Partaj bunuri comune

Sentinţă civilă 2756/2013 din 21.11.2013


Dosar nr. …/317/2012 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa Civilă Nr. 2756/2013

Şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE M. M.

Grefier L. I. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect acţiune de partaj bunuri comune privind pe reclamanta S. A., cu domiciliul în comuna D., sat D., judeţ Gorj, în contradictoriu cu pârâtul B. C., cu domiciliul în comuna Ţ., sat F., judeţ Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta prin avocat B. M., iar pârâtul prin avocat N. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că prin Serviciul Registratură, la data de 29.10.2013 doamna expert B. M. C. a depus raportul de expertiză tehnică încuviinţat.

Părţile, pe rând, precizează că nu au obiecţiuni de formulat la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul părţilor asupra fondului cauzei.

Avocat B. M. pentru reclamantă solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, împărţirea bunurilor comune, restituirea bunurilor proprii. Solicită împărţirea bunurilor mobile astfel încât reclamanta să primească numai sultă, întrucât bunurile mobile au fost folosite doar de către pârât, şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Avocat N. M. pentru pârât solicită partajarea bunurilor comune conform încheierii de admitere în principiu, precizând că nu este de acord ca reclamanta să primească sultă, iar pârâtul bunurile mobile în totalitate, întrucât nu este de esenţa partajului. Precizează că durata mare a procesului nu este din culpa pârâtului, astfel încât reclamanta trebuie să primească în lot şi bunuri mobile. Solicită mărirea lotului pârâtului cu contravaloarea creditului achitat de către pârât. De asemenea, solicită respingerea capătului 2 de cerere cu privire la restituirea bunurilor proprii întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei acestora. Precizează că în acţiunile având ca obiect partaj bunuri comune părţile suportă proporţional cheltuielile efectuate pentru soluţionarea procesului, respectiv expertize, nu şi onorariile de avocat, astfel încât solicită compensarea doar a cheltuielilor de judecată.

I N S T A N Ţ A

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr..../317/2012, reclamanta S. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună împărţirea, în cote egale, a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei (bunuri mobile şi imobile, lucrări de amenajare şi renovare la casa pârâtului).

În motivarea acţiunii a arătat că în fapt, s-a recăsătorit cu pârâtul la data de ....2006, fiind desfăcută căsătoria prin sentinţa nr. .../04.10.2011 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosarul nr. .../317/2011, aceasta locuind împreună cu pârâtul la domiciliul acestuia din comuna Ţ., sat F., judeţ Gorj.

A arătat reclamanta că în timpul căsătoriei cu pârâtul au dobândit în cote egale, mai multe bunuri, respectiv au efectuat mai multe lucrări de renovare şi amenajare la casa pârâtului, au edificat construcţii noi, au dobândit mai multe bunuri mobile, după cum urmează:

a) renovare totală a unei case bătrâneşti (care iniţial avea două camere şi un hot) situată în Ţ., sat F., judeţul Gorj ce aparţinea bunicului pârâtului B. T., respectiv:

- dat jos tencuială pe interiorul şi exteriorul casei- retencuit, văruit

- desfiinţat un zid dintre o cameră şi hol şi transformat spaţiul într-o bucătărie mare

- parchet, faianţă, gresie pe toată suprafaţa acestei bucătării noi

- mobilă de bucătărie de culoare crem cu aproximativ 4 corpuri (achiziţionată aproximativ în anul 2009)

- 4 tamburele tapiţate maro, un covor de aproximativ 2/3 m, o sobă refăcută, o canapea de culoare vişinie, un televizor mic, 1 aragaz, o hotă, o butelie, 1 frigider cu ladă, un geam termopan, un prăjitor de pâine, o maşină de spălat, un set oale inox, 3 seturi tacâmuri de masă, 4 seturi complete veselă

- întru-un dormitor al casei bătrâneşti un pat pentru două persoane şi saltea relaxa, un şifonier, o comodă, o uşă din lemn, parchet pe toată suprafaţa camerei, sobă refăcută şi un televizor

- sala casei închisă pe structură metalică şi geamuri, turnat pe jos ciment, mochetă grena pe toată lungimea sălii

b) în continuarea casei vechi au fost contruite trei camere (una cu destinaţie baie, una de locuit-sufragerie şi o bucătărie de vară, toate din bolţari cu acoperişul din ţiglă), schimbat cu ţiglă nouă tot acoperişul casei:

- în baia nouă s-a pus gresie şi faianţă, bideu, cadă, chiuvetă, boiler pe lemne şi toată instalaţia pentru a putea fi folosită în condiţii optime

