prevazut de lege, respectiv art. 208 C.proc.civ., inscrisurile pe care se sprijina actul constatator al contraventiei retinute in sarcina sa. In acest sens, examinand actele aflate la dosarul cauzei, se constata ca prin rezolutia de fixare a primului termen de judecata instanta din oficiu a dispus ca intimatul sa depuna la dosar materialul probator avut in vedere la intocmirea procesului verbal de contraventie seria…….nr………./25.04.2013. Posibilitatea instantei de a dispune astfel este reglementata de legiuitor prin prisma rolului sau activ, in baza caruia instanta poate dispune din oficiu administrarea probelor necesare pentru justa solutionare a cauzei.

Instanta intelege sa lamureasca aspectul invocat de petenta in sensul de a nu se avea in vedere inscrisurile depuse de intimata la dosar intrucat nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul. Instanta aminteste ca obligatia depunerii inscrisurilor doveditoare in copie certificata pentru conformitate cu originalul este prevazuta de art. 194 lit. e din C.proc.civ. coroborat cu art. 150 din C.proc.civ., iar in situatia nerespectarii acestei cerinte partea adversa, in cazul de fata petenta, trebuie sa faca dovada producerii unei vatamari pentru aceasta, vatamare care sa nu poata fi inlaturata decat prin desfiintarea actului, astfel cum statueaza disp. art. 175 alin. 1 C.proc.civ.. In cazul de fata petenta nu a facut dovada producerii vreunei vatamari care sa nu poata fi inlaturata decat prin neluarea in considerare a inscrisurilor in conditiile in care inscrisurile depuse de intimat sunt emise chiar de institutia in subordonarea careia isi desfasoara activitatea agentul constatator, iar inscrisurile fac parte din categoria celor care se depun in mod obisnuit in orice dosar avand ca obiect plangere contraventionala privind conducerea pe drumurile publice cu depasirea vitezei legale admise pe acel sector de drum.

Instanta apreciaza ca fiind lipsita de relevanta afirmatia petentei in sensul ca raportul intocmit la data de 21.08.2013 de catre agentul constatator M. M. nu este semnat si parafat de IPJ Gorj de vreme ce pe acest raport a fost aplicata parafa (ștampila)  unitatii de politie emitente.

Desi petenta afirma ca procesul verbal de contraventie nu poate fi completat cu inscrisuri sau alte probe extrinseci in cazul de fata fiind vorba de raportul intocmit la data de 21.08.2013 de catre agentul constatator M. M., instanta constata ca toate mentiunile consemnate in procesul verbal de contraventie cu privire la contraventia savarsita de petenta se regasesc si in raportul agentului constatator.

De asemenea, instanta constata eronata sustinerea petentei potrivit careia in cuprinsul procesului verbal de contraventie s-ar fi consemnat faptul ca acesta ar fi fost incheiat la ora 18.15, moment anterior orei mentionate pe plansele fotografice depuse la dosar, respectiv 19.19, in conditiile in care in procesul verbal de contraventie s-a mentionat in mod clar ca acest document a fost intocmit la ora 19.19 si nu cum sustine in mod eronat petenta.

In ceea ce priveste semnificatia caracterului „T” de pe plansele video radar, instanta constata ca in mod eronat petentul apreciaza ca acest element ar indica faptul ca aparatul video radar inca isi calibra frecventa, efectuandu-si autotestarea. Semnificatia caracterului „T” de pe plansele video radar este urmatoarea – viteza tintei  adica viteza instantanee a autovehiculului care se masoara la momentul specificat pe inregistrarea foto/video, nicidecum semnificatia pe care o mentioneaza in mod gresit petenta.

De asemenea, tot in mod eronat petenta considera ca semnificatia caracterului „FATA” de pe plansele video radar ar indica aspectul ca fotografierea autoturismului condus de catre petenta ar fi fost efectuata din fata acestuia, mentiune care ar fi in contradictie cu cele surprinse in plansele foto unde vehiculul sau era cu spatele. Semnificatia corecta a caracterului „FATA” de pe plansele video radar este aceea ca antena din fata a fost activata prin telecomanda si transmite, nicidecum semnificatie pe care o atribuie in mod gresit petenta.

