Conflict de muncă având ca obiect despăgubiri constând din dobânda aferentă drepturilor salariale plătite cu întârziere.

Domeniul: conflicte de muncă

Conflict de muncă având ca obiect despăgubiri constând din dobânda aferentă drepturilor salariale plătite cu întârziere. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune. Aplicabilitatea dispoziţiilor Deciziei nr. 7/27.04.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Apel admis.

- Decretul nr. 167/1958, art. 1 şi 3.

Fiind o  acţiune cu caracter patrimonial este supusă condiţiei de fond a prescripţiei dreptului material la acţiune în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, deplin aplicabil în cauză în raport cu dispoziţiile art. 6 alin. 4 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 şi ale art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Consecinţa practică este aceea că dreptul reclamantei de a obţine prin intermediul instanţei de judecată daune interese anterioare datei de 28.03.2011 (acţiunea fiind formulată la data de 28.03.2014) este prescris.

Acest raţionament a fost confirmat şi prin decizia nr. 7/27.04.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a stabilit că plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 3034 DIN 11 SEPTEMBRIE 2015)

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 31 martie 2014 reclamanta L.M.A. a chemat în judecată pe pârâţii TB, CAB, MJ şi PICCJ, solicitând a se dispune obligarea acestora la plata dobânzii legale pentru sumele plătite cu întârziere, calculată de la data de 15.10.2010 şi până la momentul plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru sumele datorate şi rămase neexecutate, începând cu data de 15.10.2010 şi până la plata integrală a sumelor respective, astfel cum rezultă din sentinţa Civilă nr. 936, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a la data de 03.02.2010, definitivă şi irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 4250/R, pronunţată la data de 15.10.2010 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a.

Prin sentinţa civilă nr. 8552 din data de 19 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi, în consecinţă, respinsă acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.936/3.02.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale (filele 13 - 18), rămasă irevocabilă prin decizia nr.4250R/15.10.2010 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă  şi Asigurări Sociale (filele 6 - 12), a fost constatat dreptul reclamantei de a încasa de la pârâţii TB, CAB şi MJ sumele reprezentând sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada aprilie 2008 – decembrie 2008, iar de la pârâtul PICCJ pentru perioadele 22.12.2008 - 1.03.2009 şi 31.05.2009 – 12.11.2009, actualizate cu indicele de inflaţie.

În cauză reclamanta a pretins obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferentă sumelor cuvenite cu titlu de spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculate de la data de 15.10.2010, însă dreptul său de a pretinde pe cale silită plata dobânzii s-a stins întrucât a fost exercitat cu depăşirea termenului de prescripţie.

Astfel, potrivit art.268 alin.1 lit.c din codul muncii, cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de trei ani de la data naşterii dreptului la acţiune.

Art.1088 alin.1 şi 2 din codul civil de la 1864, act normativ incident în speţă întrucât, potrivit art.6 alin.5 din codul civil – legea nr.287/2009, dispoziţiile legii noi se aplică actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, prevede dreptul creditorului la daunele – interese pentru neexecutarea unei obligaţii având ca obiect o sumă oarecare, care nu poate cuprinde decât dobânda legală, fără a fi ţinut a justifica vreo pagubă, aceasta cuvenindu-se din ziua cererii în judecată, în afara situaţiilor în care, după lege, dobânda curge de drept.

De asemenea, potrivit art.1 alin.1 şi 2 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune ce are un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal stingându-se şi dreptul la acţiunea privind drepturile accesorii. Art.7 alin.1 din acelaşi act normativ mai stabilea că prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, iar potrivit art.12, în cazul în care debitorul este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.

Acestea fiind dispoziţiile legale incidente în cazul obligaţiilor succesive ale pârâţilor, având ca obiect plata drepturilor băneşti cu titlu de spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a fost constatat că dreptul la încasarea dobânzii legale pentru neexecutarea sau pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a dreptului salarial pe perioadele aprilie 2008 – decembrie 2008, 22.12.2008 - 1.03.2009 şi 31.05.2009 – 12.11.2009, care este un drept accesoriu, s-a născut la data naşterii dreptului de a pretinde silit executarea obligaţiei principale având ca obiect sporul de 50%, astfel că, în raport de scadenţa fiecărei obligaţii principale, acţionarea în justiţie la data de 31.03.2014 în scopul recunoaşterii dreptului la dobânda legală s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din codul muncii, motiv pentru care nu mai poate fi recunoscut, fiind stins.