- în sufragerie s-a pardosit cu lemn, o mobilă ce se întinde pe tot peretele, o canapea, două fotolii vişinii, un geam termopan, o uşă de lemn, o combină cu 2 boxe, 15 bibelouri, 5 seturi de pahare cu picior, 2 tablouri pictate, covor persan vişiniu

- hidrofor, colector din beton pentru apă şi instalaţie pentru a aduce apa în casă

- gard din fier, aproximativ în anul 2011 de 9 m pentru a separa curtea casei de grădină

- un coteţ pentru porci şi deasupra cu spaţii pentru păsări din bolţari şi lemn, acoperit cu plăci de azbociment

- un pătul jos cu boxe pentru porci şi deasupra spaţiu pentru depozitare fân din ţevi şi bolţari acoperit cu tablă galvanizată

- 10 căruţe porumb, 9 porci: unul de 80 kg şi restul grăsuni de 40-50 kg.

- 30 găini şi 40 pui

-100 butuci viţă de vie

-15 pomi: gutui, cireşi, piersici, pruni, corcoduşi, meri

- 4 damigene capacitatea 50 l

- un butoi din fibră de sticlă de 100 l plin cu vin şi încă 100 l cu vin

- gard din blane pe lungimea a 20 m în spatele casei

-alee din beton, lăţime 3 m, lungime 7 m de la poartă până la casă şi pe lângă aceasta până la bucătărie

- cazan cu ţuică cu răcitor – cu botoi de fier

- arzător pentru por

- 40 ghivece de flori

- un autoturism Dacia culoare crem metalizat cu nr. de înmatriculare GJ-98- ANY.

A mai solicitat reclamanta să fie obligat pârâtul să îi restituie bunurile proprii, respectiv o brăţară aur 4 grame, 2 inele, unul cu piatră de culoare roşie 2 gr. şi unul fără piatră 3 gr., un palton gri şi o scurtă de piele maro.

A arătat că în timpul căsătoriei, pârâtul a avut acelaşi loc de muncă la CFR, iar aceasta s-a ocupat în totalitate de gospodărie, a crescut vaci, cai şi porci, a lucrat în urmă cu 10 ani la sere în Işalniţa, a fost plecată în anul 2005 la cules căpşune în Spania şi a ulterior a fost angajată la o brutărie.

În drept, şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe art. 385 şi următoarele C.civil, art. 6731-67314 Cod procedură civilă şi art. 274 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiaţi martorii P. C., U. M. şi T. A., interogatoriul pârâtului şi expertiză tehnică şi a depus la dosarul cauzei copia sentinţei nr. ..../04.10.2011 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosarul nr. .../317/2011, copie carte de identitate şi certificat de naştere.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 61 lei taxă de timbru, achitată prin chitanţa nr. .../13.03.2012 şi timbru judiciar de 3 lei, achitat prin chitanţa nr. .../13.03.2012.

În cauză a formulat întâmpinare pârâtul B. C. prin care a arătat că în timpul căsătoriei cu reclamanta a dobândit mai multe bunuri, însă cotele de contribuţie la dobândirea bunurilor nu sunt egale, cota sa fiind de 80% iar cea a reclamantei de 20%.

A solicitat respingerea cererii reclamantei de restituire a bunurilor proprii, arătând că la domiciliul său au rămas anumite lucruri de îmbrăcăminte ale reclamantei şi nu bunurile decrise de aceasta în cererea de chemare în judecată.

A mai precizat că doar o parte din bunurile descrise de reclamantă sunt bunuri comune, respectiv:

- amenajat spaţiul pentru bucătărie, desfiinţat zidul dintre cameră şi hol – cu bani din împrumut bancar; parchet faianţă şi gresie în încăperea rezultată- cu bani din împrumut bancar; mobilă bucătărie crem – cu bani din împrumut bancar; 4 tamburele tapiţate maro, un covor din iută de 2/3 m, un geam termopan, un prăjitor pâine, 3 seturi tacâmuri pentru masă, 4 seturi veselă, un pat cu saltea, un şifonier, o comodă, o uşă din lemn, parchet în dormitor, turnat ciment în sală, gresie, faianţă, bideu, cadă, chiuvetă, boiler, instalaţie în baie – cu bani din împrumut bancar; un geam termopan în sufragerie – cu bani din împrumut bancar, hidrofor cu instalaţie – cu bani din împrumut bancar; 40 pui, un butoi din fibră de sticlă cu capacitatea de 100 l gol, fără vin.