De asemenea, nu este intemeiat motivul invocat de petent in sensul ca nu se precizeaza daca autoturismului organelor de politie pe care era amplasat aparatul video radar era stationat sau era in miscare la momentul efectuarii inregistrarii intrucat nu este relevant. Dispozitiile legale in materie, respectiv art. 3.5.1. din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05/23.11.2005, enumera conditiile necesare ce trebuiesc intrunite de catre inregistrarile efectuate cu ajutorul cinemometrului utilizat de poliţia rutieră la măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice pentru a putea fi folosite ca mijloace de proba, iar printre acestea nu se regaseste si motivul invocat de petent.

Ca atare, intrucat din coroborarea inscrisurilor si planselor fotografice depuse la dosar de catre intimat rezulta ca petenta, la momentul depistarii de catre organele de politie circuland cu nerespectarea vitezei maxime admise pe acel sector de drum, se afla in localitate este lipsita de relevanta sustinerea acestuia privind inexistenta unui indicator de limitare a vitezei cata vreme se afla pe raza unei localitati.

Normele de metrologie care reglementează erorile de măsurare a vitezei de către cinemometre sunt luate în calcul cu ocazia verificării şi omologării metrologice, însă odată verificate, se consideră că aceste aparate indică o valoare reală, eliberându-se buletinele de verificare metrologică, care până la proba contrară se consideră ca fiind actul ce certifică faptul că aparatul indică o valoare convenţional adevărată, întrucât este ştiut că nici un aparat de măsurare în orice domeniu nu poate prezenta o valoare adevărată absolută.

Printr-o motivare contrară s-ar considera că toate măsurătorile efectuate s-ar afla sub semnul îndoielii şi, în consecinţă, nu s-ar putea realiza o activitate de control, deşi din interpretarea juridică a normelor invocate rezultă că acestea sunt considerate ca cerinţe obligatorii şi premergătoare, ce trebuie avute în vedere de specialiştii în materie cu ocazia verificării aparatelor şi anterior eliberării buletinelor de verificare metrologică.

Din buletinul de verificare metrologică rezultă că acesta a fost emis la data de 16.04.2013, iar cinemometrul de control rutier tip Autovision are ca rezultat al verificării menţiunea de admis, fiind vorba de o instalaţie etalon pentru verificarea pe teren a cinemometrelor în condiţiile NML 021-05, valabilitatea verificării fiind pe o perioadă de un an de zile, astfel că la data întocmirii procesului verbal de contravenţie, 25.04.2013, cinemometrul se afla în perioada de valabilitate a verificării, îndeplinind cerinţele metrologice şi tehnice prevăzute de punctul 3 din Norma de Metrologie Legală 021–05.

În consecinţă, încadrarea într-o anumită faptă încriminată de legea contravenţională depinde de măsurarea exactă a vitezei autovehiculului condus de contravenient, iar pentru a se asigura o măsurare cât mai corectă, în toate cazurile, legiuitorul a prevăzut că viteza se determină cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.

De asemenea, verificarea metrologică este modalitatea de control metrologic legal prin care se constată şi se confirmă că mijlocul de măsurare îndeplineşte cerinţele prevăzute în reglementările de metrologie legală, această verificare realizându-se atât iniţial, înainte de darea în folosinţă, cât şi periodic, la intervale regulate de timp stabilite în lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal.

Avand in vedere cele expuse mai sus raportat la ansamblul materialului probator administrat in cauza se retine ca petentul nu a facut dovada existentei unei stari de fapt contrare celei retinute in procesul-verbal de contraventie.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate petentei, instanţa arată că, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Totodată, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancţiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei comise.

Faţă de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanţa apreciază că sanctiunea aplicata, respectiv amenda in cuantum de 300 lei (4 puncte amenda) in cuantumul minim prevazut de textul de lege, si 3 puncte de penalizare, este proporţională cu gradul de pericol social al faptei reţinute în sarcina petentei, servind finalităţii de evitare a săvârşirii pe viitor a unor astfel de fapte.

Avand in vedere cele expuse mai sus, apreciind ca situatia de fapt retinuta prin procesul-verbal de contraventie contestat corespunde realitatii, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petenta impotriva procesului-verbal de contraventie serie….nr….. incheiat la 25.04.2013 de catre agentul intimatului, si va mentine procesul-verbal contestat ca legal si temeinic

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neintemeiata plângerea contraventionala formulată de petenta B. N., cu domiciliul în comuna………….., judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Poliţiei Judeţene Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria.....nr... încheiat la data de......... de catre agentul intimatului.

Menţine  procesul – verbal contestat  ca  legal temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2013.

PREŞEDINTE

C.F.

GREFIER,

M.M.

Red.C.F. /tehnored. D.A.

4 ex/10 Decembrie 2013