Contestatie la executare

Decizie 808 din 15.07.2015


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z sub nr. 1742/339/2014 din 27 iunie 2014, contestatorul DC, în contradictoriu cu creditoarea I.I. LP a formulat contestaţia la executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 31/2014 al BEJ NV, precum şi suspendarea executării.

În motivare, a arătat că, creditoare II LP a obţinut pe procedura somaţiei de plată, hotărârea judecătorească, sentinţa civilă nr. 706 din 19. 03. 2013, pronun¬ţată de Judecătoria Z, ce constituie titlu executoriu şi care stă la baza acestei executări silite, hotărâre care este nelegală şi netemeinică fiind obţinută cu rea-credinţă pentru o sumă greşit stabilită, hotărâre care nu i-a fost comunicată şi despre care nu a avut cunoştinţă până la comunicarea actelor de executare silită.

A arătat debitorul că personal a mers la creditoarea I.I. LP şi am achitat suma precizată de acesta ca restantă până la data de 09 martie 2013 anume suma de 2.124,90 lei pentru care creditoarea a menţionat că debitorul nu mai are alte datorii la contractul de vânzare-cumpărare nr. 327 din 01.08.2011 motiv pentru care a scris „ achitat debit total" şi a semnat.

Convins de faptul că nu mai are nici o datorie faţă de I.I. LP, debitorul nu s-a aşteptat ca acesta să procedeze în modalitatea de a mai pretinde vreo sumă de bani, însă contrar celor mai sus menţionate, a primit de la BEJ NV acte de începerea executării silite pentru o sumă nedatorată.

Hotărârea pronunţată de instanţa Judecătoria Z şi care constituie titlu executoriu în executarea silită în cauză, nu ii-a fost legal comunicată prin recomandată cu confirmare de primire aşa cum prevedea legea, debitorul neavând cunoştinţă de această hotărâre, de asemenea, consideră că i-a fost încălcat dreptul la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătoreşti potrivnice.

Nefiind comunicată legal hotărârea, era imposibil  ca aceasta să  fie rămasă definitivă şi irevocabilă mai mult la judecarea cererii de încuviinţare a executării silite, judecătorul era obligat să verifice legalitatea comunicării şi legalizării cu menţiunea definitivă şi irevocabilă a hotărârii In cauză şi după care să dispună sau nu încuviinţarea executării silite în cauză. Pentru acest motiv, încheierea nr. 148 din 10. 02. 2014 prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite, este nelegală.

În susţinerea cererii, a depus la dosar, în copie, înscrisuri.

Creditoarea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei.

A arătat că, în mod greşit susţine reclamantul ca nu mai are nici o datorie către creditorul LP in calitate de reprezentant legal a I.I. LP.

Prin sentinţa civilă numărul 706 din 19.03.2013 (definitiva si irevocabila), pronunţata de Judecătoria Z în dosarul 536/339/2013, DC a fost obligat să-i plătească creditoarei in total suma de 7272 lei, din care 2424 lei debit restant (contravaloare bunuri) si 4848 lei - penalităţi de întârziere.

Din chitanţele ataşate cererii de chemare în judecată de contestator rezultă în mod evident că la momentul când s-a formulat somaţie de plată împotriva acestuia ( respectiv 30.01.2013), DC datora către creditorul LP, ca si titular a I.I. LP, suma de 2424 lei ( acesta achitând pana la aceasta data, in total, suma de 1300 lei).

Astfel, in mod corect (conform contractului încheiat cu DC) la momentul formulării somaţiei de plata împotriva acestuia, s-au calculat penalităţi in cuantum de 4848 lei, avându-se în vedere debitul restant (conform contractului).

După ce a fost chemat in judecata, debitorul DC a mai plătit in total suma de 2424 lei, (adică debitul restant) în doua transe : 300 lei pe data de 16.02.2013 si 2124,9 lei pe data de 09.03.2013.

Având in vedere ca debitorul DC a achitat debitul restant (după data chemării sale in judecată), s-a menţionat pe contract că s-a achitat debit total, dar nu si penalităţile stabilite prin sentinţa arătată mai sus (in cuantum de 4848 lei).

Numai pentru recuperarea acestor penalităţi (si a cheltuielilor de judecată in cuantum de 42 lei) s-a început executarea silita împotriva debitorului DC, executare silită care este legală si temeinică.