Argumentele titularei cererii de chemare în judecată, referitoare la întreruperea cursului prescripţiei ca urmare a recunoaşterii debitului principal prin actele normative de eşalonare a plăţii nu rezistă analizei şi nu au putut fi în măsură să înlăture aplicabilitatea dispoziţiilor legale menţionate, referitoare la prescripţia extinctivă, întrucât prin OUG nr.71/2009, prin OUG nr.45/2010 şi prin legea nr.230/2011 pentru aprobarea OUG nr.71/2009 nu au fost recunoscute creanţele cu titlu de drepturi salariale, ci s-a reglementat numai modul de executare a obligaţiilor de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, fiind stabilită chiar şi suspendarea de drept, pe perioada eşalonării termenelor de plată prevăzute în actele normative, a oricărei proceduri de executare silită. Pentru ca un act de recunoaştere a obligaţiei de plată să producă efectele întreruperii cursului prescripţiei dreptului de a pretinde silit recunoaşterea dreptului, în sensul prevăzut de art.16 alin.1 din decretul nr.167/1958, este necesar ca acesta să emane de la debitor anterior obţinerii de către creditor a unui titlu executor, căci de la momentul obţinerii titlului executor începe să curgă un nou termen de prescripţie, şi anume acela al executării silite, care este reglementat de art.6 din decretul nr.167/1958. Actele normative invocate de reclamantă au reglementat numai modalitatea de executare a obligaţiilor constatate prin hotărârile judecătoreşti şi nu pot fi calificate drept recunoaşteri ale drepturilor de creanţă ale unor categorii de salariaţi.

De asemenea, Decizia nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art.1082 şi art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin (1), alin (2) teza I şi art.1535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate creditorilor ce fac parte din personalul din sectorul bugetar, care deţin titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condiţiile art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările şi completările ulterioare, însă aceste drepturi trebuie să fie recunoscute la rândul lor prin titluri executorii, deci trebuie să fie formulate cu respectarea normelor legale referitoare la prescripţia extinctivă, aplicabile la momentul naşterii dreptului de a le pretinde silit.

În consecinţă, a fost reţinut că dreptul reclamantei de a pretinde obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferentă sumelor cu titlu de spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică s-a prescris întrucât a fost exercitat cu depăşirea termenului reglementat de art.268 alin.1 lit.c din codul muncii, care a început să curgă de la data naşterii dreptului principal având ca obiect sporul de 50%, precum şi că modalitatea de executare a obligaţiei principale recunoscută prin titlu executoriu, care a fost eşalonată prin acte normative, nu prezintă relevanţă pentru modul în care a curs termenul de prescripţie şi nu poate afecta cursul prescripţiei dreptului de a obţine recunoaşterea pretenţiilor cu titlu de dobândă, acţiunea fiind respinsă pe cale de excepţie.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal şi motivat, reclamanta, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art.466 şi urm. din Codul de procedură civilă, art.161, art.274  Codul Muncii republicat, art.525,1082 şi 1088 din vechiul Cod Civil, art.1531, 1535 din noul Cod Civil, apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Susţine apelanta că analizând motivele expuse de instanţa de fond în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, drept urmare, respingerea cererii de chemare în judecată, rezultă fără dubiu că Sentinţa Civilă nr. 8552/19.09.2014 este netemeinică şi nelegală.

În acest sens, se poate observa că instanţa de fond a interpretat în mod greşit şi superficial dispoziţiile de drept cu privire la prescripţia extinctivă, fără să ţină cont de toate aspectele incidente în prezenta speţă.

De asemenea, se poate observa că pentru a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de fond a procedat chiar şi la interpretarea Deciziei nr. 2/17.02.2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din care rezultă fără dubiu că acţiunea formulată de apelantă este temeinică şi legală, fiind formulată în termen.

