Divort

SENTINŢĂ CIVILĂ NR. 168/04.02.2014

Obiect: divorţ, pensie de întreţinere

În drept, potrivit art. 373 lit. a  Cod civil, divorţul poate avea loc prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ iar potrivit art. 374 alin.1 şi 3 Cod civil, divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie iar instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ.

Potrivit art. 930 alin. 1 Cod procedură civilă, „La termenul de judecată, instanţa va verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre culpa soţilor. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua de învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, în condiţiile legii”.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere împrejurarea că ambii soţi şi-au manifestat în faţa instanţei de judecată consimţământul liber şi neviciat la desfacerea căsătoriei, instanţa va dispune desfacerea  căsătoriei înregistrată sub nr. …….. la Primăria localităţii Negru Vodă, jud. Constanţa, prin acordul părţilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 918 alin. 3 Cod procedură civilă, prin hotărârea de divorţ instanţa se va pronunţa, potrivit legii, cu privire la numele pe care îl va purta fiecare soţ după desfacerea căsătoriei.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi văzând cererea formulată de reclamantă, instanţa va dispune ca pârâta să revină la numele anterior căsătoriei, respectiv „Ţ”.

Potrivit dispoziţiilor art. 397 Cod civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel iar potrivit art. 506 Cod civil, cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 400 alin.1 Cod civil,  în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

În conformitate cu prevederile potrivit art.2 din Legea nr.272/2002, în toate măsurile care privesc copiii precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti trebuie să prevaleze interesul superior al copilului, principiu impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor.

Având în vedere aceste dispoziţii legale precum şi vârsta minorilor CDG, născut la data de …şi CSL, născută la data de …,  împrejurarea că de la momentul separării în fapt a părţilor locuieşte în mod statornic  la reclamanta iar aceasta din urmă manifestă un interes efectiv şi constant pentru îngrijirea copilului, se ocupă în mod corespunzător de creşterea şi educarea minorului şi prezintă garanţii îndestulătoare că îi poate asigura şi pentru viitor, condiţii bune pentru o dezvoltare armonioasă şi pentru o bună educaţie, instanţa apreciază că înţelegerea părţilor privind stabilirea locuinţei minorilor la reclamanta-pârâtă şi înţelegerea părţilor privind exercitarea de către ambii soţi a autorităţii părinteşti asupra minorului nu afectează interesul superior al copilului şi urmează a fi încuviinţate.

În temeiul disp. art. 401  alin.1 Cod pr.civ. „părintele  sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor  au dreptul de a avea legături personale cu acesta”.

Având în vedere textul de lege anterior menţionat, dar şi învoiala părţilor cu privire la programul de vizită solicitat de pârât prin întâmpinare, instanţa va încuviinţa ca pârâtul-reconvenient să aibă legături personale cu minorii după următorul program:

- de două ori pe lună, în primul şi al treilea sfârşit de săptămână, de vineri ora 18:00 până duminica ora 18:00, cu posibilitatea luării minorilor de la domiciliul mamei şi cu obligaţia returnării minorilor la acelaşi domiciliu;

- în cursul anului şcolar: o săptămână în vacanţa de iarnă, trei zile în vacanţa de primăvară, o lună în vacanţa de vară, de fiecare dată cu posibilitatea luării minorilor de la domiciliul mamei şi cu obligaţia returnării minorilor la acelaşi domiciliu;

- de zilele de naştere ale minorilor în anii pari sau impari – după învoiala părinţilor, de fiecare dată cu posibilitatea luării minorilor de la domiciliul mamei şi cu obligaţia returnării minorilor la acelaşi domiciliu;

- în prima zi de Paşte şi a doua zi de Crăciun sau invers, după învoiala părinţilor, de fiecare dată cu posibilitatea luării minorilor de la domiciliul mamei şi cu obligaţia returnării minorilor la acelaşi domiciliu.

Potrivit art. 499 Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională iar potrivit prevederilor art. 402 alin.1 din Codul civil, instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte  la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

În conformitate cu prevederile art. 529 alin.1 cod civil, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti iar potrivit alin 2, când întreţinerea este datorată de părinte, ea  se stabileşte până la o  pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Având în vedere aceste dispoziţii legale precum şi înţelegerea părţilor privind stabilirea locuinţei minorilor la reclamantă, care îşi va îndeplini astfel în natură obligaţia de întreţinere, vârsta minorilor, nevoile crescute impuse de necesitatea asigurării celor mai bune condiţii pentru o dezvoltare armonioasă şi pentru o bună educaţie, posibilităţile materiale ale pârâtului - reconvenient, care are un loc de muncă stabil şi nu mai are în întreţinere alte persoane aflate în nevoie, dar şi poziţia procesuală exprimată de pârât în cursul procesului, instanţa apreciază că minorii CDG, născut la data de … şi CSL, născută la data de … se află în nevoie şi se impune  obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere.

Astfel, potrivit prevederilor art. 527 alin.1 Cod civil, poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace iar potrivit alin.2, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora.

Pentru stabilirea datei de la care se va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, instanţa va avea în vedere împrejurarea că din probele administrate în cauză a rezultat că de la data promovării acţiunii de divorţ pârâtul a contribuit parţial la cheltuielile impuse de întreţinerea minorului.