A arătat că majoritatea bunurilor şi lucrărilor s-au realizat cu bani obţinuţi dintr-un împrumut bancar contractat în anul 2008 şi refinanţat în 2009.

A menţionat că maşina la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecată a vândut-o împreună cu reclamanta în anul 2006.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp art. 115-118 şi 274 Cod procedură civilă, solicitând încuviinţarea probei cu înscrisuri, probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiaţi martorii C. N. şi B. E. şi interogatoriul reclamantei. A precizat că la termenul de judecată din data de 05.04.2012 a declarat că nu doreşte să propună probe dacă se va înţelege cu reclamanta în legătură cu împărţirea bunurilor realizate, însă având în vedere atitudinea reclamantei, solicită încuviinţarea probelor solicitate.

În dovedire a depus la dosarul cauzei, în copie: certificatul de moştenitor nr. .../29.10.1993, contractul de credit nr. .../29.05.2009, certificat de garanţie aparate pentru uz casnic Arctic, certificat de calitate şi garanţie aparate pentru uz casnic Beko.

Cu adresa nr. .../03.10.2012 Citibank a depus răspunsul la adresa instanţei cu privire la refinanţarea contractului de credit.

Prin încheierea de admitere în principiu din 29.11.2012  pronunţată de Judecătoria Tg Cărbuneşti a fost admisă în parte, în principiu acţiunea.

A constatat instanţa că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuţie egală, următoarele bunuri comune şi au efectuat următoarele îmbunătăţiri: tencuit exterior şi interior casa bătrânească, văruit, amenajat spaţiu pentru bucătărie, desfiinţat un zid dintre cameră şi hol, parchet, gresie şi faianţă în această încăpere, mobilă bucătărie de culoare crem, patru tamburete tapiţate de culoare maro, un covor din iută de 2/3 m, un geam termopan, parchet în dormitor, turnat ciment în sală, gresie, faianţă, bideu, cadă, chiuvetă, vas toaletă, instalaţie sanitară în baie, un geam termopan în sufragerie, hidrofor cu instalaţie, un butoi din fibră de sticlă, cu capacitate de 100 litri, o canapea vişinie, un TV mic, aragaz, hotă, o butelie, un frigider cu ladă, un prăjitor de pâine, o maşină de spălat, un set oale inox, trei seturi tacâmuri masă, patru seturi complete veselă, închis sala casei cu structură metalică şi geamuri, mochetă pe toată suprafaţa sălii, mobilier dormitor (pat pentru 2 persoane, cu saltea Relaxa, un şifonier, o comodă, uşi din lemn, pachet pe toată suprafaţa camerei, refăcut sala, televizor); în continuarea casei vechi, construit din bolţari cu învelitoare din ţiglă trei încăperi: baie, o bucătărie de vară, o cameră de locuit; schimbat ţigla pe toată casa veche; mobilat sufrageria: canapea, 2 fotolii, uşă din lemn, combină cu 2 boxe, 15 bibelouri, 5 seturi pahare cu picior, 2 tablouri pictate, pardoseală, covor vişiniu; un gard din fier care desparte casa de grădină; coteţ porci cu spaţii pentru păsări deasupra, din bolţari şi lemn, acoperit cu plăci de azbociment; un pătul cu boxe pentru porci şi spaţiu depozitare fân, o căruţă porumb; 9 porci (unul de 80 kg, ceilalţi de 40-50 kg), 30 găini, 40 pui, 100 butuci vie; 15 pomi fructiferi; 4 damigene de 50 l fiecare; un gard din blane pe lungimea de 20 m; alee beton lungă de 7 m şi lată de 3 m; cazane de ţuică cu răcitor; arzător pentru porc; 40 ghivece pentru flori şi a dispus ieşirea părţilor din starea de codevălmăşie pentru bunurile reţinute anterior, în cote egale.

Totodată, a constatat instanţa că o parte din bunuri au fost realizate cu sume provenite dintr-un credit bancar, refinanţat de către pârât şi a majorat lotul acestuia cu sumele achitate începând cu data de 04.10.2011, până la 28.05.2013, potrivit contractului de credit nr. .../29.05.2009 încheiat între pârât şi Citibank.

Instanţa a dispus efectuarea unei expertize prin care să fie evaluate şi lotizate bunurile comune, fiind desemnată în cauză în vederea efectuării expertizei dna. expert M. S..

La data de 31.01.2013 a fost depus raportul de expertiză tehnică de către expertul încuviinţat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2013 instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice contabile, fiind desemnat expert doamna B. L., raport de expertiză depus la dosarul cauzei la data de 20.03.2013.