Mai mult, dreptul Ia acţiune în sensul de a solicita acordarea daunelor moratorii a început sa curgă de la data emiterii deciziei nr. 2 din 17.02.2014 a ICCJ, care are un caracter obligatoriu şi care instituie în favoarea apelantei dreptul de a solicita plata dobânzilor legale reprezentând daune interese moratorii în urma prejudiciului suferit, determinat de achitarea eşalonată a sumelor de bani datorate de către pârâţi, întrucât, numai de la data emiterii acestei decizii s-a clarificat modalitatea de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor vechiului Cod civil, noului Cod civil, privind acordarea daunelor interese moratorii în cazul întârzierii nejustificate privind plata drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar, modalitatea de aplicare în continuare a O.U.G. nr. 71 din 2009 privind dreptul Statului de a eşalona pe o perioadă de 6 ani plata unor asemenea drepturi, consecinţele unei asemenea eşalonări.

Este inechitabil şi injust ca Statul Român, prin intermediul pârâţilor, sa-şi invoce propria culpă constând în eşalonarea pe o perioadă foarte mare de timp a achitării drepturilor salariale cuvenite subsemnatei, pentru a fi exonerat de plata prejudiciului suportat în urma eşalonării achitării sumelor de bani respective.

Totodată, motivarea instanţei de fond privind prescrierea dreptului la acţiune al subsemnatei pentru sumele de bani solicitate după expirarea termenului de prescripţie de 3 ani în raport de titlurile executorii, invocându-se dispoziţiile din Decretul nr. 167 din 1958, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, nu au relevanţă în cauză, întrucât emiterea actelor normative în temeiul cărora s-a dispus plata eşalonată a sumelor de bani datorate subsemnatei cu titlul de drepturi salariale a avut ca efect întreruperea cursului prescripţiei care a început să curgă începând cu anul 2010, data emiterii primului titlul executoriu în condiţiile în care plata unor părţi din sumele datorate nu a avut ca efect recunoaşterea dreptului în sine al subsemnatei de către pârâţi, ci, pur şi simplu, îndeplinirea parţială a unor obligaţii, fiind îndoielnică data stingerii obligaţiei, mai ales că nu se poate stabili în ce proporţie au fost executate obligaţiile, ce sume de bani au fost achitate în raport de titlul executoriu, existând riscul ca pârâţii să se prevaleze de plata eşalonată a debitelor şi să invoce oricând stingerea obligaţiilor fără însă să facă dovada efectivă a cuantumului sumelor de bani achitate în perioada eşalonării plăţii acestora.

Mai mult, aşa cum rezultă şi din cererea de chemare în judecată prin Sentinţa Civilă nr. 936, pronunţată Ia data de 03.02.2010, în dosarul nr. 17468/3/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia Civila nr. 4250/R din data de 15.10.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a obligat pârâţii la plata către apelantă a sumelor de bani reprezentând sporul de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică, actualizate cu indicele de inflaţie pe perioada aprilie 2008 - decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie pentru perioada aprilie 2008 - decembrie 2008.

Prin aceeaşi hotărâre, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 4250/R din data de 15.10.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a obligat pârâtul PICCJ la plata către apelantă a sumelor de bani reprezentând sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada 22.12.2008 -01.03.2009, 31.05.2009 -12.11.2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie.

Aşadar, deşi prin hotărârea judecătorească indicată mai sus i-au fost recunoscute drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică, până la acest moment, aceste drepturi nu i-au fost achitate. Totodată, prin O.U.G. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute şi titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a dispus în sensul acordării acestor drepturi în mod eşalonat, în trei tranşe între anii 2010-2012. Ulterior, prin O.U.G nr.45/2010, de modificare a O.U.G.71/2009, s-au prorogat termenele de plată ale celor trei tranşe, în intervalul de timp cuprins între anii 2012, 2013 şi 2014, iar prin Legea nr. 230/2011, pentru aprobarea O.U.G. 71/2009, au fost modificate termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 şi a prevăzut o procedură de executare în 5 tranşe, stabilite în intervalul de timp cuprins între anii 2012-2016, urmând ca sumele de bani să fie actualizate cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, actele normative indicate mai sus au modificat în mod succesiv termenele de plată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii, lipsind-o de dreptul de a se folosi de sumele respective, ceea ce a impus formularea prezentei cereri de obligare a pârâţilor la plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât şi pentru cele rămase neachitate, până la data plăţii integrale a acestora, cu titlu de reparare a prejudiciului produs.

Pe de altă parte, se poate observa că pârâţii totuşi şi-au recunoscut obligaţia de plată, atât prin plăţile efectuate la sfârşitul lunii septembrie 2010, aferente anului 2010, astfel cum a fost stipulat în O.U.G. nr. 71/2009, cât şi prin plata la sfârşitul lunii aprilie a anului 2012 a cotei de 1,25% din suma datorată, astfel că orice termen de prescripţie început în cauză a fost întrerupt.

Având în vedere motivele de mai sus, se poate observa că motivarea instanţei de fond cu privire la faptul că în speţă nu a operat întreruperea prescripţiei extinctive, este lipsită de fundament.

Mai mult, conform art. 16 din Decretul nr.167/1958, aplicabil prescripţiilor extinctive începute şi împlinite sub imperiul reglementării anterioare noului Cod Civil, precum şi cele începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Legii nr.71/2011, de punere în aplicare a Noului Cod Civil, prescripţia se întrerupe:

a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia;

c) printr-un act începător de executare, dispoziţii care sunt incidente în cazul de faţă şi care au fost preluate şi de dispoziţiile art.2537 N.C.C. şi al cărui efect constă tocmai în ştergerea prescripţiei extinctive începute şi începerea, după întrerupere a cursului unei noi prescripţii extinctive.

Pentru drepturile de natură salariala recunoscute prin astfel de sentinţe judecătoreşti, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".

De asemenea, dreptul apelantei la daune interese s-a născut sub incidenţa vechiului Cod Civil, art. 1082 din acest act normativ prevăzând că debitorul este obligat la plata de daune interese ca o consecinţă a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei.

Se poate observa că în reglementarea art. 1082 din Vechiul Cod civil, se disting două categorii de daune interese, respectiv daune compensatorii, reprezentând daune interese ce se cuvin pentru neexecutarea obligaţiei şi daune moratorii care sunt datorate pentru întârzierea în executare, exact ceea ce înţeleg să solicit în cazul de faţă.

Aşadar, daunele interese moratorii se cuvin creditorului pentru o amânare a executării, pentru o executare târzie a obligaţiei, daunele interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinirea obligaţiei, rolul lor fiind de a acoperi prejudiciul cauzat prin întârzierea executării şi se pot cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligaţiei, inclusiv cu executarea parţială.

În cazul obligaţiei băneşti, existenţa daunelor - interese moratorii este prezumată de lege, lipsa de folosinţă a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Totodată, principiul reparării integrale a prejudiciului (cauzat prin neexecutare totală sau parţială, defectuoasă ori cu întârziere) este preluat şi în dispoziţiile art. 1531 Noul Cod Civil alin. (2) al textului de lege arătat, reglementând expres că acest prejudiciu cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.

Pe de altă parte, dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti care asigură conservarea valorii creanţei susceptibilă de a fi afectată de deprecierile monetare, creanţă a căror executare este îndepărtată de naşterea lor.

Prin actele normative invocate s-a prevăzut faptul că sumele de bani plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, întrucât, dacă iniţial s-a dispus ca plata drepturilor salariale prevăzute în titlul executoriu să se facă eşalonat până în 31.12.2009, ulterior, termenele de plată s-au prelungit succesiv până în anul 2016 şi, ca atare, prin actualizarea sumelor de bani de la data când trebuia achitată, la data plăţii efective, creditorul primeşte suma iniţială datorată şi nu o valoare mai mare decât cea care trebuia achitată.

Actualizarea sumelor datorate în funcţie de rata inflaţiei nu reprezintă daune interese şi nu acoperă integral prejudiciul suferit de apelantă.