Faţă de toate cele arătate mai sus rezultă că argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare in judecata sunt nefondate, încercându-se inducerea în eroare.

Mai mult decât atât debitorul DC recunoaşte că a achitat cu întârziere debitul restant, dovada fiind si chitanţele pe care le ataşează cererii de chemare in judecata.

Sunt de asemenea neîntemeiate si argumentele contestatorului referitoare la faptul că nu i-ar fi fost legal comunicată hotărârea, si pe cale de consecinţa sunt nefondate criticile referitoare la titlul executoriu, încheierea de încuviinţare a executării silite si încheierea nr. 31 din 23.06.2014 data de BEJ NV.

Având in vedere cele arătate anterior, este evident că nu se impune suspendarea executării silite pana la soluţionarea contestaţiei la executare.

Din oficiu, s-a solicitat şi s-a comunicat de BEJ NV dosarul de executare nr. 31/2014.

S-au ataşat cauzei dosarul nr. 536/33/2013 şi nr. 1744/339/2014.

Prin încheierea  din 22 iulie 2014, instanţa a admis cererea contestatorului şi a dispus suspendarea executării silite.

Prin Sentința Civilă nr. 1587 din 25.11.2014 instanța de fond a respins excepţia prescripţiei invocată de contestator, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul  DC,  în contradictoriu  intimata I.I. LP și a anulat somaţia de plată – sentinţa civilă nr. 706 din 19.03.2013 a Judecătoriei Z şi actele de executare în dosarul nr. 31/2014 al BEJ NV.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că  prin sentinţa civilă nr. 706 din 19.03.2013 a Judecătoriei Z, pronunţată în dosarul nr. 536/339/2013, s-a admis cererea creditoarei şi a fost somat debitorul DC să îi achite suma de  2424 lei c/v bunuri şi suma de 4848 lei penalităţi de întârziere, precum şi suma de 42 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a stabili astfel, instanţa a reţinut că, între părţi, s-a încheiat, la data de 1.08.2011, un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, prin care contestatorul a achiziţionat bunuri în valoare de 3724,90 lei, din care debitorul a achitat suma de 400 lei la încheierea contractului, rata fiind stabilită la suma de 332,49 lei lunar. Cum debitorul, la scadenţă, mai avea de achitat suma de 2424 lei, s-a dispus obligarea sa la plata acestei sume, precum şi la plata sumei de 4848 lei, penalităţi stabilite potrivit contractului.

Potrivit art. 10 alin. 1 din OG nr. 5/2001, cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă,  iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.

În cauză, debitorul nu a formulat cerere în anulare, fiind astfel incidentă teza I a alin. 2 menţionat.

Instanța mai reținut că din înscrisurile depuse la dosarul de către contestator, rezultă că acesta a efectuat plăţi care nu au fost avute în vedere de instanţă la pronunţarea asupra cererii privind somaţia de plată, respectiv cu chitanţa nr. 111 din 1.08.2011, nr. 33 din 16.02.2013, nr. 57 din 9.03.2013, instanţa având în vedere numai plăţile efectuate cu chitanţele  nr. 77, 126, 51, 81, 107. Mai mult, pe exemplarul de contract depus la dosar de contestator se menţionează „achitat debit total”, menţiune urmată de semnătura şi ştampila creditoarei. Creditoarea a recunoscut, prin această menţiune, achitarea integrală a debitului de către contestator.

Cu privire la  excepţia prescripţiei extinctive, invocată de  contestator cu ocazia concluziilor pe fond,  instanța a considerată că trebuie respinsă, având în vedere că, din actele dosarului, rezultă că a fost încheiat contractul la 1.08.2011, iar cererea a fost introdusă la 31.01.2013, aşadar cu respectarea termenului de 3 ani, prev. de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 (în vigoare la data încheierii contractului, respectiv la momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie), văzând şi disp .art. 7 din acelaşi act normativ.

Împotriva Sentinței Civile nr. 1587 din 25.11.2014  a formulat apel intimatul  I.I. LP criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, precizând că obiectul apelului nu îl reprezintă și soluția dată cu privire la excepția prescripției.

