Cerere de aplicare a legii penale mai favorabile. Hotărâre de condamnare pronunţată de o instanţă străină, recunoscută anterior.

Prin sentinţa penală nr. 1794/2015 instanţa a dispus următoarele:

„În baza art. 595 Cod procedură penală, raportat la prevederile art. 6 Cod penal, respinge cererea formulată de petentul C., deţinut în prezent în Penitenciarul Iaşi, privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte condamnarea la  pedeapsa de 2373 zile închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 053 H v 23/14 K a Tribunalului de Land Viena, Germania, ce a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 91 din 11.08.2014 a Curţii de Apel Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014.”

Pentru a dispune astfel instanaţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 91 din 11.08.2014 a Curţii de Apel Bacău, în conformitate cu dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 302/2004 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind transferul persoanei condamnate C. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării unei pedepse aplicate de Tribunalul de Land Viena, Germania.

În temeiul art. 154 alin. 6 lit. a raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea în punerea în executare a sentinţei penale nr. 053 HV 23/14k a Tribunalului de Land Viena, Germania, la data de 04.04.2014, prin care petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2373 zile închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de „tentativă la tâlhărie calificată”, prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. a şi f Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 36 alin. 3 Cod penal şi art. 5 Cod penal.

Pe cale de consecinţă, persoana condamnată a fost transferată într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

În considerentele sentinţei pronunţate, Curtea a constatat, între altele, că prin sentinţa a cărei recunoaştere s-a solicitat s-a reţinut faptul că în data de 17.01.2014, persoana condamnată, împreună cu alţii, a încercat să sustragă de la două persoane vătămate prin violenţă, respectiv prin ameninţarea cu un pericol iminent pentru trup şi viaţă, bunuri mobile străine, respectiv bani în numerar şi bunuri valoroase, cu intenţia ca prin însuşirea lor să se îmbogăţească pe nedrept; mai exact doi dintre inculpaţi au ameninţat persoanele vătămate cu un topor şi un baros, în timp ce ceilalţi inculpaţi, între care şi petentul din prezenta cauză, au intrat în clădire şi au intenţionat să îşi însuşească prada.

Examinând materialul cauzei, Curtea a apreciat este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 155 lit. b din Legea nr. 302/2004, faptele comise de condamnat, având corespondent în legislaţia română şi realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de „tâlhărie calificată”, prevăzută de art. 233-234 alin. 1 lit. a şi f Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 36 alin. 3 Cod penal şi art. 5 Cod penal.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 595 Cod procedură penală, când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege care nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a dispus condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 6 Cod penal, instanţa a constatat că legea penală mai favorabilă se aplică doar atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea integrală a pedepsei închisorii sau amenzii intervine o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, caz în care sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Conform deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-au menţionat următoarele: dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În considerentele deciziei s-a menţionat, între altele că „în condiţiile art. 135 alin. (6) lit. a) şi lit. b) pct. (i), respectiv ale alin. (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa străină, adaptând pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română ori atunci când durata pedepsei aplicate de instanţa străină depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. În această a doua ipoteză, adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

Totodată, pedeapsa stabilită de instanţa română trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi să nu agraveze situaţia persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată de statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară. 

Această posibilitate de adaptare, respectiv de stabilire a pedepsei, recunoscută expres instanţei naţionale prin dispoziţiile legale menţionate, reprezintă o expresie a principiului legalităţii. Altfel spus, pedeapsa aplicată prin hotărârea străină recunoscută nu va fi executată în statul care recunoaşte respectiva hotărâre decât în măsura în care corespunde limitelor de pedeapsă, precum şi naturii acesteia, prevăzute de legea naţională.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 6 din Codul penal reprezintă tot o expresie a principiului legalităţii, incidenţa acestora în ipoteza în discuţie apare justificată, pentru identitate de raţiune.”

În ceea ce priveşte situaţia proprie a condamnatului, la momentul la care Curtea de Apel Bacău a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de instanţa din Austria, condamnatul a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 Cod penal, întrucât instanţa a făcut pe deplin aplicarea principiului legalităţii, apreciind că prevederile noului Cod penal îi sunt mai favorabile persoanei condamnate.

Curtea a precizat expres şi că durata pedepsei pronunţată de autorităţile străine este compatibilă cu legea română şi se impune continuarea executării acestuia.

În aceste condiţii, este evident că nu se poate reanaliza situaţia juridică a persoanei condamnate prin prisma dispoziţiilor art. 6 Cod penal, neexistând premisa aplicării acestui text legal, care constă în intervenirea unei legi penale mai favorabile după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare.(în prezenta cauză se pune problema intervenirii legii mai favorabile după pronunţarea hotărârii de recunoaştere).

Domenii speta

Spete similare