În speţă, apelanta solicită repararea prejudiciului produs, dobânda legală acoperind potrivit dispoziţiilor legale arătate, întârzierea la plata (pentru aceeaşi perioadă), astfel încât nu există dublă reparaţie şi nu echivalează cu o îmbogăţire fără just temei.

Dreptul Ia dobânda legală chiar fără dovedirea unui prejudiciu, legea prezumându-l, este consacrat de dispoziţiile art. 1088 vechiul Cod civil, drept care se aplică tuturor obligaţiilor monetare indiferent de provenienţa lor, nu numai la regimul dobânzii moratorii în cazul întârzierii în executarea unei obligaţii băneşti contractuale, ca atare, şi pentru cele cu titlul de daune - interese pentru întârziere în executare, reglementate de dispoziţiile 1082 vechiul Cod civil, iar conform art. 525 din Vechiul Cod civil dobânda se cuvine zi cu zi.

Prin hotărârile judecătoreşti, care reprezintă titluri executorii, subsemnatei mi s-au recunoscut nişte drepturi salariale care nu mi-au fost achitate nici până la acest moment, creanţele fiind certe, lichide şi exigibile, obligaţia de plată fiind cu executare imediată, ceea ce înseamnă că plata trebuia făcută la momentul naşterii raportului juridic, obligaţia nefiind cu termen.

De altfel, chiar şi în cazul obligaţiilor cu termen, plata este exigibilă la momentul stabilit de ambele părţi, în speţă nefiind respectate nici măcar termenele de plată stabilite prin reglementările legale în acest sens.

Faptul că hotărârea judecătorească invocată în cauză este definitivă şi executorie de la data pronunţării, conform art. 274 Codul Muncii republicat (fostul art.289 Codul Muncii), face ca pârâţii să fie puşi în întârziere de la data de 15.10.2010 pentru acoperirea integrală a prejudiciului, rezultat prin neachitarea drepturilor salariale, care fac obiectul titlului executoriu.

Astfel, aceste dobânzi nu pot curge de la data cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art. 1088 alin.(2) din vechiul Cod civil potrivit căruia daunele interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, sunt aplicabile numai în materia neexecutării unei obligaţii contractuale, când este necesară punerea în întârziere a debitorului prin notificare prin intermediul executorilor judecătoreşti (art.1079 Cod civil) sau cererea de chemare în judecată a debitorului, nu şi în materia titlului executoriu indicat în speţă.

Aşadar, momentul naşterii dreptului la dobânzi în favoarea apelantei nu este cel al cererii de chemare în judecată. în acest sens se poate observa că prin Hotărârea din 16.10.2007 în cauza Nadulişneac Ion contra Moldovei (executare tardivă a hotărârii judecătoreşti, irevocabilă şi executorie), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluţionării litigiului în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obţine executarea sa (Metaxas vs. Greece, 27 mai 2004), în opinia Curţii prejudiciul material fiind cauzat din cauza imposibilităţii de a se folosi de banii săi.

Totodată, în temeiul art.1082 Cod civil, debitorul va fi obligat la despăgubiri nu numai atunci când acţionează cu intenţia de a-1 prejudicia pe creditor ci ori de câte ori nu va dovedi existenţa unei cauze străine, deci ori de câte ori nu-şi execută obligaţia din vina sa, indiferent că aceasta a constat în intenţie sau simplă culpă .

Cauza străină în sensul art.1082 Cod civil este intervenţia cazului fortuit sau a cazului de forţă majoră sau vina creditorului care îl exonerează de răspundere, ori, apariţia actelor normative de amânare a plăţilor nu îmbracă forma acestor evenimente pe care partea nu le putea prevedea şi, ca atare, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru evitarea acestor neexecutări, titlurile executorii fiind din cursul anului 2010. Chiar şi fapta unui terţ poate să aibă ca efect înlăturarea răspunderii debitorului, fiind însă necesar ca şi aceasta să aibă caracteristicile forţei majore sau cazului fortuit.

De altfel, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis Recursul în Interesul Legii, formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevede că în aplicarea dispoziţiilor art.1082 şi art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin (1), alin (2) teza I şi art.1535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere motivele menţionate, rezultă fără dubiu că sentinţa apelata este netemeinică şi nelegală, fapt pentru care se impune admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei civile nr. 8552/19.09.2014 şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecata astfel cum a fost formulată.