În şedinţa publică din data de 21.03.2013 instanţa a încuviinţat efectuarea în cauză şi a unei expertize tehnice având ca obiect evaluare bunuri mobile, desemnând iniţial expert pe dna. C. M., înlocuită ulterior cu dl. expert C. I., întrucât aceasta nu avea competenţă în evaluarea bunurilor mobile.

Prin Serviciul Registratură, la data de 15.05.2013 a fost depus raportul de expertiză încuviinţat de către dl. expert C. I..

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 04.07.2013 instanţa a dispus înlocuirea dl-ui expert C. I. cu dna. expert B. M., întrucât acesta nu avea competenţă în evaluarea bunurilor mobile.

La data de 29.10.2013 dna expert B. M. a depus raportul de expertiză tehnică având ca obiect evaluarea bunuri mobile.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Din copia sentinţei nr. .../04.10.2011 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosarul nr. .../317/2011, definitivă prin nerecurare, rezultă că reclamanta şi pârâtul au fost căsătoriţi în perioada ….2006-….2011.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv P. C.,T. T. C., U. M., C. N., care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar şi chiar cu interogatoriul pârâtului, rezultă că părţile au dobândit în timpul căsătoriei mai multe bunuri comune, efectuând totodată lucrări de amenajare interioară şi exterioară la imobilul casă de locuit proprietatea tatălui pârâtului, cât şi lucrări de construcţie la acest imobil,după cum vor fi expuse ulterior.

Rezultă din probatorii că ambele părţi au fost încadrate în muncă, însă, pentru realizarea acestor bunuri, pârâtul a contractat un credit la data de 28.05. 2009  la Citibank Europe, credit pe care ulterior l-a refinanţat , după desfacerea căsătoriei, respectiv în anul 2012.

Instanţa a apreciat acţiunea ca întemeiată şi a dispus admiterea în principiu a acesteia, reţinând o cotă egală a părţilor.

Astfel, instanţa a reţinut următoarele bunuri comune şi următoarele îmbunătăţiri: tencuit exterior şi interior casa bătrânească, văruit, amenajat spaţiu pentru bucătărie, desfiinţat un zid dintre cameră şi hol, parchet, gresie şi faianţă în această încăpere, mobilă bucătărie de culoare crem, patru tamburete tapiţate de culoare maro, un covor din iută de 2/3 m, un geam termopan, parchet în dormitor, turnat ciment în sală, gresie, faianţă, bideu, cadă, chiuvetă, vas toaletă, instalaţie sanitară în baie, un geam termopan în sufragerie, hidrofor cu instalaţie, un butoi din fibră de sticlă, cu capacitate de 100 litri, o canapea vişinie, un TV mic, aragaz, hotă, o butelie, un frigider cu ladă, un prăjitor de pâine, o maşină de spălat, un set oale inox, trei seturi tacâmuri masă, patru seturi complete veselă, închis sala casei cu structură metalică şi geamuri, mochetă pe toată suprafaţa sălii, mobilier dormitor (pat pentru 2 persoane, cu saltea Relaxa, un şifonier, o comodă, uşi din lemn, pachet pe toată suprafaţa camerei, refăcut sala, televizor); în continuarea casei vechi, construit din bolţari cu învelitoare din ţiglă trei încăperi: baie, o bucătărie de vară, o cameră de locuit; schimbat ţigla pe toată casa veche; mobilat sufrageria: canapea, 2 fotolii, uşă din lemn, combină cu 2 boxe, 15 bibelouri, 5 seturi pahare cu picior, 2 tablouri pictate, pardoseală, covor vişiniu; un gard din fier care desparte casa de grădină; coteţ porci cu spaţii pentru păsări deasupra, din bolţari şi lemn, acoperit cu plăci de azbociment; un pătul cu boxe pentru porci şi spaţiu depozitare fân, o căruţă porumb; 9 porci (unul de 80 kg, ceilalţi de 40-50 kg), 30 găini, 40 pui, 100 butuci vie; 15 pomi fructiferi; 4 damigene de 50 l fiecare; un gard din blane pe lungimea de 20 m; alee beton lungă de 7 m şi lată de 3 m; cazane de ţuică cu răcitor; arzător pentru porc; 40 ghivece pentru flori.

În ceea ce priveşte cotele de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunurilor comune, instanţa a reţinut că aceştia au contribuit în mod egal, aşa cum s-a precizat anterior. Astfel, deşi pârâtul a fost încadrat în muncă o perioadă mai mare de timp decât reclamanta, din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că aceasta a lucrat permanent în gospodărie,s-a ocupat de muncile agricole şi de îngrijirea animalelor lucrând şi la brutărie, şi la serele din Işalniţa, judeţul Dolj.

Cu privire la autoturismul marca Dacia enumerat de reclamantă în cererea de chemare în judecată a constatat că acesta a fost cumpărat, respectiv vândut de părţi în anul 2006, astfel încât acesta nu va fi reţinut în masa partajabilă.

Astfel,  instanţa va omologa raportul de expertiză finală şi va atribui părţilor bunurile în varianta unică de lotizare din raportul de expertiză întocmit de expert B. M..

În baza art. 276 Cod de procedură civilă, instanţa va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă ŞT E

Admite în parte acţiunea civilă formulată de pe reclamanta S. A., cu domiciliul în comuna D., sat D., judeţ Gorj, în contradictoriu cu pârâtul B. C., cu domiciliul în comuna Ţ., sat F., judeţ Gorj şi atribuie părţilor bunurile în varianta unică de lotizare, respectiv:

Lotul I – Lot fizic cuvenit pârâtului B. C. este în valoare de 53.572,17 lei.

A.Se atribuie pârâtului bunuri în valoare de 85.728 lei, după cum urmează:

- construit trei încăperi52.840 lei

- coteţ porci2.436 lei

- pătul 2.670 lei

- gard fier1.513 lei

- gard scândură 713 lei

- alee beton446 lei

- tencuieli interioare şi exterioare6.410 lei

- văruit 276 lei

- amenajare spaţiu bucătărie1.241 lei

- un geam termopan211 lei

- pardoseli parchet dormitor 273 lei

- turnat beton sală 145 lei

- geam termopan sufragerie211 lei

- închis sală1.862 lei

- mochetă în sală304 lei

- uşi lemn513 lei

- schimbat ţigla3.751 lei

- mobilă bucătărie de culoare crem 600 lei

- două tamburete tapiţate de culoare crem 42 lei

- un covor din iută de 2/3 m 75 lei

- bideu144 lei

- cadă292 lei

- chiuvetă 126 lei

- vas toaletă 104 lei

- hidrofor cu instalaţie320 lei

- o canapea vişinie120 lei

- un TV mic100 lei

- aragaz Zanusii240 lei

- hotă144 lei

- o butelie tip Petrom 80 lei

- un frigider cu ladă Arctic – defect240 lei

- un set de oale inox85 lei

- două seturi tacâmuri masă136 lei

- două seturi complete veselă320 lei

- mobilier dormitor:

- pat pentru 2 persoane350 lei

- saltea Relaxa105 lei

- un şifonier250 lei

- o comodă100 lei

- televizor (defect)50 lei

- 1 tablou pictat30 lei

- 5 porci :

- unul de 80 kg1000 lei

- ceilalţi de 40-50 kg2400 lei

- 15 găini300 lei

- 20 pui400 lei

- 2 damigene de 50 l fiecare120 lei

- cazan de ţuică cu răcitor1500 lei

- arzător pentru porc20 lei

- 20 ghivece pentru flori120 lei

B. Pârâtul B. C. plăteşte sultă reclamantei S. A. suma de 32.155,83 lei.

Lotul II- Lot fizic cuvenit reclamantei S. A. este în valoare de 38.725,83 lei

A.Se atribuie reclamantei bunuri în valoare de 6.570 lei, după cum urmează:

- două tamburete tapiţate de culoare maro42 lei

- un butoi din fibră de sticlă cu capacitate de 100 litri100 lei

- un prăjitor de pâine20 lei

- o maşină de spălat Whirlpool 720 lei

- un set tacâmuri masă68 lei

- două seturi complete veselă 320 lei

- mobilat sufrageria:

- canapea200 lei

- 2 fotolii240 lei

- bibliotecă cu 4 corpuri400 lei

- combină cu 2 boxe 140 lei

- 15 bibelouri300 lei

- 5 seturi pahare cu picior – 5* 15 lei/set75 lei

- 1 tablou pictat30 lei

- covor vişiniu de 3/2 m75 lei

- o căruţă porumb – cca. 500 kg boabe * 1 leu/kg500 lei

- 4 porci de 40-50 kg2400 lei

- 15 găini300 lei

- 20 pui400 lei

- 2 damigene de 50 l fiecare120 lei

- 20 ghivece pentru flori120 lei

B. Reclamanta S. A. primeşte sultă suma de 32.155,83 lei, sumă ce acoperă lotul valoric de la pârâtul B. C.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Cu drept de recurs.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.11.2013.

Preşedinte,

M. M.

Grefier,

L. I. B.

Red. M.M., tehnored. L.B., 4 ex

09.12.2013