În motivarea căii de atac apelantul a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că DC a achitat integral debitul inclusiv penalități. După ce a fost chemat în judecată pentru emiterea somației de plată, debitorul a mai achitat suma de 2424 de lei adică (debitul restant) în două tranșe, astfel încât s-a menționat pe contract că s-a achitat debitul total, dar nu și penalitățile stabilite prin sentința în  cuantum de 4848 lei.

Apelantul a susținut că executarea silită s-a început împotriva debitorului numai pentru recuperarea penalităților, astfel încât executarea este legală și temeinică.

În drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă și a solicitat obligarea intimatului contestator la plata cheltuielilor de judecată.

Verificând legalitatea și temeinicia Sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate, instanța reține că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

 Mai întâi de toate, tribunalul constată că apelantul-intimat nu contestă faptul că i-a fost achitat întreg debitul principal despre care recunoaște că i-a fost plătit după pronunțarea somației de plată, ci susține că este încă îndreptățit la penalitățile aferente debitului principal, sume pe care nu le-a primit de la debitor. Așadar, problema care trebuie tranșată în prezentul litigiu este legată exclusiv de situația penalităților de întârziere.

Cu privire la penalitățile de întârziere (debitul accesoriu), tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a considerat că mențiunea „achitat debit total” urmată de semnătura şi ştampila creditoarei  de pe exemplarul de contract depus la dosar de contestator reprezintă o recunoaștere a creditoarei a  achitării integrale a debitului de către contestator, inclusiv a penalităților de întârziere.

Într-adevăr, noțiunea de ”debit total”, reprezintă, în principiu, suma dintre  debitul principal, care este suma ce trebuie achitată în schimbul contraprestațiilor principale obținute, și debitul accesoriu, care reprezintă dobânzile sau penalitățile pentru neexecutare la termen a obligațiilor de plată a debitului principal.

În deplin acord cu susținerile intimatului contestator și cu corecta apreciere a instanței de fond, tribunalul consideră mențiunea „achitat debit total” urmată de semnătura şi ştampila creditoarei  de pe exemplarul de contract depus la dosar de contestator reprezintă proba cu mărturisire judiciară de stingere a întregului debit (”debitul total”), adică atât a debitului principal pe care apelanta recunoaște că l-a primit cât și a debitului accesoriu, respectiv a penalităților.

În aceste condiții, instanța este nevoită să dea eficiența juridică specifică mărturisirii, ca act unilateral irevocabil, în condițiile art. 350 Cod procedură civilă, aspect care se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, probatoriu care formează convingerea instanței că penalitățile de întârziere au fost achitate, așa cum însuși apelanta a menționat în scris pe contract.

Tribunalul apreciază ca neîntemeiată o eventuală apărare a apelantei potrivit căreia a făcut o mențiune incorectă sau imprecisă pe exemplarul contractului,  în necunoștință de cauză sau fără a-și da seama de consecințele unui astfel de act. În orice caz, creditoarea nu a susținut și nu a făcut în nici un fel dovada unei erori de fapt care să fi generat mențiunea în discuție.

Asemenea eventuale susţineri nu pot fi primite având în vedere că în cauză îşi găseşte pe deplin aplicare vechiul, însă actualul principiu, nemo auditor propriam turpitudinem allegans, potrivit căruia nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine protejarea unui presupus drept al său.

Instanţa apreciază că o asemenea presupusă atitudine de ușurință și lipsă de diligență a apelantei  în întocmirea actelor curente în desfășurarea activității nu poate constitui o cauză care să înlăture consecințele juridice ale actelor sale, mai cu seamă că apelanta este un profesionist.

Această calitate de profesionist creează pentru apelantă anumite aşteptări rezonabile în legătură cu diligenţa şi prudenţa cu care încheie şi semnează acte juridice şi întră în relaţii contractuale, motiv pentru care, cu atât mai mult, apelanta –intimată  nu îşi poate invoca propria culpă în apărare.

Cu privire la excepția prescripției invocată de intimatul-contestator, tribunalul nu va proceda la cercetarea acestui aspect având în vedere precizarea expresă a apelatului în sensul că nu critică această soluție.

Pentru aceste considerente, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a admis contestația la executare pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul.

Având în vedere că apelanta-intimată a căzut în pretențiile sale, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța o va obliga pe aceasta către  intimatul-contestator plata sumei de 1100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor depuse la dosar la filele.