Lovire sau alte violenţe. Violare de domiciliu. Infracţiuni săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969. Stabilirea legii penale mai favorabile

Sentinţă penală 2109 din 16.11.2015


Prin sentinţa penală nr. 2109 din 17 iunie 2015, s-a dispus condamnarea inculpatului M.M. la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 alin. 1 noul Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedura penală şi la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 alin. 1 noul Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedura penală.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi în temeiul art. 33 lit. a în referire la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969, s-au contopit pedepsele aplicate pentru acestea, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare, sporită la 9 (nouă) luni închisoare. 

În temeiul art. 81 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal din 1969.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul emis la data de 21.01.2015, inculpatul Maftei Mihai a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal din 1969  şi lovire sau alte violenţe  prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 5 alin. 1 noul Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 15.07.2012, în jurul orelor 17.00, inculpatul MM a intrat în curtea persoanei vătămate PCI fără drept, iar aici i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale 

În faţa instanţei, inculpatul a recunoscut total şi necondiţionat faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicitând să fie judecat pe baza probelor de la urmărire penală, potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii. 

Față de poziția procesuală exprimată de inculpatul MM, instanța a încuviințat cererea inculpatului ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, apreciind că acestea sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Instanţa a reţinut că art. 5 alin. 1 Noul Cod penal, intrat in vigoare la 01.02.2014, consacră principiul aplicării legii penale mai favorabile, conform căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penala mai favorabilă.

Condițiile de aplicare a art. 5 din Noul Cod penal, privesc, prin urmare, în mod cumulativ, existența unei situații tranzitorii, caracterizarea faptei ca infracțiune atât potrivit legii contemporane datei săvârșirii acesteia, cât și legilor succesive noi, condiția ca pricina să nu fi fost soluționată definitiv și, evident existența unei legi penale mai favorabile între legile succesive.

Instanţa a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe atât conform dispozițiilor noului Cod penal - art. 224 alin. 1 şi art. 193 alin. 2 Cod penal - cât și conform vechii reglementări - art. 192 alin. 1  şi 180 lin. 2 Cod penal din 1969.

Realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare), instanţa constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul este Codul penal anterior.

Aşa fiind, instanţa a reţinut că, în drept, fapta inculpatului M.M. care, la data de 15.07.2012, în jurul orelor 17.00 a intrat în curtea persoanei vătămate PCI fără acordul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal.

Fapta aceluiaşi inculpat care, la data de 15.07.2012, în jurul orelor 17.00, după ce a intrat în curtea persoanei vătămate P CI i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei cauzându - i leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunile săvârşite (limite care vor fi reduse potrivit disp. art. 396 alin. 10 Cod procedura penala), gradul de pericol social generic şi concret al faptelor, persoana inculpatului, împrejurările în care faptele au fost săvârşite. De asemenea, a avut în vedere scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 Cod penal din 1969 şi necesitatea realizării principiului prevenţiei generale şi speciale.