La data de 27.03.2015, respectiv 06.04.2015, intimaţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În apel, nu au fost administrate probe noi.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

La data de 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr.21 a stabilit următoarele:

 „Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I Civilă în dosarul nr. 9994/118/2013 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (art. 161 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) şi art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.”

În dosarul nr.9994/118/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa –Secţia I Civilă, situaţia de fapt şi obiectul cererii de chemare în judecată au fost următoarele: reclamanţii pretind acordarea dobânzii legale pentru drepturi salariale stabilite printr-un titlu executoriu ce au făcut obiectul eşalonării plăţii în baza unor acte normative. Reclamanţii sunt foşti procurori care au obţinut obligarea pârâţilor la plata unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1997 şi aplicat la salariul de bază, printr-o hotărâre judecătorească executorie pronunţată într-un conflict de muncă. Drepturile au fost acordate pentru perioada 22.06.2004 -  21.03.2008 printr-o sentinţă din 21.03.2008. Reclamanţii au formulat acţiunea pentru acordarea dobânzii legale la data de 28.11.2013.

Potrivit dispoziţiilor art.521 alin.3 Cod pr. civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea reţine că între situaţia de fapt şi obiectul prezentei cereri şi dosarul nr. 9994/118/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa –Secţia I Civilă există similaritate, urmând a avea în vedere dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr.21/2015. 

Prin urmare, în acord cu dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr.21/2015, Curtea apreciază criticile formulate de apelanta reclamantă, ca fiind, în parte întemeiate, în sensul ce urmează.

Obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale pentru sumele plătite cu întârziere, calculată de la data de 15.10.2010 şi până la momentul plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru sumele datorate şi rămase neexecutate, începând cu data de 15.10.2010 şi până la plata integrală a sumelor respective, astfel cum rezultă din Sentinţa Civilă nr. 936, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a la data de 03.02.2010, definitivă şi irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 4250/R, pronunţată la data de 15.10.2010 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă.

Faţă de modul de exprimare al petitului acţiunii, Curtea consideră că reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o nouă acţiune în realizarea dreptului de a încasa daune interese aferente diferenţelor de drepturi salariale acordate prin  titlul executoriu.

Drept urmare, acţiunea pendinte este o veritabilă acţiune în pretenţii ce tinde la obţinerea unei noi hotărâri judecătoreşti care să recunoască dreptul reclamantei la acordarea dobânzii legale de la data pronunţării titlului executoriu şi până la data plăţii efective a diferenţelor salariale.

Fiind o  acţiune cu caracter patrimonial este supusă condiţiei de fond a prescripţiei dreptului material la acţiune în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, deplin aplicabil în cauză în raport cu dispoziţiile art. 6 alin. 4 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 şi ale art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Consecinţa practică este aceea că dreptul reclamantei de a obţine prin intermediul instanţei de judecată daune interese anterioare datei de 28.03.2011 (acţiunea fiind formulată la data de 28.03.2014) este prescris.

Acest raţionament a fost confirmat şi prin decizia nr. 7/27.04.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a stabilit că plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

Trimiterile apelantei la jurisprudenţa CEDO nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, întrucât nu se pune problema analizării legalităţii normelor interne privind reglementarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii în mod eşalonat cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ci aplicarea, în mod efectiv, a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  nr. 2/2014 pronunţată in soluţionarea unui recurs in interesul legii.

Instanţa supremă a stabilit cu valoare obligatorie:  „În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Or, prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul recunoaşte implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în consecinţă, instituie o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

 În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum.

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

În ipoteza dată, însă, deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului”.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va admite apelul, va anula sentinţa civilă apelată şi, evocând fondul, va admite în parte cererea şi va obliga pârâţii să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor salariale restante stabilite prin sentinţa civilă nr.936/03.02.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr.17468/3/2009 definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.4250/R/15.10.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, începând cu data de 28.03.2011. Va păstra în rest sentinţa.

Domenii speta

Spete similare