Instanţa nu va stabili pensia de întreţinere în natură întrucât nu este în interesul minorilor, deoarece nevoile acestora nu pot fi acoperite doar de produsele din gospodărie menţionate de pârât şi care de altfel nu au fost menţionate detaliat; instanţa are în vedere faptul că aceştia, pe lângă hrană, au nevoie de îmbrăcăminte, educaţie, asigurarea unui mediu din care că nu le lipsească confortul zilnic, jucării, eventuale tratamente medicale, precum şi alte nevoi care se pot ivi şi la acoperirea cărora trebuie să contribuie ambii părinţi din punct de vedere financiar. Or, stabilirea în natură a pensiei de întreţinere, în măsura în care pârâtul nu a precizat exact în ce constă aceasta, indicând doar „produse din gospodăria sa şi a părinţilor” nu este oportună, nu ar răspunde cerinţelor şi nevoilor unor minori de vârstă şcolară, respectiv preşcolară, care, aşa cum s-a arătat, sunt variate şi nu se rezumă doar la hrana zilnică. Pe de altă parte, este normal ca minorii alături de părintele cu care locuiesc să aibă posibilitatea de a-şi alege îmbrăcămintea, încălţămintea, jucăriile, cărţile, rechizitele, dulciurile, să fie lăsaţi să-şi formeze preferinţe, să-şi contureze astfel personalitatea; or, nu se poate întâmpla astfel decât dacă pârâtul va fi obligat la plata întreţinerii în bani şi nu în natură.

În ce priveşte stabilirea pensiei de întreţinere la o sumă fixă, instanţa constată că părţile nu s-au înţeles asupra cuantumului acesteia, lăsând la aprecierea instanţei acest aspect. Apreciind, instanţa constată de asemenea că nu este oportună şi în interesul minorilor stabilirea unei sume lunare fixe, întrucât nu are elemente suficiente oferite de către părţi pentru a estima valoarea acesteia în mod obiectiv, raportat la realitate şi la programul zilnic efectiv al minorilor, la nevoile concrete ale acestora; pe de altă parte, susţinerile pârâtului potrivit cărora achită lunar 400 euro nu pot fi avute în vederea la diminuarea pensiei de întreţinere întrucât această cheltuială poate face obiectul unei acţiuni de partaj iar compensarea eventualelor datorii comune ale soţilor nu se poate face cu sumele datorate cu titlu de pensie de întreţinere.

În conformitate cu prevederile art. 533 alin.1 Cod civil, pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

Pe cale de consecinţă, instanţa va obliga pârâtul - reconvenient la plata sumei de 4251 lei cu titlu de diferenţă pensie de întreţinere pentru perioada 01 mai 2013 – 31 ianuarie 2014 şi la plata a unei pensii de întreţinere de 33% din venitul lunar net exceptând norma lunară de hrană, în favoarea  minorilor CDG, născut la data de 18.06.2007, respectiv CSL, născută la data de 28.11.2009, începând cu data de 01 februarie 2014, până la împlinirea de către fiecare dintre aceştia a vârstei de 18 ani.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că în fiecare lună din perioada mai 2013 – ianuarie 2013, exceptând lunile mai 2013, iunie 2013, octombrie 2013, pentru care nu fost depuse chitanţe, pârâtul a achitat reclamantei suma de 400 lei lunar pentru întreţinerea minorilor; astfel, raportat la o pensie lunară de întreţinere de 739 lei/lună (ce rezultă din procentul de 33% aplicat mediei veniturilor lunare pe ultimele 6 luni – 13442 lei : 6 = 2240 lei; 2240 lei * 33% = 739 lei, cf. fila 68), pentru perioada arătată, urmează a fi obligat la diferenţa de pensie de întreţinere, respectiv 739 lei pentru fiecare din lunile mai 2013, iunie 2013, octombrie 2013 şi 339 lei pentru fiecare din lunile iulie, august, septembrie, noiembrie, decembrie, ianuarie 2013.

La stabilirea mediei veniturilor instanţa nu a avut în vedere sumele lunare primite de pârâtul- reconvenient cu titlu de normă de hrană; din această perspectivă, instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 26/1994, „personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (…) are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită, în condiţiile prezentei ordonanţe”, iar art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „hrănirea personalului instituţiilor publice menţionate la art. 1 se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice”.

Totodată, potrivit art. 4 alin. (4) din OG nr. 26/1994, „cadrele militare, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc, în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul”.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale dar şi din economia OG nr. 26/1994, în ansamblul său, se desprinde concluzia că poliţiştii, care fac parte din personalul MAI, au dreptul la hrană gratuită (alimente), asigurată în concordanţă cu nevoile nutritive ale personalului şi în raport cu eforturile depuse în procesul de instruire şi de îndeplinire a misiunilor, condiţiile de mediu şi alţi factori specifici (art. 3 din acest act normativ), iar, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc, în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul.

Or, prin raportare la destinaţia normei de hrană, care este afectată în mod exclusiv desfăşurării activităţilor specifice şi pregătirii militare, şi la împrejurarea că aceasta se acordă, de regulă, în natură, prin asigurarea alimentelor necesare şi prin consumul propriu zis al acestora de către destinatarul normei, instanţa apreciază că şi valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană, care se acordă în condiţiile stabilite prin OG nr. 26/1994 şi care preia natura juridică a acesteia, are aceeaşi afectaţiune specială şi nu constituie un venit de natura celor care trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere, în accepţiunea art. 529 alin. (2) din Codul civil.

Domenii speta

Spete similare