Cameră preliminară. Respingerea excepţiilor privind încălcarea dreptului la apărare al inculpatului

Prin încheierea din 5.03.2015 judecătorul de cameră preliminară a dispus următoarele:

„În baza art. 345 alin.1 Cod procedură penală respinge excepţiile invocate de către inculpatul C., prin apărătorul său din oficiu, privind nelegalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, rechizitoriu privind inculpatul C., aflat în Penitenciarul Iaşi, trimis în judecată  pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b Cod penal.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C.

Termenul de judecată în prezenta cauză penală va fi stabilit, în conformitate cu  dispoziţiile art. 10314 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus începerea judecăţii.”

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului  C. că, în noaptea de 24/25.12.2014, în jurul orei 0100, a pătruns pe uşa de acces în locuinţa persoanei vătămate F., de unde a sustras un telefon mobil marca Samsung S-5 şi suma de 200 lei, bunuri aparţinând persoanei vătămate, un telefon marca Nokia, un telefon marca I Phone-3, suma de 2050 lei şi 6 dolari SUA, bunuri aparţinând persoanei vătămate P. şi suma de 60 lei, aparţinând persoanei vătămate B., cauzând un prejudiciu total în cuantum de 6.100 lei.

A constatat judecătorul de cameră preliminară, prin raportare la dispoziţiile art. 342-348 Cod procedură penală că, până la expirarea termelor prevăzute de disp.art.343 alin.2 şi alin.3 Cod procedură penală, în prezenta cauză penală, inculpatul, prin apărătorul său din oficiu (respectiv d-nul av. P., conform delegaţiei aflată la fila 17 dosar instanţă) a formulat excepţii privind nelegalitatea probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (filele 51-58, filele 42-45 dosar instanţă), aspecte care vizează, în principal, încălcarea principiului loialităţii administrării probelor prevăzut în dispoziţiile art. 101 alin. 1 Cod procedură penală, dispoziţii care prevăd că este  oprit a se întrebuinţa violente, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe. S-a arătat că, după cum rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate P. şi B., faptele acestora de percheziţionare corporala a inculpatului, fără consimţământul acestuia si de constrângere fizica fără a avea indiciu rezonabil si fără a avea calitatea de organ de politie, se încadrează tocmai in prevederile art.101 alin.1 Cod procedură penală. Găsind asupra inculpatului corpuri delicte reprezentând o parte din bunurile furate, persoanele vătămate l-au urcat cu forţa pe acesta în maşina cu care se deplasau, l-au transportat la locuinţa familiei F., locuinţa de unde le fuseseră  sustrase bunurile şi, prin exercitarea de violenţe fizice si psihice, a fost „audiat” de către cele două persoane vătămate, fiind astfel lipsit de libertate aproximativ 3 ore. Ca urmare a celor arătate mai sus, s-a arătat că probele materiale constând în corpurile delicte găsite asupra inculpatului C. de către numitul P., cat si celelalte corpuri delicte pe care a fost forţat sa le menţioneze în condiţiile unei declaraţii date in mod nelegal unor persoane fără calitate în acest sens, precum şi declaraţiile de recunoaştere date în faţa numiţilor P. şi B. sunt obţinute în mod nelegal si sancţionate cu excluderea probelor, conform dispoziţiilor art. 102 alin. 2 Cod procedură penală („Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal").

Totodată, s-a susţinut de către inculpat, prin apărătorul său din oficiu, că declaraţia de recunoaştere pe care a dat-o în faţa organelor de cercetare penală trebuie exclusă ca fiind obţinută în mod nelegal, în condiţiile în care, deşi suferise vătămări corporale, inculpatul a  fost tratat medical doar ulterior finalizării  audierii sale, audiere care astfel, a fost făcuta prin supunerea la rele tratamente.

Faţă de aspectele invocate, mai sus relevate, inculpatul, prin apărătorul său, în temeiul prevederilor art. 346 alin. 3 lit.b) Cod procedură penală, a solicitat excluderea probelor administrate în faza de urmărire penală ca fiind nelegal administrate.

(…)

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză nu sunt relevate elemente de ordin probator care să confirme susţinerile inculpatului în sensul existenţei unor încălcări ale dispoziţiilor legale care să afecteze valabilitatea probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 101 alin.1 Cod procedură penală, este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, iar potrivit dispoziţiilor alin.2 al aceluiaşi articol, nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei; interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea uneia asemenea metode sau tehnici de ascultare. Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin.3 Cod procedură penală, este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Organele judiciare sunt cele chemate de legiuitor să vegheze la respectarea principiul loialităţii administrării probelor în cadrul procesului penal, în acest sens fiind dispoziţiile art.100 alin.1 Cod procedură penală care prevăd că, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu sau la cerere. În continuare, dispoziţiile art.100 alin.2 Cod procedură penală prevăd că, în cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

Prin urmare, este necesar a se remarca că respectarea principiului anterior enunţat nu se impune a fi analizat prin raportare la o eventuală conduită ilicită a persoanelor vătămate – şi care poate forma obiectul unei cauze penale distincte, în situaţia existenţei unei plângeri sau a unei sesizări din oficiu cu privire la comiterea de către acestea a unor fapte penale sau care poate constitui un element de apreciere a veridicităţii aspectelor relevate de probatoriul administrat în cauză, în strânsă legătură cu temeinicia acuzaţiilor formulate împotriva celui acuzat (aspect diferit de legalitatea sau loialitatea administrării probelor) - ci strict prin raportare la conduita adoptată de către organele judiciare. Sub acest aspect, constată judecătorul de cameră preliminară că organele de cercetare penală au adus la cunoştinţă numitului C. drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 10, art.83 şi art. 108 Cod procedură penală, iar declaraţiile acestuia din urmă au fost luate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. În cursul urmăririi penale inculpatului i  s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare, fiindu-i adusă la cunoştinţă fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, precum şi dreptul de a fi asistat de către un apărător ales pe întreg parcursul procesului penal. Se constată că  numitul C. a fost asistat de către un apărător din oficiu atât la momentul audierii sale în calitate de suspect/inculpat, cât şi la momentul audierii sale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi care a soluţionat propunerea de arestare preventivă, în nici una dintre aceste declaraţii neexistând vreo solicitare formulată de către inculpat  în legătură cu starea sa de sănătate.

A reţinut judecătorul de cameră preliminară că principiul loialităţii decurge din dreptul la un proces echitabil şi implică o anumită „moralitate procedurală” a organelor de urmărire penală în activitatea de strângere a probelor, aptă să asigure credibilitatea actului de justiţie şi aflarea adevărului, existând o prezumţie de bună credinţă a organelor judiciare, ce poate fi răsturnată doar în situaţia existenţei unor elemente de dovadă care să releve incidenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 101 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare